Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 182/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 182
Ședința publică din 26 februarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mircea Boar
JUDECĂTOR 2: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 3: Maria
GREFIER: -
S-au luat în examinare recursurile declarate de creditoarele Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței civile nr. 416/ din 25 mai 2006 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr. 6000/COM/2004 în contradictoriu cu debitoarea intimată N & G TRANS Reșița, reprezentată prin lichidator judiciar EXPERT Reșița, și pârâții intimații și.
La apelul nominal se prezintă avocat pentru pârâtul intimat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este completă.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează faptul că la 25 februarie 2008 s-a depus prin registratura instanței întâmpinare din partea pârâtului intimat, la care s-au anexat un set de înscrisuri.
Nemaifiind formulate alte cereri se acordă cuvântul asupra recursului de față.
Reprezentanta pârâtului intimat, avocat, solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată, pentru motivele detaliate în întâmpinare.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 416/ din 25 mai 2006 pronunțată în dosarul nr. 6000/COM/2004 judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului C-S a respins ca neîntemeiate cererile formulate de reclamantele creditoare Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B și Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S pentru antrenarea răspunderii materiale personale a pârâtului și pentru luarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor acestuia, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Baf ormulat cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a acționarului debitoarei N & G TRANS, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1.158,85, dar nu mai puțin de 3.800,81 RON reprezentând creanța autorității preluată de la Casa de Asigurări de Sănătate C-S, nerecuperată de la societatea debitoare în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 64/1995, republicată. De asemenea, în temeiul art. 139 din același act normativ, instituția reclamantă a solicitat să se dispună măsuri asigurătorii asupra bunurilor acționarului chemat în judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că din analiza raportului de lichidare întocmit de lichidatorul judiciar EXPERT Reșița rezultă că pârâtul, în calitate de acționar atât al debitoarei, cât și al societății &Co. pentru care au fost efectuate transporturi în Germania care nu au fost decontate, se face vinovat pentru ajungerea N & G TRANS Reșița în insolvență, urmând să răspundă patrimonial pentru prejudiciile pricinuite Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului B prin săvârșirea faptelor prevăzute de art. 137 lit. a) și e) din Legea nr. 64/1995, republicată.
Astfel, prin neplata la termen a contribuției la Fondul Național de Asigurări Sociale de Sănătate și folosirea respectivelor sume de bani pentru susținerea activității curente a societății, fostul acționar al debitoarei se face vinovat de deturnarea sau ascunderea unei părți din activul persoanei juridice, faptă prevăzută și sancționată de articolul menționat. Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bas uferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea de către tribunal a faptului că societatea debitoare a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura falimentului.
Deși prevederile art. 137 nu conțin în mod explicit cerința culpei sau a greșelii membrilor organelor de conducere ale societății comerciale ajunsă în încetare de plăți, această omisiune nu este întâmplătoare, ci ea vine să sublinieze regimul agravant al răspunderii acestor persoane. De asemenea, modul de formulare în textul legii a faptelor care atrag răspunderea membrilor organelor de conducere elimină posibilitatea absenței culpei, subliniind, dimpotrivă, vinovăția acestora, noțiuni care, în toate ramurile de drept desemnează atât intenția, cât și culpa propriu-zisă. În acest sens este de reținut faptul că legiuitorul folosește expresia "au contribuit" la ajungerea societății în stare de insolvență, ceea ce sugerează aplicabilitatea textului și în situația în care fapta a constituit numai o condiție favorabilă pentru realizarea efectului.
Din perspectiva reglementării existente, răspunderea membrilor organelor de conducere, așa cum este prevăzută de art. 137, este o răspundere specială care pune la îndemâna creditorilor și a instanței mijloacele juridice cele mai adecvate pentru a se asigura acoperirea, în tot sau în parte, a pasivului debitorului, judecătorul-sindic putând să stabilească încadrarea vinovăției în baza rolului său activ.
Prin cererea înregistrată la 22 septembrie 2005 și reclamanta creditoare Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S a solicitat antrenarea răspunderii acționarului în temeiul art. 137 lit. a), b) și c) din Legea nr. 64/1995, republicată, și obligarea acestuia la plata sumei de 170.128 RON reprezentând creanțe bugetare neachitate, susținând că în sarcina pârâtului acționar trebuie să se rețină aceste trei fapte.
