Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 193/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 193
Ședința publică din 26 februarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mircea Boar
JUDECĂTOR 2: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 3: Maria
GREFIER: -
S-au luat în examinare, la a doua strigare, recursurile declarate de creditoarele Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței comerciale nr. 1435/ din 6 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată COM C, reprezentată prin lichidator judiciar Reșița, și pârâtul intimat.
La apelul nominal nu se prezintă părțile.
Procedura este completă.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 1435/ din 6 decembrie 2007 pronunțată în dosarul nr- judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului C-S a aprobat raportul final întocmit de lichidatorul Reșița și a dispus închiderea procedurii insolvenței deschisă față de debitoarea COM C și radierea acesteia din evidențele registrului comerțului de sub nr. J-, respingând, totodată, cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere a societății debitoare. De asemenea, instanța a dispus descărcarea practicianului de orice îndatoriri sau responsabilități, notificând sentința C-S și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C-S pentru efectuarea mențiunii de radiere, dispunând și publicarea acesteia în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că la data de 6 decembrie 2007 lichidatorul judiciar desemnat să administreze procedura insolvenței societății debitoare a solicitat închiderea acestei proceduri ca urmare a lipsei bunurilor în averea falitei, antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere, conform art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, dezinvestirea practicianului și radierea debitoarei din evidențele de pe lângă Tribunalul C-
Constatând că procedura insolvenței - procedura simplificată - a fost deschisă față de debitoarea COM C prin sentința civilă nr. 808/JS din 10 mai 2007, în temeiul art. 33 alin. 6 din Legea nr. 85/2006 raportat la art. 2702din Legea nr. 31/1990, republicată, în calitate de lichidator fiind desemnată Reșița, că în cauză au fost întocmite și comunicate notificările cerute de art. 61 din Legea insolvenței și că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a se dispune angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoare, nefiind dovedite prin probe certe și concludente fapta reținută, culpa și raportul de cauzalitate între faptă și ajungerea societății în stare de încetare de plăți, având în vedere că aceasta nu mai desfășoară activitate și a fost dizolvată, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 judecătorul-sindic a dispus închiderea procedurii insolvenței și radierea debitoarei din registrul în care este înmatriculat, respingând, totodată, în baza art. 138 cererea de antrenare a răspunderii formulată de lichidator.
Împotriva sentinței civile de mai sus, în termen legal, au declarat recurs creditoarele Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, cererile lor fiind înregistrate la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub dosar nr-.
Recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, a solicitat modificarea ei în sensul antrenării răspunderii materiale a administratorului social în persoana numitului și obligarea acestuia să-i plătească sumei de 13.769 lei reprezentând creanțe bugetare, fără cheltuieli de judecată, pentru următoarele motive:
Hotărârea recurată este netemeinică și nelegală în ceea ce privește măsura adoptată de judecătorul-sindic de închidere a procedurii de insolvență a societății debitoare fără antrenarea răspunderii fostului administrator, raportat la dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006. Potrivit acestui text, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridică, ajunsă în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. Administratorul societății debitoare, d-, nu a depus la dosarul de insolvență documentele contabile, astfel că lichidatorul judiciar nu a putut să întocmească bilanțul contabil de lichidare. De asemenea, administratorul social nu a ținut evidența contabilă potrivit legii și nici nu a făcut dovezi în acest sens, ceea ce face ca în speță să fie incidente prevederile art. 138 lit. d) din noua Lege a insolvenței, instituția recurentă având o creanță nerecuperată în cuantum de 13.769 lei.
În drept a invocat prevederile art. 299 și 304 pct. 9 Cod procedură civilă și art. 12 din Legea nr. 85/2006.
Și creditoarea recurentă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bas olicitat modificarea sentinței atacate în sensul continuării procedurii și, implicit, admiterea cererii de chemare în judecată formulată de lichidatorul falitei COM - împotriva intimatului pârât, fără cheltuieli de judecată.
