Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 26/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 2198/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 26
Ședința publică de la 07 Ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Eugenia Voicheci
JUDECĂTOR 2: Adriana Teodora Bucur
JUDECĂTOR 3: Carmen
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta creditoare AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței comerciale nr.645/25.05.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR IPURL, intimații creditori DGFP și A și intimatul pârât.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul pârât personal, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la dosarul cauzei, prin compartimentul registratură la data de 06 ianuarie 2010, intimatul pârât a depus concluzii scrise.
Curtea procedează la identificarea intimatului pârât, care se legitimează cu CI seria - nr.-, eliberat la 06.04.2007 de SPCLEP Z, CNP -.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă și acordă cuvântul pe recurs.
Intimatul pârât, personal, solicită respingerea recursului.
Curtea constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului comercial d e față
Prin sentința comercială nr.645 din 25 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă în dosarul nr-, judecătorul-sindic a respins ca nefondate excepțiile privind prescripția dreptului la acțiune, tardivitatea și inadmisibilitatea cererii de antrenare a răspunderii, invocare de pârâtul.
A respins ca nefondată cererea de antrenare a răspunderii formulată de comitetul creditorilor împotriva pârâtului.
În temeiul art. 132 alin.2 din legea nr.85/2006, a admis cererea lichidatorului și a închis procedura falimentului debitoarei, cu sediul în comuna, județul T, dispunând radierea debitoarei din registrul comerțului.
În temeiul art.136 din legea nr.85/2006, l-a descărcat pe lichidator de orice îndatoriri și responsabilități.
În temeiul art.135 din același act normativ, a dispus notificarea sentinței către debitoare, creditori, DIRECȚIA TERITORIALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TELEORMAN pentru efectuarea mențiunilor, precum și publicarea sentinței în Buletinul Procedurilor de Insolvență.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul - sindic a reținut următoarele:
Privitor la prescripția dreptului material la acțiune, a apreciat că, față de prevederile art. 139 din legea nr.85/2006, termenul de prescripție de trei ani începe să curgă de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat starea de insolvență, dar nu mai devreme de doi ani de la data la care s-a pronunțat hotărârea de deschidere a procedurii de insolvență. În speță, a constatat că lichidatorul judiciar a omis să indice persoanele vinovate de ajungerea debitoarei în insolvență, astfel că pentru comitetul creditorilor, care a dobândit legitimare procesuală activă în condițiile art.138 alin. 3 din legea nr.86/2006, dreptul la acțiune nu este prescris față de data autorizării acestuia să introducă cerere de atragere a răspunderii patrimoniale. Pentru aceste considerente, a apreciat ca neîntemeiată atât excepția prescripției dreptului la acțiune, cât și excepția tardivității acțiunii.
Privitor la excepția inadmisibilității acțiunii, judecătorul - sindic a reținut că simpla omisiune a lichidatorului judiciar de a indica persoanele vinovate de ajungerea debitoarei în insolvență nu este de natură a face inadmisibilă acțiunea în răspundere a comitetului creditorilor, întrucât dispozițiile art.138 alin.3 din legea insolvenței au în vedere tocmai această ipoteză pentru autorizarea comitetului creditorilor.
Cererea de atragere a răspunderii patrimonialea fost apreciată ca nefondată în funcție de cauzele insolvenței determinate prin raportul lichidatorului, respectiv neîncasarea creanțelor pe care debitoarea le avea față de terți debitori. În acest context, a apreciat că faptul de a nu ține contabilitatea, prevăzut de art.138.1 lit. d din legea nr.85/2006, pe care se întemeiază cererea comitetului creditorilor, nu poate constitui temei de atragere a răspunderii patrimoniale câtă vreme nu acesta a cauzat ajungerea debitoarei în insolvență. În ce privește nedepunerea actelor prevăzute de art.33 din legea nr.65/1995, a reținut că nu constituie în sine motiv de angajare a răspunderii în condițiile art.138 lit. d din lege, dar și că în cauză nu s-a dovedit că nu s-au pus actele societății la dispoziția lichidatorului.
