Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 323/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 323
Ședința publică din 3 martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR 2: Mircea Boar
JUDECĂTOR 3: Csaba
GREFIER: -
S-a luat în examinare, la a doua strigare, recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S împotriva sentinței comerciale nr. 671/ din 18 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată Oțelu, reprezentantă prin lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență din Oțelu.
La apelul nominal nu se prezintă părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care se constată că la data de 25 februarie 2009 lichidatorul debitoarei a depus la dosar întâmpinare la recurs.
Văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța, considerând pricina lămurită, în baza art. 150 din Codul d e procedură civilă închide dezbaterile și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 671/ din 18 septembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului C-S a aprobat raportul întocmit de lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență din Oțelu și a dispus, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 închiderea procedurii insolvenței debitoarei Oțelu, precum și radierea acesteia din registrul comerțului de sub nr. J-. De asemenea, în temeiul art. 136 din același act normativ, a descărcat practicianul de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați, iar în conformitate cu art. 135 din lege a dispus notificarea sentinței debitoarei, creditorilor, direcției teritoriale a finanțelor publice și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, pentru efectuarea mențiunii de radiere și în vederea publicării ei în Buletinul procedurilor de insolvență, aprobând, totodată, cererea lichidatorului privind suportarea cheltuielile procedurale din fondul special constituit în conformitate cu alin. 4 al art. 4.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 252/ din 6 martie 2008 aceluiași tribunal s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței - procedura simplificată - față de debitoarea Oțelu, în calitate de lichidator judiciar fiind desemnat Cabinetul Individual de Insolvență. Deși acesta a notificat debitoarea în scopul prezentării actelor prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, reprezentanții societății nu au luat legătura cu el și nu i-au predat documentele solicitate, motiv pentru care practicianul a propus închiderea procedurii concursuale. De asemenea, lichidatorul a arătat că nu l-a găsit administratorul social și, având în vedere lipsa bunurilor din averea falitei, nu poate face referire la operațiuni de lichidare și sume încasate. Având în vedere că debitoarea nu mai desfășoară activitate comercială, că în averea sa nu există niciun bun care ar putea să facă obiectul valorificării și că nu are nicio creanță de încasat, judecătorul-sindic a acceptat propunerea practicianului, cu toate consecințele care rezultă din aceasta.
Împotriva sentinței comerciale de mai sus, în termen legal, a declarat recurs creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, solicitând, în principal, casarea hotărârii atacate ca fiind nelegală și netemeinică și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se putea da posibilitatea comitetului creditorilor de a solicita judecătorului-sindic avizarea în vederea formulării cererii de antrenare a răspunderii materiale a administratorului social, iar în subsidiar modificarea sentinței recurate, în sensul de a se dispune antrenarea răspunderii administratorului și obligarea acestuia la plata sumei de 22.487 lei către recurentă, reprezentând creanțe bugetare, fără cheltuieli de judecată, pentru următoarele motive:
Instituția recurentă are o creanță certă nerecuperată în sumă de 22.487 lei.
Potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte din pasivul societății, ajunsă în încetare de plăți, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: - d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 73 din Legea nr. 31/1190, republicată, administratorii sunt răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991, republicată, statuează că răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității, potrivit prevederilor prezentei legi, revine administratorilor - care au obligația gestionării patrimoniului.
Întrucât lichidatorul judiciar nu a promovat acțiunea în răspundere materială prevăzută de art. 138 din Legea 85/2006, aceasta poate fi promovată de comitetul creditorilor, conform alin. 3 al aceluiași text, potrivit căruia comitetul creditorilor poate cerere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoana juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referea alin. 1 amenință să se prescrie. În aceste condiții, recurenta consideră că procedura a fost închisă prematur, întrucât comitetul creditorilor nu a avut posibilitatea solicitării avizului judecătorului-sindic pentru a putea promova această acțiune.
În drept a invocat prevederile art. 299, art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă și art. 12 din Legea nr. 85/2006.
Debitoarea intimată, legal citată prin lichidatorul judiciar, nu s-a prezentat la dezbateri, însă a depus întâmpinare (fila 8) prin care a solicitat respingerea recursului creditoarei ca neîntemeiat întrucât Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S avea posibilitatea solicitării avizului judecătorului-sindic până la data închiderii procedurii falimentului, putând, totodată, să formuleze și obiecțiuni împotriva raportului practicianului.
Examinând recursul declarat, prin prisma criticilor formulate, a apărărilor practicianului, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 3041din Codul d e procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acesta este nefondat, urmând să-l respingă ca atare, având în vedere următoarele considerente:
Singurele critici aduse de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S sentinței comerciale nr. 671/ din 18 septembrie 2008 Tribunalului C-S se referă la neantrenarea răspunderii patrimoniale a fostului administrator social al debitoarei falite, însă respectivele critici nu pot fi primite.
