Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 235/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
DECIZIA nr. 235 / DOSAR nr-
Ședința publică din 14 mai 2009
PREȘEDINTE: Alina Gabriela Stoian judecător
- - - - președinte de secție
- - - JUDECĂTOR 2: Gabriela Comșa
- - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamantele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B împotriva sentinței civile nr. 598/Sind din 9 martie 2009, pronunțate de judecătorul - sindic în dosarul nr- al Tribunalului Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în ședința publică din 7 mai 2009, când părțile litigante au lipsit, iar instanța - în temeiul art.260 alin.1 Cod procedură civilă - a amânat pronunțarea pentru 14 mai 2009.
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Brașov în cadrul procedurii insolvenței, reclamanta, în calitate de creditoare, a solicitat atragerea răspunderii personale materiale a pârâților, și, în calitate de administratori sociali ai debitoarei, pentru suma de 442,83 USD.
Prin acțiunea conexată, reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, o altă creditoare a societății, a solicitat atragerea răspunderii personale a acelorași pârâți până la concurența sumei de 3.242.211.833 lei, cu care debitoarea figurează în evidențele unității fiscale.
Judecătorul sindic, prin sentința civilă nr. 598/SIND/9.03.2009 a admis în parte acțiunile în contradictoriu cu pârâtul I, pa care l-a obligat să suporte din averea personală suma de 4.446 lei, aceasta urmând să intre în averea debitorului. A respins acțiunile în contradictoriu cu ceilalți pârâți.
La pronunțarea acestei hotărâri prima instanță a reținut următoarele:
În ce privește răspunderea pârâților, și, din raportul lichidatorului judiciar B, depus la dosarul de faliment la data de 24.10.2005, la filele 273-275 din dosarul de faliment, reiese că de obiectul de activitate al societății debitoarei s-a ocupat efectiv numai administratorul, arătându-se că doar acesta este vinovat de aducerea societății debitoare în stare de faliment. Această afirmație se coroborează cu adresa depusă la fila 32 din dosarul cauzei, din care reiese că asociații și au împuternicit pe să le reprezinte participarea în societate și că acesta a administrat singur activitatea societății după anul 2000 și cu răspunsul acestui pârât la întrebarea nr. 1 din interogatoriul de la fila 18 din dosar. În consecință, în lipsa unor activități concrete făcute de pârâți, în calitate de administratori ai societății, nu s-a putut reține în sarcina acestora săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006. Nu este suficientă existența calității de administratori a acestor pârâți, ci este necesar ca aceștia să fi exercitat în fapt atribuțiile de administrator, fapt care nu se poate reține din probele administrate.
În ce privește răspunderea pârâtului, din probele administrate în cauză, respectiv înscrisurile aflate la dosarul de faliment, rezultă că acesta nu s-a preocupat de ținerea unei contabilități în conformitate cu legea, astfel încât acesta a comis fapta prevăzută de art.138 al.1 lit. d din Legea nr.85/2006. În raportul privind cauzele și împrejurările care au condus la apariția stării de insolvență, depus la dosarul de faliment la data de 14.02.2005, la filele 173-174, lichidatorul judiciar arată că administratorul societății s-a sustras răspunderii pentru prejudiciul creat bugetului de stat, prin nedeclararea schimbării sediului societății sau a încetării activității firmei, prin neținerea contabilității, nepredarea balanței și bilanțului aferent perioadei în care a desfășurat activitate, către B, fiind aplicabile dispozițiile art. 137 din Legea nr. 64/1995.
