Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1790/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1960/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 1790
Ședința publică de la 10 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Adriana Teodora Bucur
JUDECĂTOR 2: Carmen Mihaela Negulescu
JUDECĂTOR - -
GREFIER
******************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta LIDER LICHIDARE ȘI ÎN CALITATE DE LICHIDATOR JUDICIAR AL DEBITOAREI SC 2002 SRL împotriva sentinței comerciale nr.3739/26.06.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât și intimata creditoare AUTORITATEA NAȚIONALĂ VĂMILOR PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERATIUNI VAMALE
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței lipsa de procedură cu intimata debitoare, având în vedere că dovada de citare a fost restituită cu mențiunea "destinatar mutat".
Curtea față de obiectul cauzei dedus judecății, respectiv recurs formulat împotriva hotărârii judecătorului sindic privind atragerea răspunderii patrimoniale în temeiul art.138 din Legea nr.85/2006, apreciază că nu se justifică prezența debitoarei prin lichidator în calea de atac a recursului, motiv pentru care o înlătură din citativ raportat la dispozițiile art.7 din Legea nr.85/2006 și apreciază procedura de citare legal îndeplinită.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare, văzând și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, a reținut și constatat că:
Prin sentința comercială nr.3739/26.06.2009, Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a respins ca neîntemeiată cererea având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului formulată de lichidatorul judiciar LIDER LICHIDARE ȘI și în baza articolului 131 din legea nr.85/2006 a dispus închiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului SC 2002 SRL.
Pentru a se pronunța astfel, judecătorul - sindic a reținut că din formularea textului alineatului 1 al articolului 138 din lege a rezultat că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și orice altă persoană "care a cauzat" starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
Lichidatorul judiciar și-a întemeiat cererea împotriva pârâtului pe dispozițiile articolului 138 litera a din lege.
În cazul tuturor debitorilor care ajung să fie supuși procedurii insolvenței, se ajunge, în urma activității desfășurate, la încetarea de plăți, dar ajungerea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, continuarea activității a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere, iar titularul acțiunii face dovada săvârșirii de către pârât, cu vinovăție, a unei fapte prevăzute de articolul 138 literele a)-g) și a raportului de cauzalitate dintre această faptă și insolvența debitorului.
În speță, lichidatorul judiciar a susținut că sustragerea de la supravegherea vamală și implicit de la plata taxelor vamale, creează prezumția potrivit căreia s-a urmărit obținerea de avantaje personale și utilizarea acestora în folosul administratorului statutar. Ori, calitatea pârâtului de administrator al debitorului nu poate duce la concluzia că acesta a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile articolului 138 litera a din lege, pentru a se putea atrage răspunderea sa, în lipsa unor probe certe. Astfel, dispozițiile articolului 138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență, însă nu s-a aprobat în cauză că, nerespectarea reglementărilor vamale ar fi determinat insolvalibitatea societății.
Pe de altă parte, s-a reținut că, lichidatorul judiciar nu a indicat care sunt bunurile din patrimoniul debitorului care au fost folosite în interes personal de către pârât, când a avut loc săvârșirea faptei și din ce mijloace de probă rezultă aceasta, sarcina probei revenind reclamantului conform articolului 1169 Cod civil.
Potrivit articolului 131 din lege, în orice stadiu al procedurii, judecătorul - sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
Prin urmare, judecătorul - sindic constatând că debitorul nu deține bunuri prin a căror valorificare să poată fi acoperite creanțele sau cheltuielile administrative, o continuare a procedurii nu s-ar justifica, atât timp cât finalitatea urmărită de lege nu ar putea fi atinsă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen și motivat Lider Lichidare și Reorganizare în calitate de lichidator judiciar al SC 2002 SRL, criticile vizând netemeinicia hotărârii atacate și fiind întemeiate în drept pe dispozițiile articolului 304 punctul 9 și articolului 3041Cod procedură civilă.
