Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1725/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1894/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 1725
Ședința publică de la 03 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Eugenia Voicheci
JUDECĂTOR 2: Adriana Teodora Bucur
JUDECĂTOR 3: Carmen
GREFIER
******************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 împotriva sentinței comerciale nr.3382/12.06.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât și intimata debitoare SC 2000 SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR RO 3 .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare, văzând și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
CURTEA
Asupra recursului comercial d e față
Prin sentința comercială nr.3382 din 12 iunie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială, judecătorul-sindic a respins ca neîntemeiată cererea formulată de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Sectorului IV B privind atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului . În baza art.131 din legea nr.85/2006 a închis procedura insolvenței debitoarei 2000. A radiat-o pe debitoare din Registrul Comerțului B și, în baza art. 135 din legea nr.85/2006, a dispus notificarea sentinței de închidere a procedurii către DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B și către OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE TRIBUNALUL BUCUREȘTI pentru efectuarea mențiunii. A dispus plata către lichidatorul judiciar RO 3L a sumei de 2000lei reprezentând onorariu și cheltuieli de procedură din fondul prevăzut la art. 4 alin. 4 din legea nr.85/2006.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a reținut că instituția creditoare a formulat împotriva administratorului statutar al societății debitoare cerere de atragere a răspunderii patrimoniale întemeiată pe dispozițiile art. 138 alin.1 lit. d din legea nr.85/2006, dar că acest tip de răspundere nu operează automat, ci doar în situația în care prelungirea stării era în mod real lipsită de posibilitatea de aduce un profit real, iar reclamantul dovedește că insolvența debitoarei a fost determinată de către pârât, prin săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 din lege.
A mai reținut că reclamanta a făcut doar afirmații generice referitoare la dezinteresul arătat față de respectarea condițiilor și a normelor legale, fără a indica în concret elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condiției prevăzute la art. 138 lit. d din lege.
A evocat cele trei ipoteze prevăzute de articolul precitat și a apreciat că nedepunerea actelor prevăzute de art. 28 din legea nr.85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din același act normativ, precum și nedepunerea tuturor raportărilor contabile și a situațiilor declarative la organele fiscale ori la OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI nu pot fi asimilate cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Judecătorul-sindic a apreciat și că legea impune ca fapta incriminată de art. 138 alin. 1 lit. d din legea nr.85/2006 să fi contribuit la ajungerea societății debitoare în insolvență pentru a sta la baza atragerii răspunderii patrimoniale, acest raport de cauzalitate nefiind însă dovedit în cauză.
A apreciat îndeplinite condițiile impuse de art.131 din legea insolvenței pentru închiderea procedurii și a făcut aplicarea dispozițiilor art.135 din lege.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs motivat creditoarea, cauza fiind înregistrată sub același număr unic la 30 iulie 2009 pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a V-a Comercială.
În motivarea recursului s-au invocat prevederile art.304 pct. 9 Cod procedură civilă, susținându-se că pronunțarea hotărârii s-a făcut cu interpretarea greșită a legii, întrucât societatea debitoare nu a depus la dosarul cauzei actele prevăzute de art.28 din legea nr.85/2006, deși a fost notificată de mai multe ori de către lichidator, răspunderea revenindu-i administratorului pârât.
Recurenta -creditoare a arătat că din actele de la dosar reiese că mai multe categorii de obligații la bugetul de stat nu au fost vărsate la termenele legale, iar acumularea acestora și a penalităților de întârziere aferente constituie cert unul din motivele ajungerii societății debitoare în insolvență, responsabilitatea revenindu-i administratorului față de prevederile art. 138 lit. d din legea nr.85/2006.
A susținut că sunt întrunite toate cerințele pentru atragerea răspunderii patrimoniale. În ce privește fapta, a arătat că aceasta se circumscrie nerespectării obligației prevăzute de articolul 1 alineat 1 și 5 din legea nr.82/1991 și este imputabilă administratorilor în conformitate cu articolul 73 alineat 1 litera c și alineat 2 din legea nr.31/1990.
Sub aspectul prejudiciului, recurenta - creditoare a arătat că este cel care figurează în tabelul final consolidat al obligațiilor debitoarei, iar în ce privește culpa, că aceasta are atât sorginte delictuală (izvorând din nerespectarea dispozițiilor legale) cât și contractuală (izvorâtă din contractul de mandat) în cauză primând calitatea de mandatar a intimaților - pârâți, culpa fiind prezumată conform articolului 1082 cod civil și răspunderea impunându-se a fi prezumată () in abstracto câtă vreme s-a acționat în temeiului unui mandat comercial.
Tot sub aspectul culpei a invocat și prevederile articolului 11 alineat 1 din legea nr.82/1991, care instituie răspunderea administratorului pentru organizarea și conducerea contabilității și a susținut că, administratorii având de îndeplinit un contract tacit (!) de mandat conform articolului 72 din legea nr.31/1990 și articolelor 1532-1533 Cod civil, au și o răspundere contractuală față de terții păgubiți de societatea pe care o reprezintă.