Un alt aspect imputabil administratorului societății îl constituie lipsa 1304 Up, în valoare de 1447 lei și a disponibilităților bănești în casă și cont curent bancar, în sumă de 1626 lei înscrise în ultima situație bilanțieră și evidențiate și în suplimentul la raportul de expertiză tehnică contabilă nr. -, întocmit de expert. De asemenea, din lipsa actelor contabile nu s-au putut urmări și încasa creanțe constând în furnizori debitori în sumă de 1259 lei și clienți din facturi neîncasate de 114 lei, evidențiați în același supliment al raportului de expertiză. Lipsa documentelor contabile care să ateste modalitatea de ieșire din patrimoniu a 1304 Up și a disponibilităților bănești în casă și cont curent, precum și lipsa documentelor contabile care să ateste încasarea creanțelor debitoarei față de terțe persoane, duc la concluzia deturnării sau ascunderii de către administratorul pârâtei a acestor active. Din lista cu mijloacele fixe din patrimoniul debitoarei COM, depusă la fila 292 din dosarul de faliment, rezultă că celelalte bunuri evidențiate în raportul de expertiză întocmit în cauză, cu excepția 1304 Up și a disponibilităților bănești în casă și cont curent, au fost identificate de lichidatorul judiciar și evaluate în vederea valorificării. Însă pentru activele menționate, care nu au fost identificate de lichidator și pentru care pârâtul nu a putut dovedi modalitatea de ieșire din patrimoniu, precum și pentru lipsa evidențelor contabile cu privire la furnizori debitori și clienți din facturi neîncasate pârâtul este răspunzător cu averea personală, deoarece sunt întrunite condițiile art. 138 lit. d și e din Legea nr. 85/2006.
Obligația de a organiza și conduce contabilitatea unei societăți comerciale îi revine administratorului social, potrivit dispozițiilor Legii nr.31/1990 și ale Legii nr.82/1991. S-a constatat că pârâtul a îndeplinit funcția de administrator social al debitoarei având în vedere actul constitutiv al debitoarei și răspunsul său la interogatoriu. A rezultat că pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile impuse de lege specifice administratorului social al unei societăți comerciale. Ca urmare a încălcării acestor obligații nu s-au putut valorifica o parte a activului debitoarei, în valoare de 4446 lei, în vederea satisfacerii creanțelor creditorilor înscriși în tabelul definitiv.
Având în vedere creanțele înscrise în tabelul creditorilor și faptul că procedura insolvenței s-a deschis la cererea creditorilor, care nu și-au putut recupera creanța în cadrul procedurii de faliment, se constată că fapta pârâtului de a nu ține o contabilitate în conformitate cu legea și de a ascunde o parte din activul debitoarei a cauzat un prejudiciu creditorilor, prin împiedicarea acestora de a-și recupera creanțele.
Față de aceste constatări a rezultat că pârâtul a comis faptele prevăzute de art.138 al.1 lit. d și e din Legea nr.85/2006.
Judecătorul sindic a apreciat că în cauză s-a dovedit existența săvârșirii acestor fapte ilicite și a vinovăției pârâtului.
Referitor la prejudiciu judecătorul sindic a apreciat că acesta este egal cu valoarea activelor circulante și imobilizante nejustificate, lipsă din patrimoniul debitoarei, adică 4446 lei. Nu s-a reținut răspunderea pârâtului pentru toate creanțele reclamantelor, deoarece nu s-a dovedit existența legăturii de cauzalitate între faptele pârâtului și prejudiciul cauzat creditorilor decât cu privire la suma de 4446 lei, rezultând din active a căror lipsă nu a putut fi justificată de pârât, față de activele înscrise în bilanțul contabil întocmit în data de 31.12.2004.
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamantele, solicitând modificarea în tot a sentinței, în sensul obligării pârâului să suporte din averea personală întreaga sumă solicitată prin acțiune.
Recurenta critică sentința pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, în baza art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că, din rapoartele lichidatorului judiciar și înscrisurile depuse la dosarul cauzei, a rezultat că intimatul pârât se face vinovat de ajungerea societății în încetare de plăți, întrucât nu și-a îndeplinit toate obligațiile legale privind administrarea societății, dispunând efectuarea unor operațiuni care practic au determinat încetarea de plăți, fapte prevăzute de art. 138 alin.1 lit. d și e din Legea nr. 85/2006.
Față de dispozițiile legale în materie, este evident că în cazul încălcării obligației de a ține evidența contabilă conform cu legea există o prezumție de culpă, deoarece neținerea evidenței contabile conduce în mod inevitabil la necunoașterea modului de administrare a patrimoniului, a existenței bunurilor din acest patrimoniu și a operațiunilor efectuate de administrator cu bunurile societății și cu fondurile acesteia, aspect reținut de altfel și de instanța de fond, fiind incidente prevederile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006.
