Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 338/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Decizia nr. 338/2009
Ședința publică de la 07 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lăcrămioara Moglan judecător
JUDECĂTOR 2: Claudia Popescu
JUDECĂTOR 3: Aurelia Saftiuc
Grefier: ---
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a fost pe rol judecarea recursului declarat de recurenta, în calitate de fost administrator al debitoarei P N, împotriva sentinței comerciale nr. 1007/F din 12 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere (Legea 64/1995 art. 137).
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurenta -, avocat -, lipsă fiind reprezentanții celorlalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Avocat - pentru recurentă depune la dosar acte, respectiv: Decizia nr. 76 din 30.04.2007, de încetarea contractului individual de muncă al recurentei, precum și contractul individual de muncă, încheiat și înregistrat sub nr. 19/01.08.2004 al recurentei.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat - pentru recurenta -, având cuvântul, arată că, s-a formulat prezentul recurs împotriva hotărârii pronunțate de Tribunalul Neamț, apreciindu-se că aceasta este nelegală și netemeinică pentru mai multe considerente, astfel:
S-a apreciat ca temeiuri de critică a sentinței recurate împrejurarea că, pe de o parte, recurenta nu a avut cunoștință de acest dosar de insolvență, așa cum s-a făcut dovada cu acte, din luna februarie 2007 aceasta și-a prezentat demisia și a încetat contractul de muncă cu societatea debitoare. De asemenea, de reținut este și faptul că aceasta nu a deținut calitatea de asociat în societate și nu a deținut nicio cotă din activele societății.
În continuare, arată că, recurentei nu i se poate imputa vreo culpă în atragerea acestei răspunderi personale, pe de o parte, faptele reținute, în temeiul art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006 nu sunt de natură a contura vreo culpă civilă pentru a fi obligați la suportarea pasivului societății debitoare. Arată că, singura activitate desfășurată în societate de către recurentă, din 2005 și până la începutul anului 2007 a fost cea cuprinsă în contractul de servicii depus la dosar, respectiv de a recruta forță de muncă și de a încheia contracte de muncă salariaților societății, astfel că nu se poate reține vreo culpă în sarcina acesteia, singurul responsabil putând fi eventual asociatul unic.
Pe de altă parte, arată că, simpla pasivitate apreciată de către lichidator în raportul depus la instanța de fond, nu este de natură a contura o culpă a recurentei, în condițiile în care este imposibil ca recurenta, împotriva angajatorului său să poată întreprinde vreo măsură, nefiind nici-un fel de pârghii legale în dreptul nostru de a-l putea chema în judecată pe angajator. Arată că, singurul în măsură a face aceste demersuri, de recuperare a sumelor, era administratorul din Italia. De asemenea, solicită a se avea în vedere practica unitară, în sensul că, pentru simpla pasivitate, organul de conducere nu poate fi tras la răspundere și nici nu i se poate imputa recurentei că nu a recuperat aceste sume, care nu avea cum să le recupereze.
De asemenea, arată că, în speță, nu au fost administrate nici-un fel de probe pe baza cărora instanța de fond să-și formeze părerea că recurenta se face vinovată de faptele prezentate.
Față de aceste considerente, sentința este netemeinică și nelegală, impunându-se admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței recurate și respingerea cererii de angajare a răspunderii personale, formulată de către lichidatorul judiciar pe baza propriului raport.
Totodată, referitor la cele invocate în cauză, respectiv că recurentei i s-a comunicat acest raport al lichidatorului și a și semnat acest raport, precizează că, recurenta nu mai locuiește la acea adresă și solicită a se lua act că nu își însușește această semnătură.
În concluzie, având în vedere că în sarcina recurentei nu se pot reține nici unul din cazurile expres și limitativ reglementate de art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006, respectiv că nu a folosit bunurile societății în interes propriu și, de asemenea, nu era în puterea acesteia a face vreun demers împotriva propriului angajator, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
S-au declarat dezbaterile închise.
- deliberând -
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1007/12 noiembrie 2008 Tribunalul Neamța admis cererea de atragere a răspunderii personale formulată de lichidatorul judiciar CABINETUL INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ și a dispus ca pasivul societății debitoare P N, să fie suportat de fostul administrator al acesteia și în acest sens obligă fostul administrator al acesteia să plătească creditorului Inspectoratului Teritorial d e Muncă suma de 1.444 lei și creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice N 45.160 lei.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul sindic a reținut următoarele: Pentru a pronunța această sentință, judecătorul sindic a reținut din înscrisurile depuse la dosar și din concluziile lichidatorului judiciar menționate în raportul întocmit în temeiul art. 59, că fostul administrator se face vinovat de ajungerea societății în stare de insolvență.