Din analiza probelor existente la dosar tribunalul a apreciat că cererile creditoarelor sunt nefondate și, în consecință, a dispus respingerea acestora pentru următoarele considerente:
Creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S a întocmit la data de 11 februarie 2005 un raport de inspecție fiscală pentru perioadele 01.01.2002 - 31.12.2004 (pentru contribuția de asigurări pentru șomaj și contribuția pentru asigurările sociale), 01.07.2002 - 31.12.2002 (pentru impozitul pe profit, impozitul pe veniturile din salarii și pentru fondul special de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap), 01.09.2002 - 31.12.2004 (pentru TVA), 01.12.2002 - 31.12.2004 (pentru contribuția la asigurările sociale de stat), și 01.01.2003 - 31.12.2004 (pentru contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale), la cap. IV al raportului reținându-se că N & G TRANS Reșița a respectat atât prevederile Legii nr. 82/1991 privitor la modul de întocmire și completare a registrelor de contabilitate, cât și dispozițiile nr.OG 15/1996 și cele ale nr.HG 831/1997 referitoare la modul de întocmire a documentelor cu regim special.
Textul art. 137 din Legea nr. 64/1995, republicată, nu face referire la aspecte de ordin general privind gestiunea și patrimoniul societății, ci particularizează anumite fapte. Raportat la acest aspect, instituțiile reclamante nu au demonstrat cu probe certe și concludente temeiul acțiunii lor, probe din care să rezulte că pârâtul a folosit bunurile societății în folosul propriu sau în folosul alte societăți, că a deturnat ori ascuns o parte din activul societății debitoare sau că a făcut acte de comerț în interes personal ori că a dispus, tot în interes personal, continuarea unei activității care ducea în mod vădit societatea comercială la încetarea de plăți.
În conformitate cu articolul menționat sunt răspunzători pecuniar membrii organelor de conducere care au contribuit la ajungerea societății în încetare de plăți prin una din faptele enumerate mai sus. Însă, în speță, nici una dintre aceste fapte nu este dovedită. Mai mult, instanța, pe baza probelor existente, nu poate să stabilească legătura dintre faptele menționate și fenomenul obiectiv al lipsei lichidității societății debitoare, nedemonstrându-se nici săvârșirea lor cu intenție de către pârât.
Împotriva sentinței civile de mai sus, în termen legal, au declarat recurs creditoarele Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, cererile lor fiind înregistrate la Curtea de Apel Timișoara sub dosar nr-.
Recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, a solicitat modificarea ei în sensul antrenării răspunderii materiale a asociatului pentru datoriile debitoarei și obligarea acestuia să-i plătească suma de 170.128 lei, reprezentând creanțe bugetare, fără cheltuieli de judecată, pentru următoarele motive:
În conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. 1 din Legea nr. 64/1995, republicată, tribunalul poate dispune ca o parte din pasivul societății -, ajunsă în încetare de plăți, să fie suportată de către membrii organelor de conducere - administratori, cenzori și de orice altă persoană - care au contribuit la ajungerea societății în această situație, prin una din următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditoarele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al altei persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activității care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți.
În speță, lichidatorul judiciar al debitoarei a apreciat că pentru situația creată - starea de insolvență comercială a N& amp; G TRANS Reșița - se face vinovat asociatul, potrivit art. 137 alin. 1, lit. a), b) și c) din Legea privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului. De aceea, în calitate de creditor a solicitat tribunalului să dispună antrenarea răspunderii asociatului pârât față de Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, însă, judecătorul-sindic, în mod greșit a apreciat că cererea nu poate fi primită deoarece nu ar exista suficiente probe care să dovedească aceste pretenții. De asemenea, recurenta a solicitat instanței să constate că atât din înscrisurile depuse de practician, cât și din întregul dosar de faliment rezultă faptul că pârâtul a efectuat transporturi în Germania pentru societatea &Co. și nu a mai decontat valoarea acestora.
Prevederile art. 137 nu conțin în mod explicit cerința culpei sau a greșelii membrilor organelor de conducere ale societății comerciale ajunse în încetare de plăți, această omisiune nefiind una întâmplătoare, ci ea vine să sublinieze regimul agravant al răspunderii acestor persoane.