Intimatul pârât se face vinovat și de săvârșirea faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.e din Legea nr.85/2006, motivat de constatarea faptului că nu s-au identificat, cu ocazia inventarierii bunurilor mobile ( 1304 Up), disponibilitățile bănești din casă și din contul bancar curent.
De asemenea, din cauza lipsei documentelor contabile, nu s-au putut urmări și încasa creanțele debitoarei în cuantum de 1373 lei.
Referitor la clienții din facturi neîncasate, față de suma de 114 lei este identificată în cadrul dosarului o anexă cu "clienți neîncasați - decembrie 2004" ce cuprinde denumirea clientului, codul fiscal aferent, numărul și data documentului, și valoare factură, în sumă totală de 85.413 lei, ștampilat Com și semnat de către intimatul pârât, suma care nu a fost clarificată nici de expert în cadrul raportului de expertiză contabilă.
În condițiile în care creanțele sus-menționate nu au fost recuperate, este evident că această situație este imputabilă administratorului falitei, creditorii înscriși la masa credală a debitoarei fiind prejudiciați prin nerecuperarea creanțelor deținute.
Având în vedere aceste aspecte, evidențiate și în raportul de expertiză contabilă, se creează astfel prezumția potrivit căreia intimatul pârât, în calitate de administrator, în exercitarea atribuțiilor sale, abuzând de prerogativele conferite de lege, a mărit în mod fictiv pasivul societății, fiind de necontestat faptul că în sarcina sa se poate reține săvârșirea faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.e din lege.
În considerarea acestor precizări, este evident că funcționarea societății nu s-a desfășurat în condiții de legalitate, existând o legătură cauzală între faptele ilicite culpabile ale intimatului pârât și prejudiciul adus creditorilor prin neplata datoriilor către aceștia.
În acest context, se precizează că Legea nr.85/2006 stabilește o răspundere specială, care presupune ca prin săvârșirea de către administratori a uneia dintre faptele prevăzute de dispozițiile art.138, se va angaja răspunderea acestora, prejudiciul creditorilor fiind prezumat, dovedirea faptelor făcându-se prin simpla ajungere a debitorului în incapacitate de plată, cu excepția cazurilor de forță majoră.
În ceea ce privește stabilirea cuantumului prejudiciului, întrucât starea de insolvență a fost determinată de toate faptele precizate, prejudiciul real se ridică la nivelul pasivului debitoarei, rămas neacoperit în cadrul procedurii insolvenței.
Recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice arată că în mod corect prima instanță a reținut vinovăția administratorului, apreciind că în cauză sunt întrunite condițiile legale pentru angajarea răspunderii civile delictuale, conform art. 998, 999 Cod civil, respectiv condițiile art.138 alin.1 lit.d și e din Legea nr. 85/2006. Nu poate fi însă de acord cu aprecierea prejudiciului ca fiind egal cu valoarea activelor circulante și imobilizante nejustificate, când prin faptele săvârșite de pârât, prin modul defectuos în care și-a îndeplinit atribuțiile de administrator, pârâtul ar fi trebuit să răspundă pentru întreg prejudiciul creat atât bugetului de stat cât și celorlalți creditori.
Din declarațiile depuse la dosar rezultă că societatea a colectat și a înregistrat profit, fără însă a achita datoriile către stat, fapt care prezumă că societatea a folosit în interes personal veniturile și nu a virat cu rea - credință obligațiile fiscale.
De asemenea, societatea a reținut contribuții de la angajați fără a vira sumele reținute la bugetul statului. Se prezumă că sumele de bani obținute din activitățile comerciale desfășurate, prin folosirea salariaților, destinate contribuțiilor pentru asigurările de sănătate au fost deturnate în alte scopuri, fiind întrunite condițiile pentru stabilirea răspunderii fostului administrator, în temeiul art. 138 lit. e din Legea nr. 85/2006.
