Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 175/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 175/2008
Ședința publică de la 02 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioan Cibu
JUDECĂTOR 2: Doina Hârceagă
JUDECĂTOR 3: Eugenia Florescu
Grefier - -
Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor formulate de creditoarele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva Sentinței nr. 230/F din 27 septembrie 2007 pronunțată de judecătorul sindic în Dosar nr- (nr. în format vechi 3414/2004) al Tribunalului Alba.
Se constată depuse la dosar din partea intimatului G întâmpinare și un set de înscrisuri.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 26 martie 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor de față reține;
Prin sentința civilă nr. 230/F/27.09.2007 pronunțată de către judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Alba, a fost aprobat raportul final întocmit de lichidatorul judiciar.
În baza art. 131din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC SA Filiala deschisă la cererea creditoarei SC Montana SRL, și radierea debitoarei din Registrul Comerțului.
În baza art. 136 din lege, a fost descărcat lichidatorul judiciar și toate persoanele care i-au asistat, precum și judecătorul sindic de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea sa.
- S-a aprobat decontul lichidatorului judiciar - și în baza art. 135 din Lege s-a dispus notificarea prezentei hotărâri.
- Au fost respinse cererile de angajare a răspunderii administratorului social G, formulate de creditorii A, A, SC Montana SRL, AVAS B, în numele și pentru SC SA
Pentru a se pronunța această sentință s-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar sau a creditorilor autorizați de judecătorul sindic în acest sens, se poate dispune ca o parte din pasivul societății debitoare să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducerea care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin faptele lor.
Potrivit alin. (1) lit. "d" din lege, dacă persoanele responsabile "au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea."
Răspunderea civilă delictuală în temeiul dispozițiilor art. 138 din lege presupune îndeplinirea celor 4 condiții cumulative ale acestei răspunderi, respectiv săvârșirea unei fapte ilicite din cele enumerate de lege, existența prejudiciului, legătură de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția (culpa) persoanelor făcute responsabile.
Societatea debitoare a fost înființată ca o societate comercială pe acțiuni având următoarea structură a acționariatului: SA A I, G, -.
Administrarea societății până la deschiderea procedurii a fost realizată succesiv în timp după cum urmează:
-în perioada 2000 - decembrie 2002, administrator;
-în perioada ianuarie 2003 -16.06.2004, administrator G;
-în perioada 17.06.2004 - 12.10.2004, administrator -.
Din actele existente la dosar și din rapoartele de activitate ale administratorului judiciar și ale lichidatorului judiciar a rezultat că starea de încetare de plăți a societății debitoare a avut ca motive: costurile ridicate generate de implementarea proiectului de fabricație; conflictele dintre acționari; plecarea specialiștilor; pierderea de contracte; plecarea salariaților și introducerea de către aceștia de acțiuni în justiție pentru plata salariilor restante; în anul 2003, pierderea înregistrată de către debitoare a fost de 112.919,98 lei, iar pierderea înregistrată ca urmare a executării silite a fost de 340.350 lei.
societății s-a datorat în principal lipsei contractelor care a dus implicit la de lichidități și deci la imposibilitatea onorării la scadență a creditelor contractate. Urmare aceste împrejurări bunurile societății au fost valorificate silit de către principalul creditor garantat - - Sucursala A, de către pentru acoperirea datoriilor bugetare și prin intermediul Biroului Executorului pentru achitarea drepturilor salariale restante.
Întreruperea fluxului de producție în lipsa unor planuri de reeșalonare a datoriilor și a unui plan de reorganizare a condus implicit la accelerarea intrării societății în insolvență.
Din probele existente la dosar a reieșit și faptul că parte din arhiva societății debitoare s-a aflat la sediul social al asociatului SC SA AIu rmare a faptului că imobilele societății au fost valorificate, sediu care a fost spart în luna august 204.
Urmare acestui fapt nu s-a putut reține că dispariția actelor contabile ar fi imputabilă administratorului social G.
S-a observat și faptul că societatea a intrat în declin din cauze neimputabile administratorului social a cărei răspundere se solicită - G, iar acționarii societății nu au putut rezolva probleme organizatorice și de conducere a acesteia propunând ca unul dintre asociați să presteze activități de administrator în perioada 2003 -16.06.2004.
Activitatea de administrare prestată de administratorul-asociat Gaf ost una neremunerată așa încât nu s-a putut susține că de pe urma acestei activități administratorul social ar fi beneficiat de drepturi salariale și deci să poată fi făcut răspunzător.
Câtă vreme nu s-a putut reține în sarcina administratorului social dispariția actelor contabile cu toate consecințele ce decurg din aceasta, judecătorul sindic a apreciat că în cauză nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale.
Creditorii reclamanți nu au produs probe în susținerea cererilor de atragere a răspunderii administratorului social, limitându-se doar la simple afirmații.
