Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 258/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 159/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZI A COMERCIALĂ Nr. 258
Ședința publică de la 27 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Viorica Trestianu
JUDECĂTOR 2: Diana Manole
JUDECĂTOR 3: Roxana Popa
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul împotriva sentinței comerciale nr. 829 din 12.10.2007 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Judecător Sindic, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ și SC SRL
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recurentul a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și o cerere prin care solicită acordarea unui termen pentru lipsă de apărare.
Curtea, în urma deliberării, având în vedere că cererea de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare formulată de recurent, nu a fost motivată în raport de dispozițiile art. 156. de asemenea având în vedere că a fost citat în termenul legal, urmează a respinge cererea acestuia și întrucât s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, apreciind că se află în stare de judecată, reține cauza pentru soluționarea recursului.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița sub nr-, creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sac hemat în judecată pe debitoarea, solicitând instanței deschiderea procedurii insolvenței pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă, în cuantum de 138.060 lei.
Prin sentința comercială nr.1324/F/13.10.2006, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Ialomița, s-a admis cererea creditoarei Administrația Finanțelor Publice S și s-a dispus începerea procedurii falimentului debitoarei
La data de 13.04.2007, numitul în calitate de lichidator judiciar al a chemat în judecată pe pârâții - și în calitate de administrator al debitoarei, solicitând instanței să oblige pe pârâți, în solidar, la plata pasivului debitoarei în sumă de 162.106,49 lei, potrivit tabelului definitiv din dosarul de fond nr-.
Prin sentința comercială nr.829/F/12.10.2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Ialomițas -a admis cererea formulată de reclamantul-lichidator al S în contradictoriu cu pârâții și -, pârâții fiind obligați în solidar să suporte cu bunurile proprii, întregul pasiv al debitoarei S până la concurența sumei de 162.106,49 lei.
În motivarea sentinței instanța a reținut că pârâții au încălcat în exercitarea funcției de conducere a debitoarei falite, dispozițiile art.138 lit.d și e din Legea nr.85/2006 întrucât nu au depus la dosarul de faliment documentele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006, iar din datele Oficiului Național al Registrului Comerțului și Ministerului Finanțelor Publice rezultă că societatea nu a mai depus situațiile financiare din anul 2003, iar din ultimul bilanț contabil rezultă că societatea figura cu active imobilizate de 507.394 lei, stocuri în valoare de 1.769.009 lei, creanțe de 1.044.298 lei și un disponibil bănesc de 29.304 lei, datoriile ridicându-se la suma de 3.951.020 lei.
Contrar evidențelor contabile, în patrimoniul debitoarei nu au fost găsite activele imobilizate sau circulante.
Împotriva sentinței comerciale nr.829/F/12.10.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Ialomițaa declarat recurs pârâtul, recurs ce a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială sub nr- din 21.01.2008.
În motivarea recursului, recurentul arată că prin hotărârea recurată instanța de fond a încălcat formele de procedură întrucât nu a fost legal citat la domiciliul său ci la o altă adresă total greșită, fapt ce atrage nulitatea hotărârii în raport de dispozițiile art.105 Cod procedură civilă.
Pe fondul cauzei se arată că nu se face vinovat de faptele reținute în sarcina sa cu motivarea că prin procesul-verbal încheiat la data de 23.05.2005 au fost predate toate documentele contabile către noul administrator.
În susținerea apelului s-au depus la dosar acte (filele 5-11).
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.5 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Citarea părților în procesul civil reprezintă un act procedural prin care se realizează încunoștiințarea părților despre existența procesului, despre locul și data judecării. Prin citarea părților se traduc în practică două dintre cele mai importante principii ale procedurii judiciare: contradictorialitatea și dreptul la apărare.
Dispozițiile procedurale privitoare la citarea părților au caracter imperativ, iar nesocotirea lor conduce la nulitatea hotărârii pronunțate de instanță.
Potrivit art.85 Cod procedură civilă, judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților.
În speța de față, recurentul-pârât a fost citat de instanța de fond la adresa din S, str. -,.46,.A,.2,.19, județul I, dar din copia depusă în recurs (fila 5) rezultă că acesta are domiciliul în municipiul S, str. -,.4,.A,.1, județul
Față de actele depuse în recurs Curtea constată că față de recurentul-pârât soluționarea cauzei la termenul din data de 12.10.2007 s-a efectuat cu lipsă de procedură. Dispozițiile legale (art.85 Cod procedură civilă) au caracter imperativ, acestea fiind prevăzute pentru respectarea principiului contradictorialității, oralității și dreptul la apărare, nesocotirea lor atrăgând nulitatea hotărârii pronunțate.
Prin necitarea legală a recurentului-pârât de instanța de fond s-au încălcat drepturile procesuale, respectiv dreptul la apărare și principiile contradictorialității și oralității, motiv pentru care în temeiul art.312 raportat la art.304 pct.5 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de recurentul, va casa sentința și va trimite cauza pentru rejudecare la aceeași instanță, respectiv Tribunalul Ialomița.
Cu ocazia rejudecării, instanța va avea în vedere motivele de recurs ce vizează fondul cauzei, motive ce nu se impun a mai fi verificate de instanța de recurs având în vedere admiterea primului motiv de recurs în raport de dispozițiile art.304 pct.5 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurentul, împotriva sentinței comerciale nr.829 F din 12.10.2007 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Judecător Sindic, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații și lichidatorul judiciar al S - CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ.
Casează sentința.
Trimite cauza pentru rejudecare la aceeași instanță, respectiv Tribunalul Ialomița.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.02.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Red.Jud. - 17.03.2008
Tehnored. - 20.03.2008
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul Ialomița
Președinte:
Președinte:Viorica TrestianuJudecători:Viorica Trestianu, Diana Manole, Roxana Popa