Referitor la raportul de cauzalitate, recurenta - creditoare a susținut că singurul rezultat previzibil al unei atitudini de dezinteres față de prevederile legale ce reglementează desfășurarea activității unei societăți comerciale este falimentul acelei societăți, acesta fiind raportul de cauzalitate dintre faptele culpabile ale administratorilor și prejudiciul produs creditorilor prin intrarea societății în faliment, administratorii dând dovadă de rea voință și dezinteres față de respectarea obligației legale de plată a impozitelor.
Recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile articolului 299 și următoarele Cod procedură civilă, pe dispozițiile articolului 1082 Cod civil și pe dispozițiile legii nr.85/2006.
În cauză nu s-au depus întâmpinări.
Față de actele și lucrările dosarului, de probele administrate în cauză, Curtea apreciază recursul ca nefondat și îl va respinge cu această motivare și pentru următoarele considerente:
Referitor la fapta prevăzută de articolul 138 litera d din lege, Curtea constată că recurenta-creditoare nu critică în concret hotărârea instanței de fond, nu arată în ce a constat încălcarea sau aplicarea greșită a legii ( ultimele două teze ale articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă), dimpotrivă, susține că hotărârea s-a datcu interpretareagreșită a legii, ceea ce nu cade sub incidența motivului de recurs invocat.
Dar și dacă în speță Curtea ar aprecia că trebuie să examineze hotărârea de fond prin prisma prevederilor articolului 304 punctul 9 și ale articolului 3041Cod procedură civilă, recursul încă se consideră nefondat.
Judecătorul - sindic a apreciat în mod temeinic că în speță răspunderea trebuie analizată în funcție de dispozițiile articolelor 998 - 999 Cod civil, cu raportare la articolul 138 din legea nr.85/2006 și tot în mod temeinic a reținut că legea nu prezumă elementele răspunderii civile, partea care le invocă având obligația de a le proba în condițiile articolului 1169 - 1170 Cod civil.
Sub acest aspect, față de modul de redactare a articolului 138 alineat 1 din legea nr.85/2006, Curtea apreciază ca nefondată susținerea recurentei - creditoare despre răspunderea contractuală a administratorilor față de societate (având în vedere contractul pretins tacit de mandat dintre părți), întrucât aceste prevederi legale consacră răspunderea pentru fapte anume determinate și care au condus-o pe debitoare la insolvență, ceea ce consacră evident caracteruldelictualal răspunderii, nu cel contractual și elimină orice incidență a prevederilor articolului 1082 cod civil, relative la culpa prezumată.
Recurenta-creditoare nu a criticat hotărârea judecătorului - sindic prin care s-a reținut cănu s-au probatnici existența faptei într-una din cele trei ipoteze prevăzute de articolul 138 litera d din legea nr.85/2006, nici legătura de cauzalitate dintre faptă și starea de insolvență, mulțumindu-se să reia argumentele aduse și în cererea de atragere a răspunderii.
În plus față de considerentele judecătorului - sindic, Curtea apreciază că nedepunerea la dosar a înscrisurilor prevăzute de articolul 28 din lege și nedepunerea la organul fiscal a situației financiare, a declarațiilor privitoare la obligația de plată către bugetul de stat nu valorează neținere a contabilității, întrucât contabilitatea se realizează prin registrele prevăzute de legea nr.82/1991 și de codul comercial.
Mai mult, Curtea apreciază că nedepunerea la dosar a înscrisurilor prevăzute de articolul 28 din legeanr.82/1991 ar putea constitui cel mult o prezumție simplă a neținerii contabilității, prezumție care, însă, trebuie coroborată cu restul probelor pentru a căpăta forță probantă și pentru a putea constitui fundamentul răspunderii delictuale.
În speță, în afară de lipsa probelor privitoare la faptă, se impune a se sublinia și lipsa dovezii oricărei legături dintre aceasta și starea de insolvență și, cum nu s-a dovedit întrunirea cumulativă a celor patru condiții pentru atragerea răspunderii patrimoniale, în mod legal a fost respinsă cererea cu acest obiect.
Apreciind că judecătorul - sindic a reținut corect situația de fapt și a făcut o corectă aplicare la aceasta a prevederilor legale incidente, Curtea constată că nu este incident motivul de recurs prevăzut de articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă, astfel că va respinge recursul ca nefondat în conformitate cu prevederile art.312 alineat 1 teza a II a Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 împotriva sentinței comerciale nr.3382/12.06.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât și intimata debitoare SC 2000 SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR RO 3 .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red. și Tehnored.
29 dec. 09
2 ex.
Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Judecător-sindic -
Președinte:Eugenia VoicheciJudecători:Eugenia Voicheci, Adriana Teodora Bucur, Carmen
