Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 195/2008. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

DOSAR NR-

Nr. în format vechi 2044/2007

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.195

Ședința publică din data de 12.02.2008

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Florica Bodnar

JUDECĂTOR 2: Mioara Badea

JUDECĂTOR 3: Elena Mincu

GREFIER - -

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta, împotriva sentinței comerciale nr.225/25.06.2007 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații prin lichidator judiciar, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, Suhaia prin lichidator judiciar și.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta prin avocat cu împuternicire avocațială aflată la fila 24 și intimata prin reprezentant care depune la dosar delegație, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că recurenta nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 2,5 RON și timbru judiciar în valoare de 0,15 RON. Totodată se învederează că prin Serviciul Registratură la data de 11.02.2008 intimata a depus la dosar întâmpinare, într-un singur exemplar, iar la data de 05.02.2008 Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a V-a Comercială prin adresă solicită înaintarea prezentului dosar în vederea soluționării contestației în anulare ce face obiectul dosarului nr- cu termen de judecată la data de 19.02.2008.

Recurenta, prin avocat, depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 10 RON, respectiv chitanța nr.-/1 din 25.01.2008 emisă de și timbru judiciar în valoare de 0,15 RON.

Curtea, ia act de legala timbrare a cererii de repunere pe rol, precum și a cererii de recurs, conform dovezilor consemnate la dosar de către recurentă.

Recurenta, prin avocat, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Intimata, prin reprezentant, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Recurenta, prin avocat, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și, pe cale de consecință, modificarea sentinței pronunțate de instanța de fond și exonerarea pârâtei de la plata sumei la care a fost obligată, reprezentând pasivul debitoarei, fără cheltuieli de judecată.

Intimata, prin reprezentant, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii recurate ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.

Curtea, reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față, deliberând constată următoarele:

La data de 07.03.2007 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Teleorman cererea de revizuire formulată de revizuenta împotriva sentinței comerciale nr.982/2.10.2006 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr.89/S/2005, solicitându-se admiterea cererii, schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul exonerării sale de răspundere și suspendarea executării acestei sentințe până la soluționarea cererii.

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art.322 alin.2 și următoarele, art.403 Cod pr.civ.

În motivarea cererii de revizuire, revizuenta a invocat în esență că, instanța pronunțându-se a dat mai mult decât s-a cerut obligând la suportarea creanțelor nu doar administratorul societății, așa cum prevede legea, ci și asociatul.

Revizuenta a arătat pe acest motiv că, în mod greșit, instanța a reținut că este administrator al SC SRL, în realitate neavând această calitate, administrator fiind, calitatea sa fiind doar de asociat.

A mai arătat că, din momentul constituirii societății și până la dizolvarea acesteia, nu a avut nici o legătură cu activitatea derulată în firmă, administratorul acesteia nepermițându-i accesul la documente.

Un alt motiv invocat de revizuentă a fost acela că nu a avut cunoștință despre faptul că SC SRL se află în procedura de lichidare judiciară, absența sa la termenele de judecată datorându-se lipsei de procedură. Niciuna din dovezile de comunicare nu poartă semnătura sa, pentru că nu a intrat în posesia niciunei citații.

Revizuenta a mai arătat pe acest aspect că dacă ar fi avut cunoștință de există dosarului în care s-a pronunțat sentința atacată, ar fi putut învedera instanței că nu este administratorul societății și deci nu-i poate fi angajată răspunderea personală.

A mai arătat că a formulat și recurs împotriva acestei sentințe, recurs ce i-a fost respins ca netimbrat, nefiind analizat fondul.

Prin sentința comercială nr.225/25.06.2007 pronunțată în dosarul nr- (nr. în format vechi) Tribunalul Teleorman - Secția Civilă a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuienta și a luat act de renunțarea acesteia la judecata cererii de suspendare a sentinței comerciale nr.982/2.10.2006.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere actele și lucrările cauzei și dispozițiile art.322 Cod pr.civ. reținând în esență că, instanța de fond s-a pronunțat asupra ceea ce s-a cerut de către creditoarea SC SA, respectiv angajarea răspunderii materiale atât a administratorului falitei SC SRL, cât și a asociatei.

Tribunalul a mai reținut sub aspectul criticilor vizând angajarea răspunderii patrimoniale că, revizuenta avea posibilitatea să invoce aceste apărări numai în cadrul recursului.