Instituția recurentă a învederat că, în opinia ei, se impune atragerea răspunderii membrilor fostei conduceri debitoarei, responsabili de insolvența societății, în co ndițiil n care speța se înscrie perfect în sfera de aplicabilitate a art. 138 alin. 1 lit. ) din Legea nr. 85/2006 (respectiv art. 137 alin. 1 lit. c în vechea reglementare). În aceste sens, creditoarea a arătat că potrivit teoriei și practicii judiciare în dreptul civil și în cel comercial operează două reguli principale, și anume: că răspunderea delictuală intervine pentru cea mai ușoară culpă și că indiferent de gravitatea vinovăției obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că cuantumul despăgubirii depinde de întinderea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.
Recurentă susține că a suferit un prejudiciu a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul-sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitoarei.
În cazul de față, indiferent de faptul că administratorul falitei a încălcat din culpă (neglijență) sau cu intenție normele de drep care îi impuneau să solicite tribunalului stabilira stării de insolvență în termen de 30 de zile de la data apariției au iminenței apariției acesteia, sub sancțiunea răspunderii pentru prejudiciile cauzate creditorilor, pârâtul intimat se face vinovat de nerespectarea legii (art. 32 alin. 1 și 2 din Legea. 64/1995, devenit ulterior art. 27 ), situație care, corelată cu proasta administrare a debitoarei, a determinat prejudicierea creditorilor societății.În condițiile n care lichidatorul nu s-a pronunțat n sensul încălcării normelor contabile de către administrator și nu a găsit lipsuri în gestiunea sau n contabilitatea debitoarei, înseamnă că nu era obligatoriu un adminstrator strălucit ca să întreprindă demersurile necesare stabilirii stării de insolvență a persoanei juridice. Cu alte cuvinte, ajunge ceea ce doctrina caracterizează drept minimă diligență și ceea ce art. 1080 cod civil statuează: "diligenția ce trebuie să se pună n îndeplinirea unei obligații este întotdeauna aceea a unui bun proprietar".
Mai mult decât atât, având în vedere faptul că potrivit art. 72 din Legea nr. 31/1990, republicată, obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, instanța trebuia să aibă în vedere și dispozițiile art. 1540 Cod civil, în conformitate cu care mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar și de culpa comisă în executarea mandatului. De asemenea, potrivit alin. 2 al aceluiași articol, în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului (administratorului) se apreciază cu mai multă rigurozitate. Nu în ultimul rând, Codul comercial la art. 374, statuează că mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, în cauză administratorul nefăcând dovada contrarie.
Răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 (art. 137 în vechea reglementare) este o răspundere specială care pune la dispoziția creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri valorificabile necesare acoperiri pasivului debitoarei falite. În speță, fiind vorba de o răspundere contractuală, culpa administratorului este prezumată potrivit art. 1082 Cod civil, raportat la art. 138 din Legea nr. 85/2006, republicată. Răspunderea trebuie apreciată in abstracto, cu mai multă rigurozitate, având în vedere că administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial. În conformitate cu dispozițiile art. 1080 alin. 1 Cod civil, coroborat cu art. 1600 din același cod, devine operativ criteriul obiectiv care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente, care își subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială.
Recurenta susține că prejudiciul produs există, constând din însăși creanța sa, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată. Or, art. 138 stabilește că prin săvârșirea de către administrator a uneia dintre faptele prevăzute la acest articol se va angaja răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre faptele și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat, creditoarea arătând că își însușește punctul de vedere al lichidatorului, apreciind incidente în speță și prevederile art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea insolvenței.
În drept a invocat dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă și art. 12 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Intimații, deși legal citați, nu s-au prezentat la dezbateri și nici nu au formulat întâmpinare.
