Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1717/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.1717
Ședința Publică de la 07.12.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Alina Pănescu
JUDECĂTOR 2: Cristina Scheaua
JUDECĂTOR 3: Izabela Dolache
GREFIER - - -
.
Pe rol fiind, soluționarea cererii de recurs, formulată de recurentul, împotriva sentinței comerciale nr.2176 din 15.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - EURO SRL prin lichidator judiciar GRUP EXPERT, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și - EXPORT SRL.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 30.11.2009 fiind consemnate prin încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 7.12.2009.
CURTEA:
Asupra recursului de față, deliberând, constată:
Prin sentința comercială nr. 2176/15.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a fost respinsă ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune a creditoarei Export invocată de pârât. Au fost admise cererile formulate de creditoarele Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și Export în baza art. 138 lit. a, d și e din Legea nr. 85/2006. A fost obligat pârâtul să suporte pasivul societății debitoare format din sumele: - 2188,79 USD către și 15.600 + 57.085 lei către Export S-a dispus închiderea procedurii falimentului în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 împotriva debitoarei C.Euro, în contradictoriu cu creditoarele Export și S-a dispus radierea debitoarei de la. B, au fost notificați creditorii, debitoarea, B și Direcția teritorială a Finanțelor Publice B, s-a dispus ca onorariul de 16.000 lei către lichidatorul judiciar GRUP EXPERT să fie achitat din fondul
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a arătat că prin sentința comercială nr. 1447/20.07.2005 Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a admis cererea creditoarei Export și a dispus deschiderea procedurii reorganizării judiciare împotriva debitoarei Euro în baza art. 38 alin. 7 din Legea nr. 64/1995.
La data de 16.11.2005 creditoarea Export a formulat cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorului societății debitoare, în baza art. 137 lit. c, d și e din Legea nr. 85/2006, menționând că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de întocmire și depunere a documentelor contabile prevăzute de art. 27 alin. 1 din legea insolvenței.
A formulat cerere de atragere a răspunderii patrimoniale și creditoarea S.la data de 22.03.2006.
S-a mai arătat că lichidatorul judiciar a menționat că pârâtul nu a depus actele prevăzute de art. 33 din Legea nr. 64/1995 și nu a pus la dispoziția acestuia bunurile debitoarei
Prin sentința nr. 1141/12.02.2008 tribunalul a admis cererea și a obligat pe pârât să suporte pasivul debitoarei constatat în tabelul definitiv consolidat, a închis procedura falimentului și a dispus radierea debitoarei de la. Prin decizia comercială nr. 60/R/12.01.2009 Curtea de APEL BUCUREȘTIa admis recursul formulat de pârât, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare, întrucât pârâtul nu a fost legal citat.
Pârâtul a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, întrucât au trecut mai mult de 3 ani, termen prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, de la data la care creditorii au luat cunoștință de săvârșirea de către membrii organelor de conducere ale debitoarei a vreuneia din faptele prevăzute de art. 137 din Legea nr. 64/1995.
Tribunalul a respins excepția cu motivarea că art.139 din Legea nr. 85/2006 prevede un termen special de prescripție de 3 ani calculat de la data la care a fost cunoscut sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență, dar nu mai devreme de 2 ani de la data hotărârii de deschidere a procedurii. S-a constatat că deschiderea procedurii a avut loc la data de 20.07.2005, că cererea de atragere a răspunderii patrimoniale s-a formulat la data de 18.11.2005, că raportul preliminar privind cauzele stării de insolvență și persoanele vinovate de aceasta a fost depus de administratorul judiciar GRUP EXPERT la data de 16.11.2005, astfel încât creditoarea a formulat cerere de atragere a răspunderii patrimoniale la două zile de la cunoașterea persoanelor presupuse vinovate de producerea stării de insolvență. Termenul de prescripție curge de la data de 16.11.2005 și s-a împlinit la data de 16.11.2008, dar prescripția s-a întrerupt prin promovarea și soluționarea recursului în condițiile art. 16 din Decretul lege nr. 167/1958.
Din analiza probatoriului administrat în cauză, tribunalul a reținut că societatea debitoare a fost înființată în anul 2000 și a desfășurat activități comerciale până în anul 2003, pentru anul 2004 nu s-a mai depus bilanțul anual la. B și nici raportările contabile la organele fiscale. Deși pârâtul a fost notificat să depună actele contabile la dosar și lista bunurilor debitoarei, acesta nu le-a prezentat.