În drept a invocat art. 299 și 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Și recurenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bas olicitat modificarea hotărârii atacate în sensul atragerii răspunderii patrimoniale a fostului administrator al debitoarei N & G TRANS Reșița, în persona numitului și obligarea acestuia la plata către instituția creditoare a sumei de 1.158,85, dar nu mai puțin decât valoarea nominală de 3.800,80 RON reprezentând creanța preluată de la Casa de Asigurări de Sănătate C-S, cu titlu de creanță prioritară a statului nerecuperată în procedura falimentului, fără cheltuieli de judecată.
Sentința recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a art. 137 - 140 din Legea nr. 64/1995, republicată, în cauză fiind incident motivul de recurs prevăzut de pct. 9 al art. 304 Cod procedură civilă. De asemenea, recursul fiind îndreptat împotriva unei hotărâri care nu poate fi atacată cu apel, calea de atac nu este limitată la motivele de casare prevăzute de art. 304 din Codul procedură civilă, instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele în conformitate cu art. 3041Cod procedură civilă.
Potrivit nr.OUG 95/2003 privind preluarea de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bau nor creanțe bugetare în vederea încasării și virării lor la Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, aprobată de Legea nr. 557/2003, instituția recurentă a preluat de la Casa de Asigurări de Sănătate C-S, prin Protocolul nr. 31/03.03.2004, creanța acesteia față de N & G TRANS Reșița, iar raportat la prevederile art. 2 alin. 2 din ordonanță, creanța instituției are valoarea nominală de 3.800,80 RON, care, consolidată în, reprezintă 1.158,85 la cursul de la data preluării.
Hotărârea primei instanțe este nelegală întrucât din analiza actelor depuse la dosarul cauzei, respectiv raportul de lichidare întocmit de lichidatorul judiciar EXPERT Reșița, rezultă faptul că pârâtul, în calitate de acționar al debitoarei și al societății &Co., pentru care au fost efectuate transporturi în Germania, care nu au mai fost decontate, se face vinovat pentru ajungerea N & G TRANS Reșița în insolvență, urmând să răspundă patrimonial pentru prejudiciile pricinuite Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului B prin săvârșirea faptelor prevăzute de art. 137 lit. a) și e) din Legea nr. 64/1995, republicată. Totodată, administratorul debitoarei nu a depus diligențe pentru achitarea obligațiilor bugetare prin stopaj la sursă și contribuția unității aferentă obligațiilor salariale, stare de fapt neavută în vedere de către judecătorul-sindic la pronunțarea sentinței de respingere a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului.
Recurenta precizează faptul că parte din debitele societății reprezintă contribuția personală a angajaților societății, în calitate de asigurați, pe care, potrivit prevederilor art. 55 din nr.OUG 150/2002, modificată, administratorul avea obligația să o vireze lunar către Fonul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, iar potrivit art. 94 din același act normativ, utilizarea în alte scopuri sau nevirarea în fond a contribuției reținute de la asigurați constituie infracțiune de deturnare de fonduri și se pedepsește conform art. 3021din Codul penal. Prin neplata la termen a contribuției la Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate și folosirea sumelor de bani respective pentru susținerea activității curente a societății, fostul administrator se face vinovat de deturnarea sau ascunderea unei părți din activul persoanei juridice, faptă prevăzută de art. 138 lit. e) din Legea nr. 64/1995, republicată.
Faptul că instituția creditoare este în imposibilitate de a recupera suma cu care s-a înscris la masa credală constituie o premisă concretă pentru a determina instanța de judecată să oblige persoanele responsabile la plată, administratorul debitoarei dând dovadă de rea-credință în exercitarea atribuțiilor sale atunci când a condus N & G TRANS Reșița spre incapacitate de plăți de natură a prejudicia creditorii, persoane de bună-credință, printre aceștia aflându-se și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, care a suferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea de către tribunal a faptului că debitoarea a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura falimentului.
