Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 177/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția Comercială

DECIZIA NR. 177/ DOSAR NR-

Ședința publică din 9 aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Comșa președinte de secție

- - - - judecător

- - - - judecător

- - grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta B împotriva sentinței civile nr.8/S din 16 ianuarie 2009 pronunțate de JUDECĂTOR 2: Laura Fețeanu l-sindic în dosar nr. nr- al Tribunalul Covasna.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 2 aprilie 2009, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 9 aprilie 2009.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin acțiunea formulată, reclamanta -, lichidatorul judiciar al debitoarei SC SRL, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B să se dispună ca aceasta, în calitate de administrator al societății debitoare să suporte o parte din pasivul acesteia și anume suma de 15.573 lei.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, deși în conformitate cu ultimul bilanț contabil debitoarea deținea active în valoare totală de 1.478.680 lei, la data deschiderii procedurii declara pe proprie răspundere că nu deține niciun bun, fără a fi justificată această situație, deturnând sau mărind fictiv pasivul societății.

În drept, s-au invocat prevederile art. 138 alin. (1) lit. (d) și (e) din Legea nr. 85/2006.

Prin sentința civilă nr. 8/16.01.2009 Tribunalul Covasnaa admis acțiunea formulată de lichidatorul judiciar - cu sediul în B,-, -. C,. 8,. 23, jud. B, împotriva pârâtei B, domiciliată în Sf. G,-,. 15,. C,. 3, jud. C, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Av. și în consecință a obligat pârâta B să suporte pasivul - societate aflată în faliment - suma de 15.573 lei, ce va fi plătită în contul special de lichidare deschis pe seama societății debitoare

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele considerente:

Prin sentința civilă nr. 724/1 iunie 2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Covasna, judecătorul - sindic a dispus deschiderea procedurii insolvenței prevăzute de Legea nr. 85/2006 față de debitoarea

Din rapoartele lichidatorului judiciar și din certificatul ORC privind istoricul debitoarei rezultă că, în perioada de referință, debitoarea a fost administrată de pârâta B.

Din rapoartele lichidatorului rezultă că pârâta a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile și nu a ținut contabilitatea corect, încălcând dispozițiile art. 138 alin. (1) lit. d din Legea nr. 85/2006 și a ascuns o parte din activul societății, încălcând dispozițiile art. 185 alin. 1 lit. e din Legea nr. 85/2006.

Aceasta, coroborat cu actele dosarului, creează prezumția că suma de 15.573 lei a fost însușită și folosită în interes propriu sau în interesul altei persoane, ceea ce, în accepțiunea dispozițiilor art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2006, constituie faptă ilicită și atrage răspunderea materială a făptuitorului.

Între aceste fapte ale pârâtului și starea de insolvență a debitoarei este o legătură de cauzalitate neîndoielnică, întrucât a favorizat încetarea de plăți și prejudicierea creditorilor înscriși în tabelul de creanțe prin imposibilitatea de acoperire a creanțelor deținute.

Drept urmare, pentru 15.573 din pasivul debitoarei, care constituie prejudiciu se justifică angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei, reținându-se ca fiind îndeplinite și condițiile instituite de art. 998 - 999 Cod civil.

Împotriva acestei sentințe declarat recurs pârâta B solicitând în principal casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, iar în subsidiar modificarea acesteia în sensul respingerii acțiunii, în temeiul art. 3041Cod procedură civilă.

În motivarea recursului se arată următoarele:

În cauză nu sunt întrunite cele patru condiții ale răspunderii. Instanța de fond a pronunțat sentința pe baza raportului lichidatorului judiciar. În baza principiului rolului activ consacrat de art. 129 Cod procedură civilă instanța de fond trebuia să administreze probe care să conducă la lămurirea cauzelor sub toate aspectele, respectiv o expertiză contabilă necesară și pentru dovedirea actelor de compensare privind unele bunuri din patrimoniul societății, acte pe care contabila firmei a refuzat să le înregistreze în contabilitate și de care lichidatorul judiciar nu a ținut seama la întocmirea raportului. Nu este suficientă neținerea contabilității conform legii, ci este necesar ca prin această faptă să se fi produs și starea de insolvență.

Din probele administrate nu rezultă că pârâta s-ar face vinovată de starea de insolvență.

Nu s-a dovedit raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu.

Se impune administrarea probei cu expertiza contabilă și proba cu martori.

Examinând sentința atacată, în raport cu probele dosarului, cu motivele de recurs invocate, Curtea constată fondat recursul.

răspunderii administratorilor presupune îndeplinirea și dovedirea cumulativă a următoarelor condiții: prejudiciul creditorilor, fapta să se încadreze în cazurile prevăzute de lege, raportul de cauzalitate dintre faptă și încetarea plăților, culpa persoanei a cărei răspundere se antrenează.

La termenul de judecată din 13.06.2008 pârâta a solicitat proba cu expertiza contabilă în cazul în care vor fi necesare lămuri după administrarea probei cu interogatoriul pârâtei, arătând că trebuie clarificate aspectele legate de modalitatea în care au ieșit anumite bunuri din patrimoniul debitoarei. Lichidatorul judiciar a susținut că nu există documente financiar contabile din care să reiasă modul în care au ieșit bunurile din patrimoniul debitoarei.

La dosar s-au depus în dosarul având ca obiect răspunderea administratorului, acte contabile de către pârâtă.

După administrarea probei cu interogatoriu, instanța de fond nu s-a pronunțat în sensul admiterii sau respingerii probei cu expertiza contabilă.

În recurs pârâta a reiterat proba cu expertiza contabilă pentru a dovedi că nu există legătură de cauzalitate între neținerea contabilității și pentru a răsturna prezumția că pârâta și-ar fi însușit bunurile lipsă din patrimoniul debitoarei.

Se impune ca instanța de fond să se pronunțe asupra tuturor probelor solicitate de pârâtă, inclusiv expertiza contabilă, necesare pentru stabilirea faptelor săvârșite de pârâtă, legătura de cauzalitate a acestora cu prejudiciul, cuantumul acestui prejudiciu.

Față de considerentele arătate mai sus, având în vedere că instanța nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei pe baza tuturor probelor necesare și concludente solicitate, iar administrarea acestora nu se poate realiza în recurs, în baza art. 312 alin.5 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de pârâta B împotriva sentinței Tribunalului Covasna care va fi casată cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta B împotriva sentinței civile nr.8/S/16.01.2009 pronunțate de JUDECĂTOR 3: Alina Gabriela l-sindic în dosarul nr- al Tribunalului Covasna, pe care o casează.

Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 aprilie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Red.: L-/ 9.04.2009

Tehnored: /15.04.2009/ -2 ex -

Judecător sindic:

Președinte:Gabriela Comșa
Judecători:Gabriela Comșa, Laura Fețeanu, Alina Gabriela

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 177/2009. Curtea de Apel Brasov