Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 253/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
DECIZIA NR.253/ DOSAR NR-
Ședința publică din 28 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Laura Fețeanu JUDECĂTOR 2: Alina Gabriela Stoian
- - - - - judecător
- - - președinte de secție
- - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice B și de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 464/Sind din 23 februarie 2009, pronunțate de JUDECĂTOR 3: Gabriela l-sindic în dosarul nr- al Tribunalului Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 21 mai 2009, potrivit încheierii de ședință din acea zi.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților să formuleze și să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 28 mai 2009.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 464/23.02.2009, pronunțată în dosarul nr-, judecătorul - sindic a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta B, în calitate de creditor al debitorului, în contradictoriu cu pârâtul, în calitate de administrator social al debitorului și în consecință l-a obligat pe pârât să suporte din averea personală suma de 64412,5 lei, aceasta urmând să intre în averea debitorului.
La pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 129/sind/15.02.2007 a Tribunalului Brașova fost admisă acțiunea reclamantei și a fost obligat pârâtul să suporte din averea personală pasivul societății debitoare, în cuantum de - lei. prin decizia nr. 358/R/20.07.2007 a Curții de APEL BRAȘOVs -a admis recursul pârâtului și s-a casat sentința menționată, cu trimitere spre rejudecare.
Acțiunea formulată de către reclamantă a fost considerată întemeiată în parte, pentru următoarele considerente:
Față de debitoarea s-a deschis procedura reorganizării judiciare și a falimentului în baza Legii nr. 64/1995.
Reclamanta are calitatea de creditor al debitoarei. În consecință, aceasta justifică calitatea procesuală activă, având în vedere dispozițiile art. 137 din Legea nr.64/1995, în vigoare la data introducerii acțiunii.
Pârâtul are calitatea de administrator social al debitoarei, deci face parte din categoria persoanelor la care se referă art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006.
Din probele administrate în cauză, respectiv înscrisurile aflate la dosarul de faliment, a rezultat că pârâtul a folosit o parte din bunurile societății în folosul propriu sau al unei alte persoane, astfel încât acesta a comis fapta prevăzută de art. 138 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2006. Astfel, în raportul lichidatorului judiciar cu privire la cauzele și împrejurările care au condus la starea de insolvență a debitoarei, depus la data de 9.06.2005 s-a arătat că sunt întrunite condițiile art. 137 lit.a din Legea nr.64/1995 pentru răspunderea administratorului debitoarei pentru suma de 644.125.000 ROL, compusă din restituire creditare firmă luată nejustificat de către administratorul, în valoare de 537.180.000 ROL, lipsă mărfuri, în valoare de 105.120.000 ROL și lipsă sold casă, în valoare de 1.825.000 ROL. Din faptul că nu a putut justifica lipsa unor active în valoare totală de 644.125.000 ROL, care figurau în evidențele contabile dar nu se mai găsesc în realitate, rezultă o prezumție de folosire a bunurilor lipsă în interes personal sau al altor persoane, având vedere că pârâtul nu a putut justifica în nici un fel lipsa acestora. Această prezumție simplă se coroborează cu înscrisurile din dosarul de faliment, fapt care a dus la concluzia săvârșirii de către pârât a faptei prevăzută de art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006. Față de înscrisurile referitoare la existența activelor, pârâtul avea obligația de a dovedi ieșirea în mod legal a acestora din patrimoniul societății debitoare.
Față de aceste constatări a rezultat că pârâtul a comis fapta prevăzută de art. 138 alin.1 lit.a din Legea nr. 85/2006.
În cauză s-a dovedit existența săvârșirii unei fapte ilicite și a vinovăției pârâtului.
Referitor la prejudiciu, judecătorul-sindic a apreciat că acesta este egal cu valoarea activelor existente în scriptele societății și neidentificate de lichidator în fapt, adică 64.412,5 lei. Nu poate fi reținută întreaga sumă pentru care a solicitat răspunderea creditoarei DGFP B, deoarece s-a dovedit doar acest prejudiciu.