Soluția judecătorului-sindic este în contradicție cu dispozițiile legale în vigoare, întrucât, în cazul răspunderii civile instituite de art. 137 din Legea nr. 64/1995, republicată, prejudiciul creditorilor este prezumat, dovedirea faptului făcându-se prin simpla ajungere a debitorului în incapacitatea de plată. Din modul în care a fost conceput acest text de lege rezultă că evidențierea existenței a cel puțin uneia dintre faptele prevăzute expres și limitativ de legiuitor este suficientă pentru a opera atragerea răspunderii patrimoniale, fără a mai fi nevoie de proba elementelor ce compun răspunderea civilă obișnuită, Legea nr. 64/1995 reglementând, prin excepție, răspunderea anumitor persoane - membrii ai organelor de conducere care, prin faptele lor, au dus la starea de încetare a plății datoriilor.
Prin raportul lichidatorului judiciar se face implicit dovada legăturii dintre fapta ilicită, culpabilă a intimatului pârât, constând în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății debitoare și prejudiciul cauzat creditorilor prin neplata datoriilor către aceștia, instituția creditoare suferind un prejudiciu a cărui existență este certă.
Conținutul textului întărește și confirmă, în opinia recurentei, susținerile sale, din modul în care el a fost conceput rezultând că simplul fapt al constatării uneia din faptele enumerate expres și limitativ de lege este suficientă pentru a opera atragerea răspunderii patrimoniale, fără a mai fi nevoie de proba elementelor ce compun răspunderea civilă obișnuită și conduce în mod firesc, în ce privește persoanele care au calitatea cerută de legiuitor, la aplicarea dispozițiilor respective asupra acestora și atragerea automată a sancțiunii conținute în norma juridică, intenția legiuitorului fiind aceea de a oferi creditorilor încă un mijloc procedural prin care să-și poată recupera creanțele prin sancționarea membrilor organelor de conducere, iar pentru ca textul de lege să activeze este suficient să se constate îndeplinită una din faptele enumerate la art. 137 din Legea nr. 64/1995, republicată.
Judecătorul-sindic nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de dispozițiile articolul menționat privind ajungerea în stare de insolvență a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți. Prin aceste fapte, debitoarea a fost lipsită de lichidități tocmai pentru că a fost administrată cu rea-credință sau cu neglijență, creditorii nemaiputându-și recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale prin care să poată să-și acopere creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plată, atât în ceea ce privește judecarea acestora, cât și în ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Prevederile art. 137 nu conțin în mod explicit cerința culpei sau a greșelii membrilor organelor de conducere ale societății comerciale ajunsă în încetare de plăți, această omisiune nefiind una întâmplătoare, ci ea vine să sublinieze regimul agravant al răspunderii acestor persoane, modul de formulare a faptelor care atrag răspunderea eliminând posibilitatea absenței culpei, subliniind, dimpotrivă, vinovăția acestor membrii, noțiune care, în toate ramurile de drept, desemnează atât intenția, cât și culpa propriu-zisă.
Faptul că nu s-a putut stabili o legătură de cauzalitate între activitatea administratorului și starea de insolvență nu este relevantă în speță atâta timp cât legea nu face referire expresă la aceasta, în textul legii folosindu-se expresia "au contribuit" la ajungerea societății în stare de insolvență, ceea ce sugerează aplicabilitatea textului și în situația în care fapta a constituit numai condiția favorabilă pentru realizarea efectului. Astfel, atât din cuprinsul cererii de chemare în judecată, cât și din documentele depuse ulterior de către părți, se impune concluzia existenței unei cauzalități necesare și indivizibile cu faptele ilicite, fiind evident că faptele săvârșite de către intimatul pârât au favorizat apariția prejudiciului, chiar dacă nu l-au produs în mod nemijlocit.
Din perspectiva reglementării prevăzute de Legea privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este prevăzută de art. 137, este o răspundere specială, care pune la îndemâna creditorilor și a instanței mijloacele juridice cele mai adecvate pentru a se asigura acoperirea în tot sau în parte a pasivului debitorului, judecătorul- sindic putând să stabilească încadrarea vinovăției în baza rolului său activ.
În drept a invocat dispozițiile art. 12, art. 137 lit. a) și lit. e) din Legea nr. 64/1995, republicată, art. 304 pct. 9, art. 3041și art. 312 Cod procedură civilă.
