Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1645/2009. Curtea de Apel Bucuresti

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA COMERCIALĂ NR. 1645R

Ședința publică de la 26 noiembrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Aurică Avram

JUDECĂTOR 2: Cosmin Horia Mihăianu

JUDECĂTOR I

GREFIER

.

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 B, împotriva sentinței comerciale nr. 2975 din 28.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - TRANSPORT SRL prin lichidator, BANCA TRANSILVANIA SA, și.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta, reprezentată de consilier juridic, cu delegație la dosar, lipsind intimații.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii întemeiată pe disp.art. 138 lit.c și d din Legea nr.85/2006 și să se dispună ca pârâții și să suporte datoriile societății debitoare așa cum au fost evidențiate în tabelul definitiv.

CURTEA

Prin cererea formulată la data de 18.02.2009 la Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în cauza constituind obiectul dosarului nr- privind procedura insolvenței prevăzută de Legea nr.85/2006 deschisă împotriva debitorului - Transport SRL, creditori reclamanți Administrația Finanțelor Publice Sector 1 B și Banca Transilvania SA au chemat în judecată pârâții și, administratori ai societății debitoare, solictând să se dispună atragerea răspunderii patrimoniale a acestora pentru pasivul debitorului în temeiul art.138 alin.1 lit.c și d din Legea insolvenței.

De asemenea, prin raportul de activitate întocmit în cauză de către lichidatorul judiciar Insolvency la 05.03.2009 s-a solicitat închiderea procedurii insolvenței derulată împotriva societăți debitoare.

Prin sentința comercială nr.2975 pronunțată la 28.05.2009 în dosarul nr- Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, prin judecătorul sindic, a respins cererea creditorilor având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale și, în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006 a dispus închiderea proceduri insolvenței împotriva debitorului - Transport SRL și, totodată, măsurile de ordin procedural legal aferente acesteia.

Pentru a pronunța această sentință comercială tribunalul a reținut, în ceea ce privește cererea de atragere a răspunderii patrimoniale pentru pasivul debitorului că reclamanții, singuri creditori înscriși în tabelul de creanțe, nu au făcut dovada susținerilor lor. Răspunderea administratorilor instituită prin art.138 din Legea nr.85/2006 nu este de natură contractuală ci delictuală iar pentru atragerea ei trebuie îndeplinite condițiile legale referitoare la existența faptei, prejudiciului, legături de cauzalitate dintre acestea și a vinovăției.

Evidența contabilă a debitorului a fost predată lichidatorului, ca și celelalte act prevăzute de art.28 din lege, nefiind aplicabile, prin urmare, dispozițiile art.138 alin.1 lit.d din lege.

Managementul defectuos, lipsa preocupări pentru recuperarea creanțelor și înlăturarea pierderilor nu sunt prevăzute explicit în textul art.138 ca fapte de natură să atragă în mod direct răspunderea pârâților, iar deturnarea activități societății debitoare în interesul personal al pârâților nu a fost dovedită, astfel că nu sunt aplicabile nici prevederile art.138 alin.1 lit.c din legea insolvenței.

În ceea ce privește închiderea procedurii, în cauză nu au fost identificate bunuri ale debitorului care să justifice continuarea procedurii și, nemaifind alte măsuri de adus la îndeplinire nu se justifică nici avansarea unor sume de bani de către creditori, astfel că sunt pe deplin aplicabile prevederile art.131 din legea insolvenței.

Împotriva acestei sentințe comerciale creditoarea reclamantă Administrația Finanțelor Publice Sector 1 Bad eclarat recurs, în termen legal, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii formulate împotriva pârâților în temeiul art.138 alin.1 lit.c și d din Legea nr.85/2006.

În motivarea recursului s-a arătat, în esență, în raport cu prevederile art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă, mai întâi că activitatea unei societăți comerciale se bazează pe documente financiar-contabile reale, situațiile financiare anuale având obiectivul de a oferi imaginea fidelă a situației financiare și sub o multitudine de aspecte a debitorului.

În perioada 31.12.2005 - 30.06.2007 creanțele de recuperat ale debitorului au crescut la suma de 356.141 lei iar la 05.03.2009 debitorul a achitat suma de 12.613,94 lei către creditorul Banca Transilvania SA fără respectarea ordinii de plată prevăzută de Legea nr.85/2006.

Condițiile prevăzute legal pentru atragerea răspunderii patrimoniale a pârâților sunt îndeplinite. Astfel, sub aspectul prejudiciului, societatea debitoare nu deține nici un bun sau disponibilități bănești în vederea acoperiri pasivului. Ultimul bilanț a fost depus de debitor la 31.12.2006. debitorul nu a ținut evidența contabilă în conformitate cu legea, în scopul fraudării creditorilor. de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu privește provocarea în mod direct, cu bună știință a insuficienței activului debitorului.

Față de acestea, analizând actele și lucrările dosarului cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

În conformitate cu prevederile art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006, pentru atragerea răspunderii patrimoniale pentru pasivul debitorului trebuie îndeplinite în mod cumulativ cerințele legale privind săvârșirea de către pârâți a faptei ilicite, existența prejudiciului, a legăturii de cauzalitate și a vinovăției.

Recurenta a invocat săvârșirea de către pârâți a faptelor prevăzute de art.138 alin.1 lit.c și d din legea insolvenței, fără a proba însă elementele descriptive astfel cum au fost avute în vedere în mod explicit de către legiuitor. În înțelesul art.138 alin.1 prejudiciul nu se raportează la insolvabilitatea debitorului ci la determinarea ajungeri debitorului în stare de insolvență, în cadrul căreia creditorii își pot realiza creanțele în condiții specifice, dezavantajoase față de ipoteza unei activități normale a debitorului.

Existența acestui prejudiciu este certă din moment ce în cauză a fost deschisă procedura, tocmai ca urmare a faptului că s-a reținut existența stări de insolvență. Nedepunerea documentelor prevăzute de art.28 alin.1 din legea insolvenței la dosar sau la organele fiscale nu poate fi reținută, în lipsa unor probe concludente, drept faptă prevăzută de art.138 alin.1 lit.d, iar în cuprinsul art.138 alin.1 lit.a-g din lege legiuitorul nu a avut în vedere drept o faptă de natură să atragă răspunderea patrimonială, lipsa preocupării pentru recuperarea creanțelor debitorului sau efectuarea unor plăți contrar ordinii de preferință specifică procedurii insolvenței, cu atât mai mult cu cât o astfel de plată este ulterioară apariției stări de insolvență. Ambele fapte invocate de recurenta-creditoare nu sunt susținute și probate în concret referitor la toate elementele descriptive legale iar în ceea ce privește legătura de cauzalitate și vinovăția recurenta se rezumă la susțineri de ordin general, teoretic.

Prin urmare, nedovedindu-se îndeplinite în mod cumulativ cerințele legale pentru atragerea răspunderii, hotărârea recurată se impune a fi considerată și temeinică și legală.

În consecință, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECI DE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 B cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr.2975 din 28.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - TRANSPORT SRL cu sediul în B,-, sector 1, și cu sediul ales în B,-, sector 1, prin lichidator cu sediul în B,-, sector 5, BANCA TRANSILVANIA SA cu sediul în B, A I, nr.2, - I-II, sector 3, și ambii cu domiciliul în B,-, sector 1.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 26.11.2009.

Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Iulia

I

Grefier,

Red.Jud.

Tehnored.

Nr.ex.: 9

Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială

Președinte:

Președinte:Aurică Avram
Judecători:Aurică Avram, Cosmin Horia Mihăianu, Iulia

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1645/2009. Curtea de Apel Bucuresti