În esență, recurentul susține că instanța de fond nu a examinat temeinic actele depuse la dosar, concluzionând eronat asupra situației de fapt și pronunțând hotărârea cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
În acest sens, recurentul precizează că la dosar au fost atașate documente financiar-contabile, depuse de instituțiile abilitate în calitate de creditori, din care rezultă că societatea se află în insolvență încă din anul 2004 iar în contabilitatea debitoarei nu era înregistrată datoria provenind din amenda de 75 mii ROL, situație care duce la concluzia că pârâtul a exercitat un management defectuos și nu a respectat obligațiile impuse de lege, ceea ce a condus la încetarea de plăți.
Susține recurentul și că nu este de acord cu aprecierea instanței în sensul că nu s-a dovedit interesul propriu al pârâtului și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciul produs.
În acest context, recurentul arată că instanța nu a ținut cont de faptul că, în perioada producerii prejudiciului, administrator al societății era pârâtul a cărei faptă imputabilă ce a dus la insolvență s-a constatat în procesul verbal încheiat la 5.09.2003.
Instanța de fond nu a luat în considerare Procesul verbal din care rezultă că înainte de acordarea liberului de vamă a fost sustrasă marfa de la supraveghere vamală și că de săvârșirea faptelor se face responsabilă SC 2002 SRL prin reprezentant.
Prin urmare, din analiza acestui act coroborat cu Decizia de regularizare a situației privind obligațiile suplimentare stabilite de către controlul vamal și cu datele din Tabelul definitiv, rezultă că prejudiciul adus acestei instituții a fost cauza de pârât și a condus la intrarea în faliment a debitoarei.
Recurentul menționează că, în virtutea rolului activ, instanța ar fi trebuit să aibă în vedere articolul 71 din Legea nr.31/1990, articolul 1540, articolul 1082 Cod procedură civilă și articolul 374 Cod comercial, observând și că pârâtul a dispus continuarea unei activități defectuoase care ducea în mod vădit persoana juridică la încetare de plăți, întrucât nu a luat măsurile necesare pentru redresarea activității.
Recurentul conchide prin aceea că, instanța de fond, în contradicție cu actele din dosar și rapoartele lichidatorului judiciar, nu a reținut că starea de insolvență a debitoarei este imputabilă pârâtului, întrucât acesta nu a dispus, cu bună știință, măsuri de redresare economică și a continuat activitatea debitoarei deși știa că se îndreaptă spre faliment, cu atât mai mult fiindu-i imputabilă starea de faliment ținând cont și de fapta concretă săvârșită din vina acestuia.
Examinând recursul potrivit articolului 3041Cod procedură civilă și articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă în raport de actele, lucrările cauzei și dispozițiile legale în materie, Curtea a constatat că este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate:
Curtea va proceda la gruparea argumentelor aduse de recurent în sprijinul motivului de recurs, pentru a răspunde printr-un considerent comun.
Curtea reține că prin sentința comercială nr. 2117 din 9.05.2008, Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a dispus intrarea în faliment prin procedura simplificată a debitorului SC 2002 SRL, în temeiul articolului 107 alineat 1 raportat la articolul 33 alineat 6 din Legea nr.85/2006.
-Se reține totodată, că lichidatorul judiciar a depus la9.07.2008(fila 36 dosar fond) Raportul privind cauzele și împrejurările care au determinat apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanei căreia i-ar fi imputabilă,respectiv.
Cu titlu general, raportul lichidatorului judiciar, constituie, de regulă materialul cel mai detaliat cu privire la cauzele și împrejurările insolvenței debitorului, reprezentând un veritabil mijloc de probă pentru atragerea răspunderii persoanelor reglementate la articolul 138 din lege.
În acest context, se reține că în raportul întocmit, lichidatorul judiciar a apreciat, după efectuarea analizei datelor bilanțiere din anii 2002-2003 și 2004 (nuîn ultimii 3 ani anteriori deschiderii procedurii) că administratorul statutar nu a manifestat suficientă preocupare pe linia achitării la scadență a obligațiilor,cu toate că societatea înregistra lichidități care permiteau acoperirea acestora, reținând că în perioada 2002-2004 administrator statutar era (până la 8.06.2005 când administrator a devenit ).
