Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 255/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 2410/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 255
Ședința publică de la 18 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Diana Manole
JUDECĂTOR 2: Roxana Popa
JUDECĂTOR 3: Viorica Trestianu
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 împotriva sentinței comerciale nr. 4564 din data de 30.10.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații și - SA PRIN LICHIDATOR JUDICIAR.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recurenta prin motivele de recurs a solicitat și judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2.
Curtea, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin sentința comercială nr.734 din 10.06.2004 pronunțată în dosarul nr.1636/2002 al Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială s-a dispus în baza art.31 alin.7 din Legea nr.64/1995 deschiderea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului împotriva debitoarei - Română SA.
Creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 2 Bas olicitat instanței în temeiul art.138 alin.3 din Legea nr.85/2006, autorizarea sa pentru a formula cerere de atragere a răspunderii patrimoniale, cerere admisă prin încheierea de ședință din 2003-2008 pronunțată în dosarul nr-.
Prin sentința comercială nr.4564 din 30.10.2008, pronunțată în dosarul nr-, instanța a respins cererea formulată de Administrația Finanțelor Publice Sector 2 B împotriva pârâtei în calitate de administrator al - Română SA, ca neîntemeiată.
În motivarea sentinței instanța a reținut în esență că reclamanta nu a arătat ce fapte au fost săvârșite de către pârâta în calitate de administrator al societății debitoare, care să atragă răspunderea acesteia în temeiul art.138 lit.c și d din Legea nr.85/2006.
În raportul de activitate întocmit de lichidatorul judiciar s-a reținut faptul că administratorul societății debitoare nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006, dar pentru această faptă erau aplicabile dispozițiile art.147 din Legea nr.85/2006 la cererea lichidatorului.
De asemenea, nedepunerea cu regularitate a situațiilor financiare la organele fiscale nu este o cauză de răspundere în condițiile art.138 din Legea nr.85/2006, întrucât pentru această faptă sunt aplicabile sancțiunile prevăzute de Legea nr.31/1990 și Legea nr.82/1991.
În concluzie, judecătorul sindic a reținut că în cauză nu au fost descrise și dovedite faptele care să poată fi încadrate în situațiile prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006, motiv pentru care a respins ca nefondată cererea formulată de Administrația Finanțelor Publice Sector 2 B în contradictoriu cu pârâta.
Împotriva sentinței comerciale nr.4564/2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice Sector 2 B, recurs ce a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială sub nr- din 19.12.2008.
În motivarea recursului, recurenta expune situația de fapt a societății debitoare și arată că intimata pârâtă avea obligația de a solicita deschiderea procedurii insolvenței în situația în care a constatat starea de insolvență.
Având în vedere că nu a solicitat deschiderea procedurii insolvenței, se poate trage concluzia că intimata a săvârșit o faptă ce poate fi încadrată în dispozițiile art.138 lit.c din Legea nr.85/2006.
De asemenea, nedepunerea de către debitoare a actelor contabile conform dispozițiilor art.28 din Legea nr.85/2006 instituie o prezumție a intenției de sustragere a societății de la declararea obligațiilor datorate bugetului de stat.
Se creează astfel și legătura de cauzalitate între fapta ilicită a administratorului societății debitoare și prejudiciul creat, context în care în mod greșit a respins instanța de fond cererea privind angajarea răspunderii patrimoniale a intimatei pârâte în calitate de administrator al societății debitoare.
În susținerea recursului nu au fost administrate probe noi.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs formulate și a probatoriului administrat, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Recurenta a solicitat angajarea răspunderii patrimoniale a intimatei pârâte în raport de dispozițiile art.138 lit.c și d din Legea nr.85/2006 întrucât aceasta în calitate de administrator al debitoarei - Română SA nu a depus la dosarul cauzei actele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006, nu a solicitat deschiderea procedurii insolvenței dând dovadă de management defectuos și nu a depus la organele fiscale declarațiile privind obligațiile datorate la bugetul de stat.
Faptele descrise de recurentă nu întrunesc elementele constitutive ale faptelor enumerate limitativ la art.135 lit.c și d din Legea nr.85/2006. Astfel, pentru nedepunerea actelor prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006, legiuitorul a prevăzut o sancționare cu caracter penal în art.147 din același act normativ. De asemenea, omisiunea de a solicita deschiderea procedurii de insolvență este sancționată de legiuitor la art.143 (1) din lege. Pentru nedepunerea la organele fiscale a declarațiilor privind deconturile de TVA sunt prevăzute sancțiuni speciale atât în dispozițiile Legii nr.31/1990, cât și în dispozițiile Legii nr.82/1991.
În speța de față recurenta nu a administrat nici o probă în condițiile art.1169 cod civil din care să rezulte că faptele enumerate au cauzat starea de insolvență a debitoarei,condiție esențială în raport de dispozițiile art.138 (1) din Legea nr.85/2006.
Dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 nu instituie o prezumție de culpă în sarcina persoanelor enumerate ci culpa trebuie dovedită. Atâta timp cât nu se administrează probe din care să rezulte care sunt faptele ilicite, prejudiciul creat, culpa și legătura de cauzalitate dintre fapte și prejudiciu, nu se poate aplica sancțiunea prevăzută de art.138 (1) din Legea nr.85/2006, aspect reținut corect de instanța de fond.
În consecință, Curtea constată că în cauză nu au fost administrate probe în condițiile art.1169 Cod civil din care să rezulte că nedepunerea actelor contabile la organele fiscale, nedepunerea la dosarul cauzei a actelor prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006 sau omisiunea de a solicita deschiderea procedurii insolvenței, au cauzat starea de insolvență a debitoarei,motiv pentru care, în temeiul art.312 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta Administrația Finanțelor Publice Sector 2, împotriva sentinței comerciale nr.4564 din data de 30.10.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații și - SA PRIN LICHIDATOR JUDICIAR.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.02.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.Jud. - 26.02.2009
Tehnored. - 2.03.2009
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte:
Președinte:Diana ManoleJudecători:Diana Manole, Roxana Popa, Viorica Trestianu