Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 313/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 313
Ședința publică din 3 martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR 2: Mircea Boar
JUDECĂTOR 3: Csaba
GREFIER: -
S-a luat în examinare, la a doua strigare, recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței civile nr. 1629 din 25 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată T, reprezentată prin lichidatorul judiciar Ferm Consult
La apelul nominal nu se prezintă părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța, considerând pricina lămurită, în baza art. 150 din Codul d e procedură civilă închide dezbaterile și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1629 din 25 septembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Timișa respins cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a pârâtei formulată de lichidatorul judiciar Ferm Consult T, dispunând, totodată, în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, închiderea procedurii insolvenței debitoarei T, precum și radierea acesteia din registrul comerțului. De asemenea, în temeiul art. 136 din același act normativ, a descărcat practicianul de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați, iar în conformitate cu art. 135 din lege a dispus notificarea sentinței debitoarei, creditorilor, direcției teritoriale a finanțelor publice și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, pentru efectuarea mențiunii de radiere și în vederea publicării ei în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 59 din 24 ianuarie 2006 aceluiași tribunal s-a dispus față de debitoarea T deschiderea procedurii falimentului, în calitate de lichidator fiind numit d- (ulterior Ferm Consult T), care în îndeplinirea atribuțiilor sale a procedat la emiterea notificărilor prevăzute de lege, în urma cărora la dosar au fost depuse declarații din partea creditorilor, iar ulterior a întocmit și tabelul definitiv al datoriilor falitei. Totodată, practicianul a procedat la examinarea activității debitoarei, a întocmit raportul asupra cauzelor insolvenței și a efectuat demersurile necesare pentru valorificarea bunurilor debitoarei, sumele obținute fiind distribuite între creditori conform planului de distribuție aflat la dosar. Fiind epuizate toate demersurile de lichidare, în baza art. 129 și 131 din Legea nr. 85/2006 acesta a solicitat închiderea procedurii colective și antrenarea răspunderii patrimoniale a fostei angajate - d-na. - în temeiul art. 138 alin. 1 lit. a) și d) pe motiv că respectiva persoană a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată deoarece a prejudiciat societatea cu 191.986 lei.
Judecătorul-sindic a constatat că pârâta a fost angajata debitoarei în calitate de casier și în perioada mai 2000-octombrie 2001 falsificat dispoziții de plată, facturi fiscale și chitanțe cu ajutorul cărora și-a însușit suma totală de 191.986 lei, fapte pentru care a fost condamnată penal și i-a fost angajată răspunderea civilă, fiind obligată la plata respectivei sume. Așa fiind, pe de o parte, s-a reținut că există, în ceea ce o privește pe pârâtă, o hotărâre judecătorească în care s-a analizat răspunderea sa delictuală pentru prejudiciul cauzat societății, cu consecința obligării la repararea lui, iar pe de altă parte că în dosarul de față nu s-au administrat probe din care să rezulte că sunt întrunite condițiile pretinse de art. 138 din Legea nr. 85/2006. Astfel, textul de lege sub incidența căruia se analizează cererea lichidatorului stabilește că persoana pârâtă, a cărei obligare la plată se solicită, trebuie să fi cauzat, prin fapta sa, starea de insolvență. Or, din probele administrate sau din analiza făcută de practician nu rezultă că însușirea de către pârâtă a diverselor sume de bani prin intermediul unor dispoziții de plată emise în favoarea unor terți a condus la falimentul debitoarei câtă vreme, pe de o parte, datoriile către bugetul statului au depășit cu mult suma delapidată, iar pe de altă parte au existat și alte probleme în cadrul societății, respectiv neurmărirea creanțelor, transferul personalului etc. care au concurat la ajungerea persoanei juridice în insolvență. În plus, pârâta nu avea atribuții de conducere a activității societății, ci era o simplă casieră, calitate în care a cauzat prejudiciul arătat mai sus, pe care a fost obligată să-l repare prin sentința penală menționată, culpa sa fiind stabilită în alte temeiuri decât cele reglementate de legea specială a insolvenței.
Pentru aceste considerente, judecătorul-sindic a respins ca neîntemeiată cererea lichidatorului de atragere a răspunderii personale patrimoniale a pârâtei și, constatând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006, față de insuficiența bunurilor ce s-au aflat în patrimoniul debitoarei, a dispus închiderea procedurii colective, cu toate consecințele care rezultă din aceasta.