În același raport, lichidatorul a precizat că masa credală se compune dintr-un singur creditor Autoritatea Națională Vamală a cărei creanță îți are izvorul în declarații vamale de import dinseptembrie 2003pentru care s-a aplicat sancțiunea contravențională prin proces verbal nr.99/5.09.2003.
Văzând lipsa raportărilor contabile începând ca 1.01.2005, lichidatorul judiciar a apreciat incidente dispozițiilearticolului 138 alineat 1 litera ddin Legea nr.85/2005, precizând că vinovat de aceasta se face numitul.
-În raportul depus de lichidatorul judiciarla 29.08.2008, s-a făcut trimitere la același raport de la 9.07.2008 privind cauzele și împrejurărilecareau determinat insolvența debitoarei, cu precizarea că în măsura în care se vor identifica noi elemente și date, se va completa susmenționatul raport (fila 54 dosar fond).
Nu s-a completat raportul, dar s-a promovat la 3.10.2008 cerere de atragere a răspunderiiîmpotriva pârâtului în temeiul articolului 138 litera adin Legea nr.85/2006 (fila 81 dosar fond), apreciindu-se că fapta stabilită în procesul verbal de contravenție nr. 99/5.09.2003 a produs o pierdere în contabilitatea debitoarei și a determinat înregistrarea stării de incapacitate de plată în raport cu creditorul bugetar Autoritatea Vamală.
-În fine,la 21.11.2008,în Raportul nr.2, lichidatorul judiciar, precizează că la 10.07.2008 a depus Raportul prevăzut de articolul 59 din Legea nr.85/2006, menționând că a primit de la. A MUNICIPIULUI B copii ale Bilanțului la data de 30.06.2005, de verificare analitică la aceeași dată și duplicatele declarațiilor debitoarei privind obligațiile la bugetul general consolidat, motiv pentru care a efectuat coroborarea acestor date cu cele din perioada 2001 - 2004, rezultatele fiind concretizate prin Nota de analiză (fila 85 dosar fond).
Lichidatorul a precizat din nou căstarea de insolvență a societății era cunoscută încă din anul 2004de administratorul statutar care,deși avea disponibilități bănești, nu a achitat datoriile existente la data de 31.12.2004.
În Nota de analiză, lichidatorul judiciar a concluzionat (fila 87 dosar fond), că administratorul nu a asigurat organizarea și conducerea contabilității conform normelor legale, respectiv nu a depus bilanțurile contabile anuale începând cu 31.12.2005, concluzionândcă starea de insolvență a fost generată de politica comercială desfășurată de administrator care a vândut produsele la prețuri ce nu asigurau recuperarea cheltuielilor și o marjă de profit care să asigure o siguranță financiară societății.
În aceste condiții, văzând rapoartele lichidatorului și concluziile acestora, actele cauzei și conținutul cererii de atragere a răspunderii, în mod corect judecătorul sindic a respins cererea întemeiată pe articolul 138 litera a din Legea nr.85/2006.
Dincolo de faptul că și după formularea cererii de atragere a răspunderii (3.10.2008) lichidatorul a precizat pe de o parte că insolvența era cunoscută încă din anul 2004, iar pe de altă parte că existau disponibilități bănești pentru achitarea datoriilor existente la 31.12.2004 (prin urmare societatea nu era în stare de insolvență, de vreme ce insolvența este definită în articolul 3 punctul 1, ca fiind acea stare a patrimoniului care se concretizează prin insuficienta fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile) dar și concluziile acestuia din Raportul de la 9.07.208 (fila 36 dosar fond) completat la 21.11.2008 (fila 85 dosar fond) și Concluziile din Nota de analiză (fila 87 dosar fond) demonstrează lipsa legăturii de cauzalitate dintre fapta reținută ca fiind acea prevăzută de articolul 138 litera a și ajungerea în insolvență a societății.