Această conduită a reprezentantului societății a constituit o condiție favorabilă apariției stării de insolvență. Aceste elemente indică o administrare frauduloasă a averii societății și constituie o premisă pentru aplicarea art. 138 din Legea nr. 85/2006.
De asemenea, este evidentă existența raportului de cauzalitate între acțiunile administratorului și starea de încetare de plăți a societății debitoare, care nu a acționat cu diligența unui bun comerciant interesat în reorganizarea activității sau diminuarea efectelor cauzate de ajungerea societății în stare de insolvență.
Totodată, din analiza fișei privind evidența pe plătitor se constată că societatea nu a ținut contabilitatea în conformitate cu prevederile legale, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond.
Societatea debitoare nu a întreprins nicio măsură pentru recuperarea creanțelor de încasat în sumă de 321.830 RON înscrise în ultimul bilanț și menționate și de lichidator în rapoartele sale.
Toate aceste aspecte creează prezumția săvârșirii de către administratorul COM a faptelor prevăzute la art.138 din Legea nr.85/2006.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d și e din Legea nr. 85/2006 și art. 3041și art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Examinând sentința atacată în limitele motivelor invocate de cele două recurente, în raport de probele administrate și de dispozițiile legale în materie, curtea reține următoarele:
Din dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 rezultă că membrii organelor de conducere ai societății aflate în stare de insolvență pot fi obligați să suporte o parte din pasivul acesteia în situația în care, prin săvârșirea uneia dintre faptele enumerate la lit. a - g au cauzat starea de insolvență a acesteia. Partea din pasivul societății debitoare ce urmează a fi suportată de către conducătorii acesteia se limitează la prejudiciul cauzat prin fapta proprie sau prin contribuția lor la fapta comună.
Așadar, în temeiul art. 1168 Cod civil, reclamantul trebuie să dovedească nu numai săvârșirea de către pârât a uneia dintre faptele prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006, ci și împrejurarea că prin aceste fapte pârâtul a cauzat starea de insolvență a societății și să determine întinderea părții din pasivul societății provocată de pârât în acest mod.
Afirmația recurentei că starea de insolvență a societății creează prezumția existenței condițiilor pentru antrenarea răspunderii administratorilor societății nu are temei legal. În mod corect judecătorul sindic a analizat în ce măsură faptele pârâtului au prejudiciat societatea debitoare, ajungând la concluzia că acesta este egal cu valoarea activelor constatate lipsă în patrimoniul acesteia.
În condițiile în care, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, pârâtul a ținut contabilitatea societății și a depus la organele financiare bilanțurile contabile până la încetarea activității, numai existența unor greșeli în întocmirea actelor contabile nu poate fi temeiul obligării sale să suporte întreg pasivul societății, atât timp cât nu există nicio probă din care să rezulte că aceste greșeli sunt cauza ajungerii societății în stare de insolvență.
Nerecuperarea de către pârât a creanțelor societății, invocată de ambele recurente, deși indică un management defectuos, nu poate fi încadrată în niciuna dintre faptele enumerate expres și limitativ de art. 138 din Legea nr. 85/2006, ca urmare, nu poate constitui un temei al admiterii acțiunii întemeiate pe acest text de lege.
Afirmația recurentei Direcția Generală a Finanțelor Publice că intimatul pârât a deturnat fondurile pe care trebuia să le plătească la bugetul de stat nu este dovedită. Reținerea contribuțiilor din salariile angajaților a fost făcută scriptic, neexistând nicio dovadă că societatea a deținut aceste sume în materialitatea lor.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, se va respinge recursul și se va menține hotărârea atacată, ca fiind temeinică și legală.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B împotriva sentinței nr.598/SIND/9.03.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Brașov, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.05.2009.
Președinte Judecător JUDECĂTOR 3: Laura
- - - - - -
Grefier
Red.GC/15.05.2009
Dact.LD/18.05.2009/ 2 ex.
Jud.sindic
Președinte:Alina Gabriela StoianJudecători:Alina Gabriela Stoian, Gabriela Comșa, Laura
