Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 290/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIA NR.290/

Ședința publică de la 13 mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Alexandrina Zaharia dr. - -

JUDECĂTOR 2: Gina Ignat

JUDECĂTOR 3: Veronica Pacurariu

Grefier - - -

.-.-.-.-.-.-.-.

Pe rol, judecarea recursurilor declarate de către pârâtele SC SA D, cu sediul social în D,-, județul V și SC SA TG.J, cu sediul social în Tg. J,-, județul G, împotriva încheierii din 22.01.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SA TG.J - prin lichidator judiciar F și intimații creditori DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G, SA, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TG. J, AVAS B, SC SRL, și G, cauza având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere (Legea 64/1995 art. 137); 85/2006.

La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde pentru intimata debitoare av., în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, lipsă fiind recurentele pârâte și ceilalți intimați.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că în cauză sunt 2 recursuri, ambele fiind motivate și timbrate corespunzător, cu câte 4 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei fiecare. Se referă, de asemenea, că s-a acordat acest termen la cererea apărătorului intimatei debitoare care din motive medicale nu s-a putut prezenta la termenul anterior pentru formularea apărării.

Prezent fiind astăzi în instanță, apărătorul intimatei debitoare precizează că nu sunt alte cereri de formulat în cauză.

Față de susținerea apărătorului intimatei debitoare, taxa de timbru fiind legal satisfăcută constată cauza în stare de judecată.

Apărătorul intimatei debitoare solicită respingerea recursurilor ca fiind neîntemeiate, față de prevederile art. 7 din Legea nr. 85/2006 și Decizia nr. 1380/16.12.2008 a Curții Constituționale.

CURTEA

Asupra recursurilor de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 22 ianuarie 2009 Tribunalul Vrancea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de pârâta "Industria " SA Tg. J, a dispus sesizarea Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a art. 116 din Legea nr. 85/2006, modificată, în temeiul art. 8 alin. 7 din Legea nr. 85/2006 a respins cererea de suspendare a cauzei ca nefiind întemeiată și a fixat termen pentru continuarea procedurii la data de 26 februarie 2009.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că pârâta " Industrie " SA Tg. Jai nvocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 113 - 115 și art. 116 din Legea nr. 85/2006 și că autorul excepției nu critică conținutul acestor texte, nu arată incompatibilitatea lor cu dispoziții din Constituție ci, doar face alegații cu privire la o posibilă încălcare a dreptului la apărare și la protecția proprietății, deși, în cauză, părțile nu au fost prejudiciate de drepturile lor. S-a mai reținut că părțile și-au formulat apărări cu privire la evacuarea lor, că au depus înscrisuri pentru a dovedi dobândirea legală a dreptului de proprietate și că, prin decizia nr. 1380/16 decembrie 2008 Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra unei excepții de neconstituționalitate a dispozițiilor criticate, situație în care nu se justifică suspendarea judecării cererilor de evacuare și revendicare și că în opinia judecătorului-sindic excepția invocată nu este întemeiată.

Împotriva menționatei hotărâri, în termen legal, pârâtele "" SA D și "Industrie " SA Tg. au declarat recurs, invocând, în esență, că prima instanță era obligată să sesizeze Curtea Constituțională și să suspende judecarea cauzei, deoarece textele art. 116, art. 115, art. 114 și art. 113 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței nu au fost declarate neconstituționale și nici nu au mai făcut obiectul unei excepții în alte litigii; că nejustificat prima instanță nu a dispus suspendarea soluționării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate de către Curtea Constituțională, astfel cum prevede textul art. 29 alin.6 din Legea nr. 47/1992.

Recursurile sunt fondate;

Este de necontestat că pârâta " Industrie " SA Tg. J în primă instanță a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 113 - 115 din Legea nr. 85/2006 care vizează măsurile premergătoare lichidării, respectiv punerea sub sigilii, inventariere bunuri din averea debitoarei falite, precum și dispozițiile art. 116 din aceeași lege, privind atribuțiile lichidatorului stabilite în vederea vânzării bunurilor din averea debitoarei.

Textul art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992, modificată, prevede că "Pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate judecarea cauzei se suspendă", iar textul art. 29 alin. 3 din aceeași lege că "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie a Curții Constituționale".

Conform art. 8 alin. 7 din Legea nr. 85/2006, republicată, și prin derogare de la art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, judecătorul sindic va putea să nu dispună suspendarea cauzei, în situația în care dispozițiile a căror neconstituționalitate se invocă au făcut obiectul C puțin al unei decizii pronunțate de Curtea Constituțională.

Curtea constată că prima instanță a făcut o interpretare greșită a dispozițiilor art. 29 alin. 5 și art. 29 alin. 3 din Legea nr. 47/1992, republicată, coroborat cu textul art. 8 alin. 7 din Legea nr. 85/2006, republicată și modificată.

Dispozițiile art. 113, art. 114, art. 115 și art. 116 din legea menționată mai sus au legătură cu fondul cauzei, vizând măsurile premergătoare lichidării și nu au mai făcut obiectul excepției de neconstituționalitate. Prin decizia nr. 1380 din 16 decembrie 2008 Curtea Constituțională a respins ca fiind inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 116 din Legea nr. 85/2006. Însă, prin această decizie Curtea Constituțională, în ceea ce privește prevederile art. 116 a constatat că nu sunt critici de neconstituționalitate, ci exprimă nemulțumirea petentului în legătură cu modul lor de redactare și cu soluțiile legislative adoptate, și că potrivit art. 2 alin. 3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, aceasta " [ .[ se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

Față de cele ce preced, Curtea constată că judecătorul sindic, contrar dispozițiilor legale mai sus citate, referitoare la suspendarea soluționării cauzei, a continuat soluționarea cauzei, apreciind că în "opinia" sa excepția invocată de pârâtă nu este întemeiată.

Așadar, recursurile fiind fondate urmează ca în temeiul art. 312 alin. 1 proc. civ. să fie admise cu consecința casării încheierii din data de 22 ianuarie 2009 a Tribunalului Vrancea (dosar nr-) și trimiterii cauzei la aceeași instanță în vederea suspendării soluționării cauzei până la judecarea excepției de neconstituționalitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de SC SA D, cu sediul social în D,-, județul V și de către SC SA TG.J, cu sediul social în Tg. J,-, județul G, împotriva încheierii din 22.01.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- și, în consecință;

Casează încheierea din data de 22.01.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, în vederea suspendării soluționării cauzei până la judecarea excepției de neconstituționalitate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 13 mai 2009.

Președinte,

dr. - -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. dr.

Tehno:

2 ex./29.05.2009

Fond:

Președinte:Alexandrina Zaharia
Judecători:Alexandrina Zaharia, Gina Ignat, Veronica Pacurariu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 290/2009. Curtea de Apel Galati