Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 244/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.244
Ședința publică de la 17.02.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Florica Bodnar
JUDECĂTOR 2: Mioara Badea
JUDECĂTOR 3: Elena Mincu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, împotriva sentinței comerciale nr.4253/15.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-debitoare prin lichidator judiciar & CO EXPERT, intimatul-pârât și intimata-creditoare INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere că recurenta a solicitat prin cererea de recurs judecarea cauzei în lipsă conform disp. art.242 alin.2 pr.civ. constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra cererii de recurs de față,
Deliberând constată că, prin sentința comercială nr.4523/15.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr- a fost respinsă cererea creditoarei Administrația Finanțelor Publice Sector 3 împotriva pârâtului -A- ca neîntemeiată. Totodată, în baza art.131 din Legea nr.85/2006 s-a dispus închiderea procedurii de insolvență împotriva societății debitoare B în contradictoriu cu creditorii Administrația Finanțelor Publice Sector 3 B și Inspectoratul TERITORIAL D E Muncă
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond prin judecătorul sindic a reținut în esență că recurenta nu a aprobat incidența în cauză a disp. art.138 din Legea nr.85/2006 cu referire la art.998-999 Cod civil. Tot astfel, probele nu au relevat existența vreunor bunuri în patrimoniul debitoarei, fiind aplicabile prev. art.131 din Legea nr.85/2006.
Împotriva sentinței precitate a formulat recurs creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 3 B solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate iar pe fond, admiterea cererii întemeiată pe disp. art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Recurenta consideră că, sentința atacată este netemeinică și nelegală fiind dată cu aplicarea greșită a legii (art.304 pct.9 pr.civ.).
Recurenta invocă incidența în speță a disp. art.138 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2006 susținând că, probele relevă posibilitatea înstrăinării bunurilor și folosirea creanțelor de către administratorul societății fără a se evidenția tranzacțiile în documentele contabile. Tot astfel ar fi incidente și art.138 (1) lit.d din Legea nr.85/2006 în sensul că nu s-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Se susține că data transferului societății în alt sector coincide cu numirea în funcție a domnului -H-.
În fine, recurenta ar fi depus sporadic declarațiile prevăzute de lege, fiind încălcate dispozițiile art.1, art.4 și art.5 din nr.OG68/1997 fiind redate prevederile art.1 alin.1, art.4 alin.1 și 2, art.4 alin.11, art.5 din acest act normativ. De asemenea, s-au încălcat prevederile art.73 coroborat cu art.201 din Legea nr.31/1990 republicată și art.28 din Legea nr.85/2006. Or, nerespectarea prevederilor legale precitate a contribuit în mod substanțial la ajungerea debitoarei în încetare de plăți. Recurenta mai susține că, favorizarea intrării în încetare de plăți ca urmare a neținerii contabilității conform cu legea ar trebui prezumată, neputându-se face dovada unei legături de la cauză la efect între săvârșirea faptei și ajungerea în încetare de plăți atât timp cât din culpa pârâtului aceste cauze concrete nu au putut fi determinate.
În fine recurenta susține că sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii personale patrimoniale a pârâtului și anume că: a) fapta ilicită constă în neîntocmirea documentelor contabile ale societății conform prevederilor Legii nr.82/1991; b) prejudiciul cauzat societății rezultă din constatarea de către judecătorul sindic a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți și că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului; c) în privința legăturii de cauzalitate dintre fapta pârâtului și starea de încetare de plăți se susține că ar fi suficient dacă administratorul doar a contribuit la ajungerea societății în această situație, fiind făcută trimitere la doctrină și la prev. art.1080 Cod civil. Altfel culpa sau vinovăția membrilor organelor de conducere se manifestă sub forma intenției iar legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu se prezumă, în speță fiind incidente disp. art.138 alin.1 lit.a și d din Legea nr.85/2006, articol redat.
De asemenea, recurenta face trimitere la prevederile legale cu privire la mandat și anume, art.72, 73 (2) din Legea nr.31/1990, art.1540 Cod civil, art.374 Cod comercial.
Recurenta consideră că culpa pârâtului este prezumată potrivit art.1082 cod civil raportat la art.137 din Legea nr.64/1995 rep.
După o amplă dezvoltare a acestor susțineri recurenta consideră că în speță se dovedește cu prisosință legătura dintre fapta ilicită reprezentată de managementul defectuos desfășurat de organele de conducere ale debitoarei și prejudiciul cauzat creditorilor prin neplata datoriilor către aceștia.
În drept se invocă dispozițiile Legii nr.85/2006, dispozițiile Codului Civil, Legea nr.31/1990 rep. art.304 (9), 304.pr.civ. și toate actele normative cuprinse în cererea de recurs.
Potrivit art.17 din Legea nr.146/1997 modificată și completată coroborată cu art.229 pr.fiscală rep. recurenta invocă scutirea de plata timbrajului și în temeiul art.242 (2) pr.civ. aceasta solicită judecarea cauzei și în lipsă.
Examinând în ansamblu motivele de recurs în raport de probele administrate în cauză curtea reține că recursul apare nefondat pentru considerentele de mai jos.
În primul rând curtea reține că recurenta nu aduce critici concrete cu privire la sentința recurată care să se încadreze în prev. art.304 pct.9 pr.civ. invocat de aceasta, cum nici în alte puncte ale art.304 pr.civ.
Recurenta mai degrabă expune situația de fapt și își construiește afirmațiile pe prezumții cu trimitere la texte de lege și doctrină. Ba chiar se consideră că, în speță ar fi vorba și de o răspundere contractuală situație în care, culpa pârâtului ar fi prezumată. De asemenea, recurenta prezintă condițiile răspunderii personale patrimoniale a administratorului pârât tot în mod prezumtiv.
