Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 220/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
Dosar nr-
DECIZIA NR. 220/
Ședința publică din 7 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Comșa președinte de secție
- - - judecător
- - - judecător
- grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 1838 din 18 decembrie 2008 pronunțate de JUDECĂTOR 2: Laura Fețeanu l-sindic în dosar nr- al Tribunalului Covasna.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 23 aprilie 2009, potrivit încheierii de ședință din acea zi.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru datele de 30 aprilie și, respectiv 7 mai 2009.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Covasna în cadrul procedurii insolvenței reclamanta creditoare Direcția Generală a Finanțelor Publice Cas olicitat obligarea pârâtului, administrator social al debitoarei, la plata unei părți din pasivul debitoarei în sumă de 6.172,57 lei.
Prin precizare de acțiune reclamanta și-a majorat pretențiile la suma de 220.072,73 iar printr-o precizare ulterioară a renunțat la o parte din pretenții, solicitând antrenarea răspunderii pârâtului pentru suma de 86.912,74 lei.
Judecătorul sindic, prin sentința nr. 1838/18.12.2008 a admis în parte acțiunea și în consecință l-a obligat pe pârât să suporte o parte din pasivul debitoarei în sumă de 6172,57 lei, sumă care va fi virată în contul special de lichidare a societății debitoare.
La pronunțarea acestei hotărâri prima instanță a reținut următoarele:
Prin Încheierea din 27.01.2003, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr. 1812/S/2002, număr în aplicație ECRIS -, JUDECĂTOR 3: Alina Gabriela l-sindic a dispus deschiderea procedurii reorganizării judiciare împotriva debitoarei SC SRL, fiind numită ca administrator judiciar societatea profesională - SRL B, devenită - Insolvency după adoptarea OUG nr.86/2006.
Ulterior, prin Încheierea din 22 martie 2004, s-a dispus trecerea la procedura falimentului debitoarei fiind confirmat ca lichidator fostul administrator judiciar - Insolvency.
Prin raportul privind cauzele și împrejurările are au condus la insolvența debitoarei ( 269-275 dosar faliment vol. I), lichidatorul judiciar a consemnat că încetarea de plăți a avut, în principal, următoarele cauze: reducerean activității de exploatare începând cu anul 2002, an în care începe decapitalizarea firmei prin vânzarea activelor; lipsa disponibilităților bănești -ceea ce a determinat angajarea unor credite bancare al cărui grafic de restituire se întinde până în anul 2004 când debitoarea avea cifră de afaceri zero; managementul defectuos în organizarea activității economice prin lipsa unui buget de venituri și cheltuieli analizat lunar și lipsa unui plan de trezorerie.
Creanțele împotriva averii debitorului, potrivit tabelului definitiv consolidat (260 dosar faliment volI.) însumează 222.035 lei (RON), creditoarea DGFP C fiind înscrisă în tabel cu o creanță garantată în sumă de 32.546 lei și o creanță bugetară de 18.942 lei.
Din rapoartele administratorului/lichidatorului judiciar, certificatele emise de Oficiul registrului comerțului de pe lângă Tribunalul Covasna, precum și din raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, rezultă că în toată perioada în care a funcționat debitoarea, 1995-2002 administratorul statutar al acesteia a fost pârâtul .
Pentru o mai bună administrare a cauzei, în concordanță și cu dispozițiile deciziei de casare, judecătorul-sindic a dispus efectuarea unei expertize judiciare contabile având ca obiective principale: verificarea legalității și oportunității înregistrării în contabilitate a veniturilor și chetuielilor în perioada 2001-2004, cu raportare la faptele reținute în sarcina pârâtului ca fiind prejudiciabile; stabilirea prejudiciului produs debitoarei; verificarea existenței elementelor care să ducă la concluzia unei contabilități fictive, precum și a legăturii de cauzalitate dintre faptele culpabile ale administratorului pârât și starea de insolvență a debitoarei.