Instanța a invocat prevederile art. 11 din Legea nr.82/1991 privind răspunderea administratorului pentru organizarea și ținerea contabilității, prevederile art. 27 alin. 1, art. 30 alin. 1 din Legea nr. 82/1991 referitoare la obligația administratorului societății de a depune bilanțul contabil la organele fiscale, dispozițiile art. 72 și art. 73 din Legea nr. 31/1990 republicată potrivit cărora obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, precum și prevederile art. 1540.civ. privind întinderea răspunderii mandatarului nu numai pentru dol, dar și pentru culpă în executarea mandatului și cele ale art. 1080 coroborat cu cele ale art. 1600.civ. privind compararea activității administratorului societății debitoare cu activitatea unei persoane diligente.
S-a considerat că fapta ilicită nu trebuie neapărat că constea într-o acțiune, ci și într-o omisiune, inacțiune ilicită, neîndeplinire a unei activități ori neluarea unei măsuri, atunci când această activitate sau măsură trebuia să fie întreprinsă de către anumite persoane.
De asemenea, s-a apreciat că legiuitorul a folosit verbul "a contribui" în cadrul articolului 138 din Legea nr. 85/2006 pentru a da valoare cauzală și acelor fapte care, deși nu au cauzat direct starea de insolvență, au contribuit la producerea ei. Textul de lege nu distinge între administratorii în funcție la data deschiderii procedurii și cei anteriori, iar pentru aplicarea dispozițiilor art. 138 nu este necesar ca investirea în funcția de conducere să fi fost efectuată cu respectarea tuturor formelor prescrise de lege, dacă în fapt s-au executat atribuțiile acestei funcții.
Instanța de fond a mai expus că din economia art. 138 din legea insolvenței rezultă administratorul ar putea fi obligat să suporte numai parțial pasivul societății, dar tribunalul nu este limitat în ceea ce privește partea din pasiv rămasă neacoperită, chiar în condițiile în care nu toți creditorii au formulat cerere de atragere a răspunderii patrimoniale, având în vedere caracterul colectiv al executării silite reglementată de Legea nr. 85/2006 și solidaritatea creditorilor reglementată de art. 1034.civ. și de art. 1059.civ.
Tribunalul a constatat că prezumția de culpă a pârâtului invocată nu a fost răsturnată cu acte justificative și, prin urmare, legătura de cauzalitate dintre faptele pârâtului și starea de insolvență a debitoarei este dovedită, cererea formulată în baza art. 138 lit. e, f și g fiind admisă.
În temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 s-a dispus închiderea procedurii, iar în baza art. 227 lit. f din Legea nr. 31/1990 s-a dispus radierea societății debitoare de la sediul De asemenea, s-a dispus publicarea sentinței în Buletinul procedurilor insolvenței și achitarea onorariului lichidatorului judiciar GRUP EXPERT din fondul prevăzut de art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006.
Împotriva sentinței comerciale nr. 2176/15.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a declarat recurs în termen legal recurentul pârât.
Acesta a criticat hotărârea atacată pentru următoarele motive de recurs redate în esență:
1) Hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958. Astfel, la data de 10.05.2002 s-a deschis procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995 împotriva Euro, în dosarul comercial nr- al Tribunalului București, iar prin sentința comercială nr. 116/17.01.2007 judecătorul sindic s-a pronunțat asupra cererilor de atragere a răspunderii administratorului debitoarei, cereri formulate de și Sector 5 B în sensul respingerii acestora ca rămase fără obiect în urma achitării integrale. Prin sentința comercială nr. 680/28.02.2007 pronunțată în același dosar s-a închis procedura, iar debitoarea Euro a fost radiată de la. La data de 20.07.2005, prin sentința nr. 1447 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în prezentul dosar nr-, s-a dispus deschiderea procedurii de reorganizare judiciară împotriva debitoarei Euro în baza art. 38 din Legea nr. 64/1995, iar la data de 18.11.2007, creditoarea Export a formulat cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorului societății debitoare,. Legea nr. 64/1996 și Legea nr. 85/2006 prevăd un termen în cadrul căruia se poate formula cerere de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere pentru pasivul societății debitoare, având în vedere natura juridică civilă delictuală a acestei răspunderi. Răspunderea poate fi atrasă în cadrul termenului general de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă. Deoarece creditoarea Export a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenței în anul 2005, iar Euro intrase în procedura insolvenței la începutul lunii mai 2002, la mai mult de 3 ani de la presupusul prejudiciu, recurentul consideră că a intervenit termenul prescripției de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 și deci acțiunea trebuie respinsă ca tardiv introdusă.
