Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 199/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 53/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

DECIZI A COMERCIALĂ Nr. 199

Ședința publică de la 13 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Diana Manole

JUDECĂTOR 2: Roxana Popa

JUDECĂTOR 3: Viorica Trestianu

GREFIER - -

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI I împotriva sentinței comerciale nr. 4129 din 02.11.2007 pronunțată în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații și - - SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR EURO.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recurenta a solicitat prin cererea de recurs judecarea cauzei în lipsă.

Curtea, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin sentința comercială nr.4129/2.11.2007 a Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială, s-a respins cererea de atragere răspunderii patrimoniale formulată de reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I, împotriva pârâtei ca neîntemeiată.

În baza art.131 din Legea nr.85/2006 s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei - 95 COM SRL în contradictoriu cu creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice

În motivare s- reținut că pârâta a fost administratorul debitoarei. În conformitate cu dispozițiile art.1169 cod civil creditoarea trebuia să dovedească faptul că pârâta săvârșit faptele menționate la art.138 din Legea nr.85/2006.

Din conținutul cererii formulate în contradictoriu cu pârâta, rezultă că reclamanta se rezumă în general la invocarea unor aspecte teoretice privind angajarea răspunderii, fără să arate în concret care sunt faptele care se încadrează în aceste dispoziții.

Reclamanta nu numai că nu face dovada faptelor invocate din punct de vedere teoretic, dar nici nu arată care este legătura de cauzalitate dintre încălcarea unor norme dintr- lege specială și starea de insolvență a debitoarei.

Săvârșirea unei fapte ilicite dintre cele prevăzute limitativ de lege și existența unui prejudiciu sunt două dintre condițiile necesare, dar nu suficiente pentru a putea fi antrenată răspunderea unei persoane în temeiul art.138.

Simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii sale în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea în stare de insolvență.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea reclamantă Direcția Generală a Finanțelor Publice

În motivare se arată că societatea figurează în tabelul definitiv consolidat cu suma de 1.731 lei.

Administratorul societății debitoare nu și-a îndeplinit obligațiile legale, în cazul de față, trebuind să ceară dizolvarea limitând prejudiciul cauzat creditorilor.

Procedura insolvenței nu fost deschisă de debitoare conform legii.

Pârâta a dispus continuarea activității ce ducea în mod vădit societatea la încetarea de plăți, atâta timp cât aceasta nu s-a conformat ca un "bonus familias". S-a procedat la injectarea de capital în momentul în care debitoarea era afectată de lipsă totală de lichidități, datoriile depășind cu mult nivelul total al activelor circulante.

Administratorul nu și-a îndeplinit obligațiile legale, în cazul de față trebuind să ceară dizolvarea și lichidarea debitoarei, limitând prejudiciul cauzat creditorilor.

Există o faptă ilicită constând în nedepunerea cererii de deschidere a falimentului și neținerea contabilității în conformitate cu legea, existența unui prejudiciu cauzat creditorilor, raportat de cauzalitate între faptele culpabile și prejudiciu și vinovăția administratorului, manifestată în forma intenției, întrucât pârâtul a contribuit voit la ajungerea societății în stare de faliment, prin săvârșirea faptelor menționate.

Nu au fost administrate probe noi în recurs.

Intimata, deși legal citată nu a depus întâmpinare și nu a formulat nicio cerere.

Invocarea dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006 nu atrage automat răspunderea administratorului, deoarece legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestuia pentru eventualul management defectuos, prevăzând doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar numai după administrarea de dovezi în acest sens.

Natura juridică a răspunderii administratorului societății debitoare aflate în insolvență față de creditorii acesteia nu este una contractuală, întemeiată pe mandat, care ar fi aplicabilă doar în raport cu societatea însăși al cărei mandatar este administratorul nu și în raport cu creditorii sociali terți față de contractul de mandat, față de aceștia din urmă răspunderea găsindu-și temeiul în dispozițiile de drept comun privind răspunderea civilă delictuală, ale cărei elemente nu sunt întrunite în speță.

Instanța de fond apreciat corect probele administrate în dosar și a reținut că în cauză nu erau incidente dispozițiile privind răspunderea patrimonială a administratorului societății debitoare pentru pasivul acesteia.

Din probele administrate în cauză, nu rezultă cauzarea stării de insolvență, nici elementele răspunderii civile, astfel cum sunt prevăzute limitativ în dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006.

În absența altor elemente probate de creditoarea reclamantă, simpla nedepunere a bilanțurilor contabile de către pârâta intimată, astfel cum se menționează în raportul nr.3 întrucât de lichidatorul judiciar (fila 71 - fond), nu este suficientă pentru a se reține în sarcina acesteia răspunderea civilă întemeiată pe dispozițiile de la lit.d a art.138 privind neținerea contabilității în conformitate cu legea, atâta timp cât nu se demonstrează și cauzarea stării de insolvență a societății debitoare.

În conformitate cu disp. art.312 Cod pr.civilă, pentru aceste motive, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECID E:

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI I împotriva sentinței comerciale nr. 4129 din 02.11.2007 pronunțată în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații și - - SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR EURO.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13.02.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red. Jud.

Tehnored.

2 ex.

Fond - Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială

Președinte - Judecător sindic:

Președinte:Diana Manole
Judecători:Diana Manole, Roxana Popa, Viorica Trestianu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 199/2008. Curtea de Apel Bucuresti