Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 277/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 277/2008

Ședința publică de la 21 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ioan Cibu

JUDECĂTOR 2: Doina Hârceagă

JUDECĂTOR 3: Eugenia Florescu

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva Sentinței nr. 98/C din 21 ianuarie 2008 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Sibiu în Dosar nr- (nr. în format vechi 2920/2003).

La apelul nominal făcut în cauză, părțile lipsesc.

Procedura de citare este îndeplinită.

Se constată depuse la dosar din partea creditoarei Trans Montana S întâmpinare și concluzii.

Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului și cererea recurentei de judecare în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față reține;

Prin sentința civilă nr.98/C/21.01.2008, pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Sibiu, a fost aprobat raportul final și bilanțul general întocmite de lichidatorul judiciar

În temeiul art.132 alin.2 din Legea privind procedura insolvenței s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitorului SC SRL

În baza art.136 din Legea privind procedura insolvenței a fost descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități

- s-a dispus radierea debitorului din registrul comerțului

- s-a făcut aplicarea art.135 din Legea privind procedura insolvenței și s-a dispus afișarea dispozitivului sentinței la ușa tribunalului.

Pentru se pronunța această sentință s-a reținut că prin sentința civilă nr.1025/05.04.2007 a Tribunalului Sibius -a deschis procedura falimentului asupra debitoarei SC SRL.

Potrivit raportului final al lichidatorului judiciar G depus la termenul din 17 ianuarie 2008 toate sumele încasate au fost distribuite și achitate creditorilor, iar prin sentința civilă nr.1025/05.04.2007 irevocabilă s-a dispus suportarea pasivului social rămas neacoperit de către fostul administrator social

Față de această împrejurare judecătorul sindic în temeiul art.132 alin.2 din Legea nr.85/2006 să aprobe raportul final și să dispună închiderea procedurii.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs AVAS B, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței nr.98/C/21.01.2008, pronunțată de Tribunalul Sibiu și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În dezvoltarea motivelor de recurs arată că:

Prin sentința civilă nr.1025/05.04.2007 irevocabilă s-a dispus antrenarea răspunderii patrimoniale a fostului administrator care s-a făcut vinovat de ajungerea societății în această stare. Această sentință este favorabilă creditorilor ce nu și-au putut îndestula creanța în cursul procedurii, excepție făcând AVAS care a fost înlăturat din drepturile ce se cuvin în calitatea sa de succesor al CAS și din procesul de recuperare a creanțelor datorate de debitoare acestei instituții.

Potrivit OUG nr.95/2003 privind preluarea de către AVAS a unor creanțe bugetare în vederea încasării și virării lor la Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului s-a subrogat în toate drepturile și obligațiile procesuale ale Caselor de Asigurări de Sănătate.

Conform art.2 din același act normativ AVAS a încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate S, Protocolul nr.40/03.03.2004,având ca obiect transferul creanțelor bugetare existente în evidențele contabile ale acesteia( inclusiv creanța față de SC SRL.

Titlurile de creanță aferente creanței bugetare preluate, potrivit art.6 alin.2 din OUG nr.95/2003, constituie titluri executorii.

Urmare încheierii protocolului cu CAS S la data de 30.03.2004, AVAS a formulat precizarea de creanță nr. UM/9331/09.04.2004, solicitând înscrierea în tabelul creditorilor pentru valoarea de 12.379,28 USD, echivalentul a 40.601,55 RON. Având în vedere că au fost înregistrate încasări în sumă de 36.729 RON soldul actual al acestei creanțe este de 3.872 RON.

S-a menționat faptul că, exceptând raportul lichidatorului judiciar G din data de 01.04.2004 transmis de către instanță, nici un alt act procedural nu a fost comunicat către AVAS, încălcându-se prevederile art.85 și următoarele Cod procedură civilă, prin aceasta AVAS fiind lipsit de orice drept de apărare, neputând formula nici un fel de cerere în speța dedusă judecății. Este evident reaua - credință de care a dat dovadă lichidatorul judiciar, care deși avea cunoștință de calitatea AVAS de creditor, nu l-a inclus în tabelul creditorilor debitoarei și nici nu l-ea fost comunicat vreun document cu privire la procedură.