2) Urmare a închiderii procedurii falimentului, prin sentința comercială nr. 680/28.02.2007 nu s-a dispus de către instanță atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului judiciar. O nouă cerere având același obiect nu mai poate fi făcută, intervenind excepția puterii lucrului judecat, potrivit art. 161.pr.civ.
3) Greșit s-a dispus de către instanța fondului obligarea recurentului la achitarea pasivului societății debitoare, deși, prin sentința comercială nr. 116/17.01.2007, judecătorul sindic se pronunțase asupra cererilor de atragere a răspunderii formulate de creditorii și Sector 5 prin respingerea acestora, deoarece au rămas fără obiect în urma achitării integrale a creanțelor de către toți creditorii din cauza respectivă.
4) Nu sunt întrunite elementele răspunderii administratorului față de creditorii sociali ai societății aflate în insolvență. Fiind vorba despre o răspundere delictuală specială, pentru a fi angajată, trebuie să fi îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999.civ. Nu este suficientă simpla afirmație a unui creditor cu privire la săvârșirea faptelor ilicite ale organelor de conducere ale debitoarei pentru angajarea răspunderii, ci trebuie să se facă dovada celor afirmate, în condițiile art. 1169.civ. Nu s-au dovedit în concret faptele, nici raportul de cauzalitate dintre pretinsele fapte culpabile ale administratorului și ajungerea debitoarei în stare de insolvență, iar sub acest aspect, instanța a făcut doar supoziții care nu au valoarea probatorie.
La termenul din data de 30.11.2009 recurentul pârât a completat motivele de recurs, invocând următoarele excepții:
a) Excepția lipsei capacității de folosință a debitoarei împotriva căreia s-a pronunțat hotărârea atacată. Deoarece prin sentința comercială nr. 680/28.02.2007 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr-, s-a dispus radierea debitoarei din registrul comerțului, la data pronunțării hotărârii atacate cu prezentul recurs, precum și la data pronunțării hotărârii instanței de fond în primul ciclu procesual, debitoarea nu avea capacitate de folosință.
b) Excepția lipsei calității procesuale active a creditoarei Export În procedura insolvenței care a făcut obiectul dosarului nr-, la data de 04.02.2003, Export a fost notificată de către lichidatorul judiciar să formuleze cerere de creanță, în temeiul art. 33 din Legea nr. 64/1995, lucru care nu s-a întâmplat. Față de prevederile art. 3 pct. 7 și 8 coroborate cu cele ale art. 76 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora titularul de creanțe anterioare deschiderii procedurii care nu depune cererea de admitere a creanțelor, va fi decăzut, cât privește creanțele respective, din dreptul de a-și mai realiza creanțele împotriva debitorului, recurentul susține că Export nu are calitate procesuală activă în acest dosar, respectiv nu are calitate de creditor al Euro
c) Excepția inadmisibilității cererii de deschidere a procedurii insolvenței și a cererii de atragere a răspunderii personale. În temeiul art. 36 alin. 2 și 3 din Legea nr. 64/1995, preluate întocmai de art. 31 alin. 3 și 5 din Legea nr. 85/2009, "dacă între momentul înregistrării cererii de către un creditor și cel al judecării acestei cereri sunt formulate cereri de către alți creditori împotriva aceluiași debitor, tribunalul va verifica, din oficiu, la data înregistrării existența dosarului pe rol, va dispune conexarea acestora", precum și "dacă s-a deschis o procedură într-un dosar, celelalte eventuale dosare aflate pe rol, cu același obiect, vor fi conexate la același dosar". Recurentul susține că Export nu poate contesta faptul că nu a avut cunoștință despre existența dosarului nr-, aflat pe rolul Tribunalului București, deoarece la data de 04.02.2003 a fost notificată de către lichidatorul judiciar să formuleze cerere de creanță, în temeiul art. 33 din Legea nr. 64/1995, iar notificările privind termenele procedurale instituite în dosarul de mai sus au fost publicate atât în Buletinul Procedurilor de Insolvență cât și în ziare de largă circulație, reprezentanții Export au recunoscut, prin înscrisurile depuse la data de 07.09.2006, în dosarul penal nr- aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 B, că primiseră notificarea privind deschiderea procedurii de reorganizare și lichidare judiciară conform Legii nr. 64/1995, respectiv notificarea cu privire la depunerea cererii de creanță. Export a avut cunoștință despre existența dosarului nr-, iar în baza dispozițiilor legale menționate, a pierdut calitatea de creditor al Euro Ca urmare, cererea formulată de Export privind deschiderea procedurii în ceea ce privește debitoarea Euro este inadmisibilă și, pe cale de consecință, cererea de antrenare a răspunderii personale este, de asemenea, inadmisibilă.