De asemenea, există raport de cauzalitate între fapta ilicită comisă de pârât și prejudiciul cauzat, deoarece creditoarea a fost lipsită de aceste mijloace de recuperare a prejudiciului, Aceasta și-ar fi putut recupera o parte din prejudiciu în cazul în care existau activele înscrise în actele contabile. Împotriva sentinței au declarat recurs ambele părți.
Recurenta reclamantă critică soluția instanței de fond sub aspectul temeiniciei și legalității, susținând că în mod eronat judecătorul sindic a reținut că valoarea prejudiciului este egală cu cea a activelor existente în scriptele societății, respectiv suma de 64.412,5 lei.
Prejudiciul nu se limitează la valoarea activelor existente în documentele contabile și neidentificate de către lichidator, întrucât pârâtul s-a făcut vinovat și de alte fapte de natură a justifica suportarea pasivului societății din averea personală.
În această categorie se încadrează și fapta administratorului judiciar de a achiziționa în anul 2003 două terenuri în sumă totală de 650.000 lei, cu scopul de a micșora baza impozabilă, în vederea sustragerii de la plata obligațiilor fiscale. În acest sens, recurenta învederează că, în conformitate cu rapoartele de evaluare întocmite de valoarea acestor terenuri este de 6432 lei. Este evident că prin aceste operațiuni administratorul judiciar a mărit în mod fictiv pasivul debitoarei prin deducerea în sumă de 129.030 lei, astfel cum rezultă din decizia de impunere nr. 209/31.05.2006 și raportul de inspecție fiscală nr. 2418/31.05.2006.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 8 din Legea nr. 85/2006 și art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod de procedură civilă.
Recurentul pârât, prin recursul său, a solicitat, în principal, în temeiul art. 312 alin. 1,2, 3 Cod procedură civilă, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 Cod de procedură civilă, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Brașov iar, în subsidiar, în temeiul art. 312 alin. 1,2 și 3 Cod procedură civilă, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii.
Motivele de casare cu trimitere vizează decăderea pârâtului din administrarea probei cu expertiza contabilă, întrucât nu a indicat obiectivele, deși, cu ocazia propunerii acestei probe, pârâtul a prezentat oral obiectivele acestei expertize iar în urma analizării acestora judecătorul a apreciat că această probă este necesară, utilă, pertinentă și concludentă soluționării pricinii.
De altfel, față de obiectul pricinii și cauza lui, obiectivele de expertiză sunt unele foarte clare. Astfel, față de susținerea reclamantei că a dispus de bunurile societății în folos propriu, expertiza contabilă urma să stabilească dacă aceste bunuri se regăsesc în patrimoniul societății în interes propriu. Nu se poate trece cu vederea că societatea are mai mulți asociați iar împotriva unora s-a formulat plângere penală și s-au făcut cercetări privind devalizarea În actele financiar contabile ale societății prin care s-a dispus de aceste bunuri nu se afla semnătura pârâtului, care nu a participat la nici un act sau săvârșirea vreunui fapt care să conducă la devalizarea societății.
În motivarea cererii sale subsidiare, recurentul arată că în perioada în care a fost administrator, a condus societatea în conformitate cu legea, potrivit mandatului asumat și nu a deturnat sau ascuns activele din societatea pe care a condus-o, nici nu s-a folosit de bunurile societății în interes propriu.
Afirmațiile reclamantei cu privire la culpa administratorului sunt simple speculații, nesusținute de probe, întrucât contabilitatea a fost ținută, în conformitate cu dispozițiile legii, pe întreaga perioadă a activității.
Examinând sentința atacată în limitele motivelor de recurs, în raport de probele administrate și de dispozițiile legale în materie, curtea reține următoarele:
Cu privire la recursul reclamantei:
Recurenta reclamantă face afirmația că pârâtul s-a făcut vinovat și de alte fapte de natură a justifica suportarea pasivului societății din averea personală, nu numai de cele reținute de prima instanță. În baza art. 1169 Cod civil, reclamanta avea obligația să indice care sunt aceste fapte și să probeze existența acestora și contribuția lor la starea de insolvență a societății debitoare.
Recurenta invocă o singură faptă în acest sens, achiziționarea unor terenuri, în sumă totală de 650.000 lei, cu scopul de a micșora baza impozabilă, în vederea sustragerii de la plata obligațiilor fiscale, susținând că, în acest mod administratorul judiciar a mărit în mod fictiv pasivul societății.
