Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 327/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL B-SECTIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.327
Sedinta publica din 14.03.2008 Instanta compusa din:
PREȘEDINTE: Mădălina Ioana Holban
JUDECĂTOR 2: Vințanu Gabriela
JUDECĂTOR 3: Guranda
Grefier
Pe rol solutionarea recursului formulat de recurenții ROMÂNIA LEASING SA și - SRL, în contradictoriu cu intimatele SPPI,- SRL,ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2,DIRECȚIA IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 2,- ROMÂNIA SRL, SA,- SRL,AVAS, SA,- SRL,împotriva sentintei comerciale nr. 2664/03.07.2007 pronunțată de Tribunalul B-Sectia A VII-A Comerciala, în dosarul nr-.
La apelul nominal facut în sedinta publică,se prezintă recurenții prin avocați cu împuternicire la dosar,lipsind intimații.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de grefier,după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Recurenta ROMÂNIA LEASING SA prin avocat,solicită admiterea recursului conform motivelor,cu cheltuieli de judecată.
Recurenta - SRL prin avocat solicită atragerea răspunderii administratorului,admiterea recursului așa cum a fost formulat,fără cheltuieli de judecată.Depune concluzii scrise.
Instanța constată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberand asupra recursului:
Prin sentința comercială nr.751/28.03.2006 Tribunalul București -Secția a VII-a Comercială, prin judecătorul sindic, a respins contestația debitorului - SRL B; a admis cererea creditorului; în baza art 38 alin 5 din Legea 64/1995, republicată și modificată, a deschis procedura reorganizării judiciare și a falimentului împotriva, debitorului și a desemnat administrator judiciar pe - - MANAGEMENT CONSULTANTS SRL, ulterior înlocuit cu - SRL.
Prin sentinta comerciala nr. 2664/03.07.2007, Tribunalul Bar espins ca neintemeiata cererea formulata de lichidatorul judiciar impotriva administratorului debitoarei si a dispus inchiderea procedurii in baza art. 131 din legea nr. 85/2006.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a retinut că lichidatorul judiciar și-a întemeiat cererea pe dispozițiile articolului 138 lit. a) și d) din lege, fără să facă dovada săvârșirii de către pârât a faptelor respective.
Angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația se dovedește că insolvența a fost cauzată prin una din faptele expres și limitative prevăzute de articolul 138 lit a)-g) din lege.
Fapta prevazută la art.138 lit d) din lege, cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se refera la faptul că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă și a facut să dispară unele documente contabile, însă lichidatorul nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit.d) a art.138 din lege se referă la faptul că pârâtul nu a tinut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevazute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevazut de art.35 din lege, ori ca nu a depus raportările contabile la organele fiscale, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe. De altfel, lichidatorul judiciar a arătat că sector 2 a comunicat bilanțurile depuse de către debitor la 31.12.2002, 31.12.2003, 31.12.2005 și raportările contabile la 30.06.2003 și 30.06.2004.
Așadar, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii sale în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, lichidatorul judiciar nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
Prin urmare, judecătorul-sindic constată că debitorul nu deține bunuri prin a căror valorificare să poată fi acoperite creanțele sau cheltuielile administrative, că nici un creditor nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare acoperirii cheltuielile administrative, astfel încât o continuare a procedurii nu s-ar justifica, atât timp cât finalitatea urmărită de lege nu ar putea fi atinsă.
Impotriva acestei sentinte, cu respectarea termenului prevazut de articolul 8 alineat 2 din Legea nr. 85/2006 au declarat recurs creditoarele Romania Leasing SA si - SRL.
In motivare, recurenta Romania Leasing SA a invocat ca prin intermediul tuturor rapoartelor de activitate intocmite si depuse de catre Iichidator s-a prezentat situatia societatii debitoare facandu-se referire la persoana vinovata de aducerea societatii in stare de faliment, respectiv asocitul si administratorul.
Este adevarat ca in cuprinsul raportului nr. 5, domnul Iichidatoru arata ca la momentul acela, in lipsa unor informatii si cercatari ce privesc situatia contabila si nu numai a societatii debitoare, "nu poate aprecia daca in cauza sunt intrunite conditiile prevazute de lege pentru atragerea raspunderii personale patrimoniale fata de administratorul societatii,.
Toate motivele pentru care instanta a apreciat ca nu poate fi vorba de o culpa din partea persoanei vinovate, tind de fapt spre un ansamblu de aspecte care potrivit legii, au in vedere tocmai legaturile privind persoana vinovata de aducerea societatii la faliment, activitatea privind contabilitatea, vinovatia persoanei, legatura de cauzalitate.
Coroborand toate elementele care au fost avute in vedere de catre lichidator, prin rapoartele intocmite de catre acesta, ne aflam in prezenta indeplinirii certe a conditiilor prevazute de legiuitor pentru atragerea raspunderii persoanei vinovate, prin acoperirea pasivului debitoarei.
Din evidentele contabile, a rezultat faptul ca activele au fost valorificate in folosul propriu al administratorului societatii.
De asemenea s-a constatat ca reprezentantul debitoarei nu a incercat recuperarea creantelor societatii prin actiuni introduse la instantele de judecata.
Cu privire la aplicarea prevederilor art. 138 alin. 1) lit. d) din Lege, instanta a interpretat stricta sensul aceste prevederi, nu a avut in vedere exact continutul rapoartelor, a concluziilor care se desprind din cuprinsul acestora, apreciind in mod gresit ca nu s-a facut dovada afirmatiilor din partea lichidatorului.
