Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 177/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 177/
Ședința publică din data de 09 februarie 2009
PREȘEDINTE: Petruța Micu
JUDECĂTOR 2: Anca Buta
JUDECĂTOR 3: Florin Moțiu
Grefier: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de creditoarele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T împotriva sentinței comerciale nr. 1576/18.09.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL prin lichidator judiciar SPPI, având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru creditoarea recurentă DGFP T consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul creditoarei recurente depune la dosar delegație de reprezentare și arată că nu mai are alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea recursului.
Reprezentantul creditoarei recurente DGFP T solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul antrenării răspunderii fostului administrator al debitoarei, având în vedere că lichidatorului, pe tot parcursul procedurii de lichidare, a arătat că nu deține actele contabile ale societății, întrucât nu au fost depuse de către fostul administrator, acesta fiind și motivul pentru care lichidatorul a renunțat la expertiza contabilă. Arată că tot datorită lipsei documentelor contabile nu s-a putut afla dacă societatea debitoarei deține sau nu bunuri ori creanțe, că prin atitudinea sa, fostul administrator a blocat procedura de lichidare, astfel că i s-a formulat plângere penală, finalizată cu acordarea unei amenzi, organele de cercetare reținând săvârșirea de către acesta a faptelor.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 1576/18.09.2008, pronunțată în dosarul nr-. Tribunalul Timișa dispus: închiderea procedurii insolvenței declanșată împotriva debitoarei - SA prin lichidator judiciar SPPI, în contradictoriu cu creditorii DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și cu foștii administratori, și cu CAMERA de COMERȚ INDUSTRIE și AGRICULTURĂ, precum și radierea debitoarei din evidențele ORC T, respingând cererea de antrenare a răspunderii materiale și patrimoniale a foștilor administratori.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin sentința civilă nr. 883/06.10.2005 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 6024/COM/S/2005 a fost declanșată procedura reorganizării judiciare și a falimentului prevăzută de Legea 64/1995 față de debitoarea - - SA, iar pentru administrarea procedurii s-a format dosarul nr. 116/S/2005 în cadrul căruia, prin încheierea de ședință din 03.11.2005 debitoarea a fost declarată în faliment, în temeiul art. 106 din fosta Legea nr. 64/1995.
Au fost depuse declarații de creanță de către creditorii AVAS B (2.231,36 lei) și DGFP T ( 32.924 lei).
Lichidatorul judiciar desemnat în persoana - SA, a învederat judecătorului sindic atât prin rapoartele preliminare cât și prin raportul final că, societatea a fost înființată și înregistrată la registrul comerțului sub nr. J 35/104/13.02.1997, având ca administratori pe numiții -, și și, cu toate demersurile întreprinse, inclusiv formularea unei plângeri penale în temeiul art. 145 din Legea 85/2006 împotriva fostului administrator -, acesta nu a putut prezenta decât bilanțul la 31.12.2000 și certificatul de înmatriculare al societății, restul documentelor contabile din cele prevăzute de art. 26 fiind în posesia fostului contabil, împotriva căruia există la dosar dovada înregistrării unei acțiuni în instanță având ca obiect "obligație de a face", respectiv de a prezenta aceste documente necesare administrării procedurii insolvenței.
În temeiul art.138 lit. d alin. 1 din Legea 85/2006, lichidatorul judiciar a propus antrenarea răspunderii materiale împotriva foștilor administratori indicați mai sus iar suma de 35.155,36 lei să fie suportată din averea personală a acestora, motivat de faptul că, aveau obligația depunerii documentelor financiar-contabile, cât și comunicarea autorităților de stat schimbarea sediului, ceea ce a condus la imposibilitatea organelor fiscale de a urmări și încasa debite restante.
Astfel, în temeiul art. 131 și 136 din Legea 85/2006, Raportul final al lichidatorului judiciar a fost supus aprobării în adunarea creditorilor și încuviințat de judecătorul sindic în sensul închiderii procedurii și radierii societății din evidențele registrului comerțului având în vedere lipsa de active și lichidități pentru îndestularea creditorilor.
Judecătorul sindic a mai reținut că deși, acest aspect nu a putut fi elucidat cu exactitate în absența documentelor contabile, nu se poate reține vinovăția foștilor administratori, nefăcându-se dovada ținerii unei contabilități fictive sau neținerea contabilității conform legii, aceste activități nu sunt direct producătoare de prejudiciu, ele putând însă ocaziona starea de insolvabilitate dacă sunt asociate cu ascunderea unor active, însușirea de fonduri bănești, întârzierea în plata unor creanțe care generează dobânzi și penalități, ceea ce în speță nu s-a demonstrat.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs creditoarele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA sub nr-.