De aceea, se reține ca fiind corectă poziția judecătorului sindic care a considerat că răspunderea specială se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență, în cauză neprobându-se că nerespectarea obligației vamale a determinat insolvența.
Că este așa, o dovedește chiar lichidatorul judiciar care susține și dovedește că fapta s-a petrecut la 5.09.2003 (când s-a încheiat nr.99/2003 - fila 7 dosar fond), iar la 31.12.2004 existau lichidități pentru acoperirea datoriilor exigibile, numai că administratorul fără a exista o explicație, nu le-a achitat (fila 87 dosar fond - alineat 4).
Prin urmare, nu fapta reținută de lichidator a dus la insolvența societății câtă vreme existau disponibilități bănești la mai mult de 1 an de la întocmirea procesului verbal de contravenție.
De altfel, în procesul verbal întocmit (fila 7 dosar fond) este indicat ca reprezentant al societății o altă persoană, respectiv numitul.
Așa fiind, este discutabilă situația și sub aspectulfaptei propriireținută în sarcina pârâtului.
În plus, pentru a fi aplicabile dispozițiile articolului 138 litera a din Legea nr. 85/2006, așa cum corect a reținut și judecătorul - sindic, era necesar a se face dovada că bunurile sustrase de la supravegherea vamală (precizate în nr.99/5.09.2003) au fost folosite în interes propriu sau în folosul unui terț, fapt nedovedit în cauza de față, în sensul scoaterii bunurilor din patrimoniul debitoarei și trecerii acestora în stăpânirea făptuitorului.
Prin urmare, nu poate fi angajată răspunderea unei persoane, dacă aceastanu a cauzatprintr-ofaptă proprie(din cele prevăzute limitativ de legiuitor la literele a-g ale articolului 138)starea de insolvențăa debitorului.
În ce privește susținerea recurentului referitoare la neobservarea de către instanța de fond că pârâtul a dispus continuarea unei activități defectuoase, care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți, (faptă care se încadrează la articolul 138 litera c din lege), Curtea constată că acest motiv nu a făcut parte din cererea de atragere a răspunderii supusă examinării judecătorului sindic și prin urmare, apare ca inadmisibil,potrivit articolului 297 Cod procedură civilă coroborat cu articolul 316 Cod procedură civilă raportat la articolul 149 din Legea nr.85/2006, să fie examinat prima dată de instanța de control judiciar în calea de atac a recursului.
Referitor la alegațiile recurentului ce vizează răspunderea contractuală și prin urmare regimul culpei prezumate în cazul acestei răspunderi, Curtea reține că răspunderea patrimonială întemeiată pe articolul 138 din Legea nr.85/2006 ca răspundere specială este una civil delictuală ori de câte ori se antrenează față de terți și este contractuală, numai în raporturile cu societatea, ceea ce nu este cazul în speță.
Prin urmare, toată construcția juridică bazată pe teoria mandatului oneros conform articolului 374 Cod comercial, dar și pe dispozițiile prevăzute de articolul 71 din Legea nr.31/1990 și articolului 1082 Cod civil, nu-și găsește aplicarea în cauza de față, pentru motivul arătat în precedent.
În aceste condiții și cu aceste considerente, constatând că în cauza de față nu subzistă motive de modificare ale hotărârii atacate potrivit articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă sau motive de casare în temeiul articolului 3041Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul în baza articolului 312 (1) Cod procedură civilă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta LIDER LICHIDARE ȘI ÎN CALITATE DE LICHIDATOR JUDICIAR AL DEBITOAREI SC 2002 SRL împotriva sentinței comerciale nr.3739/26.06.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât și intimata creditoare AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERATIUNI VAMALE
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
- -
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
4.01.2010
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Adriana Teodora BucurJudecători:Adriana Teodora Bucur, Carmen Mihaela Negulescu