Aceasta, întrucât potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, modificată, în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. 1 sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, de regulă, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori. Prin excepție, în conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.
Cu toate acestea, în fața primei instanțe lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență, desemnat să administreze procedura de executare colectivă față de debitoarea Oțelu, nu a solicitat tribunalului, în temeiul art. 138, angajarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social. De asemenea, nici comitetul creditorilor nu a cerut judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea în răspundere pe motiv că administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori că acesta a omis să formuleze cererea de atragere a răspunderii împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 al art. 138 și aceasta amenință să se prescrie, la dosar neexistând nicio dovadă a faptului că singura creditoare care și-a declarat creanța la masa credală ar fi solicitat judecătorului-sindic autorizare să promoveze acțiunea menționată. Ca atare, susținerile recurentei potrivit cărora hotărârea atacată ar fi netemeinică și nelegală pe motiv că "comitetul creditorilor" nu a avut posibilitatea să solicite avizul instanței, astfel că procedura de insolvență a fost închisă prematur, ceea ce ar atrage "casarea" ei în temeiul pct. 9 al art. 304 din Codul d e procedură civilă, nu au niciun fundament.
Este adevărat că art. 73 din Legea societăților comerciale statuează că administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru: a) realitatea vărsămintelor efectuate de asociați; b) existența reală a dividendelor plătite; c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere; d) exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale; e) stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun. Acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementate de Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, în prezent Legea nr. 85/2006. Însă, noua Lege a insolvenței reglementează expres persoanele care pot promova o astfel de cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale, respectiv doar administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat în cauză, comitetul creditorilor dacă, în prealabil, a solicitat judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea, întrucât practicianul a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 al art. 138 și aceasta amenință să se prescrie sau, în acele situații în care, dat fiind numărul redus de creditori înscriși la masa credală, nu se poate constitui comitetul creditorilor, oricare dintre cei doi creditori.
Cu alte cuvinte, potrivit textului menționat, pe de o parte, numai comitetul creditorilor poate formula o asemenea cerere, creditorii nemaiavând calitatea cerută în mod expres de lege pentru această solicitare decât în situația de excepție la care s-a făcut referire mai sus, iar pe de altă parte, legiuitorul a arătat fără echivoc că pentru a se putea cere de către comitetul creditorilor autorizarea judecătorului-sindic este necesar fie ca administratorul judiciar sau lichidatorul să omită să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică, fie ca practicianul să omită să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor să amenințe să se prescrie, condiții care, în speță, nu sunt îndeplinite.
Prevederile art. 138 pun la dispoziția creditorilor mijloace și instrumente specifice în scopul satisfacerii creanțelor în situația în care starea de insolvență a societății a fost cauzată prin una din faptele prevăzute la alin. 1 al acestui text de lege. Astfel, acțiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a persoanelor membre ale organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și a oricăror alte persoane, și de obligare a acestora la suportarea unei părți din pasivul societății comerciale debitoare are un caracter special, justificat de particularitatea domeniului reglementat de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Potrivit alin. 1 al art. 138, administratorul judiciar sau lichidatorul, după caz, are legitimare procesuală activă pentru a solicita angajarea răspunderii persoanelor care au cauzat starea de insolvență a debitorului. În condițiile expres prevăzute de lege, art. 138 alin. 3, dacă aceștia au omis să indice, în raportul lor asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale societății comerciale și răspunderea acestor persoane amenință să se prescrie, calitatea procesuală activă este dobândită și de comitetul creditorilor. Acesta reprezintă interesele creditorilor îndreptățiți să participe la procedura insolvenței, fiind ales de adunarea creditorilor și format din 3 sau 5 creditori dintre cei cu creanțe garantate și cei, dintre primii 20 de creditori în ordinea valorii. Constituirea prin lege a comitetului reprezentativ justifică preocuparea legiuitorului de a reglementa în mod detaliat și judicios toate aspectele ce țin de procedura insolvenței, care, de regulă, este o procedură cu caracter colectiv, implicând participarea unui număr M de creditori care vin în concurs pentru satisfacerea propriilor creanțe, dispozițiile referitoare la comitetul de creditori satisfăcând unul dintre imperativele legii, și anume cadrul organizat, ca modalitate de manifestare a voinței creditorilor participanți la procedura insolvenței.