În ceea ce privește motivul invocat de revizuentă, întemeiat pe dispozițiile art.322 pct.8 Cod pr.civ. tribunalul a reținut că este neîntemeiat deoarece revizuenta nu a dovedit existența împrejurării care a împiedicat-o să se prezinte la judecată.

Astfel, din procesul-verbal aflat la fila 132 dosar fond rezultă că revizuenta a fost legal citată pentru termenul de judecată din august 2006, prin afișare la domiciliul său, aceasta cunoscând termenul deoarece la 19.06.2006 a depus la dosar o cerere pentru studierea dosarului (fila 136 dosar fond).

Împotriva acestei sentințe, în termen și legal timbrat, a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 indice 1 și art.304 pct.2,5 și 9 Cod pr.civ, considerând-o nelegală și netemeinică solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate, respectiv admiterea cererii de revizuire și pe cale de consecință, judecând cauza să se dispună modificarea în parte a sentinței comerciale nr.982/2.10.2006 pronunțată în dosarul de faliment nr.89/S/2005, în sensul exonerării sale de plata sumei în cuantum de 70.411 lei.

În subsidiar, recurenta a solicitat casarea sentinței nr.225/25.06.2007 și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Teleorman.

În motivarea recursului, după prezentarea situației de fapt, recurenta a invocat următoarele motive:

1.Nulitatea sentinței comerciale nr.225/25.06.2007, în baza art.261 alin.2 indice 1 din Codul d e procedură civilă, întrucât a fost semnată de președintele secției civile care nu a fost membru al completului, în locul judecătorului care a soluționat cauza, fără să indice motivul pentru care acesta din urmă nu a semnat hotărârea.

2.Nici una din cele două motivații nu pot fi reținute și contravine normelor procedurale ce reglementează revizuirea hotărârilor judecătorești și procedura citării părților din dosarul cauzei, fiind incident motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civ.

În susținerea acestui motiv recurenta a invocat în esență că instanța ar fi trebuit să constate că sentința comercială nr.982/2.10.2006 nu a fost supusă apelului, că prin anularea recursului ca netimbrat și necercetarea fondului, nu a beneficiat de un recurs efectiv și deci, avea deschisă calea revizuirii, deoarece soluția pronunțată, în contradicție cu dispozițiile Legii nr.64/1995, a fost urmarea unei stabiliri greșite a situației de fapt.

În ceea ce privește procedura citării, recurenta a invocat că, în mod greșit instanța a aplicat dispozițiile prevăzute de art.85 și următoarele din Codul d e procedură civilă, apreciind că cererea sa de studiere a dosarului complinește lipsurile din citație și acoperă lipsa de procedură a citării.

A mai arătat că, în cauză, citarea s-a făcut prin afișare, iar procesul verbal întocmit de agentul procedural cu privire la afișarea citației nu cuprinde mențiunile prevăzute de art.92 indice 1 alin.4 din Codul d e procedură civilă, citația nefiind primită, fiind informată de numitul cu privire la existența dosarului nr.89/S/2005.

Concluzionând, recurenta a solicitat admiterea recursului și pe cale de consecință cererea de revizuire, modificată în totalitate a sentinței comerciale nr.225 din 25.06.2007 și în parte sentința comercială nr.982/2.10.2006 pronunțată în dosarul 89/S/2005, în sensul de a nu fi antrenată răspunderea sa patrimonială pentru suma de 70411 lei - pasiv al societății falite.

La dosarul cauzei intimata SC SA, prin lichidator judiciar, a depus Note scrise, combătând punctual motivele invocate de recurentă, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.

Examinând recursul în raport de criticile invocate, în raport de actele și lucrările cauzei și având în vedere dispozițiile legale incidente, Curtea constată că este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Astfel, în ceea ce privește primul motiv de recurs, vizând împrejurarea că sentința recurată a fost semnată de președintele secției civile fără a se indica motivul pentru care s-a procedat în acest mod, Curtea apreciază că nu poate fi reținut ca fondat, nefiind de natură să conducă la nulitatea hotărârii.

Potrivit art.261 alin.1 pct.8 Cod pr.civ. hotărârea se dă în numele legii și trebuie să cuprindă "mențiunea că pronunțarea s-a făcut în ședință publică, precum și semnăturile judecătorilor și grefierului", alin.2 al aceluiași articol prevăzând posibilitatea ca, în cazul în care, după pronunțare, unul dintre judecători este în imposibilitate de a semna hotărârea, aceasta să se semnată în locul acestuia de către președintele instanței, făcându-se mențiune despre cauza care l-a împiedicat pe judecător să semneze hotărârea.

