Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 208/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIA NR. 208/
Ședința publică de la 17 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Simona Gavrila
JUDECĂTOR 2: Ioan Speianu
JUDECĂTOR 3: Rodica Dorin
Grefier - - -
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra contestației în anulare a deciziei nr. 895/R/12.12.2007 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr-, formulată de contestatoarea SC SRL G, cu sediul social în G,-, județul G, în contradictoriu cu intimata SC SA, cu sediul în C,- A, cauza având ca obiect procedura insolvenței.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 12 martie 2008, consemnate fiind în încheierea de ședință din aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta, când, Curtea având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 17 martie 2008.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința nr. 539/22.05.2007 a Tribunalului Galați - prin judecătorul sindic, a fost admisă contestația formulată de debitoarea SC G,-, -. 3,. 41, J-, - și pe cale de consecință a fost respinsă cererea formulată de creditoarea C,- A, J- privind declanșarea procedurii falimentului debitoarei,ca nefondată.
A fost obligată creditoarea SC SA C la plata sumei de 289,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către debitoare.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 126/LJ/2006 creditoarea Cas olicitat deschiderea procedurii falimentului debitoarei G pentru o creanță în sumă de 1.194.275,184 lei.
A arătat că, în fapt, a încheiat cu contractul de subantrepriză nr. 3/2003, având ca obiect executarea lucrărilor de extindere și consolidare la structura existentă a imobilului situat în stațiunea turistică - M, conform proiectului de execuție, " și reparații Hotel M".
Conform capitolului VII din contractul sus-menționat, avea obligația de a achita contravaloarea lucrărilor executate, în maxim 10 zile de la primirea facturii emise de executantul.
A arătat că au rămas neachitate următoarele sume:
2.893,93 lei - contravaloarea facturii nr. -, scadentă la 29.08.2004;
225.592,37 lei - contravaloarea facturii nr. -, scadentă la 29.08.2004;
2.500,00 lei - contravaloarea facturii nr. -, scadentă la 05.09.2004;
256.150,00 lei - contravaloarea facturii nr. -, scadentă la 30.09.2004;
499.172,80 lei- contravaloarea facturii nr. -, scadentă la 30.10.2004.
Total: 1.008.809,19 lei.
Pentru această sumă dobânda legală este în cuantum de -.994.
Prin notificarea nr. 003/17.02.2006 a comunicat debitoarei cuantumul pretențiilor sale, în scopul soluționării pe cale amiabilă a litigiului. Prin adresa nr. 21/25.01.2005 debitoarea a solicitat confirmarea soldului creditor cu care societatea creditoare figura în evidențele sale contabile, și care la acea dată era în cuantum de 10.741.517.207 lei ROL, recunoscând astfel debitul pe care îl are față de aceasta.
Prin adresa nr. 103/22.02.2006 debitoarea a comunicat că se află în imposibilitate de a plăti debitul restant.
Debitoarea a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii arătând că eventualele plăți nu au fost efectuate către creditoare întrucât acesteia i se opune excepția de neexecutare a contractului de subantrepriză.
A mai arătat că lucrările ce au făcut obiectul contractului de subantrepriză nr. 3/2003 nu au fost efectuate în condițiile de calitate asumate și nici la termenele la care creditoarea s-a obligat, ceea ce a generat diferențe cu beneficiarul final, concretizate tocmai în refuzul acestuia de a deconta lucrările efectuate de creditoare.
Debitoarea a formulat o contestație arătând că nu se află în starea de insolvență prezumată conform art. 38 al.2 din Legea nr. 64/1995.
Judecătorul sindic reține că între debitoare în calitate de antreprenor general și creditoare în calitate de subantreprenor de specialitate s-a perfectat contractul de lucrări de subantrepriză nr. 3/2003.
Potrivit art. 38 al.3 din Legea 64/1995, actual dispozițiile art. 33 al.2 din Legea 85/2006, debitorul care constată starea de insolvență poate formula contestație împotriva cererii creditorului, judecătorul sindic având posibilitatea să respingă cererea creditorului dacă reține că acesta nu este în insolvență potrivit dispozițiile art. 38 al.6 din Legea 64/1995 - republicată, dispoziții preluate în noua formă a legii în art. 33 al.5.
Potrivit dispozițiile art. 1 al.2 din Legea 64/1995 sub imperiul căreia s-a formulat prezenta cerere prin insolvență se înțelege acea stare a patrimoniului debitorului, caracterizată prin incapacitate vădită de plată a datoriei exigibile cu sumele de bani disponibile.