Întrucât din probele dosarului nu a rezultat raportul de cauzalitate între prejudiciul societății debitoare prin neacoperirea pasivului acesteia și activitatea de administrare a societății de către pârâtul-administratorul și asociat G, ținând seama și de împrejurarea potrivit căreia activitatea prestată nu a fost una plătită, instanța a respins cererile de atragerea răspunderii formulate de creditori ca nedovedite.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice A, solicitând admiterea recursului și rejudecând cauza pe fond să fie admisă cererea de atragere a răspunderii organelor de conducere a societății debitoare.
În dezvoltarea motivelor de recurs arată că tribunalul a reținut în mod greșit faptul că reclamanții care au formulat cereri de atragerea răspunderii organelor de conducere a societății debitoare, nu au administrat dovezi din care să rezulte că administratorul social Gac ontribuit la ajungerea societății debitoare în faliment prin una din faptele prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Susține că debitoarei îi revenea, în primul rând prin reprezentanții săi, obligația depunerii la dosar a actelor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 64/1995, sub imperiul căreia s-a deschis procedura, în raport de care se putea constatat că societatea respectivă se află în încetare de plăți și că ajungerea societății în încetare de plăți a fost determinată de slaba gestionare de către reprezentantul său.
Legat de considerentul instanței de fond potrivit căruia dispariția actelor contabile nu poate fi imputată administratorului social al debitoarei, susține că instanța de fond a omis faptul că ținerea unei contabilități fictive, cauzarea dispariției unor documente contabile sau neținerea contabilității în conformitate cu legea, poate constitui infracțiunea de bancrută frauduloasă, sau cel puțin, în mod cert constituie conținutul contravenției la regimul fiscal și că prin nedepunerea actelor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 64/1995 (sub imperiul căreia s-a deschis procedura), republicată, în special a celor contabile, se putea deduce că administratorul nu a ținut contabilitatea debitoarei, însă, potrivit art. 128 din aceeași lege, dispozițiile acesteia se completează cu cele ale Codului d e procedură civilă în măsura compatibilității lor. Arată că în conformitate cu art. 129 din Codul d e procedură civilă părțile au îndatorirea să urmărească desfășurarea procesului, precum și să-și probeze pretențiile și apărările, ceea ce în cazul de față, administratorul societății debitoare nu a făcut, propunând doar prin întâmpinare, prezumții simple ce nu au nici o relevanță.
Mai arată că administratorul social Gaf ost scos de sub urmărire penală, însă din Ordonanța procurorului a rezultat că cheltuielile efectuate în numele societății nu sunt deductibile fiscal.
Arată că inexistența actelor contabile nu poate să-l absolve de răspundere pe administratorul debitoarei deoarece evidențele unei societăți au un anumit mod și timp de păstrare iar potrivit dispozițiilor art. 26 din Legea contabilității nr. 82/1991, rep. "În caz de pierdere, sustragere sau distrugere a unor documente contabile se vor lua măsuri de reconstituire a acestora în termen de maximum 30 de zile de la constatare, potrivit reglementărilor emise în acest scop."
Susține că instanța de fond a omis și faptul că în faza de cercetare penală, s-a întocmit o expertiză contabilă în baza actelor financiar contabile ale societății, precum și faptul că societatea a fost supusă unor controale financiare care au avut la bază tot înregistrările în contabilitatea societății, deci actele contabile au existat, însă prin grija administratorului social, acestea au dispărut odată cu deschiderea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului, fiind astfel dovedit faptul "contribuției" despre care se vorbește în art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006, la ajungerea debitoarei în încetare de plăți, adică legătura de cauzalitate între contribuția administratorului și stare de încetare de plăți a societății debitoare. Susține aceasta, în considerentul că la data constatării dispariției documentelor contabile, administratorul trebuia să depună plângere la organele de cercetare și urmărire penală, or, nefăcând dovada celor de mai sus, administratorul societății debitoare și-a dovedit încă o dată dezinteresul pentru această societate.
Arată că, sarcina probei incumbă celui care face o afirmație în fața judecății, însă neexistând la dosarul instanței întreg materialul probator, respectiv actele execuționale efectuate de către organele fiscale însușite de către debitoare prin organele sale de conducere și necontestate, instanța de fond trebuia să constate legătura de cauzalitate între faptele culpabile ale pârâtului și ajungerea societății debitoare în încetare de plăți. Cu siguranță că legiuitorul a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina administratorilor numai pentru nedepunerea la dosar evidențelor contabile ori pentru neținerea contabilității, prevăzând doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar numai după administrarea de dovezi în acest sens. Or. Fapta neținerii contabilității în conformitate cu legea a fost dovedită în urma controalelor efectuate la societate, iar dispariția actelor contabile în această fază procesuală nu este de natură a exonera administratorul de răspundere, deoarece aceasta, pe lângă faptul că nu a dovedit dispariția, nici nu s-a conformat dispozițiilor legale în ceea ce privește obligativitatea lui de a reconstitui respectivele acte.
Un alt motiv al recursului, îl constituit faptul că instanța de fond a omis faptul că lichidatorul judiciar nu le-a comunicat Raportul final, neavând posibilitatea de a formula eventuale obiecțiuni și în această situație instanța de fond nu putea să închidă procedura existând motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod pr.civ.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs și AVAS B solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a fostului administrator și să se dispună obligarea acestuia la suportarea din averea proprie a sumei de 24136,53 lei RON reprezentând creanța nerecuperată de la debitor în cadrul procedurii de faliment.