Împotriva sentinței civile de mai sus, în termen legal, a declarat recurs creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a fostelor organe de conducere ale debitoarei, fără cheltuieli de judecată.
Întrucât calea de atac este îndreptată împotriva unei sentințe care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, recursul nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 din Codul d e procedură civilă, instanța de control judiciar având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din același cod. De asemenea, potrivit Codului d e procedură civilă, o hotărâre poate fi casată sau modificată, când instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 (art. 304 pct. 5), când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7) și atunci când hotărârea este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9).
Din analiza actelor depuse la dosar rezultă suficiente elemente de natură a atrage răspunderea patrimonială a pârâtei intimate, întrucât "s-au falsificat dispoziții de plată, facturi fiscale și chitanțe, s-au delapidat sume în cuantum de 191.986 lei".
În conformitate cu dispozițiile legale administratorii sunt ținuți răspunzători pentru activitățile contabile desfășurate de către prepușii lor. Potrivit dispozițiilor art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, răspunderea administratorilor se poate dispune dacă au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. Obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de aop rezenta lichidatorului și experților contabili desemnați de instanță reiese cu claritate din cuprinsul art. 73 alin. 1 lit. c) și alin. 2, art. 134 și art. 181 din Legea nr. 31/1990, precum și art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991. Mai mult decât atât, având în vedere faptul că potrivit art. 72 din Legea nr. 31/1990, republicată, obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, instanța trebuia să aibă în vedere și prevederile art. 1540 Cod civil, în conformitate cu care mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar și de culpa comisă în executarea mandatului. De asemenea, potrivit alin. 2 al aceluiași articol, în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului (administratorului) se apreciază cu mai multă rigurozitate. Nu în ultimul rând, Codul comercial la art. 374, statuează că mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, în cauză administratorul nefăcând dovada contrarie.
Răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006, este o răspundere specială care pune la dispoziția creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri valorificabile necesare acoperiri pasivului debitoarei falite. Instituția creditoare susține că a suferit un prejudiciu a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul-sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitoarei. Dispozițiile art. 35 alin. 3 și alin. 4 din Decretul nr. 31/1954 prevăd că faptele ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor. Faptele ilicite atrag și răspunderea personală a celui ce le-a săvârșit, atât față de persoana juridică, cât și față de cel al treilea.
În speță, fiind vorba de o răspundere contractuală, culpa administratorului este prezumată potrivit art. 1082 Cod civil, raportat la art. 138 din Legea nr. 85/2006, republicată. Răspunderea trebuie apreciatăin abstracto, cu mai multă rigurozitate, având în vedere că administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial. În conformitate cu dispozițiile art. 1080 alin. 1 Cod civil, coroborat cu art. 1600 din același cod, devine operativ criteriul obiectiv care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente, care își subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială. Prejudiciul produs există, constând din însăși creanța cedată Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului B de către Casa de Asigurări de Sănătate T, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată. Articolul 138 din Legea nr. 85/2006 stabilește că prin săvârșirea de către administrator a uneia din faptele prevăzute la acest articol se va angaja răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.
În drept a invocat dispozițiile art. 299-316 din Codul d e procedură civilă și Legea nr. 85/2006.
Intimații, deși legal citați, nu s-au prezentat la dezbateri și nici nu au formulat întâmpinare.
Examinând recursul declarat, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor art. 304 și art. 3041Cod procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, urmând să-l respingă ca atare, având în vedere următoarele considerente:
Singurele critici aduse de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B sentinței civile nr. 1629 din 25 septembrie 2008 Tribunalului Timiș se referă la neantrenarea răspunderii patrimoniale personale a numitei, fostă angajată a societății debitoare, însă ele nu pot fi primite.
Aceasta, întrucât potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, modificată, în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. 1 sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, de regulă, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori. Prin excepție, în conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.
Într-adevăr, lichidatorul judiciar Ferm Consult T, la termenul de judecată din 8 mai 2007 depus la dosarul cauzei (filele 112-116) o cerere prin care a solicitat judecătorului-sindic din cadrul Tribunalului Timiș, în temeiul art. 138 alin. 1 lit. a) și d) din Legea insolvenței, antrenarea răspunderii patrimoniale a d-nei, considerând că aceste norme sunt incidente în speță deoarece respectiva persoană se face vinovată de ajungerea societății debitoare în stare de insolvență. Cu toate acestea, prima instanță a apreciat că cererea lichidatorului nu poate fi admisă deoarece, pe de o parte, în ceea ce o privește pe pârâtă, există o hotărâre judecătorească în care s-a analizat răspunderea sa delictuală pentru prejudiciul cauzat persoanei juridice, cu consecința obligării la repararea lui, iar pe de altă parte, în dosarul de față nu s-au administrat probe din care să rezulte că sunt întrunite condițiile pretinse de articolul invocat de practician.