Judecătorul sindic reține a nu fi îndeplinită cerința insolvenței debitorului întrucât așa cum rezultă din probatoriul administrat acesta nu se află în incapacitate de plată vădită întrucât potrivit extraselor de cont din lunile mai, iunie, iulie 2006 (filele 186 - 192) rezultă că debitoarea a efectuat plăți către diverși beneficiari, sumele nefiind modice.
De altfel, judecătorul sindic reține că nici creanța creditorului nu este certă, având în vedere că facturile fiscale nr. -, - și - (filele 17- 19) nu sunt acceptate la plată de către debitoare.
Pe cale de consecință reține că debitorul nu se află în stare de insolvență.
Prin decizia nr. 895/12.12.2007 a Curții de APEL GALAȚI, secția comercială, a fost admis recursul declarat de creditoarea SC SA C, cu sediul în- A, împotriva sentinței comerciale nr. 539 din 22 mai 2007 pronunțată de judecătorul sindic de pe lângă Tribunalul Galați în dosarul nr- și în consecință:
A fost casată sentința nr. 5309/2007 a Tribunalului Galați și în rejudecare a fost respinsă contestația formulată de debitoarea SC SRL G, cu trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru deschiderea procedurii insolvenței.
Instanța de recurs a reținut că instanța de fond nu a verificat riguros susținerile părților în raport cu conținutul probelor administrate în cauză și ca urmare nu a reușit să stabilească raporturile reale existente pentru a pronunța o soluție temeinică și legală.
În cauză se impunea să se stabilească dacă insolvența există sau nu în raport cu faptul că debitorul după 30 zile de la scadență nu a plătit datoria sa față de creditoare.
Situația de fapt existentă între părți nu este limitată la rezultatul probat numai prin înscrisurile din lunile mai, iunie, iulie 2006, în condițiile în care acestea nu puteau să reflecte situația reală și actuală a debitoarei, referindu-se la o perioadă limitată în timp.
Simplul fapt al existenței debitelor față de un creditor probează că acesta se află în insolvență prezumată, neinteresând că debitorul deține suma de bani respectivă și că o poate plăti oricând și nu are alte debite neachitate față de alți creditori.
Din conținutul corespondenței primite de către părți rezultă că debitorul a recunoscut starea sa de insolvență.
Instanța nu a analizat corect și complet facturile fiscale nr. -,- și - de la filele 17-19 dosar, în condițiile în care acestea sunt evidențiate în fișa contului pentru clientul SC SA și îi permitea reținerea unor concluzii în raport cu situația de fapt reală existentă între părți.
Facturile nr. -,-, - atestă în total un deficit de peste 3000 euro în raport cu o creanță certă, lichidă și exigibilă, fiind îndeplinite în cauză condițiile art. 31 din Legea 85/2006 respectiv la stabilirea stării de insolvență.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație în anulare contestatoarea SC G, invocând în esență dispozițiile art. 318 alin. 1 teza 1 Cod procedură civilă, respectiv că hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei erori materiale evidente, precum și dispozițiile art. 1201 cod civil privind autoritatea de lucru judecat, dispozițiile art. 46 Cod comercial privind probarea obligațiilor comerciale,precum și dispozițiile art. 379 Cod procedură civilă.
În fapt, că potrivit contractului de subantrepriză, lucrările ce urmau a fi executate de subantreprenor, trebuiau să respecte proiectul de execuție, iar fazele de lucrări executate, trebuiau să fie verificate de reprezentantul antreprenorului general (dirigintele de șantier), facturile pe faze de execuție emise de subantreprenor trebuind confirmate sub semnătură ca primitor, de dirigintele de șantier.
Cu această confirmare, facturile subantreprenorului se înaintau spre acceptare la plată, la antreprenorul general.
În cursul anului 2003, adică exact în perioada la care se referă facturile invocate de creditoare, au fost informați de dirigintele de șantier că - subantreprenorul nu respectă proiectul de execuție, că lucrările deja executate reprezintă numeroase vicii care pot afecta construcția în sine și că el nu semnează și nu confirmă lucrările pentru că își atrage răspunderea proprie. Astfel, nici un a din facturile prezentate de creditoare nu apare ca fiind primită, adică semnată de beneficiarul facturii, respectiv cel delegat, adică dirigintele de șantier sau de reprezentantul legal al antreprenorului general.
Rezolvarea posibilă ar fi constat în refacerea lucrărilor necorespunzătoare de către subantreprenor, dar acesta a refuzat.
