Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 18/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALA NR.18
Sedința publică din 06 ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gabriela Vintanu
JUDECĂTOR 2: Minodora Condoiu
JUDECĂTOR 3: Ana Maria
GREFIER -
****************
Pe rol judecarea cererii de recurs, formulată de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, împotriva sentinței comerciale nr.2649/15.05.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII- a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă și HG intimata debitoare SC COM SERV SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care: Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată că:
Prin sentința comercială nr. 1220/14.03.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială în dosarul nr-, cererea debitoarei SC COM SERV - prin lichidator desemnat de de deschidere a procedurii simplificate prevăzută de Legea nr.85/2006 a fost admisă.
În data de 6.03.2009, creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 a formulat cerere de autorizare în vederea promovării cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtei HG, întemeiată pe dispozițiile art.138 lit. c din Legea nr.85/2006; prin încheierea de ședință din data de 6.03.2009 cererea de autorizare a fost admisă.
În motivare s-a arătat că pârâta nu a urmărit creanțele societății pe care a administrat-o defectuos, a dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetare de plăți, aducând pierderi debitoarei.
Prin sentința comercială nr. 2649/15.05.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, cererea creditoarei a fost respinsă ca nefondată și s-a dispus radierea debitoarei din evidențele registrului comerțului.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul sindic a reținut că din probele administrate în cauză nu s-a dovedit că pârâta ar fi săvârșit faptele prevăzute de art.138 lit c din legea insolvenței.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal prevăzut de art. 8 alin 2 din legea insolvemței creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 B, motivul invocat fiind acela că în mod greșit instanța de fond nu a reținut dezinteresul manifestat de pârâtă, în calitate de fost administrator al debitoarei, fapt care a accentuat incapacitatea de plată și a condus la generarea stării de insolvență de societății. Imposibilitatea de a stabili cauzele insolvenței s-a datora în exclusivitate faptului că pârâta a refuzat să-i pună la dispoziție documentele contabile prevăzute de lege.
În drept: art 304 pct.9, art 3041Cod procedură civilă, Legea nr.31/1990 republicată, Legea nr.85/2006.
Deși legal citată intimata nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare.
Analizând sentința atacată în raport de probele administrate, criticile formulate și temeiul de drept invocat, Curtea constată că recursul este nefondat având în vedere următoarele considerente:
În motivarea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtei HG, creditoarea SECTOR 3 B, se rezumă doar la invocarea unor texte de lege, fără a administra vreun mijloc de probă care să conducă instanța la concluzia că respectivele norme ar avea incidență în cauză și că pârâta, într-adevăr, ar fi săvârșit vreuna din faptele prevăzute de art. 138 lit. c din legea insolvenței.
Judecătorul sindic a reținut astfel, în mod corect că nu numai că nu se face dovada faptelor invocate din punct de vedere teoretic, dar nici nu se arată care este legătura de cauzalitate dintre încălcarea unor norme dintr-o lege specială (Legea nr.82/1991 republicată) și starea de insolvență a debitoarei.
În plus, rapoartele judiciar se arată că nu sunt incidente dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, întrucât societatea nu a înregistrat pierderi, iar datoriile reprezintă plăți curente către furnizori și către asociatul unic.
Față de cele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă,Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, împotriva sentinței comerciale nr.2649/15.05.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII- a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă și intimata debitoare SC COM SERV SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 6.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Gabriela VintanuJudecători:Gabriela Vintanu, Minodora Condoiu, Ana Maria