Examinând recursurile declarate, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta sunt neîntemeiate, urmând să le respingă ca atare, având în vedere următoarele considerente:
Singurele critici aduse de creditoarele Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B sentinței comerciale nr. 1435/ din 6 decembrie 2007 Tribunalului C-S se referă la neantrenarea răspunderii patrimoniale personale a numitului, fost administrator social al debitoarei falite, însă ele nu pot fi primite. Aceasta, întrucât potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
În conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.
Într-adevăr, lichidatorul judiciar Reșița la data de 09.10.2007 a înregistrat la dosarul cauzei (filele 58-60) o cerere prin care a solicitat judecătorului-sindic din cadrul Tribunalului C-S, în temeiul art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea insolvenței, antrenarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator al debitoarei COM considerând că această normă este incidentă în speță deoarece pârâtul nu a depus la dosar actele și documentele prevăzute de art. 35, coroborat cu art. 28 din Legea nr. 85/2006, ceea ce înseamnă că el a ținut o contabilitate fictivă sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Cu toate acestea, judecătorul-sindic a apreciat că cererea lichidatorului nu poate fi admisă deoarece răspunderea civilă întemeiată pe articolul menționat, fiind o răspundere civilă delictuală specială (atipică), trebuie să fie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale pentru ca persoanele prevăzute de acest text să răspundă cu averea persoană pentru datoriile societății pe care au condus- În prezenta cauză practicianul, deși a invocat prevederile art. 138 alin. 1 lit. d), nu a dovedit prin probe certe și concludente fapta imputată organelor de conducere, culpa acestora și raportul de cauzalitate dintre faptă și ajungerea societății debitoare în stare de încetare de plăți.
Așa cum s-a arătat mai sus, acțiunea în răspundere reglementată de Legea nr. 85/2006 poate fi promovată numai de administratorul judiciar ori lichidatorul numit în cauză sau, în cazurile prevăzute de alin. 3, de comitetul creditorilor și nu de către oricare dintre creditorii care au înscrisă o creanță la masa credală. În speță, lichidatorul judiciar, deși a solicitat judecătorului-sindic să dispună angajarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social al debitoarei, el nu a mai înțeles să declare și calea de atac prevăzută de lege împotriva soluției primei instanțe, ci doar instituțiile creditoare au formulat prezentele recursuri criticând hotărârea tribunalului sub acest aspect.
Este adevărat că art. 73 din Legea societăților comerciale statuează că dministratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru: a) realitatea vărsămintelor efectuate de asociați; b) existența reală a dividendelor plătite; c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere; d) exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale; e) stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun, acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparținând și creditorilor societății, care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementate de Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, în prezent Legea nr. 85/2006. Însă, noua Lege a insolvenței reglementează expres persoanele care pot promova o astfel de cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale, respectiv doar administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat în cauză, sau comitetul creditorilor dacă, în prealabil, a solicitat judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea, întrucât practicianul a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 al art. 138 și aceasta amenință să se prescrie.
Cu alte cuvinte, potrivit textului menționat, pe de o parte, numai comitetul creditorilor poate formula o asemenea cerere, creditorii nemaiavând calitatea cerută în mod expres de lege pentru această solicitare, iar, pe de altă parte, legiuitorul a arătat fără echivoc că pentru a se putea cere de către comitetul creditorilor autorizarea judecătorului-sindic este necesar fie ca administratorul judiciar sau lichidatorul să omită să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică, fie ca practicianul să omită să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor să amenințe să se prescrie.
Așadar, norma cuprinsă în art. 73 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, nu poate fi interpretată în sensul dorit de recurenta creditoare, ea reglementând doar faptul că acțiunea în răspundere aparține și creditorilor societății, care, însă, o vor putea exercita numai în condițiile prevăzute de actuala Lege a insolvenței, fiind evident faptul că dacă în primă instanță creditoarele nu puteau să ceară aplicarea dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, ele nu pot solicita nici în recurs acest lucru. Deși nici unui creditor în procedura insolvenței nu i se poate nega interesul de a solicita angajarea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere ale debitoare falite, aceasta nu înseamnă că un astfel de participant la procedură are și posibilitatea concretă de a cere aplicarea textului art. 138, fiindcă legiuitorul, în noua reglementare, a înțeles să modifice condițiile în care creditorii, prin comitetul creditorilor, au dreptul să solicite judecătorului-sindic o astfel de antrenare de răspundere.