Din punct de vedere contabil însă, lucrările executate de subantreprenor erau lucrări "sub condiție" nedefinitive, condiția fiind executarea remedierilor necesare pentru aducerea lor la conformitate cu proiectul de construcție.
Legea contabilității nr. 82/1991și reglementările din 26.02.2002 privind amortizarea evidenței contabile cu Directivele Europene, prin art. 1.10 din Secțiunea 1, capitolul II interzice înregistrarea în bilanț și în contul profit și pierderi a acelor elemente pentru care nu există valori atât în exercițiul financiar curent, cât și în cel precedent.
Dar, valorile respective - sub condiția că prețul încă nu poate fi stabilit - se evidențiază contabil în afara bilanțului, la rubrica "în curs de clarificare" - după care, fie se radiază definitiv, fie se înscriu în bilanț și se face plata.
Că, în contabilitatea unei societăți comerciale sunt două tipuri de înregistrări contabile:
- înregistrări în bilanț, care reprezintă valori certe și acceptate printr-un document justificativ;
- înregistrări în afara bilanțului, care se referă la valori care nu intră, sau nu intră încă în patrimoniul societății.
Eroarea instanței de recurs a constat în faptul că a înlăturat constatarea judecătorului sindic privind faptul că nu există o creanță certă, lichidă și exigibilă - întrucât facturile nu sunt acceptate de beneficiar, cu constatarea că pretinsa creanță apare înregistrată în evidența contabilă a debitoarei și deci este recunoscută.
Simpla înregistrare (în afara bilanțului) a facturilor respective, ca reprezentând valori sau lucrări în curs de clarificare, nu echivalează cu recunoașterea valorii înscrise în acestea ca fiind creanțe certe și exigibile.
Prin reținerea că, creanța pretinsă este certă, lichidă și exigibilă, doar pe baza documentelor prezentate, se încalcă și autoritatea de lucru judecat a mai multor hotărâri pronunțate în condițiile OG5/2001 - aflate la dosarul cauzei, prin care cererile de somație de plată formulate de creditoare pentru exact aceleași facturi au fost respinse pentru lipsa caracterelor necesare ale creanței pretinse.
Că, eroarea a constat practic în reținerea unui document întocmit de contabilitate pentru verificare de solduri obligatorii anual potrivit legii contabilității și care se referea la facturile din afara bilanțului, ca fiind o recunoaștere a datoriei săvârșită de reprezentantul legal al societății debitoare. Separat, Curtea a fost în eroare când nu a observat că documentul respectiv era semnat de un contabil și nu de administratorul sau de directorul general, singurii care puteau angaja legal societatea.
Până la primul termen de înfățișare contestatoarea a prezentat o completare a motivelor, pe același temei de drept (fila 26) susținând și că în decizia 895/R/2007 se justifică admiterea recursului creditoarei prin faptul că "facturile nr. -, - și - atestă un deficit de peste 3000 Euro în raport cu o creanță certă, lichidă și exigibilă, fiind îndeplinite în cauză condițiile art. 31 din Legea nr. 85/2006;
Instanța de recurs nu a observat că factura -/6.08.2004 a fost achitată cu nr. 188/6.08.2004, documentul fiind la fila 18 dosar fond.
A apreciat că eroarea materială, alături de neprecizarea cuantumului exact al creanței certe, lichide și exigibile, a condus la reținerea unei alte situații de fapt decât cea care rezultă de la dosarul cauzei și implicit, la admiterea recursului creditoarei.
Procedând la analiza motivelor de critică ale contestatorului pe baza materialelor probatorii aflate la dosarul cauzei și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
Prin decizia atacată instanța de recurs a apreciat că debitoarea se află în stare de insolvență, fiind dovedită o datorie ce depășește cuantumul creanței prag prevăzută de Legea 64/1995, rezultată din neplata celor trei facturi prezentate de creditoare.
A apreciat că lipsa de acceptare la plată a acestor facturi, de către debitoare, este complinită prin corespondența părților, debitoarea recunoscând starea sa de insolvență.
Prin referirea la corespondență părților, instanța de recurs a avut în vedere înscrisurile aflate la dosarul cauzei, așa cum au fost prezentate de părți, ca fiind corespondență comercială în sensul art. 46 Cod comercial.
Astfel, orice critică privind modul de apreciere a acestor înscrisuri de către instanță, se pot referi în realitate la eventuale erori de judecată, concret, la interpretarea probelor, neputându-se accepta ipoteza unei erori materiale, săvârșite involuntar.
