Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 202/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 202/R-

Ședința publică din 22 Februarie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Ioana Miriță judecător

JUDECĂTOR 2: Dumitru

JUDECĂTOR 3: Ioana Bătrînu

Grefier: - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, contestația în anulare formulată de, cu,iciliul în C, str. - -, -. 1,.5, 24, județ D, împotriva deciziei civile nr. 1309/RC din 21.12.2007, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-, în contradictoriu cu - COM SRL prin lichidator judiciar cu sediul în C,-, județ D și AGENȚIA FISCALĂ, cu sediul în C, județ

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns contestatorul personal asistat și reprezentat de avocat în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, celelalte părți fiind lipsă.

Procedura, legal îndeplinită.

Contestația este legal timbrată prin chitanța nr. 6334, din data din 11.01.2008, emisă de Primăria Pitești, în sumă de 10.00.lei și timbru judiciar în valoare de 0.30 lei.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Apărătorul contestatorului, având cuvântul, arată că la data la care a fost soluționat recursul, instanța s-a pronunțat pe lipsa de procedură și totodată a respins cererea de amânare pentru lipsă de apărare. Totodată susține că la data de 22.03.2005 societatea a fost dizolvată prin încheierea nr. 2217/23.03.2005, moment de la care nu a mai avut acces la actele firmei și nu a mai avut nici un fel de calitate în firmă. La data de 20.03.2006 s-a dispus deschiderea procedurii de reorganizare și s-a numit administrator judiciar iar la data de 15.05.2006 a fost numit lichidator. De asemenea, susține că societatea trebuia citata prin lichidator deoarece nu mai avea nici o calitate în firmă.

CURTEA

Deliberând asupra contestației în anulare, de față:

Constată că prin contestația în anulare de față, contestatorul a chemat în judecată pe intimații - COM SRL C - prin lichidator judiciar și C, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună anularea deciziei nr.1309/RC/21.12.2007 pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL PITEȘTI.

Contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art.317 alin.1 pct.1 și art.318 Cod pr.civilă, în sensul că instanța a judecat cu lipsă de procedură în privința - COM SRL, aceasta nefiind legal citată, precum și pentru că nu s-a pronunțat pe cererea de lipsă apărare solicitată de acesta, astfel că judecata s-a făcut cu încălcarea gravă a dreptului său la apărare.

Instanța a dispus atașarea dosarului nr- al Curții de APEL PITEȘTI, în care s-a pronunțat decizia a cărei anulare se solicită.

Examinând contestația în anulare prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în materie, curtea reține că aceasta este lipsită de interes pentru primul capăt și ca nefondată pentru C de-al doilea capăt al contestației.

Astfel, prin sentința nr.605/17.10.2006 a Tribunalului Dolj - în dosarul nr.101/F/2005 a fost admisă acțiunea lichidatorului judiciar și s-a dispus antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorului social al debitoarei pentru partea din pasiv rămasă neacoperită, după valorificarea bunurilor debitoarei.

Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de către pârâtul - care a fost respins prin decizia nr.498/30.07.2007 a Curții de Apel Craiova, ca nefondat, reținându-se, în esență, că din actele existente la dosarul de fond și recurs nu rezultă desemnarea de către administratorul social a tuturor actelor contabile, a registrelor contabile, a listelor cu plățile și transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 zile anterioare introducerii cererii de deschidere a procedurii, ceea ce face nejustificate criticile recurentului.

Împotriva acestei decizii s-a formulat contestație în anulare de către pârât, pe temeiul art.317 pct.1 Cod pr.civilă și art.318 teza a II-a Cod pr.civilă, în sensul că judecarea pricinii s-a făcut cu încălcarea regulii prevăzute de art.105 Cod pr.civilă, respectiv lipsă de procedură cu pârâta - COM SRL C, precum și pentru că nu au fost cercetate toate motivele de recurs.

Curtea de APEL PITEȘTI, în urma strămutării cauzei de la Curtea de Apel Craiova, prin decizia nr.1309/R-C/21.12.2007, a respins contestația în anulare ca nefondată.