d) Excepția autorității de lucru judecat cu privire la cererea de atragere a răspunderii recurentului, în sensul art. 163.pr.civ. deoarece prin sentința comercială nr. 116/17.01.2007, definitivă și irevocabilă prin nerecurare la data de 25.02.2008, pronunțată în dosarul nr-, în care a fost parte și a deținut calitatea de creditor, instanța s-a pronunțat pe cererea de atragere a răspunderii patrimoniale.
Analizând recursul, a cărui motivare vizează dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041.pr.civ. cu prioritate prin prisma excepțiilor invocate, potrivit art. 137 alin. 1.pr.civ. se constată că este întemeiat.
Excepțiile invocate de către recurent nu sunt fondate, urmând a fi respinse, pentru considerentele care vor fi expuse.
Astfel, se constată că, într-adevăr, în cadrul dosarului nr- al Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială s-a mai derulat o procedură de faliment împotriva aceleiași debitoare Euro Această procedură a fost deschisă la data de 10.05.2002, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 64/1995 și a fost închisă prin sentința comercială nr. 680/28.02.2007 a Tribunalului București - Secția a VII- a Comercială, în baza art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, sentință prin care s-a dispus și radierea societății debitoare de la.
Excepțiile lipsei capacității de folosință a debitoarei Euro, a lipsei calității procesuale active a creditoarei Export și a inadmisibilității cererii de deschidere a procedurii insolvenței în cadrul prezentului dosar sunt excepții care ar putea fi invocate ca motive de recurs formulate împotriva sentinței comerciale nr. 1447/20.07.2005 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială prin care s-a deschis procedura insolvenței în dosarul de față, respectiv ca motive ale unei eventuale contestații la creanța declarată de Export și înscrisă în tabelul preliminar și definitiv al creanțelor.
Invocarea lor în acest stadiu procesual tinde la desființarea efectelor sentinței nr. 1447/20.07.2005 prin care s-a deschis procedura reorganizării judiciare față de Euro, a încheierii din data de 16.11.2005 prin care s-a dispus trecerea la procedura falimentului și a tabelului definitiv al creanțelor, în condițiile în care aceste hotărâri ale judecătorului sindic nu au fost atacate pe calea legală a recursului formulat împotriva lor, iar tabelul creanțelor nu a fost contestat. Se constată că hotărârile pronunțate de judecătorul sindic nu pot fi desființate pe această cale a recursului declarat împotriva hotărârii prin care s-a decis antrenarea răspunderii administratorului societății debitoare, ci numai pe căile legale de atac împotriva acestora.
Având în vedere acestea, urmează, în baza art. 137 alin. 1.pr.civ. să fie respinse excepțiile lipsei capacității de folosință a debitoarei Euro, a lipsei calității procesuale active a creditoarei Export și a inadmisibilității cererii de deschidere a procedurii insolvenței în cadrul prezentului dosar, atâta timp cât există hotărârile arătate ale judecătorului sindic și care nu au fost desființate pe căile legale și își produc efectele și în raport de prezenta cauză.
Excepția inadmisibilității cererii de atragere a răspunderii personale a administratorului debitoarei întemeiată pe susținerea inadmisibilității cererii de deschidere a procedurii insolvenței este, pe cale de consecință, și ea neîntemeiată, având în vedere faptul că o asemenea acțiune poate fi formulată în cadrul unei proceduri a insolvenței în curs de desfășurare.
Excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește creanța invocată de către nu este nici ea întemeiată, deoarece acțiunea de atragere a răspunderii soluționată prin sentința comercială nr. 116/17.01.2007 pronunțată în dosarul nr- a fost întemeiată de această creditoare pe prevederile art. 137 lit. a și c din Legea nr. 64/1995, iar în prezenta acțiune formulată tot de către se invocă dispozițiile art. 137 lit. d și e din Legea nr. 64/1995. Nu este identitate de temei juridic al celor două acțiuni, nefiind deci îndeplinite condițiile art. 1201.civ. și cele ale art. 163.pr.civ. referitoare la autoritatea de lucru judecat.