Prin recursul formulat, creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI a solicitat admiterea recursului, modificarea, în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a fostelor organe de conducere ale debitoarei.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că fiind îndreptat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, recursul său nu este limitat la motivele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs având posibilitatea examineze cauza sub toate aspectele, conform art. 304 Cod procedură civilă, respectiv când prin hotărârea dată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă (art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă); când hotărâre nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă); când hotărâre este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă).
Se arată că potrivit art. 138 lit. d din Legea 85/2006 - dispoziții aplicabile în speță, răspunderea administratorilor se poate dispune dacă aceștia au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. Se mai arată că potrivit aceluiași text normativ, simplul fapt că administratorul falitului nu a ținut contabilitatea conform legilor contabile, atrage răspunderea acestuia, deoarece nu există posibilitatea de a se analiza activul patrimonial, modul cum fost gestionat acesta, dacă debitorul a respectat dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor, dacă a efectuat transferuri patrimoniale și în ce condiții, precum și felul în care administratorul folosit veniturile obținute.
În acest sens s-a arătat faptul că potrivit teoriei și practicii juridice în dreptul civil și în cel comercial operează două reguli principale: prima că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua că indiferent de gravitatea vinovăției obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că în fapt cuantumul despăgubirii depinde de cantitatea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.
În cazul de față indiferent de faptul că administratorul falitului a încălcat din culpă sau cu intenție normele de drept care îi impuneau ținerea corectă a contabilității și gestionarea cu atenție a patrimoniului și activității, acesta se face vinovat de încălcarea legii (contabilității în cazul de față) situație care a determinat prejudicierea creditorilor.
Obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de a prezenta lichidatorului și experților contabili desemnați de instanță reiese cu claritate din dispozițiile art. 73 alin. 1 lit. c și alin. 2, art. 134 alin. 1 și 2, art. 181 din Legea nr. 31/1990 - Legea societăților comerciale, ale art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991 republicată - Legea contabilității.
Solicită să se aibă în vedere faptul că potrivit art. 73 alin. 1 lit. c din Legea nr. 31/1990, administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege, iar potrivit art. 73 alin. 2, acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, însă aceștia o vor putea exercita numai în caz de faliment a societății. Art. 11 alin. 4 din Legea 85/1991 republicată arată că răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității, potrivit prevederilor prezentei legi, revine administratorilor, care au obligația gestionării patrimoniului.
Se mai arată că potrivit art. 72 din Legea 31/1990, obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, și că potrivit art. 1540 Cod civil, mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar și de culpa comisă în executarea mandatului, precum și că potrivit alin. 2 al aceluiași ultim articol, conform căruia în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului se apreciază cu mai multă rigurozitate. Se mai arată că potrivit art. 374 Cod comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, iar în speță administratorul nu a făcut dovada contrară.
Se mai arată că răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile art.138 din Legea nr. 85/2006, este o răspundere specială care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri necesare acoperirii pasivului debitoarei aflate în insolvență.
AVAS a suferit un prejudiciu a cărui existență certă s-a stabilit prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite din averea debitorului.
Recurenta invocă faptul că dispozițiile art. 35 alin. 3 și 4 din Decretul nr. 31/1954 prevăd că faptele ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor și că faptele ilicite atrag și răspunderea personală a celui care le-a săvârșit, atât față de persoana juridică, cât și față de cel de-al treilea.
Se mai arată că pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa administratorului falitei este prezumată potrivit art. 1082 cod civil raportat la art. 138 din Legea nr. 85/2006, că răspunderea trebuie apreciată in abstracto, cu mai multă rigurozitate, întrucât administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial.
În conformitate cu dispozițiile art. 1080 alin. 1 Cod civil coroborate cu art.1600 Cod civil devine operativ criteriul obiectiv, care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente, care își subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială.
Prejudiciul produs există, constând în însăși creanța cedată de CAS T către AVAS, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată.
Art. 138 din Legea nr. 85/2006 stabilește că prin săvârșirea de către administrator a uneia dintre faptele prevăzute la acest articol s-a angajat răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.
Prin recursul formulat, creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE Tas olicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de antrenare a răspunderii materiale a foștilor administratori ai societății debitoare, arătând că în timpul administrării procedurii, lichidatorul judiciar a solicitat antrenarea răspunderii materiale a foștilor administratori ai societății debitoare, cerere susținută și de către DGFP arată că deși notificat, administratorul societății nu a depus actele contabile solicitate de lege, motiv pentru care în temeiul art. 138 lit. d, s-a solicitat antrenarea răspunderii materiale, cerere respinsă de instanță cu motivarea că nu s-a dovedit vinovăția și nici întinderea prejudiciului.