A reținut că raportul final a fost comunicat creditorilor, că aceștia nu au formulat obiecțiuni conform dispozițiilor art.129 din legea nr.85/2006 și că, întrucât toate sumele obținute din lichidare au fost repartizate, se impune închiderea procedurii insolvenței. A făcut aplicarea dispozițiilor art.135 și 136 din legea nr.85/2006.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs motivat creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cauza fiind înregistrată sub același număr unic la 7 septembrie 2009 pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a V- a Comercială.
Recurenta a susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau cu aplicarea greșită a legii și că, această hotărâre nefiind susceptibilă de apel, se impune analiza cauzei sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă.
Recurenta a reiterat temeiurile de fapt și de drept pe care se întemeiază creanța sa, a prezentat conținutul cererii de atragere a răspunderii patrimoniale pe care a formulat-o comitetul creditorilor prin T și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și a susținut că intimatul pârât, ca fost administrator al societății debitoare, nu a ținut contabilitatea conform legii, acest fapt constituind premisa pentru ajungerea debitoarei în insolvență.
A subliniat că instanțele de judecată au înțeles în mod constant să sancționeze lipsa de colaborare din partea fostelor organe de conducere ale societăților debitoare, angajând răspunderea patrimonială a acestora.
A apreciat incidente prevederile art.72 din legea nr.31/1990 republicată, cu raportare la dispozițiile art.1540 cod civil și la art.374 Cod comercial, dispoziții legale referitoare la răspunderea agravată a mandatarului comercial. Raportat la speță, recurenta a apreciat că i se poate imputa intimatului pârât că a preferat ca surse de finanțare arieratele bugetare și creditele neperformante, care au asigurat supraviețuirea societății pe termen scurt, dar care finalmente au condus-o la faliment. A imputat și faptul că intimatul pârât nu a solicitat deschiderea procedurii, deși avea posibilitatea de aof ace atâta timp cât pasivul era mic și creditorii aveau posibilități mari de îndestulare.
Recurenta a invocat și prevederile art.35.3 și 4 din Decretul 31/1954 ca temei de atragere a răspunderii patrimoniale, arătând că,fiind pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa intimatului era prezumată, potrivit dispozițiilor art.1082 Cod civil, aceasta trebuind să fie apreciată in abstracto.
A subliniat și culpa intimatului pârât, constând în faptul că nu a încetat activitatea și nu s-a adresat tribunalului cu o cerere de deschidere a procedurii.
A criticat hotărârea primei instanțe pentru că a fost pronunțată în condițiile în care cererea de închidere a procedurii și încheierea prin care a fost aprobat raportul final nu au fost publicate în Buletinul Procedurilor de Insolvență.
A criticat aceeași hotărâre și pentru că a fost pronunțată în condițiile în care nici cererea de închidere a procedurii și nici raportul final nu au fost comunicate în vederea formulării de obiecțiuni.
A criticat hotărârea și pentru nesocotirea dispozițiilor art.129 din legea nr.85/2006, în sensul că judecătorul - sindic nu a convocat, după comunicarea raportului final, adunarea creditorilor la un termen de maximum 30 de zile de la afișarea raportului final. Sub acest aspect, recurenta a apreciat ca incidente dispozițiile art.105 alin.2 Cod procedură civilă.
Recursul este întemeiat în drept și pe dispozițiile art.299 -316 Cod procedură civilă.
Intimatul pârât a depus concluzii scrise, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a recurentei, susținând că, în raport de dispozițiile art.138 alin.3 din legea nr.85/2006, calitate procesuală de a declara recurs are comitetul creditorilor. A formulat apărări și pe motivele de recurs, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Excepția invocată de intimatul pârât este neîntemeiată și a fost respinsă. Se constată că recursul creditoarei vizează atât modul de soluționare a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale, cât și modul de soluționare a cererii de închiderea a procedurii. Recursul fiind un act de procedură unitar, la fel ca și hotărârea atacată, acesta nu poate fi scindat sub aspectul legitimării procesuale active, câtă vreme titularul acestui act de procedură se legitimează procesual cel puțin în privința uneia dintre dispozițiile din hotărârea atacată.