Cu privire la recurs, se constată că primul motiv de recurs referitor la intervenirea prescripției extinctive a acțiunii în răspunderea administratorului statutar al societății debitoare nu este fondat.
Creditoarea Export a formulat cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorului debitoarei Euro la data de 16.11.2005, iar creditoarea a formulat cererea la data de 22.03.2006.
Totodată, lichidatorul judiciar GRUP EXPERT a arătat în raportul de activitate nr. 2 depus la dosar la data de 15.03.2006 că administratorul societății debitoare, s-ar face vinovat de săvârșirea faptelor prevăzute de art. 137 lit. d și e din Legea nr. 64/1997.
În ceea ce privește excepția prescripției extinctive a dreptului de a formula cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale a recurentului-pârât, se constată că la datele la care au fost formulate cererile erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 64/1995 republicată în temeiul Legii nr.149/2004 și modificată prin Legea nr. 249/2005. Prevederile art. 137-140 din lege, referitoare la acțiunea în răspunderea administratorului societății debitoare nu cuprind referiri la termenul de prescripție al unei asemenea acțiuni.
Rezultă că prevederile legii speciale a reorganizării și falimentului se completează cu cele ale legii generale privind prescripția extinctivă, care este Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă. Cum răspunderea reglementată de dispozițiile menționate este o răspundere de natură delictuală specială, se apreciază că sunt aplicabile dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, care stabilesc termenul general de prescripție de 3 ani, coroborate cu cele ale art. 8 din același act normativ, potrivit cărora "prescripția dreptului la acțiunea în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea".
În speță, se constată că momentul la care creditorii au cunoscut atât paguba cât și persoana presupusă vinovată de producerea ei este data întocmirii tabelului definitiv consolidat al creanțelor și data depunerii raportului întocmit de către lichidatorul judiciar prin care s-au expus faptele ilicite și s-a indicat persoana care s-ar face vinovată de săvârșirea acestora. Aceasta este data de 15.03.2006 a depunerii raportului nr. 2 al lichidatorului judiciar.
În raport de această dată și de cele arătate, se constată că formularea acțiunilor de antrenare a răspunderii patrimoniale a recurentului-pârât de către intimatele-creditoare Export și s-a realizat înăuntrul termenului de prescripție extinctivă a dreptului la acțiune în răspundere.
Se constată deci că în mod întemeiat a decis judecătorul sindic în sensul că nu a intervenit prescripția extinctivă a dreptului la acțiunea în răspunderea administratorului societății debitoare, acțiune întemeiată pe prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 (fost art. 137 din Legea nr. 64/1995).
C de-al doilea motiv vizează excepția autorității de lucru judecat față de sentința comercială nr. 116/17.01.2007 pronunțată în dosarul nr-, sentință prin care au fost respinse cererile de atragere a răspunderii patrimoniale formulate de creditorii Administrația Finanțelor Publice Sector 5 B și Autoritatea Pentru Valorificarea Activelor Statului.
Se constată că nu există autoritate de lucru judecat în raport de această sentință comercială, deoarece nu există identitate de părți, în cauza de față formulând cererea de atragere a răspunderii atât creditoarea, cât și creditoarea Export, nu există identitate de obiect și de temei juridic, întrucât prima acțiune a fost formulată în baza dispozițiilor art. 137 lit. a și c din Legea nr. 64/1995, care se referă la anumite fapte ale administratorului societății debitoare, de natură să atragă răspunderea patrimonială a acestuia, iar în prezenta acțiune sunt invocate prevederile art. 138 lit. c, d și e din Legea nr. 85/2006, care privesc alte fapte de natură să atragă răspunderea administratorului debitoarei.
Prin cel de-al treilea motiv de recurs s-a invocat faptul că prin sentința comercială nr. 116/2007 pronunțată în dosarul nr- s-au constatat achitate creanțele creditorilor. Motivul de recurs este numai parțial întemeiat, deoarece prin această sentință s-au constatat achitate numai creanțele creditorilor Administrația Finanțelor Publice Sector 5 B și, creanța fiind solicitată și prin cererea de antrenare a răspunderii din prezenta cauză. Este întemeiată susținerea privind achitarea creanței creditoarei, dar nu este întemeiată susținerea cu privire la achitarea creanței creditoarei Export
C de-al patrulea motiv de recurs este întemeiat.