Astfel, primul capăt de cerere a fost respins ca inadmisibil, deoarece contestatorul a invocat lipsa de procedură, respectiv nelegala citare a unei alte părți și nu nelegala sa citare. Or, în speță, - COM SRL C, aflată în procedura falimentului, era reprezentată și a fost citată prin lichidatorul judiciar, conform art.85 pct.5 Cod pr.civilă.

C de-al doilea motiv a fost apreciat ca nefondat prin aceea că excepția lipsei capacității de folosință a - COM SRL nu a fost formulată ca motiv de recurs, ci ca apărare de fond la termenul la care au avut loc dezbaterile. Mai mult, nefiind radiată, societatea și-a păstrat personalitatea juridică necesară nevoilor lichidării, capacitatea fiind restrânsă conform dispozițiilor art.30 din Legea nr.359/2004 și ale Legii nr.85/2006.

S-a mai argumentat că greșita aplicare a legii de către instanța de fond a constituit un argument suplimentar în formularea apărării.

În sfârșit, s-a considerat că apărarea criticilor și analiza lor unitară de către instanța de control nu poate constitui un motiv de anulare, potrivit tezei a II-a a art.318 Cod pr.civilă.

Și împotriva acestei decizii s-a formulat din nou contestație în anulare de către administratorul social, invocând ca temei art.317 pct.1 Cod pr.civilă și art.318 Cod pr.civilă, respectiv nelegala citare a - COM SRL C, precum și lipsa apărării solicitate prin cererea depusă la instanță.

În ceea ce privește primul capăt, apreciat ca lipsit de interes, curtea, constată că nelegala citare privește o altă parte implicată în litigiu, iar nu nelegala sa citare, așa cum sunt dispozițiile exprese ale art.317 alin.1 Cod pr.civilă, adică "atunci când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii".

Or, cu acesta procedura a fost legal îndeplinită.

C mult, putea să formuleze o asemenea cerere debitoarea, vătămată printr-o asemenea încălcare a dispozițiilor legale, iar nu contestatorul care, așa cum a rezultat, a fost legal citat.

De subliniat că, acest motiv a fost invocat și în motivarea contestației în care s-a pronunțat decizia a cărei anulare se solicită, prin respingerea ca inadmisibilă.

În ceea ce privește C de-al doilea motiv, întemeiat pe dispozițiile art.318 Cod pr.civilă, lipsă apărare, curtea îl apreciază ca nefondat, întrucât nu se impune între motivele expres prevăzute de acesta, respectiv existența dezlegării date de aceasta ca rezultat al unei greșeli materiale sau omisiune a instanței de a se pronunța asupra vreunui motiv invocat de parte.

Or, din practicaua deciziei (4) rezultă, fără dubii, că instanța a respins cererea pentru lipsă apărare în raport de data îndeplinirii procedurii de citare cu acesta.

Ca atare, nu poate fi vorba de existența vreunuia din motivele menționate anterior.

Față de cele ce preced, neexistând motive care să conducă la anularea deciziei atacate, curtea, în temeiul art.317 pct.1 Cod pr.civilă și art.318 Cod pr.civilă, urmează să respingă contestația în anulare, ca lipsită de interes pentru primul capăt și ca nefondată, pentru C de-al doilea capăt.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestația în anulare formulată de, cu domiciliul în C, str. - -, -. 1,.5, 24, județ D, împotriva deciziei civile nr. 1309/RC din 21.12.2007, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-, în contradictoriu cu - COM SRL prin lichidator judiciar cu sediul în C,-, județ D și AGENȚIA FISCALĂ, cu sediul în C, județ D, ca lipsită de interes, pentru primul capăt și ca nefondată, pentru C de-al doilea capăt.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

04.03.2008

Red.IB

EM/2 ex.

Președinte:Ioana Miriță
Judecători:Ioana Miriță, Dumitru, Ioana Bătrînu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 202/2008. Curtea de Apel Pitesti