Din enumerarea atribuțiilor stabilite prin lege (art. 17), se poate observa că acest comitet acționează ca un mandatar al adunării creditorilor, care îndeplinește funcția de reprezentare a creditorilor înscriși în tabelul definitiv de creanțe în raporturile cu administratorul judiciar sau lichidatorul. Ca atare, în condițiile în care în tabelul definitiv de creanțe sunt înscriși prea puțini creditori, fapt ce împiedică formarea unui comitet, este evident că aceștia pot exercita personal toate atribuțiile pe care legea le prevede în sarcina comitetului, inclusiv aceea de a solicita judecătorului-sindic să autorizeze introducerea acțiunii privind stabilirea răspunderii membrilor organelor de conducere, orice altă interpretare a legii fiind de natură a crea consecințe grave cu privire la stabilirea activului debitorului, creditorii fiind privați de posibilitatea recuperării integrale sau în proporție cât mai Mac reanțelor, doar pentru că nu sunt în număr suficient pentru a forma un comitet. Prin urmare, o astfel de interpretare ar contraveni scopului declarat al legii, respectiv acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, și ar nesocoti accesul liber la justiție al creditorilor aflați într-o atare situație, drept în egală măsură protejat prin Constituție, lucru care nu poate fi acceptat.
În speță, însă, cum în primă instanță lichidatorul judiciar nu a solicitat judecătorului-sindic să dispună angajarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social al debitoarei, iar creditoarea nu a cerut autorizarea instanței pentru introducerea acțiunii privind stabilirea răspunderii membrilor organelor de conducere, ci doar a formulat prezentul recurs criticând hotărârea tribunalului sub acest aspect și solicitând casarea sentinței cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, Curtea constată că cererea nu poate fi primită, raportat la prevederile art. 304, coroborat cu art. 312 din Codul d e procedură civilă.
Motivul de recurs invocat, art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă - când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, nu poate să ducă nici într-un caz la casarea sentinței atacate, așa cum s-a cerut de către creditoarea recurentă, pentru că art. 312 din același cod statuează fără echivoc că modificarea hotărârii recurate se pronunță pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9, iar casarea pentru cele prevăzute de art. 304 pct. 1, 2, 3, 4 și 5, precum și în toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi. Dacă sunt găsite întemeiate mai multe motive, dintre care unele atrag modificarea, iar altele casarea, instanța de recurs va casa în întregime hotărârea atacată pentru a se asigura o judecată unitară, în caz de casare, curțile de apel și tribunalele urmând să rejudece pricina în fond, fie la termenul când a avut loc admiterea recursului, situație în care se pronunță o singură decizie, fie la un alt termen stabilit în acest scop. Cu toate acestea, în cazul în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost regulat citată atât la administrarea probelor, cât și la dezbaterea fondului, instanța de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată sau altei instanțe de același grad, în caz de casare a hotărârii atacate, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 3, instanța urmând să trimită dosarul spre judecare instanței judecătorești competente sau organului cu activitate jurisdicțională competent, potrivit legii, iar pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 4 va respinge cererea ca inadmisibilă. Dacă instanța de recurs constată că ea însăși era competentă să soluționeze pricina în primă instanță sau în apel, va casa hotărârea recurată și va soluționa cauza potrivit competenței sale.
Mai mult decât atât, prin cererea de recurs creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S a solicitat, în subsidiar, modificarea hotărârii atacate în sensul antrenării răspunderii fostului administrator social pentru acoperirea sumei de 22.487 lei, lucru care nu poate fi acceptat în condițiile în care, potrivit art. 294 din Codul d e procedură civilă, în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată, și nici nu se pot face cereri noi, aceste prevederi fiind pe deplin aplicabile și la judecarea recursului, potrivit art. 316 din Codul d e procedură civilă.
Acțiunea judiciară reprezintă mijlocul prin care titularul dreptului subiectiv cere instanței realizarea acelui drept, recunoașterea lui sau încetarea piedicilor în exercitarea acestuia. de "cerere nouă" folosit de art. 294 alin. 1 se raportează cu necesitate la introducerea unei noi pretenții de către părți în faza judecății în apel sau în recurs, pretenție ce nu a format obiect al judecății în primă instanță, această soluție decurgând din funcția fundamentală a instanței de control judiciar, anume aceea de a examina regularitatea hotărârii primei instanțe cu privire la pretențiile ce au fost deduse în fața acesteia, prin conținutul conceptului de "cereri noi" în apel sau în recurs înțelegându-se toate acele acte de procedură care au natura unei cereri de chemare în judecată. conceptului de "cerere nouă" este aceea de a desemna "ideea de schimbare de acțiune".
Prin urmare, modificarea pretențiilor în recurs, în sensul solicitării obligării fostului administrator la plata către instituția creditoare a sumei de 22.487 lei, cerere ce nu a fost formulată în primă instanță, judecătorul-sindic nefiind învestit cu o asemenea acțiune în răspundere, astfel cum s-a arătat mai sus, este inadmisibilă, neputând forma obiect de judecată pentru prima dată în calea de atac.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S împotriva sentinței comerciale nr. 671/ din 18 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată Oțelu, reprezentantă prin lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență din Oțelu.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 3 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /12.03.2009
Dact. /13.03.2009 - 2 ex.
Primă instanță - Tribunalul C-
Judecător-sindic -
Președinte:Maria Ofelia GavrilescuJudecători:Maria Ofelia Gavrilescu, Mircea Boar, Csaba
