Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 224/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 3/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIE COMERCIALĂ Nr. 224
Ședința publică de la 13 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Iulia Manuela Cîrnu I-- -
JUDECĂTOR 2: Alecsandrina Rădulescu
JUDECĂTOR 3: Rodica
GREFIER -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul împotriva sentinței comerciale nr. 631 F din data 07.11.2008 în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata SC SRL - prin LICHIDATOR JUDICIAR CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-a depus prin Serviciul Registratură din partea recurentului dovada achitării taxei de timbru în cuantumul stabilit de instanță și timbrul judiciar aferent.
CURTEA
Deliberând asupra recursului comercial d e față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița - Secția Civilă la data de 19.09.2008, reclamantul Cabinet Individual de Insolvență -, lichidator al SC SRL Sas olicitat obligarea pârâtului la suportarea pasivului debitoarei în sumă de 31.198 lei, conform tabelului definitiv consolidat al creanțelor.
Prin sentința comercială nr.631F/07.11.2008, Tribunalul Ialomițaa admis cererea lichidatorului judiciar astfel cum a fost precizată, obligând pârâtul la suportarea pasivului debitoarei în sumă de 31.198 lei.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, potrivit doctrinei dreptului comercial, răspunderea administratorilor este o formă specifică agravată de răspundere, având natură patrimonială, contractuală ori delictuală, conform art.72 din Legea nr.31/1990, care reglementează răspunderea administratorilor întemeiată pe mandatul contractual.
Instanța de fond a reținut în cazul art.138 din Legea nr.85/2006, republicată, răspunderea administratorilor este prezumată, fiind suficientă ajungerea societății debitoare în insolvență.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâtul, recurs înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VI-a Comercială la data de 05.01.2009.
În motivarea recursului declarat, recurentul a arătat că hotărârea atacată este nelegală, întrucât la termenul când s-a judecat cauza, procedura de citare a fost viciată, fiind efectuată prin afișare.
Pe fondul cererii, recurentul a arătat răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006, republicată, este o răspundere specială, fiind angajată doar dacă sunt probate anumite fapte care au contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Recurentul a mai arătat că trebuie dovedite condițiile răspunderii civile delictuale,aspect ce nu a fost probat în prezenta cauză.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs formulate, văzând și dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, Curtea reține că recursul declarat este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Răspunderea organelor de conducere a debitoarei se analizează drept răspundere civilă delictuală, literatura și practica judiciară fiind unanime sub acest aspect, iar Legea nr.85/2006 privind insolvența, de modificare a Legii nr.64/1995, republicată, lege aplicabilă în speța de față, nu aduce nici o modificare sub acest. Unul dintre argumentele juridice importante invocate în susținerea tezei răspunderii civile delictuale este acela că art.72 din Legea nr.31/1990, republicată, care face trimitere la dispozițiile din Codul civil privitoare la mandat, vizează exclusiv raporturile juridice dintre administratori și societatea debitoare.
Așadar, administratorii răspund în condițiile reglementate de contractul de mandat,dar numai față de societate, dispoziția legală fiind specială, și, deci de strictă interpretare. Nu se poate susține că răspunderea instituită de o dispoziție legală specială poate fi extinsă prin analogie și la raporturile dintre societate și terții creditori, astfel cum este cazul cererilor întemeiate pe dispozițiile art.138 din legea insolvenței, deoarece o astfel de extrapolare adaugă la lege și, conform principiuluiubi lex non distinquit, nec nos distinquere debemus.
Reținând teza răspunderii civile delictuale, față de argumentele logico-juridice arătate anterior, Curtea apreciază că în speță, trebuie doveditetoate elementelerăspunderii civile delictuale, motivele invocate relative la răspunderea civilă contractuală și la prezumția culpei, neputând fi reținute de instanța de recurs.
Curtea reține că, în speță, nu a fost făcută dovada în fața instanței de fond a acestor elemente - condiție a căror îndeplinire este impusă cumulativ de principiile răspunderii civile delictuale, nefiind probată nici culpa persoanelor vizate, nici legătura de cauzalitate dintre starea de insolvență a societății debitoare și faptele reținute de lichidator în rapoartele sale de activitate, privind încălcarea dispozițiilor Legii nr.82/1991, republicată.
Curtea apreciază ca nelegală motivarea instanței de fond relativă la prezumția legală a culpei organelor de conducere, conform dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006, Curtea reținând că noua dispoziție legală nu aduce nici o modificare sub acest aspect față de dispoziția din art.137 al Legii nr.64/1995, republicată, culpa administratorilor nefiind prezumată legal, astfel încât trebuie dovedită în instanță, în condițiile art.1169 Cod civil.
Curtea mai reține că, neținerea contabilității conform legii, ut singuli, nu este de natură să atragă răspunderea patrimonială a administratorului, atâta timp cât nu a fost dovedită legătura de cauzalitate dintre această faptă și prejudiciul creat creditorilor, respectiv, intrarea societății debitoare în stare de insolvență.
Curtea nu poate reține, însă, primul motiv de recurs invocat în susținerea recursului declarat, relativ la îndeplinirea procedurii de citare cu pârâtul în fața instanței de fond, față de conținutul încheierii de ședință din data de 24.10.2008, termen la care recurentul-pârât a fost prezent în instanță, luând termen în cunoștință, conform art.153 Cod procedură civilă.
Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art.312 coroborat cu art.3041Cod procedură civilă, raportat la art.138 din Legea nr.85/2006 privind insolvența, Curtea va admite recursul și va modifica în tot sentința atacată în sensul respingerii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale formulată împotriva recurentului-pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul împotriva sentinței comerciale nr.631 F din data 07.11.2008 în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata SC SRL prin lichidator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ .
Modifică în tot sentința atacată, în sensul că respinge cererea ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.02.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Dr. I-
Grefier,
-
Red.Jud. - 17.02.2009
Tehnored. - 26.02.2009/Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul Ialomița /Președinte:
Președinte:Iulia Manuela CîrnuJudecători:Iulia Manuela Cîrnu, Alecsandrina Rădulescu, Rodica