Pârâtul intimat, legal citat, s-a prezentat la dezbateri și a depus întâmpinare (filele 101-102) prin care a solicitat respingerea ambelor recursuri ca fiind nefondate, cu cheltuieli de judecată, pentru următoarele motive:
Atât cererea de antrenarea a răspunderii, cât și recursurile formulate în cauză se întemeiază pe pretinsa sa calitate de asociat în cadrul societății comerciale &Co., persoană juridică germană cu care debitoarea TRANS a derulat raporturi comerciale în perioada 2001-2002 din care au rezultat creanțe ale debitoarei falite, nesatisfăcute până în acest moment.
Cu toate acestea, trebuie avute în vedere următoarele aspecte: contractul de transport a fost încheiat între debitoarea N & G TRANS și &Co. la data de 29 iunie 2001, debitoarea fiind reprezentată prin unicul administrator,; pârâtul intimat nu a deținut niciodată calitatea de asociat sau cea de administrator în cadrul societății germane; în acest context, susținerile lichidatului judiciar sunt false, fapt ce rezultă din certificatul constatator eliberat la 14 februarie 2006 de Registrul Comerțului A de pe lângă Judecătoria Germania privitor la societatea în comandită &Co., care atestă că asociații societății (comanditari) sunt numiții și.
Mai mult, însăși &Co. a fost supusă procedurii falimentului, aceasta fiind declanșată prin hotărârea nr. 10 IN 70/01 a Judecătoriei din data de 01.01.2002, dizolvarea intervenind în anul 2004, astfel cum reiese din cuprinsul certificatului constatator menționat. În cadrul procedurii insolvenței societății germane, debitoarea N & G TRANS a fost înscrisă pe credal cu o creanță în cuantum de 5.859,20 EUR, aspect dovedit prin tabelul de insolvență emis de Judecătoria la data de 22 ianuarie 2002.
Pârâtul intimat susține că nu a fost implicat în nici un fel în desfășurarea raporturilor comerciale derulate între aceste două societăți, făcând doar demersuri pentru a sprijini societatea debitoare în Germania în procedura de recuperare a creanței, acționând numai în vedere conservării patrimoniului acesteia și nicidecum în frauda intereselor ei.
Față de cele arătate el consideră că nu i se poate imputa starea de insolvabilitate a societății &Co., care a stat la baza imposibilității recuperării creanței N & G TRANS, cum, de altfel, nu i se poate imputa nici starea de insolvență a debitoarei, persoană juridică în care a deținut doar calitatea de acționar, fiind străin de administrarea curentă și efectivă a societății și care a fost exercitată de unicul administrator, în cauză nefiind incidente prevederile art. 137 lit. a), b) și c) din Legea nr. 64/1995, republicată, hotărârea primei instanțe fiind temeinică și legală.
Examinând recursurile declarate, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acestea sunt nefondate, hotărârea judecătorului-sindic fiind temeinică și legală, în conformitate cu prevederile incidente în cauză.
Este adevărat că practicianul desemnat să administreze procedura de insolvență a debitoarei N & G TRANS Reșița - EXPERT Reșița, prin raportul de lichidare depus la dosarul de sindic la data de 22 august 2005 (filele 117-120) a arătat că vinovat de ajungerea societății în stare de încetare de plăți nu se face administratorul debitoarei numit în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, republicată, d-na, ci acționarul, care este acționar și la societatea germană &Co. pentru care au fost efectuate transporturi în Germania care nu s-au mai decontat, ceea ce a determinat creditoarele Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B să solicite antrenarea răspunderii patrimoniale personale a pârâtului, precum și instituirea de măsuri asigurătorii asupra bunurilor acestuia (filele 128-129 și 162-164 dosar de fond) pentru acoperirea creanțelor cu care respectivele instituții s-au înscris la masa credală a debitoarei falite, însă, raportat la prevederile art. 137 din Legea nr. 64/1995, republicată, și la probele existente în dosar în mod just Tribunalului C-S a dispus respingerea cererilor creditoarelor ca fiind neîntemeiate.
Astfel, prima instanță a apreciat în mod corect că în cauză nu există suficiente elemente probatorii de natură să ducă la aplicarea art. 137 din Legea privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului.