Deși prin raportul de expertiză (92-104) s-au relevat unele înregistrări contabile eronate ori efectuate fără a avea la bază documente justificative -înregistrarea pe cheltuieli excepționale a sumei de 9.513 lei, reprezentând mortalitate tineret porcin, fără a exista certificatul medico-veterinar de constatare, scăderea din gestiune, în anul 2002, a unor mărfuri și materii prime în valoare de 2518 lei, respectiv 3004 lei- în final expertul a concluzionat că operațiunile economice supuse verificării au fost legal făcute și înregistrate în contabilitate, că nu s-a produs vreun prejudiciu debitoarei prin faptele administratorului pârât, că nu există elemente care să ducă la concluzia unei contabilități fictive și că nu există legătură de cauzalitate între faptele pârâtului și insolvența debitoarei.
Cu toate că prin expertiză au fost relevate o serie de operațiuni contabile privind înregistrarea greșită a unor cheltuieli, acest fapt în sine nu este producător de prejudicii și ca atare nu se poate reține incidența art.138 lit.d) referitor la fictivitatea contabilității.
În atare situație, instanța a acceptat concluziile expertului cu privire la chestiunile care au făcut obiectul expertizei.
Însă, cu privire la fapta pârâtului de a nu fi predat, spre inventariere și valorificare, bunurile lăsate în custodia sa (motor de 18 kw, rezervor 1500 și ventil, compresor 2500 kcal, sistem de avertizare efracții, ladă frigorifică 800, vaporizator 1800 kcal și calculator), instanța a reținut caracterul ilicit al acestei fapte, ceea ce atrage răspunderea materială a făptuitorului.
În accepțiunea prevederilor art.138 litera a) din Legea privind procedura insolvenței fapta descrisă mai sus echivalează cu folosirea bunurilor respective de către administrator în folosul său sau a unor terțe persoane, iar această operațiune reprezinta una din cauzele care au condus societatea la stare de insolvență. Cuantumul prejudiciului produs reprezintă valoarea bunurilor lăsate în paza juridică a pârâtului și nepredate pentru valorificare în cadrul procedurii falimentului, respectiv 6.172,57 lei.
Apărarea pârâtului cum că s-a opus lăsării în custodia sa a bunurilor inventariate de către lichidatorul judiciar nu poate fi primită de vreme ce pârâtul nu a stăruit pe lângă lichidator pentru schimbarea custodelui și nici nu a contestat în fața judecătorului-sindic măsura luată de lichidatorul judiciar. În aceste condiții, fiind paznicul juridic al bunurilor respective, avea obligația de a se îngriji de ele ca un bun proprietar și de a asigura predarea bunurilor în materialitatea lor, în vederea evaluării și valorificării.
Drept urmare, pentru partea din pasivul debitoarei însumând 6.172, 57 lei care constituie prejudiciu cert se justifică angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, reținându-se ca fiind îndeplinite și condițiile instituite de art.998-999 Cod civil.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea acesteia, în sensul obligării intimatului pârât să suporte din pasivul societății Exist întreaga sumă solicitată, astfel cum a fost precizată în concluziile depuse la dosarul cauzei la data de 3.12.2008, respectiv suma de 42.662,31 lei.
Recurenta susține că în mod greșit instanța l-a exonerat pe pârât să suporte din pasivul societății și diferența de 36.489,74 lei, pentru următoarele considerente:
1. Atât lichidatorul judiciar cât și expertul contabil în raportul de expertiză depusă la termenul de judecată din data de 19.06. 2008 constatat, lipsa unui calculator în valoare de 781,74 lei, lipsa bunului fiind recunoscut și de către pârât. Acest calculator a cărei lipsă s-a constatat nu face parte din lista celor șapte bunuri care nu au fost predate spre inventariere și valorificare lichidatorului judiciar. Nepredarea calculatorului aflat în custodia pârâtului constituie o faptă ilicită, astfel și valoarea acestuia constituie un prejudiciu cert, care nu a fost reținut de către instanța de fond.
2. Instanța de fond a acceptat concluziile expertului, chiar dacă în sentință s-a reținut că, " s-au relevat unele înregistrări contabile eronate ori făcute fără a avea la bază documente justificative".
Administratorul societății este culpabil pentru scăderea din gestiune a mărfurilor în valoare de 2.518 lei în luna aprilie 2002, fără ca operațiunea de transfer să fie înregistrată în contabilitatea societății, cât și pentru trecerea pe cheltuiala societății în luna iulie 2003 materiilor prime în valoare de 3.004 lei, fără documente justificative.