Creditoarea DGFP T consideră că hotărârea pronunțată este dată cu încălcarea și greșita interpretare a legii, deoarece administratorul debitoarei nu și-a îndeplinit obligația legală de a depune actele solicitate de legea insolvenței, astfel că vinovăția administratorului se prezumă, care de altfel, a dovedit și rea-credință în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor legale. Arată că potrivit Legii 82/1991 republicată, de conducerea evidenței contabile este răspunzător administratorul societății, iar nedepunerea actelor contabile duce la prezumția că în speță contabilitatea nu a fost ținută conform legii ori că administratorii societății au făcut să dispară actele contabile, cazuri sancționate de lit. d), respectiv a) din art. 138 al Legii 85/2006.
Creditoarea recurentă consideră că instanța trebuie să manifeste rol activ și să sancționeze astfel de atitudini, aplicând prezumția vinovăției administratorilor, întrucât în caz contrar, s-ar crea un precedent car ar lipsi de substanță procedura insolvenței. Consideră că este obligația administratorului de a dovedi că întinderea prejudiciului nu este aceea solicitată de către creditori, cu atât mai mult cu cât creanțele acestora sunt supuse unui control atât din partea lichidatorului judiciar, cât și din partea judecătorului sindic, iar pe de altă parte, administratorul putea să formuleze contestație la creditorilor dacă ar fi considerat că prejudiciul nu este real. Atâta timp cât acest lucru nu s-a întâmplat, consideră că întinderea prejudiciului este dovedită, că atitudinea pasivă a fostului administrator, care nu a înțeles să se apere pe parcursul procedurii, constituie o prezumție de achiesare la cererea formulată.
Arată că fostul administrator a fost citat pe parcursul procedurii, dar și-a menținut atitudinea pasivă, atitudine cu privire la care creditoarea consideră că ar trebui pedepsită de lege. Consideră că faptul că a predat actele contabile unei alte persoane nu îl absolvă de obligația de a răspunde în fața creditorilor, având apoi dreptul de a se îndrepta împotriva persoanelor cărora le-a predat actele, având în vedere că Legea 85/1991 republicată arată că ținerea documentelor contabile este responsabilitatea exclusivă a administratorului societății și că acestea trebuie păstrate la sediul societății.
Întrucât sentința atacată s-a dat fără drept de apel, solicită ca instanța să cerceteze cauza sub toate aspectele conform art. 304 Cod procedură civilă.
Analizând recursurile de față, prin prisma criticilor formulate de creditoarele recurente și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acestea sunt nefondate.
Astfel, potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
În conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.
În cauză, acțiunea de atragere a răspunderii a fost formulată de lichidatorul debitoarei, conform art. 138 din Legea insolvenței, însă judecătorul-sindic respins această cerere.
În speță, lichidatorul judiciar, deși a solicitat judecătorului-sindic să dispună angajarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social al debitoarei, nu a mai înțeles să declare și calea de atac prevăzută de lege împotriva soluției primei instanțe, ci doar creditoarele au formulat recurs, criticând hotărârea tribunalului sub acest aspect.
Curtea reține că, pe de o parte, numai comitetul creditorilor poate formula cererea prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006, creditorii nemaiavând în prezent calitatea cerută în mod expres de lege pentru această solicitare, iar, pe de altă parte, legiuitorul a arătat fără echivoc că pentru a se putea cere de către comitetul creditorilor autorizarea judecătorului-sindic este necesar fie ca administratorul judiciar sau lichidatorul să omită să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică, fie ca practicianul să omită să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor să amenințe să se prescrie, ceea ce nu este cazul în prezenta cauză.
Deși nici unui creditor în procedura insolvenței nu i se poate nega interesul de a solicita angajarea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere ale debitoare falite, aceasta nu înseamnă că un astfel de participant la procedură are și posibilitatea concretă de a cere aplicarea textului art. 138, fiindcă legiuitorul, în noua reglementare, a înțeles să modifice condițiile în care creditorii, prin comitetul creditorilor, au dreptul să solicite judecătorului-sindic o astfel de antrenare de răspundere. În aceste condiții, este evident faptul că dacă în primă instanță creditoarele nu puteau să ceară aplicarea dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, acestea nu pot solicita nici în recurs acest lucru.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate de creditoarele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de creditoarele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T împotriva sentinței comerciale nr. 1576/18.09.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./17.02.2009
Dact./17.02.2009/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător-sindic:
Președinte:Petruța MicuJudecători:Petruța Micu, Anca Buta, Florin Moțiu