Dezlegarea greșită dată recursului, prin aprecierea eronată a probelor administrate și a susținerilor părților reprezintă numai critici asupra judecății propriu-zise, inadmisibile de invocat pe calea specială a contestației în anulare, cale de atac de - retractare - și nu de reformare, de control judiciar.
În aceasta categorie se încadrează toate motivele invocate inițial ( fila 22) respectiv: asupra neconfirmării facturilor creditoarei, asupra persoanei din cadrul debitoarei care a semnat corespondența acesteia, asupra modului de înregistrare a facturilor în evidența debitoarei, cât și asupra - ignorării - că au fost pronunțate hotărâri în procedura somației de plată reglementate de OG5/2001.
Rezultă că toate motivele invocate inițial sunt neîntemeiate având în vedere dispozițiile art. 318 alin. 1 teza I Cod procedură civilă.
Se constată însă a fi întemeiat motivul invocat suplimentar, privind eroarea în ceea ce privește existența a trei facturi neachitate de debitoare, exigibile la data formulării cererii creditoarei.
Într-adevăr, în decizia atacată, se face referire și la factura nr. -/26.08.2004, care se referă la lucrări executate la imobilul - Herăstrău - deci fără legătură cu contractul de subantrepriză încheiat, modernizări și reparații hotel M, ca fiind neachitată și inclusă în creanța pretinsă de creditoare în contul contractului respectiv.
Aspectul nu ar avea relevanță dacă factura ar fi fost într-adevăr neachitată - creanța neachitată - referindu-se la raporturile creditor-debitor și nu la modul de naștere a sumelor ce compun creanța, dar prezintă relevanță faptul că nu s-a observat că această factură era achitată conform documentelor aflate la dosarul cauzei.
Faptul că, actualmente, creditoarea consideră factura ca fiind în continuare neachitată, întrucât suma primită a raportat-o în contul unei alte pretinse datorii, nu prezintă însemnătate față de dispozițiile art. 1110 Cod civil, cât și față de faptul că respectiva susținere nu a fost probată.
În concluzie, se poate constata că instanța de recurs a fost în eroare materială evidentă, atunci când a considerat că între cele trei facturi neachitate - și care probează datoria de peste 3000 Euro, se află și factura nr. -/2004.
Chestiunea care rezultă prin consecință, este dacă această eroare materială evidentă a avut și o influență hotărâtoare asupra modului de apreciere a recursului creditoarei, respectiv dacă această plată poate avea efect asupra - nivelului prag al creanței minime precizat de Legea 64/1995, cât și asupra aprecierii eventualei stări de insolvabilitate a debitoarei.
Întrucât, în această fază a judecării contestației, instanța trebuie să se limiteze doar la examinarea considerentelor deciziei pronunțate în recurs, comparativ cu sentința atacată cu recurs, fără a face aprecieri de fond - cu încălcarea dreptului la apărare al ambelor părți pe chestiuni ce țin de fondul litigiului lor, trebuie analizat aspectul erorii prin prisma motivelor instanței de recurs.
Din considerentele deciziei rezultă că - cuantumul creanței este determinat prin însumarea valorilor menționate în facturi, toate conducând la o "creanță (totală) de peste 3000 Euro".
Prin nr. 188/2006 s-au virat în contul creditoarei și în contul facturii -, suma de 250.000.000 lei (ROL) - ceea ce ar reprezenta, la cursul de schimb de la data plății, aproximativ 7350 Euro.
În consecință, raportându-ne la considerentele deciziei, eroarea respectivă poate fi apreciată doar ca fiind - hotărâtoare.
Potrivit dispozițiilor art. 318 alin. 1 Cod procedură civilă, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.
Urmează ca, pe acest temei de drept, Curtea să admită contestația, să anuleze decizia atacată și să procedeze la judecarea recursului.
În acest sens, după examinarea motivelor de recurs și a apărării intimatei, pe baza considerentelor judecătorului sindic și a materialelor probatorii aflate la dosarul cauzei, se reține că, aspectele de fond ce privesc condițiile de admisibilitate ale cererii creditoarei nu au fost lămurite de judecătorul sindic, aprecierile sale având un caracter general și susceptibile de interpretări.
Nu s-a avut în vedere că simplul refuz de plată, prin modalitatea neacceptării sau neconfirmării, poate fi abuziv, dacă refuzul este săvârșit cu rea credință, respectiv că proba obligațiilor comerciale așa cum a susținut creditoarea - în sensul caracterului cert al unei creanțe - se poate face prin toate formele prevăzute de art. 46 Cod comercial, inclusiv corespondență și registre comerciale aparținând debitorului.