Răspunderea prevăzută de dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 (art. 137 din Legea nr. 64/1995) are natura juridică a unei răspunderi delictuale speciale. Deci pentru antrenarea acesteia trebuie dovedită îndeplinirea condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 998-999.civ. respectiv existența faptei ilicite, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția făptuitorului.
În cauză, în raportul de activitate nr. 2 depus la data de 15.03.2006 de către lichidatorul judiciar GRUP EXPERT s-a arătat că faptele care atrag incidența dispozițiilor art. 137 din Legea nr. 64/1995 sunt: 1) debitoarea nu a pus la dispoziție documentele contabile prevăzute de art. 33 din lege, faptă prevăzută de art. 137 alin. 1 lit. d din lege; 2) fapta prevăzută de dispozițiile art. 137 alin. 1 lit. e din lege, deoarece deși a fost notificată, debitoarea nu a pus la dispoziție bunurile societății.
Se constată că nici lichidatorul judiciar și nici creditoarele care au solicitat antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorului debitoarei nu au făcut vreo dovadă cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 138 lit. c, d și e invocate.
Astfel, nedepunerea la dosar a actelor contabile prevăzute de dispozițiile art. 33 din Legea nr. 64/1995 poate constitui o prezumție de neținere a contabilității în conformitate cu legea. Dar, aceasta nu semnifică automat îndeplinirea celorlalte condiții pentru antrenarea răspunderii în temeiul art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006.
Având în vedere că nu s-a făcut vreo dovadă cu privire la existența legăturii de cauzalitate dintre fapta de neținere a contabilității conforme cu legea și prejudiciul constând în starea de insolvență a debitoarei, se apreciază că nu sunt întrunite condițiile pentru a fi antrenată răspunderea pentru fapta de neținere a contabilității în conformitate cu legea.
De altfel, documentele contabile ale debitoarei au fost depuse în dosarul de insolvență nr-, iar lichidatorul judiciar a întocmit raportul privind cauzele insolvenței și a analizat situația patrimoniului debitoarei, ceea ce infirmă susținerea neținerii contabilității de către societatea debitoare.
De asemenea, nu s-au făcut dovezi nici cu privire la săvârșirea de către recurentul-pârât a faptei prevăzute de dispozițiile art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006, respectiv a faptei de a dispune, în interes personal, continuarea unei activități care ducea persoana juridică la încetare de plăți.
Totodată, nu se poate reține nici fapta prevăzută de dispozițiile art. 138 lit. e din Legea nr. 85/2006, respectiv deturnarea sau ascunderea unei părți a activului persoanei juridice.
Bunurile debitoarei Euro au fost valorificate în cadrul procedurii de faliment ce s-a desfășurat în dosarul nr-, iar suma obținută a fost distribuită creditorilor din cadrul acestui dosar.
Față de cele expuse, se constată că cele reținute de către prima instanță prin sentința atacată sunt doar considerațiuni de ordin teoretic, fără fi dovedită situația de fapt căreia i se aplică normele de drept.
În consecință, recursul este fondat, și, în temeiul art. 312 alin. 1-3.pr.civ. va fi admis și va fi modificată în parte sentința atacată în sensul că vor fi respinse ca neîntemeiate cererile creditoarelor și Export de antrenare a răspunderii pârâtului, menținându-se celelalte dispoziții referitoare la închiderea procedurii insolvenței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
Respinge ca nefondate excepțiile: lipsei capacității de folosință a debitoarei EURO, lipsei calității procesuale active a creditoarei EXPORT L, inadmisibilității cererii de deschidere a procedurii insolvenței și a cererii de antrenare a răspunderii personale, a autorității de lucru judecat în ceea ce privește pe
Admite recursul declarat de recurentul, împotriva sentinței comerciale nr.2176 din 15.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - EURO SRL prin lichidator judiciar GRUP EXPERT, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și - EXPORT SRL.
Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge ca neîntemeiate cererile creditoarelor AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și EXPORT de antrenare a răspunderii pârâtului.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 07.12.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./ 2 ex/07.01.2010/Jud.fond.
Președinte:Alina PănescuJudecători:Alina Pănescu, Cristina Scheaua, Izabela Dolache