Curtea va lua, însă, în analiză apărarea formulată de intimatul pârât atunci când va examina criticile relative la modul de soluționare a cererii întemeiate pe dispozițiile art.138 lit. d din legea nr.85/2006.
Față de actele și lucrările dosarului, de probele administrate în cauză, Curtea apreciază recursul ca întemeiat și îl va admite în limitele și pentru următoarele considerente;
Curtea va grupa toate criticile și argumentele formulate de recurentă în legătură cu modul de soluționare a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale și le va răspunde printr-un considerent comun. Se constată că titularul cererii întemeiate pe dispozițiile art.138 lit. d din legea nr.85/2006 este comitetul creditorilor, autorizat expres în acest sens de judecătorul-sindic prin încheierea de la 8 decembrie 2008. În atare situație, câtă vreme cererea de atragere a răspunderii este formulată de comitetul creditorilor și semnată de toți cei trei membri ai acestui comitet ( fila35 a dosarului de fond ),fără să fi fost desemnat președinte al comitetului, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI nu avea deschisă calea recursului formulat nomine proprio, în considerarea calității sale de creditor individual, apărarea formulată sub acest aspect de intimatul pârât fiind apreciată ca întemeiată, cu consecința neluării în analiză a fondului criticilor legate de această cerere.
Criticile relative la modul de soluționare a cererii de închiderea a procedurii insolvenței sunt întemeiate.
Au fost înlăturate susținerile despre necesitatea comunicării cererii de închidere a procedurii și cele despre necesitatea publicării raportului final și a încheierii de aprobare a raportului final în Buletinul Procedurilor de Insolvență, ca fiind fără temei legal, nici o prevedere din legea nr.85/2006 neimpunând astfel de formalități de comunicare, respectiv de publicare.
Sunt, însă, întemeiate susținerile despre nesocotirea dispozițiilor art.129 din legea nr.85/2006. Nu există nici o dovadă la dosarul cauzei că recurentei i s-au comunicat raportul final și situațiile financiare finale, astfel cum impun prevederile art.129 alin.1 din legea nr.85/2006. De asemenea, nu există nici o dovadă că judecătorul - sindic a convocat adunarea creditorilor în termen de maximum 30 de zile de la data afișării raportului final la ușa instanței, astfel cum impun aceleași prevederi legale, pentru a prezerva dreptul creditorilor de a formula obiecțiuni cu cinci zile înainte de data convocării. Dispozițiile legale precitate sunt imperative, astfel cum reiese din forma verbală folosită, care nu conferă judecătorului-sindic facultatea, ci îi prescriu conduita obligatorie. Ca atare, nerespectarea lor are ca efect nulitatea actului de procedură încheiat în aceste condiții, în cauză nulitatea hotărârii prin care s-a soluționat cererea de închidere a procedurii, în condițiile art.105 alin.2 Cod procedură civilă.
Prin urmare, Curtea va admite recursul în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct.5, raportat la art.105 alin.2 Cod procedură civilă și la art.129 din legea nr.85/2006, ca și în conformitate cu dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, raportat la art.129 și la art.132 alin.2 din legea nr.85/2006. În temeiul art. 312 alin.1-3 Cod procedură civilă, Curtea va casa în parte hotărârea atacată și, pentru că închiderea procedurii este atributul exclusiv al judecătorului - sindic - conform art.11 alin.1 lit. n din legea nr.85/2006 -, ca și pentru a prezerva părții dreptul la gradul de jurisdicție recunoscut de lege, va trimite spre rejudecare aceleiași instanțe cererea de închidere a procedurii insolvenței debitoarei, menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței comerciale nr.645 din 25 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât, cu intimata debitoare -prin lichidator judiciar și cu intimații creditori DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE și .
Casează în parte hotărârea atacată, în sensul că trimite spre rejudecare aceleiași instanțe cererea lichidatorului judiciar de închidere a procedurii.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
- -
GREFIER
Red. și tehnored. jud.
2 ex.
12 februarie 2010-02-12
Tribunalul Teleorman
Judecător-sindic -
Președinte:Eugenia VoicheciJudecători:Eugenia Voicheci, Adriana Teodora Bucur, Carmen