Recurenta - SRL a solicitat modificarea in tot a hotararii, aratand ca instanta ignora ca in cauza s-a facut dovada intrunirii conditiilor generale ale raspunderii civile delictuale.
În acest sens, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă cu certitudine că administratorul debitoarei a înțeles să desfășoare o activitate de natură să creeze starea de insolvență, angajând debitoarea în contracte comerciale fără a avea intenția să și execute obligațiile de plată față de creditori.
A făcut dovada certă că administratorul debitoarei a utilizat în folosul propriu și în cel al altor persoane juridice bunurile livrate de subscrisa debitoarei (și neachitate de aceasta), precum și creditele rezultate în urma contractelor pe care le-a încheiat.
Falimentul debitoarei a fost determinat tocmai de acțiunile administratorului care nu a acționat pentru recuperarea sumelor datorate de partenerii de afaceri, pentru că bunurile au fost folosite în interesul persoanelor juridice care folosesc aceste bunuri, nimeni altele decât societăți comerciale, în care administratorul debitoarei este asociat și/sau administrator.
Raportul de cauzalitate între faptele deopotrivă omisive și comisive ale administratorului și acest prejudiciu constă și în aceea că administratorul a lăsat neîncasate creanțele debitoarei, fie chiar și numai ca o condiție favorabilă pentru realizarea efectului, respectiv intrarea în încetare de plăți.
Aceste acte și fapte au fost săvârșite cu intenția de a sustrage bunurile debitoarei în frauda recurentei, a creditorilor, astfel încât în mod greșit a fost respinsă cererea de atragere a răspunderii.
Administratorul nu și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau potrivit Legii nr. 31/1990 și legii contabilității, fapte culpabile care au condus societatea debitoare la starea de insolvență. Această concluzie se desprinde și din inexistența înregistrării în evidențele contabile ale stocurilor, precum și ale altor bunuri ale societății, valorificate în folosul administratorului, așa cum s-a arătat.
Din activitatea judiciar intreprinsa la dosarul cauzei nu rezulta clar daca momentul pentru inchiderea procedurii de faliment conform art. 131 a fost unul oportun. De altfel solutiile din practica judiciara se arata faptul ca in vederea stabilirii momentului oportun pentru inchiderea procedurii conform art.131, judecatorul sindic va solicita practicianului în insolventa sa faca in permanenta un raport intre cheltuielile administrative si activul debitorului.(Sentita civila nr. 176/2004 Tribunalul Arad, pronuntata in dos. nr. 2392/2004), lucru ce in cauza nu s-a intamplat la dosarul acesteia neexistand un astfel de raport.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 138 din Legea nr.85/2006 si ale art. 304 pct. 7 si 9 Cod procedura civila.
In faza procesuala a recursului nu au fost administrate probe.
Analizand sentinta recurata in raport de motivele invocate, Curtea constata ca instanta de fond a analizat corect materialul probator administrat in cauza si a aplicat judicios prevederile art.138 din Legea nr.85/2006, recursurile fiind nefondate.
In vederea angajarii raspunderii administratorului pentru datoriile societatii este necesar sa se dovedeasca indeplinirea conditiilor generale ale raspunderii civile, respectiv existenta unei fapte din cele prevazute de art. 138 din Legea nr. 85/2006, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicita si paguba si vinovatia paratului sub forma intentiei sau culpei.
De asemenea, astfel cum rezulta din interpretarea gramaticala a normei juridice inscrise in art. 138 din Legea nr. 85/2006, savarsirea faptelor (actiuni sau inactiuni) prevazute de lege nu conduce in mod automat la obligarea paratilor la plata datoriilor societatii aflate in faliment, fiind necesar sa se probeze ca acestea constituie un element cauzal sau contributiv al starii de insolventa.
In cauza, astfel cum corect a retinut instanta de fond, intre inactiunea culpabila a intimatului, constand in nerespectarea obligatiei de a organiza si a conduce evidenta contabila a societatii si falimentul societatii debitoare nu exista o legatura de cauzalitate.
Nici dispozitiile art. 138 lit. c) din lege nu sunt incidente in cauza, in conditiile in care recurentele nu au dovedit ca intimatul a dispus continuarea activitatii in interes propriu. Acestea s-au limitat in a face afirmatii care nu au fost probate.
Rezultatele financiare slabe cauzate de managementul defectuos si continuarea unei activitati comerciale neprofitabile nu constituie elemente care sa conduca la angajarea raspunderii administratorlui societatii, in conditiile in care acesta nu a savarsit cu vinovatie fapte ilicite, in vederea obtinerii unor avantaje personale si in dauna creditorilor societatii.
Si solutia de inchidere a procedurii este legala, fiind intrunite cerintele art. 131 din legea insolventei, respectiv in patrimoniul debitoarei nu au fost descoperite bunuri care sa acopere cheltuielile administrative si nici un creditor nu s-a oferit sa avanseze sumele necesare
Pentru considerentele expuse, Curtea, in temeiul articolului 312 alineat 1 Cod Procedura Civila va respinge ca nefondate recursurile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile formulat de recurenții ROMÂNIA LEASING SA și - SRL, în contradictoriu cu intimatele SPPI,- SRL,ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2,DIRECȚIA IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 2,- ROMÂNIA SRL, SA,- SRL,AVAS, SA,- SRL,împotriva sentintei comerciale nr. 2664/03.07.2007 pronunțată de Tribunalul B-Sectia A VII-A Comerciala, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 14 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Dact.
Ex.2
---------------------
Tribunalul București
Secția VII Comercială
Judecător fond:
Președinte:Mădălina Ioana HolbanJudecători:Mădălina Ioana Holban, Vințanu Gabriela, Guranda