Potrivit acestui text de lege, judecătorul-sindic poate dispune că o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de conducere - administratori, directori, cenzori și orice altă persoană - care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folos propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit, în mod fictiv, pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
Cum bine a reținut și tribunalul, acțiunea în răspundere civilă fundamentată pe art. 137 are un dublu temei de fapt: starea de insolvență a societății comerciale asociată cu săvârșirea uneia dintre faptele expres și limitativ prevăzute de articolul de lege amintit, simpla enumerare a faptelor imputate pârâtului intimat neputând duce automat la antrenarea acestei răspunderi. Tot în mod corect judecătorul-sindic a constatat și faptul că reclamantele nu s-au conformat exigențelor impuse de art. 1169 Cod civil, potrivit căruia cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.
Răspunderea întemeiată pe art. 137 din Legea nr. 64/1995, republicată, fiind o răspundere civilă delictuală specială (atipică) trebuie să fie îndeplinite condițiile generale ale acestei forme de răspundere civilă pentru ca persoanele prevăzute de text să răspundă cu averea persoană pentru datoriile societății pe care au condus-o, și anume: fapta respectivă să fi condus la ajungerea societății în stare de încetare de plăți, prin această faptă să se fi produs un anumit prejudiciu creditorilor, între fapta comisă și prejudiciu să existe o legătură cauzală, un raport de cauzalitate, în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu și, nu în ultimul rând, vinovăția autorului, fiind neîntemeiate susținerile creditoarei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B în sensul că judecătorul-sindic ar fi putut să stabilească încadrarea vinovăției în baza rolului său activ.
În prezenta cauză recurentele au susținut incidența prevederilor art. 137 alin. 1 lit. a), b), c) și e) din Legea nr. 64/1995, republicată, în sensul că paguba reclamată ar fi fost generată de pârâtul, care era acționar și la societatea germană &Co. pentru care au fost efectuate transporturi în Germania care nu s-au mai decontat, pe de o parte, iar, pe de altă parte, prin faptul că acesta a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folos propriu sau în cel al unei alte persoane, deturnând sau ascunzând o parte din active prin aceea că nu a virat lunar contribuția personală a angajaților societății către Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, folosind sumele respective pentru susținerea activității curente a debitoarei.
Este de reținut faptul că afirmațiile lichidatorului judiciar cu privire la vinovăția pârâtului intimat sunt simple aprecieri care nu au fost susținute cu nici mijloc de probă, o dovadă în acest sens fiind și faptul că, deși Curtea în mai multe rânduri a citat practicianul cu mențiunea să precizeze și să completeze afirmațiile din cuprinsul raportului de lichidare prezentat judecătorului-sindic în ședința publică din 20 septembrie 2005 (filele 29, 34, 35, 55, 57 și 85), acesta nu dat curs solicitărilor instanței, chiar dacă i-a fost și aplicată o amendă judiciară prin încheierea de la termenul din 23 octombrie 2007 (fila 88).
Mai mult decât atât, așa cum rezultă din cuprinsul înscrisurilor prezentate de intimat în recurs (filele 103-107), în contractul de transport încheiat la data de 29 iunie 2001 între debitoarea N & G TRANS Reșița, în calitate de transportator, și & Co. Germania, în calitate de beneficiar, societatea debitoare a fost reprezentată prin administratorul, pârâtul intimat nedeținând, potrivit extrasului eliberat la 14 februarie 2006 de Registrul Comerțului A de pe lângă Judecătoria, privitor la & Co., nici o calitate în societatea germană, asociați comanditari fiind numiții și.
Tot din certificatul constatator eliberat de Registrul Comerțului din Germania mai rezultă că și societatea & Co. a fost supusă procedurii de insolvabilitate asupra patrimoniului (echivalentul procedurii de insolvență din legislația română), care a fost declanșată prin hotărârea nr. 10 IN 70/01 a Judecătoriei din 1 ianuarie 2002, dizolvarea persoanei juridice intervenind în anul 2004, în cadrul administrării acestei proceduri debitoarea N & G TRANS fiind înscrisă la masa credală cu o creanță în cuantum de 5.859,20 EUR, astfel cum reiese fără putință de tăgadă din cuprinsul tabelului de insolvență întocmit de Judecătoria la data de 22 ianuarie 2002.
În aceste condiții se poate concluziona că la dosar nu există nici o dovadă a faptului că pârâtul intimat ar fi fost implicat în vreun fel în desfășurarea raporturilor comerciale derulate între aceste două societăți, cum fără temei susține recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, rolul său rezumându-se la aceea că a făcut demersuri în Germania pentru a sprijini debitoarea N & G TRANS Reșița în procedura de recuperare a creanței deținute față de & Co., acționând astfel în vederea conservării patrimoniului acesteia și nicidecum în fraudarea intereselor creditorilor săi, toate acestea făcându-le la solicitarea și în baza împuternicirii acordate de administratorul social al debitoarei d-na. (fila 94 dosar de fond).