Sustragerea de la plata obligațiilor fiscale și deducerea de plată, chiar dacă a adus un prejudiciu bugetului de stat, nu au condus la mărirea în mod fictiv a pasivului societății, dimpotrivă, s-a încercat în acest mod reducerea fictivă a pasivului, ceea ce nu este de natură să provoace stare de insolvență a societății și nu se încadrează în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006. De altfel, decizia de impunere și raportul de inspecție fiscală cu care recurenta încearcă să își dovedească afirmațiile sunt întocmite după deschiderea procedurii insolvenței.
Rezultă că recursul reclamantei este nefondat, urmând a fi respins.
Cu privire la recursul pârâtului:
Solicitarea de casare cu trimitere este neîntemeiată.
Dispozițiile art.129 alin.5, invocate de recurent, referitoare la rolul activ al judecătorului trebuie interpretate în corelație cu alin. 1 al aceluiași articol, care reglementează obligațiile procedurale ale părților, printre care și aceea de a-și proba pretențiile și apărările.
În speță, judecătorul sindic nu a încuviințat proba cu expertiză contabilă, deci nu s-a pronunțat asupra utilității acesteia în cauză, fiind necesar ca pârâtul să depună mai întâi obiectivele la care expertul trebuia să răspundă. În acest sens, au fost acordate patru termene de judecată, fără nici un rezultat, motiv pentru care în mod întemeiat instanța l-a decăzut pe pârât din dreptul de a administra această probă.
Înscrisurile depuse la dosar au fost suficiente pentru ca judecătorul - sindic să-și formeze convingerea cu privire la răspunderea pârâtului, astfel că efectuarea expertizei nu se impunea cu necesitate, ci doar ca o posibilitate a pârâtului de a combate înscrisurile din dosarul de insolvență invocate de reclamantă în sprijinul afirmațiilor sale.
În condițiile în care pârâtul nu s-a prezentat la ultimele patru termene de judecată, instanța nu putea dispune din oficiu o probă pentru administrarea căreia era necesară plata onorariului expertului.
Referitor la fondul cauzei, se reține că suma de 64.412,5 lei, la care a fost obligat pârâtul prin sentința atacată se compune din: 53.718 lei, restituire creditare firmă luată nejustificat de către administratorul, 10.512 lei mărfuri lipsă și 182,5 lei, lipsă sold casă.
Pentru suma de bani încasată nejustificat de la societate, este evident că pârâtul trebuie să răspundă în temeiul art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006, fiind îndeplinite toate condițiile cerute de lege. Nici în întâmpinare, nici în recurs pârâtul nu a negat însușirea acestei sume și nici nu a depus vreun înscris prin care să justifice dreptul de o încasa.
În schimb, cu privire la lipsa unor bunuri și a unor sume de bani din casă nu s-au făcut dovezi că pârâtul se face vinovat de aceste lipsuri, în condițiile în care, așa cum rezultă din rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov și din raportul lichidatorului judiciar, de administrarea și funcționarea societății s-a ocupat directorul general al acesteia, care avea în posesie și documentele societății. În lipsa unor probe care să dovedească vinovăția pârâtului pentru dispariția bunurilor și fondurilor societății, nu poate fi antrenată răspunderea sa pentru aceste valori.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 alin. 2, raportat la art. 3041Cod de procedură civilă, urmează a respinge recursul reclamantei și a admite în parte recursul declarat de pârât și a schimba în parte hotărârea atacată, în sensul reducerii sumei la care a fost obligat pârâtul, de la 64.412,5 lei, la 53.718 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 464/SIND/23.02.2009 pronunțată de judecătorul-sindic în dosarul nr-, pe care o modifică în sensul că:
Obligă pe pârât să suporte o parte din pasivul societății în faliment în sumă de 53.718 lei, în loc de 64.412,5 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 mai 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.: /29.05.2009
Tehnored: /2.06.2009/ - 3 ex -
Judecător fond:
Președinte:Laura FețeanuJudecători:Laura Fețeanu, Alina Gabriela Stoian, Gabriela