Analizând presupusele motive de recurs prin prisma prev. art.3041pr.civ. curtea reține că probele nu sunt concludente cu privire la identificarea persoanelor vinovate de săvârșirea vreunei fapte din cele prev. de art.138 din Legea nr.85/2006 și la descrierea faptelor presupuse a fi fost săvârșite de administratorul intimat.
În concret, din concluziile rapoartelor întocmite de lichidatorul judiciar rezultă că, în averea debitoarei nu s-au identificat bunuri cum nici bunuri care să fi ieșit fraudulos din averea debitoarei în trei ani anteriori deschiderii procedurii.
Tot astfel, rezultă că, nu s-a intrat în posesia documentelor contabile ale societății și nici a raportărilor bilanțurilor depuse la organele fiscale și că aceste documente începând cu anul 2005 nu s-ar mai fi depus la organele fiscale (vezi fila 157 fond).
Din aceleași rapoarte rezultă că, lichidatorul judiciar a regăsit forma simplificată a bilanțurilor pe anii 2003, 2004 pe site-ul Ministerului Finanțelor.
De altfel, se mai reține că, din anul 2004 se pare că societatea debitoare nu a mai desfășurat activitate (vezi fila 136 dosar fond).
În fine, lichidatorul judiciar concluzionează în sensul că, nu sunt elemente suficiente în privința săvârșirii vreunor fapte prev. de art.138 din Legea nr.85/2006 și că există doar "suspiciuni că nu s-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, că s-au folosit bunurile/fondurile societății în interesul persoanelor de conducere/altor persoane și că transferul de autoritate și de sediu s-a efectuat cu scopul de a se sustrage de la responsabilitate persoanelereal vinovate-".
Prin urmare, lichidatorul judiciar a considerat că nu are suficiente elemente pentru a formula o cerere pentru angajarea răspunderii (vezi fila 137 din dosar).
Din același raport rezultă că organele fiscale ale sectoarelor 1, 3, 4, 5 și 6 au comunicat că debitoarea nu este înregistrată cu bunuri în evidențele acestora (vezi fila 137 dosar fond).
Chiar în aceste condiții recurenta a înțeles să formuleze cererea pentru angajarea răspunderii administratorului intimat în temeiul art.138 (1) lit.a și d din Legea nr.85/2006 dar în temeiul principiului disponibilității nu a completat probatoriul în mod corespunzător cu prev. art.998-999 Cod civil rap. La art.138 (1) lit.a și d din Legea nr.85/2006 și art.1169 Cod civil.
Pe de altă parte prezumțiile sunt doar începuturi de dovezi iar culpa nu este prezumată, în speță nefiind incidente prev. art.1082 Cod civil și art.374 Cod comercial întrucât, nu ne aflăm în fața unei răspunderi contractuale ci, cum bine a reținut instanța de fond, în fața unei răspunderi delictuale. De aceea, nici prev. art.72, 73 (2) din Legea nr.31/1990 și art.1590 Cod civil nu sunt incidente în speță.
În fine, recurenta trebuia să răstoarne probele constând în rapoartele întocmite de lichidator și care privesc faptul că în averea debitoarei nu s-au identificat bunuri care să fi ieșit fraudulos în trei ani anteriori deschiderii procedurii, suspiciunile fiind insuficiente, neconstituind dovezi pertinente și concludente. Altfel, lichidatorul judiciar nu identifică persoanele real vinovate arătând că, există numai suspiciuni în privința sustragerii de la responsabilitate și că presupusa folosire a bunurilor/fondurilor s-ar fi făcut în interesul persoanelor de conducere/altor persoane, fără a fi nominalizate persoanele care ar fi dispus folosirea acestor bunuri/fonduri respectiv, în interesul cărora acestea s-ar fi folosit.
Prin urmare, nu s-a probat incidența art.138 lit.a din Legea nr.85/2006 privind antrenarea răspunderii administratorului intimat.
Tot astfel, probele relevă că, numai din anul 2005 nu s-au mai depus documentele contabile la organele fiscale dar că, din anul 2004 societatea debitoare nu ar mai fi desfășurat activitate.
Or, recurentul nu a probat contrariul.
De asemenea, probele relevă că, până în anul 2004 actele contabile s-au întocmit de vreme ce lichidatorul judiciar a găsit forma simplificată a acestora pe site-ul Ministerului Finanțelor.
Și atunci, nu este probat faptul că nu s-ar fi ținut contabilitatea conform legii.
În fine, chiar și în aceste condiții, recurenta nu a completat probatoriul pe aceste aspecte având în vedre că refacerea actelor contabile nu este imposibilă.
Cu aceste considerente, curtea apreciază că toate afirmațiile recurentei cu referire la antrenarea răspunderii administratorului societății debitoare în temeiul art.138 (1) lit.a și d din Legea nr.85/2006 apar nefondate cât timp nu sunt probate cu dovezi pertinente și concludente.
În consecință curtea confirmă soluția instanței de fond și în temeiul art.312 (1) pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 B împotriva sentinței comerciale nr.4253/15.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații prin lichidator judiciar & CO EXPERT, și INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17.02.2009.
Președinte Judecător Judecător
Grefier
Red.Jud.
Tehnored.
Nr.ex.2
Fond/ Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte - Judecător Sindic:
Președinte:Florica BodnarJudecători:Florica Bodnar, Mioara Badea, Elena Mincu