3. Prin sentința pronunțată, instanța de fond a omis să reanalizeze faptul că în anul 2004 fostul administrator al societății a vândut fără acordul organului fiscal către bunurile societății care se aflau sub sechestrul înființat de C, valoarea obținută în urma valorificării nu s-a virat la bugetul de stat. Prin această faptă s-a creat un prejudiciu cert în valoare de 4.622 lei.
4. Nu a fost luată în considerare de instanța de fond nici solicitarea ca pârâtul să fie obligat la plata prejudiciului datorat lipsei de preocupare al acestuia pentru a recupera creanța societății în valoare de 14.666 lei, optând în schimb pentru a credita societatea cu banii personali.
5. Nu a fost analizată de instanța de fond nici solicitarea ca pârâtul să fie obligat la plata sumei de 5.500 lei, reprezentând prejudiciu ce se datora faptei acestuia, prin care a recuperat pentru sine, în mod preferențial în dauna celorlalți creditori, suma de 5.500 lei, care reprezintă creanța societății recuperată de la clienți prin casă, sumă pe care administratorul societății și-a însușit-o din contul 455. Această sumă nu a fost contestată de către pârât și nici analizată de către expertul desemnat.
6. Instanța de fond trebuia să analizeze mai profund temeinicia faptei prin care în urma cumpărării pentru sine ca persoană fizică a imobilului din patrimoniul societății, în loc să achite contravaloarea imobilului în sumă de 22.727 lei a preferat efectuarea operațiunii de compensare cu sumele cu care a creditat anterior societatea, fapt care în opinia expertului era "legală" deși prin această operațiune administratorul a efectuat o plată preferențială, în dauna celorlalți creditori.
Mai mult, pârâtul a creditat societatea cu suma de 17.329 lei și a efectuat compensarea sumei de 22.727 lei. Prin urmare chiar dacă această compensare este legală, totuși instanța de fond trebuia să aibă în vedere faptul că pârâtul putea compensa doar suma de 17.329 lei și să procedeze la plata diferenței de 5.398 lei în contul societății.
7. Instanța de fond cu ocazia pronunțării sentinței s-a bazat doar pe susținerile expertului, prin care acesta a concluzionat, că prin înregistrarea greșită a unor cheltuieli sau prin deducerea unor cheltuieli fără a avea la bază documente justificative cum ar fi și în cazul cheltuielilor excepționale de 9.513 lei, constând în mortalitatea tineretului porcine, nu s-a produs vreun prejudiciu societății debitoare, fără să analizeze și rapoartele întocmite de lichidatorul judiciar care au stat la baza formulării acțiunii și în care au fost reținute toate faptele administratorului prin care a prejudiciat societatea.
Prin concluziile orale și scrise intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală.
Examinând sentința atacată în limitele motivelor de recurs, în raport de probele administrate și de dispozițiile legale în materie, curtea reține următoarele:
a) Referitor la calculatorul constatat lipsă de către expert și lichidatorul judiciar se constată că, așa cum se precizează expres în considerentele hotărârii, valoarea calculatorului a fost inclusă în suma la care a fost obligat pârâtul. Suma stabilită de instanța de fond este identică cu cea solicitată de reclamantă în acțiunea inițială și în care a fost inclusă și valoarea calculatorului. Rezultă că numai dintr-o eroare recurenta consideră că acest calculator nu se regăsește în lista bunurilor la a căror valoare a fost obligat pârâtul.
b) Motivul de recurs referitor la scăderea din gestiune a mărfurilor în valoare de 2518 lei în luna aprilie 2002 și trecerea pe cheltuielile societății a materiilor prime în valoare de 3004 lei fără documente justificative este întemeiat.
În mod eronat prima instanță a reținut că expertul judiciar a concluzionat că aceste operațiuni economice au fost legal făcute și înregistrate în contabilitate, în realitate concluzia expertului fiind aceea că nici scăderea din gestiune a mărfurilor în valoare de 2518 lei nici trecerea pe cheltuieli a materiilor prime în valoare de 3004 lei fără documente justificative nu este legală.
din gestiune a mărfurilor fără documente legale creează prezumția, nerăsturnată de către pârât, a ascunderii acestei părți din activul societății iar trecerea nejustificată pe cheltuieli a unor materii prime determină mărirea în mod fictiv a pasivului societății, fapte care se încadrează în dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. e din Legea nr. 85/2006.