Însă, nici o dispoziție legală nu sancționează în mod expres cu nulitatea neindicarea motivului pentru care hotărârea a fost semnată de președintele secției în locul judecătorului care a pronunțat-

În analiza acestui motiv Curtea are în vedere și dispozițiile art.105 alin.2 Cod pr.civ. care stabilise că "actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie".

Or, în cauză, recurenta a invocat nulitatea hotărârii fără să indice în concret și vătămarea ce i-a fost produsă prin neindicarea motivul pentru care hotărârea a fost semnată în locul judecătorului care a pronunțat-o de către președintele secției din care aceasta face parte.

Prin urmare, din perspectiva celor arătate, Curtea nu poate reține critica vizând nulitatea hotărârii atacate cu recurs.

Nefondate sunt și celelalte critici invocate în cadrul celui de-al doilea motiv de recurs, Curtea apreciind că nu pot conduce la admiterea recursului.

În examinarea acestor critici, Curtea are în vedere că motivele de revizuire sunt expres și limitativ prevăzute în dispozițiile art.322 alin.1 pct.1-9 Cod pr.civ. din motivarea cererii de revizuire rezultând că recurenta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.322 pct.2 și 8 Cod pr.civ. cererea fiind analizată de tribunalul în raport de aceste dispoziții.

Pe lângă faptul că recurenta nu a criticat soluția tribunalului prin care a fost înlăturat motivul prevăzut de art.322 pct.2 Cod pr.civ. Curtea reține că aceasta s-a limitat doar să susțină că cererea de revizuire este admisibilă în condițiile în care recursul a fost anulat ca netimbrat.

Aceste susțineri nu pot constitui motiv de recurs, atâta timp cât cererea de revizuire a fost respinsă ca nefondată și nu ca inadmisibilă, tribunalul reținând în mod corect, în raport de obiectul cererii întemeiată pe dispozițiile art.137 lit.d din Legea nr.64/1995 și în raport de sentința comercială nr.982/2.10.2006 că nu sunt incidente dispozițiile art.322 pct.2 Cod pr.civ.

De asemenea, Curtea reține că în mod corect, tribunalul a apreciat că nu sunt incidente nici dispozițiile art.322 alin.1 pct.8 Cod pr.civilă, întrucât recurenta revizuentă nu a făcut dovada acelei împrejurări "mai presus de voința sa" care a împiedicat- să se înfățișeze la judecată și să înștiințeze instanța despre aceasta.

Nelegala citare invocată de recurenta revizuentă, pe lângă faptul că reprezintă motiv pentru contestație în anulare și nu motiv de revizuire, nici nu poate fi reținută în cauză, în condițiile în care probele cauzei relevă că recurenta a fost legal citată pentru termenul din 2.10.2006 (fila 132 dosar faliment nr.89/S/2005) cunoscând de existența acestui dosar, prin cererea înregistrată la data de 19.09.2006 (fila 134 din același dosar) solicitând să i se aprobe studierea dosarului nr.89/S/2005.

Probele cauzei mai relevă că citarea revizuentei s-a realizat prin afișare, modalitate permisă de Codul d e procedură civilă pentru anumite situații, iar procesul-verbal întocmit de agentul poștal identifică situația pentru care s-a procedat la afișarea citației, contrar celor susținute de recurenta-revizuentă.

În considerarea celor arătate, Curtea constată că sentința atacată cu recurs este legală, astfel că în baza art.312 alin.1 Cod pr.civ. recursul declarat împotriva acesteia va fi respins ca nefondat.

Se va lua act că intimata SC SA nu solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenta, împotriva sentinței comerciale nr.225/25.06.2007 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații prin lichidator judiciar, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, Suhaia prin lichidator judiciar și, ca nefondat.

Ia act că intimata SC nu solicită cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 12.02.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. Jud. - 27.02.2008

Tehnored. - 27.02.2008

2 ex.

Fond - Tribunalul Teleorman

Președinte -

Președinte:Florica Bodnar
Judecători:Florica Bodnar, Mioara Badea, Elena Mincu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 195/2008. Curtea de Apel Bucuresti