Este adevărat că scopul dispozițiilor art. 137, actualul art. 138 din Legea nr. 85/2006, este acela de a pune la îndemâna creditorilor o procedură specială prin care să-și poată acoperi creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în stare de insolvență, însă susținerile recurentelor privitoare la instituirea unor prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu nu au nici o bază legală.
Tot astfel, nevirarea lunară a contribuțiilor reținute la sursă în fondurile speciale are o sancțiune penală cuprinsă în art. 3021Cod penal, cum, de altfel, chiar instituția creditoare a arătat în cuprinsul cererii de recurs (fila 9), o asemenea activitate neconstituind "deturnarea sau ascunderea unei părți din activul persoanei juridice" care să atragă aplicarea dispozițiilor menționate tocmai datorită faptului că aceste sume nu fac parte din averea debitoarei, fapta administratorului social care nu a achitat contribuțiile către fondul de asigurări sociale de sănătate necircumscriindu-se ipotezei reglementate de litera e) a art. 137, respectiv art. 138 din noua Lege a insolvenței, concluzie întemeiată, în măsura în care recurenta nu pretinde că aceste sume ar fi fost folosite de către pârât în folos propriu sau al altei persoane, în sensul literei a) a articolelor menționate. Aceasta, cu atât mai mult cu cât recurenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B se află în eroare în ceea ce privește calitatea pe care pârâtul intimat a deținut-o în cadrul societății debitoare, el nefiind administratorul acestei persoane juridice, ci doar unul dintre acționarii săi.
Sarcina probei incumbă celui care face o afirmație în fața judecății, iar invocarea prevederilor articolului ce reglementează răspunderea membrilor organelor de conducere nu atrage implicit angajarea răspunderii acestora, deoarece legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere, cum în mod neîntemeiat susțin cele două instituții creditoare, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi doar după administrarea de dovezi care să conducă fără nici un dubiu la concluzia că, prin faptele enumerate limitativ de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Deși este adevărat că statul român, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bas uferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea faptului că societatea debitoare a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura falimentului, imposibilitatea recurentelor de a recupera aceste creanțe nu constituie o premisă suficientă care să determine instanța să oblige în mod implicit un acționar al societății debitoare la plata creanțelor.
Chiar dacă hotărârea atacată nu poate fi atacată cu apel, ceea ce face ca în speță să fie incidente și prevederile art. 3041Cod procedură civilă, în conformitate cu care recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 din același cod, instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, aceasta nu înseamnă că un recurs omisso medio devine în mod automat admisibil. Aceasta, pentru că instanța de control judiciar, soluționând calea de atac a recursului, nu trebuie să procedeze la o judecată din nou a procesului, ci numai să verifice dacă hotărârea primei instanțe a fost sau nu pronunțată cu respectarea legii, acest examen urmând să fie făcut numai în raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu. Însă, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța poate ridica numai motive de ordine publică, asemenea motive nefiind identificate în speță.
Față de cele reținute, sentința recurată fiind temeinică și legală, iar recursurile declarate de creditoarele Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B nefondate, văzând și prevederile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea le va respinge conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Văzând că intimatul a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, instanța, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, va dispune obligarea celor două instituții recurente la plata sumei de 600 lei către acesta reprezentând onorariu avocațial potrivit împuternicirii avocațiale nr. - emisă de Societatea Civilă de Avocați " și " din Baroul Timiș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de creditoarele Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței civile nr. 416/ din 25 mai 2006 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr. 6000/COM/2004 în contradictoriu cu debitoarea intimată N & G TRANS Reșița, reprezentată prin lichidator judiciar EXPERT Reșița, și pârâții intimații și.
Obligă creditoarele recurente la plata către pârâtul intimat a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /21.03.2008
Dact. /24.03.2008 - 2 ex.
Primă instanță - Tribunalul C-
Judecător-sindic -
Președinte:Mircea BoarJudecători:Mircea Boar, Csaba Bela Nasz, Maria