În dezvoltarea motivelor de recurs arată că prin sentința recurată judecătorul sindic a respins cererea AVAS de angajare a răspunderii patrimoniale a intimatului, neținând cont de situația de fapt și de drept care au dus în starea de insolvență societatea debitoare SC, de asemenea fiind ignorate actele depuse la dosarul cauzei.
Arată că, deși cererea de angajare a răspunderii patrimoniale promovată de AVAS se întemeiază și pe prevederile art. 137 lic. c (actual art. 138), instanța de fond nu a făcut o motivare temeinică în ceea ce privește toate aspectele invocate. Precizează în acest sens faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție a admis constant ca motiv de casare "insuficienta" motivare aceasta fiind echivalentă cu lipsa motivării în sine, simpla afirmare a unor fapte sau concluzii neputând ține loc analizei pe care instanța de fond era obligată să o facă înainte de a da o hotărâre. Analiza întregului probatoriu reprezintă efectiv arătarea în scris a rațiunilor ce au determinat instanța de judecată să admită sau să respinsă o cerere, fiind o lucrare subiectivă care cuprinde tot meritul instanței de judecată și aportul acesteia la aflarea adevărului.
Mai arată că îndatorirea de a motiva hotărârea, convingător și pertinent, reprezintă o reală garanție pentru părți, prin care se dă posibilitatea de a putea exercita un real control judiciar, prin pronunțarea unei hotărâri care se întemeiază atât pe considerentele de fapt, cât și pe cele de drept care au format convingerea instanței.
În speța dedusă judecății se constată o continuare a activității, păguboasă pentru societatea falită, în ciuda elementelor de avertizare care indicau iminenta insolvență. Mai mult decât atât, indiferența de care a dat dovadă fosta conducere, s-a concretizat în lipsa oricărui interes în recuperarea creanțelor proprii debitoarei, prin aceasta falita fiind lipsită de resursele financiare necesare desfășurării unei activități economice sănătoase. Deși chiar instanța de fond a constatat în considerente această situație, nu a apreciat că acestea pot fi încadrate în "faptele" ce ar trebui să convingă o instanță de judecată asupra vinovăției fostei conduceri pentru insolvența debitoarei.
Analizând recursurile formulate sub aspectul motivelor invocate se consideră că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce urmează a fi mai jos expuse.
Pârâtul G, prin intermediul lichidatorului judiciar, a depus la dosarul cauzei un set de 112 file, referitoare la activitatea sa în cadrul societății, activitate care s-a desfășurat pe o perioadă de circa un an de zile.
În cadrul AGA din data de 16.01.2004 și conform Hotărârii nr. 1 AGA AC SA, pârâtul a fost schimbat din funcția de administrator și înlocuit cu o Comisie de, iar la data de 09.06.2004 a fost numit un nou administrator, u -, conform Mențiunii nr. 4904 din 09.06.2004 a Oficiului Registeului Comerțului
La data deschiderii procedurii de faliment, conform Sentinței civile nr. 543/CA/13.10.2004 pârâtul nu mai deținea nici o funcție în societate de peste 10 luni de zile, iar comunicarea prin care a aflat de deschiderea procedurii falimentului a primit-o la data de 27.04.2006, adică la peste 2,2 ani de la momentul când a fost schimbat din funcție.
Referitor la ținerea contabilității, pe tot timpul mandatului, pârâtul a ținut contabilitatea, toate documentele nefiind dispărute, cum greșit a reținut DGFP La data de 16.01.2004, când pârâtul a fost schimbat din funcție, toate situațiile financiar contabile erau întocmite la zi, iar referitor la Bilanțul la 31.12.2003, acesta a fost expediat către Administrația Financiară de către pârât, la data de 15.06.2004, deci cu întârziere datorită neîntrunirii în termenul legal a Comisiei de Cenzori a societății.
Referitor la recursul AVAS, sumele încasate de la diverși beneficiari au fost în întregime utilizate cu salarii restante, sau sume mici, pentru achitarea curentului electric, fără de care societatea nu-și putea desfășura activitatea.
Referitor la art. 27 din Legea 85/2006, în momentul în care societatea s-a aflat în stare de insolvență, pârâtul nu mai deținea nici o funcție în societate de peste 10 luni de zile, conform documentelor depuse.
Față de împrejurările de mai sus, Curtea în baza art. 312 Cod procedură civilă, urmează să respingă recursurile ca nefondate.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de către recurentul creditor Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și Direcția Generală a Finanțelor Publice A împotriva sentinței nr. 230/F/2007 pronunțată de către judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Alba - Secția comercială și de contencios ad-tiv în dosar -.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2.04.2008.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
Red.
Tehnored.
Ex.2/26.05.2008
Jud fond.
Președinte:Ioan CibuJudecători:Ioan Cibu, Doina Hârceagă, Eugenia Florescu