Apărarea intimatului pârât că aceste fapte nu sunt în sine producătoare de prejudicii urmează a fi înlăturată. Mărfurile scăzute din gestiune fără documente legale puteau fi valorificate în scopul plății unei părți din datoriile societății. Aceeași destinație putea fi dată și sumei de 3004 lei. Se justifică astfel, atât prejudiciul cât și legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu. De asemenea, condiția vinovăției este îndeplinită, pârâtul având reprezentarea faptului că prin aceste fapte prejudiciază societatea.
c) Referitor la înstrăinarea bunurilor aflate sub sechestru, deși aceasta este o faptă ilicită, nu se încadrează în prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006, în lipsa unor probe de natură să ducă la concluzia că banii proveniți din vânzare nu au intrat în contul societății. Faptul că a fost prejudiciat un creditor nu are relevanță în cadrul acestei acțiuni, fiind necesar ca prejudiciul să fie cauzat în mod direct societății debitoare prin aducerea ei în stare de insolvență.
d) Lipsa de preocupare în recuperarea creanțelor, deși denotă un management defectuos nu se în cadrează în niciuna din situațiile expres și limitativ prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006, atât timp cât nu este coroborată cu alte probe din care să rezulte intenția de a frauda societatea în interesul debitorilor.
e) Cu privire la recuperarea preferențială a propriei creanțe, în valoare de 5500 lei, se reține că art. 138 alin. 1 lit. g prevede stabilirea răspunderii numai pentru plățile preferențiale din luna precedentă încetării plăților, condiție neîndeplinită în speță.
f) Motivul de recurs referitor la cumpărarea unui apartament de către pârât de la societatea debitoare este, de asemenea, neîntemeiat. Prin expertiza contabilă efectuată în cauză s-a stabilit că tranzacția a fost legală și nu a prejudiciat societatea, prețul fiind corect stabilit.
Compensarea unei părți din preț, suma de 17.329 lei, cu creanța pârâtului nu poate constitui temei de antrenare a răspunderii acestuia pe temeiul art. 138 alin. 1 lit. g pentru aceleași considerente expuse referitor la compensarea sumei de 5500 lei.
Susținerea recurentei că pârâtul a compensat întreg prețul apartamentului cu creanța sa nu este reală, din expertiza contabilă rezultând că a fost compensată numai suma de 17.329 Ron.
g) Concluzia instanței de fond referitoare la înregistrarea în contabilitate a cheltuielilor excepționale de 9.513 lei, constând în mortalitatea tineretului porcin este eronată. Este adevărat că expertul face afirmația că efectuarea acestor cheltuieli este legală dar, cu condiția reconstituirii documentului justificativ. Expertul recunoaște că nu a avut la dispoziție un astfel de document, care nu a fost depus la dosar nici de către pârât și nici nu a fost menționat în procesele verbale de predare a documentelor contabile către lichidatorul judiciar.
În lipsa documentelor justificative înregistrarea cheltuielilor excepționale constituie o mărire fictivă a pasivului societății, ca urmare, pârâtul trebuie să răspundă pentru această sumă, pentru aceleași considerentele expuse cu privire la trecerea pe cheltuieli a materiilor prime, în valoare de 3004 lei.
Ca urmare, în baza art. 312 alin. 2, raportat la art. 3041Cod de procedură civilă, urmează a se admite în parte recursul reclamantei și se modifica parțial hotărârea atacată, în sensul obligării pârâtului să suporte din pasivul societății debitoare suma de 21.207,57 lei.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice C împotriva sentinței civile nr. 1838/18.12.2008 pronunțată de judecătorul-sindic în dosarul nr- al Tribunalului Covasna, pe care o modifică în sensul că:
Obligă pe pârâtul să suporte o parte din pasivul societății în faliment în sumă de 21.207,57 lei, în loc de 6.172,57 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 7 mai 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.:/8.05.2009
:/12.05.2009/3 ex.
Jud.sindic:
Președinte:Gabriela ComșaJudecători:Gabriela Comșa, Laura Fețeanu, Alina Gabriela