La fel de deficitară este și reținerea concluziei privind solvabilitatea debitoarei, prin faptul că aceasta a făcut plăți " cu sume ce nu sunt modice" - fără a se raporta concret la situația financiară reală a debitoarei.
Este real însă că, în textul inițial al legii nr. 64/1995, exista o dispoziție expresă privind constatarea că - simplul refuz al plății în baza unor excepții pe care debitorul le socotește, ca bună credință, întemeiate, nu constituie o dovadă de încetarea plăților - art. 24 alin. 2 și ulterior, art. 29 alin. 2 ) înlăturată prin efectul legii de modificare nr. 149/2004, și care corespunde, în parte, ca principiu, și cu textul actual al Legii 85/2006. Aceasta pentru că, potrivit art. 33 alin. 4 și 5 din această ultimă lege, pe lângă verificarea caracterului de - certă, lichidă și exigibilă - a creanței creditorului, judecătorul sindic este obligat să stabilească și dacă debitorul se află (sau nu) în stare de insolvență.
Iar, conform art. 3 pct. 1 - insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile - fiind indiferent că debitorul face plăți, chiar cu sume importante, dacă nu poate face față tuturor datoriilor de la momentul cererii creditorului.
Astfel, excepția de neexecutare nu poate fi invocată dacă creditorul dispune de o creanță certă lichidă și exigibilă, constatată prin toate modalitățile permise de lege, singura excepție admisibilă de invocat fiind - plata - prin formele prevăzute de art. 1091 Cod civil și respectiv, desființarea titlului de creanță.
În concluzie, judecătorul sindic nu a lămurit nici dacă creditoarea dispunea de o creanță îndeplinind condițiile legale și nici dacă debitoarea se află, sau nu, în stare de insolvență.
Având în vedere că pentru clarificarea acestor aspecte sunt necesare administrarea unor probatorii suplimentare, care nu intră neapărat în categoria înscrisurilor ce pot fi administrate de instanța de recurs, urmează ca, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, cu aplicarea art. 8 din Legea nr. 85/2006, să se admită recursul creditoarei, să se caseze sentința atacată și să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.
Aceasta va urmări administrarea oricăror probe necesare, atât în stabilirea faptului că sumele pretinse de creditoare și care derivă din facturile pretinse în acțiunea sa - cu excepția facturii deja achitate - reprezintă, sau nu, creanțe certe, lichide și exigibile la data înregistrării acțiunii, dacă eventuala creanță ce ar rezulta astfel depășește valoarea minimă prevăzută de Legea 64/1995 - în vigoare la aceeași dată, cât și - condiționat de stabilirea primului aspect, dacă debitoarea putea face față datoriilor sale exigibile.
Având în vedere că debitoarea contestă - recunoașterea de datorie - pretinsă de creditoare și deoarece, aprecierea înregistrării facturilor creditoarei în evidența contabilă a debitoarei, ca fiind factură acceptată sau factură neacceptată și evidențiate în afara bilanțului contabil, necesită cunoștințe de specialitate, se va propune părților administrarea unei expertize contabile. Aceasta va putea observa și derularea raporturilor financiare dintre părți, înregistrările documentelor primare și de sinteză în evidența contabilă a debitoarei, cât și modul de acoperire a datoriilor exigibile la momentul înregistrării cererii creditoarei, cu surse financiare disponibile - proprii și credite certe, în vigoare la același moment, acordate eventual de unitățile bancare.
După administrarea tuturor probelor necesare și verificând îndeplinirea celor două condiții cumulative pentru deschiderea procedurii insolvenței, se va trata în consecință contestația debitoarei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite contestația în anulare a deciziei nr. 895/R/12.12.2007 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr-, formulată de contestatoarea SC SRL G, cu sediul social în G, -, număr de înregistrare în Registrul Comerțului J-, R -, în contradictoriu cu intimata SC SA, cu sediul în C,- A, cauza având ca obiect procedura insolvenței, și în consecință:
Anulează decizia contestată și în rejudecarea recursului:
Admite recursul declarat de creditoarea SC SA C,- A, împotriva sentinței comerciale nr. 539/22.05.2007 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Galați.
Casează sentința recurată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 martie 2008.
Președinte, - - | Judecător - - Grefier - | Judecător, - - |
Red.
Tehnored:
3 ex./ 25 Martie 2008
Recurs: GI-ST-AZ.
Fond:
Președinte:Simona GavrilaJudecători:Simona Gavrila, Ioan Speianu, Rodica Dorin
