Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 288/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIA NR.288/
Ședința publică de la 13 mai 2009
PREȘEDINTE: Alexandrina Zaharia dr. - -
JUDECĂTOR 2: Gina Ignat
JUDECĂTOR 3: Veronica Pacurariu
Grefier - - -
.-.-.-.-.-.-.-.-
Pe rol, judecarea recursului declarat de către pârâtul (fiul lui /, ns.09.04.1969), în prezent deținut în Penitenciarul Brăila, împotriva sentinței comerciale nr. 236/07.03.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, MECANICĂ SA, PRIMARIA G, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T, AUTORITATEA PENTRU. ACTIVELOR STATULUI -,. G, SRL G, INTERNAȚIONAL SRL G, BANCA ROMÂNĂ PENTRU DEZVOLTARE - SUCURSALA T, intimat SRL T - prin lichidator judiciar, lichidator și OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI G, cauza având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere (Legea 64/1995 art. 137).
La apelul nominal făcut în ședința publică, răspunde recurentul pârât, personal, în stare de arest, lipsă fiind intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la al doilea termen de judecată, motivat, timbrat corespunzător, cu 19,5 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei și s-a acordat acest termen la cererea recurentului pentru a-și angaja apărător.
Întrebat fiind, recurentul pârât învederează instanței că nu are alte cereri de formulat și că nu și-a angajat apărător dorind să-și susțină personal motivele de recurs.
Față de precizarea făcută de recurent, taxa de timbru fiind legal satisfăcută, Curtea constată cauza în stare de judecată.
Recurentul pârât solicită admiterea recursului deoarece la instanța de fond cauza s-a judecat în lipsa sa, nefiind citat. Mai arată că la acel moment se afla în penitenciar.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 236/07.03.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- s-a admis raportul final din 24.11.2004, întocmit de, în calitate de lichidator al debitoarei T, aflată în procedură de faliment, dispunându-se, pe cale de consecință, închiderea procedurii falimentului, cu toate consecințele derivate.
Totodată, s-au admis cererile de antrenare răspundere patrimonială formulate în cauză, fiind astfel antrenată răspunderea patrimonială a pârâților, și pentru întreg pasivul debitoarei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că:
În exercitarea atribuțiilor delegate de judecătorul sindic prin hotărârea de declarare a falimentului, privind conducerea activității debitoarei, lichidatorul nu a identificat în averea acesteia bunuri mobile și imobile, ori disponibilități bănești care să poată fi valorificate pentru acoperirea pasivului.
Creditorii nu au formulat obiecțiuni împotriva raportului final din 24.11.2004, achiesând la cererea lichidatorului privind închiderea procedurii falimentului debitoarei.
Cererile creditoarelor Generale și T privind antrenarea răspunderii pârâților pentru întregul pasiv al debitoarei sunt fondate, întrucât pârâții se fac vinovați de nepredarea evidenței contabile a societății, ei fiind răspunzători de intrarea debitoarei în insolvență prin săvârșirea faptei prevăzută de dispozițiile art. 138alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006.
Împotriva susmenționatei hotărâri s-a declarat recurs de către pârâții și care au criticat-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:
Din sentința recurată nu rezultă în ce au constat actele sau faptele de comerț efectuate în interes propriu, personal al administratorilor.
Întreaga corespondență purtată de către administratorul judiciar s-a făcut în mod greșit la fostul sediu al societății și nu la sediul social din data deschiderii procedurii.
În ceea ce-l privește pe administratorul nu s-a avut în vedere împrejurarea că acesta s-a retras din funcția de administrator prin cesionarea părților sociale, conform actului adițional nr. 677/26.03.2001.
Pentru motivele expuse mai sus, pârâții-recurenți au solicitat reformarea hotărârii criticate în sensul respingerii cererii de antrenare răspundere patrimonială formulată împotriva lor.
La termenul de judecată din 29.08.2007, Curtea, din oficiu, a invocat excepția tardivității recursului, excepție pe care a apreciat-o întemeiată, dispunând, pe cale de consecință, respingerea recursului, ca fiind tardiv formulat( decizia civilă nr. 605/29 august 2007).
Împotriva deciziei susmenționate s-a formulat contestație în anulare de către recurentul, contestație ce a fost respinsă prin decizia nr. 122/25 februarie 2009, reținându-se, în esență, că respectivul contestator nu este abilitat să se prevaleze de neîndeplinirea legală a citării altor persoane la judecarea recursului, respectiv a intimaților-pârâți și.
Împotriva sentinței comerciale nr. 236/07.03.2007 s-a formulat recurs în data de 09.03. de către pârâtul care, învederând, că a luat cunoștință de conținutul sentinței în Penitenciar abia în data de 27.02.2009, a solicitat reformarea acesteia pe motiv că nu a fost citat la judecarea cauzei privind atragerea răspunderii sale patrimoniale.
Față de cele precizate de recurent, s-au solicitat relații de la penitenciarul Brăila -Serviciul evidență care a comunicat cu adresa aflată la fila 44 dosar că recurentul se află în executarea pedepsei de 5 ani 9 luni închisoare, conform sentinței penale nr. 659/2008 pronunțată de Judecătoria Vaslui și că executarea pedepsei a început la 26.08.2005.
Recursul de față este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Raportând data încarcerării recurentului la data soluționării fondului pricinii de față, rezultă faptul că s-au nesocotit dispozițiile procedurale referitoare la citare, de vreme ce recurentul a fost citat în mod constant nu în Penitenciar, ci la adresa din G, Str. - etc. potrivit citativelor și a proceselor verbale de îndeplinire a procedurii de citare aflate la dosarul de fond.
Așa fiind, vătămarea produsă recurentului este evidentă și nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii, dispozițiile legale referitoare la citare având caracter imperativ, deoarece au fost prevăzute pentru respectarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare.
Prin urmare, fiind prezent motivul de recurs prevăzut de art. 305 pct. 5.proc. civ. va fi admis recursul pârâtului, cu consecința casării sentinței recurate și a trimiterii cauzei spre rejudecare la același tribunal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către pârâtul (fiul lui /, ns.09.04.1969), în prezent deținut în Penitenciarul Brăila, împotriva sentinței comerciale nr. 236/07.03.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- și, în consecință;
Casează sentința comercială nr. 236/07.03.2007 pronunțată de Tribunalul Galați și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 mai 2009.
Președinte, dr. - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
G/ / 2 ex./ Fond:
Președinte:Alexandrina ZahariaJudecători:Alexandrina Zaharia, Gina Ignat, Veronica Pacurariu