Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 208/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 2432/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 208
Ședința publică de la 11 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Viorica Trestianu
JUDECĂTOR 2: Diana Manole
JUDECĂTOR 3: Roxana Popa
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 împotriva sentinței comerciale nr.4453 din data de 24.10.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ B, SC SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care se învederează instanței că recurenta prin cererea de recurs a solicitat și judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2
Curtea, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința comercială nr.4453/24.10.2008 a Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială, s-a respins cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5împotriva pârâtului ca neîntemeiată.
În baza art.131 din Legea nr.85/2006 s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei SC SRL, în contradictoriu cu creditorii ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 și INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ
În motivare se arată că reclamanta se rezumă în general la invocarea unor aspecte teoretice privind angajarea răspunderii în condițiile art.138 din Legea nr.85/2006, fără să arate în concret care sunt faptele ce se încadrează în aceste dispoziții.
Reclamanta nu face dovada faptelor invocate doar teoretic și nici nu arată legătura de cauzalitate între încălcarea unor norme dintr-o lege specială și starea de insolvență a debitoarei.
În nici un fel nu a fost dovedit interesul personal al pârâtului în continuarea activității debitoarei.
Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege ori nu a depus raportările contabile la organele fiscale, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice Sector 5, solicitând să se admită recursul, să se modifice hotărârea recurată, în sensul de a se admite cererea de angajare a răspunderii care îi incumbă administratorului debitoarei SC Team L, pârâtul, cu privire la creanța de 814,041 lei.
În motivarea se invocă faptul că debitoarea nu a depus deconturile TVA declarațiile privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat și nici raportarea contabilă din anul 2007 până în prezent.
În cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art.138 alin.1 din lit.d din Legea nr.85/2006, întrucât a încălcat dispozițiile art.73 alin.1 lit.c și e din Legea nr.31/1990.
Fapta ilicită constă în speță într-o inacțiune prin nerespectarea dispozițiilor referitoare la obligația ținerii contabilității, în special în nerespectarea dispozițiilor Legii nr.82/1991 și a Legii nr.31/1990.
Nedepunerea documentelor contabile echivalează cu determinarea dispariției lor, conducând la concluzia că s-a intenționat să se ascundă modul în care au fost folosite bunurile societății debitoare. Lichidatorul judiciar a fost astfel și în imposibilitatea efectivă de a verifica modalitatea de înregistrare a operațiunilor contabile și legalitatea acestora, a desfășurării operațiunilor comerciale, precum și cauzele concrete care au dus la încetarea plăților.
Intimații, deși legal citați, nu s-au prezentat în instanță și nu au formulat nicio cerere.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Analizând actele dosarului în conformitate cu dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată și reține următoarele:
Invocarea dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006 nu atrage automat răspunderea administratorului, deoarece legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestuia, prevăzând doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar numai după administrarea de dovezi în acest sens.
Instanța de fond a apreciat corect probele administrate în dosar și a reținut că în cauză nu erau incidente dispozițiile privind răspunderea patrimonială a administratorului debitoarei pentru pasivul acesteia.
Din probele dosarului nu rezultă cauzarea stării de insolvență, nici elementele răspunderii civile, astfel cum sunt prevăzute limitativ în dispozițiile art.138 din lege.
În absența altor elemente probate de creditoarea recurentă, simpla nedepunere a documentelor contabile începând din anul 2007, nu este suficientă pentru a se reține în sarcina intimatului pârât răspunderea civilă fundamentată pe dispozițiile art.138 lit.d privind neținerea contabilității în conformitate cu legea, atâta timp cât nu se demonstrează și cauzarea stării de insolvență a societății debitoare.
În conformitate cu dispozițiile art.312 Cod procedură civilă, pentru aceste motive, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECID E:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 împotriva sentinței comerciale nr.4453 din data de 24.10.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ B, SC SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.Jud.-25.02.2009
Tehnored. - 05.03.2009
2 ex.
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Președinte - Judecător sindic:
Președinte:Viorica TrestianuJudecători:Viorica Trestianu, Diana Manole, Roxana Popa