Așa cum s-a arătat mai sus, acțiunea în răspundere reglementată de Legea nr. 85/2006 poate fi promovată numai de administratorul judiciar ori de lichidator, după caz, sau, în situațiile prevăzute de alin. 3, de comitetul creditorilor și nu de către oricare dintre creditorii care au înscrisă o creanță la masa credală. În speță, lichidatorul judiciar, deși a solicitat judecătorului-sindic să dispună angajarea răspunderii patrimoniale personale a unui fost salariat al debitoarei, el nu a mai înțeles să declare și calea de atac prevăzută de lege împotriva soluției primei instanțe, ci doar instituția creditoare a formulat prezentul recurs criticând hotărârea tribunalului sub acest aspect.
Susținerile recurentei în sensul că legiuitorul, prin art. 73 din Legea societăților comerciale, ar prevede în mod expres posibilitatea oricărui creditor să solicite antrenarea răspunderii administratorului social vinovat de ajungerea debitoarei în stare de încetare de plăți nu sunt întemeiate, interpretarea dată de creditoare prevederilor menționate fiind una eronată. Astfel, este adevărat că art. 73 statuează că dministratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru: a) realitatea vărsămintelor efectuate de asociați; b) existența reală a dividendelor plătite; c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere; d) exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale; e) stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun. Acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementate de Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, în prezent Legea nr. 85/2006. Însă, noua Lege a insolvenței reglementează expres persoanele care pot promova o astfel de cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale, respectiv doar administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat în cauză, comitetul creditorilor dacă, în prealabil, a solicitat judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea, întrucât practicianul a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 al art. 138 și aceasta amenință să se prescrie sau, în acele situații în care, dat fiind numărul redus de creditori înscriși la masa credală, nu se poate constitui comitetul creditorilor, oricare dintre cei doi creditori.
Cu alte cuvinte, potrivit textului menționat, pe de o parte, numai comitetul creditorilor poate formula o asemenea cerere, creditorii nemaiavând calitatea cerută în mod expres de lege pentru această solicitare decât în situația de excepție la care s-a făcut referire mai sus, iar pe de altă parte, legiuitorul a arătat fără echivoc că pentru a se putea cere de către comitetul creditorilor autorizarea judecătorului-sindic este necesar fie ca administratorul judiciar sau lichidatorul să omită să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică, fie ca practicianul să omită să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor să amenințe să se prescrie, condiții care, în speță, nu sunt îndeplinite. Așadar, norma cuprinsă în art. 73 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, nu poate fi interpretată în sensul dorit de recurenta creditoare, ea reglementând doar faptul că acțiunea în răspundere aparține și creditorilor societății, care însă, o vor putea exercita numai în condițiile prevăzute de actuala Lege a insolvenței, fiind evident faptul că dacă în primă instanță creditoarea nu putea să ceară aplicarea dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, ea nu poate solicita nici în recurs acest lucru. Deși niciunui creditor în procedura insolvenței nu i se poate nega interesul de a solicita angajarea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere ale debitoare falite, aceasta nu înseamnă că un astfel de participant la procedură are și posibilitatea concretă de a cere aplicarea textului art. 138, fiindcă legiuitorul, în noua reglementare, a înțeles să modifice condițiile în care creditorii, prin comitetul creditorilor, au dreptul să solicite judecătorului-sindic o astfel de antrenare de răspundere.
Cum în cauză practicianul nu a declarat recurs împotriva soluției de respingere de către judecătorul-sindic a cererii sale întemeiate de dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că recursul formulat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B nu poate fi primit, astfel că el urmează să fie respins, conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței civile nr. 1629 din 25 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată T, reprezentată prin lichidatorul judiciar Ferm Consult
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 3 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /12.03.2009
Dact. /13.03.2009 - 2 ex.
Primă instanță - Tribunalul Timiș
Judecător-sindic -
Președinte:Maria Ofelia GavrilescuJudecători:Maria Ofelia Gavrilescu, Mircea Boar, Csaba
