Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1757/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 1901/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.1757
Ședința publică de la 7.12.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elisabeta Roșu
JUDECĂTOR 2: Iulica Popescu
JUDECĂTOR 3: Maria Speranța
Grefier
*************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5, în contradictoriu cu intimații, și - 2001 SRL - prin lichidator judiciar G, împotriva sentinței comerciale nr.2883/25.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă lichidatorul judiciar G personal, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, care învederează Curții faptul că s-au depus note scrise de către lichidatorul judiciar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza art. 150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul pe recurs.
Lichidatorul judiciar personal lasă la aprecierea instanței.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr.2883/25.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială în Dosarul nr-, s-a dispus respingerea ca neîntemeiată, a cererii formulate de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 împotriva pârâților și, prin care se solicita atragerea răspunderii patrimoniale a acestora în temeiul art. 138 alin. 1 lit. c) și d) din Legea nr. 85/2006, în calitate de administratori ai debitoarei - 2001 SRL, cu privire la care s-a deschis procedura insolvenței.
Prin aceeași sentință, judecătorul sindic a dispus în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 închiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei, precum și radierea acesteia din Registrul Comerțului și notificarea sentinței la organul fiscal și Oficiul Registrului Comerțului.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că din probele administrate în cauză nu a rezultat că faptele pârâților au cauzat starea de insolvență a debitoarei, în sensul art. 138 alin. 1 lit. c) și d) din Legea nr. 85/2006, astfel că cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâților a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea sector 5, ce a fost înregistrat sub același număr pe rolul Curții de Apel București - Secția a Va Comercial.
În motivarea recursului se susține în esență că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, deoarece pârâții aveau obligația depunerii documentelor contabile la organul fiscal atât potrivit Legii nr. 31/1990 cât și conform Legii contabilității nr. 82/1991. Se mai susține de către recurentă că mandatul administratorilor unei societăți comerciale este un mandat comercial, care se prezumă a fi cu titlu oneros. Recurenta mai susține că pârâtul avea și obligația de a solicita aplicarea procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 și nu să continue activitatea acesteia.
Analizândsentința recurată prin prisma criticilor invocate de recurentă în motivele de recurs, Curtea apreciază că recursul este nefondat și, în temeiul art. 312 alin. 1 rap. la art. 304 pct. 9 și art. 3041din pr. civ. urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:
În ce privește aplicabilitatea art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006 care reglementează răspunderea acestor persoane din conducerea societății debitoare atunci când acestea:"au dispus în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți.", dacă și numai dacă, prin aceasta". au contribuit la ajungerea debitorului în această situație- în stare de insolvență-", Curtea reține că hotărârea judecătorului sindic este legală și temeinică deoarece nu a rezultat din probele administrate că administratorii au urmărit satisfacerea unor interese personale ale acestora, iar pentru aceasta, au decis continuarea activității societății. de către recurentă a existenței interesului personal al pârâtilor pentru continuarea unei activități care ducea în mod vădit la starea de insolvență, nu este bazată pe un suport probator concret, ci constituie o susținere cu caracter general care nu poate produce efecte juridice pe plan procesual, deoarece dispozițiile art. 1169 din civil obligă la dovedirea oricărei susțineri făcută în fața instanței, sub acest aspect neexistând prezumții legale în cazul procedurii speciale a insolvenței prevăzute de Legea nr. 85/2006, mai ales în ce privește răspunderea persoanelor prevăzute la art. 138 din această lege.
În ce privește aplicabilitatea art. 138 lit.d) din Legea nr. 85/2006 potrivit căruia aceiași membrii ai organelor de conducere pot fi obligați să suporte o parte din pasivul societății, dacă au contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență prin aceea că:". au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.",de asemenea, Curtea apreciază că sentința este legală și temeinică.
În primul rând, recurenta-creditoare nu arată care dintre cele trei elemente materiale ale activității păgubitoare săvârșite de administrator ar fi incidente în cauză, iarîn al doilea rând, din actele existente la dosar, întocmite de lichidatorul judiciar nu rezultă caracterul fictiv al evidențelor contabile, nici dispariția unor documente contabile și nici încălcarea dispozițiilor legale privind evidența contabilă.
În acest sens, Curtea reține ca și Tribunalul, că pentru aplicarea art. 138 din legea nr. 85/2006 este nevoie de întrunirea cumulativă două condiții speciale:a) săvârșirea uneia sau mai multora dintre faptele prevăzute de acest text de legeșib) condiția ca acestea să fi fost cauzele stării de insolvență( la care se adaugă, desigur, condițiile generale ale răspunderii civile delictuale desprinse din art. 998-999 din civil).
Or, în cauză, așa cum corect reține și prima instanță, nu s-a făcut dovada săvârșirii faptelor reglementate de art. 138 alin. 1 lit. a)- g) din legea nr. 85/2006 și a legăturii de cauzalitate dintre acestea și starea de insolvență, creditoarea invocând numai lit. c) și d) și, mai mult decât atât, cauzele esențiale ale insolvenței nu s-au datorat unor fapte imputabile administratorului, ceea ce exclude atragerea răspunderii acestuia.
Mențiunile recurentei referitoare la răspunderea pe care administratorii o au pentru neîndeplinirea unor obligații legale prevăzute de Legea nr. 31/1990 rep. sunt lipsite de relevanță deoarece acestea privesc răspunderea generală a administratorului față de societate, în timp ce dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 reglementează orăspundere patrimonială specială, derogatorie de la dreptul comun(care îl constituie legea nr. 31/1990) față de creditorii societății, condițiile prevăzute în legea specială fiind de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinse la alte situații prevăzute în legi generale ( potrivit principiuluiexceptio est strictissimae interpretationis aplicationis).
În consecință, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 rap. la art. 304 pct. 9 și art. 3041din proc civ. va respinge recursul declarat împotriva acestei sentințe, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 împotriva sentinței comercială nr. 2883/25.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială în Dosarul nr-, împotriva pârâților și, în contradictoriu și cu debitoarea - 2001 SRL, prin lichidator judiciar G, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată azi, 07.12. 2009, în ședință publică.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
RED/DACT/RE/2 EX.
Sentința comercială nr. 2883/25.05.2009
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Jud. sindic:
Președinte:Elisabeta RoșuJudecători:Elisabeta Roșu, Iulica Popescu, Maria Speranța