Odată cu începerea procedurii insolvenței, dacă se controlau în mod corespunzător evidențele financiar - contabile ale debitoarei, trebuia să fie regăsită, în mod cert, suma datorată de debitoare către Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate. S-a menționat faptul că prin neverificarea atentă a actelor contabile puse la dispoziție lichidatorului judiciar, această culpă nu aparține AVAS.

Lichidatorul judiciar nu a verificat în ce privește creanța bugetară înscrisă de CAS și preluată de AVAS, cauzele concrete care au determinat nevirarea de către debitoare a contribuțiilor la Fondul Național Unic de Asigurări Sociale și de Sănătate, raportat la obligațiile angajaților prevăzute de art.8, 51, 53 din Legea nr.145/1997 privind asigurările de sănătate.

Având în vedere recursul declarat în raport de motivele invocate se constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Judecătorul sindic a apreciat în mod corect cauzele și condițiile ce au condus la apariția stării de insolvență a societății, a analizat toate documentele deduse în cauză ( acte contabile, preliminar și cel final al creanțelor, rapoartele lichidatorului judiciar ), a rezolvat cu celeritate și temeinic motivat contestațiile depuse în cadrul procedurii. toate etapele procedurii, instanța a pronunțat la final hotărârea de închidere a procedurii, întrucât nu au mai existat bunuri în patrimoniul societății, cele existente inițial fiind evaluate și valorificate, prețul acestora fiind distribuit către creditori. pasivului societății a rămas neacoperit prin sentința nr.1025 pronunțată în dosarul nr- la data de 05.04.2007 devenită irevocabilă prin decizia Curții de APEL ALBA IULIA, obligarea administratorului G la suportarea pasivului SC SRL. pasiv ce se cifrează la suma de 1.157.479 lei.

Instanța a pronunțat această soluție apreciind în mod corect amplul material probator administrat în cauză( rapoartele lichidatorului judiciar, expertiza contabilă,etc.), soluția fiind confirmată de către instanța de control judiciar.

Încă din raportul întocmit la data de 04.09.2003, lichidatorul judiciar arăta faptul că SC SRL. A intrat în procedura insolvenței datorită transferurilor de fonduri ( în valoare de 586. 155 lei), de la această societate spre SC SA, societate la care acționar majoritar era tot Totodată intrarea în faliment a societății a mai fost determinată de ridicarea din societate de către asociatul unic AGa sumei de 147.896 lei.

După intrarea în faliment a societății, lichidatorul a constatat că din patrimoniul acesteia lipsesc bunuri a căror valoare contabilă este de 909.448 lei.

Lichidatorul judiciar a constatat: ".în situația în care societatea SC SRL. Nu ar fi fost devalizată de către administratorul acesteia. " creanțele societății ar fi putut fi acoperite în proporție de 96,58 %.

La aceleași concluzii a ajuns și expertul contabil, care, în finalul raportului de expertiză dispus și efectuat în cauză a arătat că: ". se poate spune cu certitudine că patronul G se face vinovat de ajungerea firmei în încetare de plăți în dauna creditorilor. ".

Față de considerentele mai sus expuse, în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă prezentul recurs urmează să fie respins ca nefondat.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de creditoarea AVAS B împotriva sentinței comerciale 98/C din 21 ianuarie 2008 pronunțată de judecătorul sindic în Dosar nr- al Tribunalului Sibiu.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 21 mai 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.

Dact./20.08.2008

Ex.- 3

Jud.fond.

Președinte:Ioan Cibu
Judecători:Ioan Cibu, Doina Hârceagă, Eugenia Florescu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 277/2008. Curtea de Apel Alba Iulia