Într-o altă ordine de idei, prin recursul declarat creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului invocă și un alt temei legal al solicitării aplicării dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 (art. 137 în vechea reglementare), și anume cazul de la litera c) arătând că, în opinia ei, se impune atragerea răspunderii membrilor fostei conduceri, responsabili de insolvența societății, întrucât speța s-ar înscrie perfect în sfera de aplicabilitate a acestei norme. Însă, cum în fața primei instanțe lichidatorul a susținut incidența doar a faptei prevăzute de litera d) a aceluiași text de lege, raportat la prevederile art. 294, la care face trimitere art. 316 Cod procedură civilă, aceste afirmații nu pot fi analizate de C motivat de împrejurarea că în calea de atac nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi, astfel cum creditoarea încearcă să facă prin invocarea direct în faza recursului a unui alt caz de răspundere.
Într-adevăr, scopul dispozițiilor art. 137, actualul art. 138, este acela de a pune la îndemâna creditorilor o procedură specială prin care să-și poată acoperi creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în stare de insolvență, însă susținerea recurentei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B privitoare la instituirea unor prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu nu au nici o bază legală.
Afirmațiile sale referitoare la obligația unui debitor aflat în stare de insolvență de a se adresa tribunalului cu o cerere pentru a fi supus procedurii reglementate de fosta Lege nr. 64/1995, republicată, în prezent Legea nr. 85/2006, deși reale, nu pot duce la modificarea hotărârii primei instanțe întrucât nerespectarea acestei îndatoriri are prevăzută în cuprinsul art. 141 (actualul art. 143) o sancțiune penală (infracțiunea de bancrută simplă) și nicidecum "sancțiunea" aplicării automate a prevederilor referitoare la răspunderea patrimonială personală, cum fără temei susține această creditoare.
Este adevărat că Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, Codul comercial și Codul civil statuează că mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, ci și de culpă comisă în executarea însărcinării, în cazul unui contract de mandat cu titlu oneros răspunderea mandatarului este apreciată cu mai multă rigurozitate, mandatul comercial este prezumat a fi cu titlu oneros și că obligațiile și răspunderea administratorilor unei societăți comerciale sunt reglementate și de dispozițiile referitoare la mandat, însă în speță nu se pune problema răspunderii fostului administrator social față de societatea falită pentru a fi incidente aceste prevederi legale, reproduse și de instituțiile creditoare prin cererile de recurs, ci de posibilitatea atragerii răspunderii patrimoniale personale a acestuia în condițiile speciale ale art. 138 din noua Lege a insolvenței.
Chiar dacă statul român, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bas uferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea faptului că societatea debitoare a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura falimentului, imposibilitatea recurentelor de a recupera aceste creanțe nu constituie o premisă suficientă care să determine instanța să oblige în mod automat fostul administrator social la plata creanțelor, această formă de răspundere neputând fi angajată decât în condițiile statuate de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Cum în cauză practicianul nu a declarat recurs împotriva soluției de respingere de către judecătorul-sindic a cererii sale întemeiate de dispozițiile articolului menționat, Curtea constată că recursurile formulate de creditoare nu pot fi primite, astfel că ele urmează să fie respinse, conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de creditoarele Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului C-S și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței comerciale nr. 1435/ din 6 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată COM C, reprezentată prin lichidator judiciar Reșița, și pârâtul intimat.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /05.03.2008
Dact. /10.03.2008 - 2 ex.
Primă instanță - Tribunalul C-
Judecător-sindic -
Președinte:Mircea BoarJudecători:Mircea Boar, Csaba Bela Nasz, Maria