Astfel, societatea figura în balanța de verificare întocmită la data de 30.06.2005 cu imobilizări corporale în valoare de 5.154,83 lei și creanțe de încasat în valoare de 98.187,15 lei. Lichidatorul judiciar nu a identificat imobilizările corporale, iar în legătură cu creanțele societății falite a precizat, în Raportul întocmit în temeiul art. 59, că acestea nu au putut fi verificate și încasate deoarece nu sunt documente suficiente pentru a putea fi recuperate. Din verificările lichidatorului judiciar coroborate cu susținerea fostului administrator rezultă că bunurile debitoarei, inclusiv banii, au fost utilizate în folosul societății italiene care aparținea fostului asociat italian, toate încasările fiind efectuate prin această firmă. Fostul administrator nu a făcut nici un demers pentru recuperarea creanțelor și nici nu a prezentat lichidatorului judiciar documentele complete pentru a proceda la verificarea și eventual încasarea acestora.
Răspunderea pentru această faptă, de a folosi bunurile societății în interesul altei persoane juridice, revine administratorului societății, simpla susținere că vina aparține asociatului italian, nedovedită cu nici un mijloc de probă, neputând fi luată în considerare.
Între faptele prezentate (prevăzute la art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006) și prejudiciul suferit de creditori existând un evident raport de cauzalitate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta -. În motivarea recursului arată că nu a avut cunoștință de existența dosarului de faliment, decât atunci când a fost citată pentru termenul din 12 noiembrie 2008. Arată că a fost numită administrator al societății de către asociatul unic și pentru că avea nevoie de un loc de muncă a acceptat această funcție, încheind și un contract individual de muncă.
Mai arată că singura activitate pe care a desfășurat-o timp de aproape un an cât a deținut funcția de administrator, a fost aceea de recruta forță de muncă și de a încheia contracte de muncă, ca apoi salariații să fie detașați în alte țări unde asociatul avea puncte de lucru. Societatea nu realiza venituri, contribuțiile la bugetul de stat erau achitate din sumele virate de asociatul
În 2005 asociatul unic i-a comunicat telefonic să înceteze activitate, așa încât a fost obligată să demisioneze, însă anterior demisiei a întocmit evidențele contabile. Nu a avut cunoștință de falimentul societății, actele contabile sunt în posesia sa și nimeni nu i le-a solicitat.
Recurenta susține că nu poate fi reținută în sarcina sa săvârșirea faptei prevăzută de art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006, nu se poate reține o culpă a sa, nu putea recupera bani de la asociatul unic, singurul responsabil fiind asociatul unic.
Apreciază că instanța a reținut cu ușurință susținerile lichidatorului, judecat la același termen, fără a dispune ca lichidatorul să-și respecte obligația de a solicita și analiza actele societății, fără a i se da posibilitatea să administreze probe în favoarea sa.
Intimatul - lichidator judiciar a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului. Arată că a publicat notificarea pricind deschiderea procedurii de insolvență în Buletinul Procedurilor de Insolvență și în ziarul Monitorul de N din 20 noiembrie 2007. De asemenea, i- fost notificată și recurentei deschiderea procedurii de insolvență la adresa declarată la. N, însă corespondența a fost returnată. La 22 ianuarie 2008 obținut relații cu privire la domiciliul recurentei de la Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor N și fost renotificată. La data de 30 iunie 2008 i-a comunicat raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență debitorului L și recurenta a confirmat primirea la 01 iulie 2008.
Recurenta nu și- îndeplinit obligația legală de a depune la dosar documentele contabile ale societății, astfel că raportul a fost întocmit pe baza documentelor puse la dispoziție de N: bilanțul contabil la 31 decembrie 2004 și 30 iunie 2005 și balanțe de verificare la 31 decembrie 2004 și 30 iunie 2005. Din aceste documente s-a reținut că fostul administrator a stat în pasivitate, nu recuperat datoriile de la partenerii de afaceri.
Mai susține intimata că recurenta nu a contestat raportul cauzal, deși a avut această posibilitate.
Intimata - creditoare N formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului. Se arată că în balanța de verificare întocmită la 30 iunie 2005 societatea debitoare figura cu imobilizări corporale în valoare de 5.154,83 lei și creanțe de încasat în valoare de 98.187,15 lei. Lichidatorul judiciar nu a identificat faptic imobilizările, iar creanțele nu au putut fi verificate pentru că recurenta nu a prezentat documentele contabile ale societății, susținând că nu are aprobarea asociatului unic. Simpla susținere a recurentei că vinovat de ajungerea debitoarei în insolvență este fostul asociat nu este dovedită cu nici un mijloc de probă și nu poate fi primită.
Curtea, analizând actele și lucrările din dosar și sentința recurată, în raport de motivele de recurs invocate și din oficiu, constată că recursul este nefondat.
La fila 151 din dosarul de fond există confirmarea de primire a raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei L, raport în care se concluziona că recurenta se face vinovată de săvârșirea faptei prevăzută de art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006, constând în aceea că nu recuperat creanțele de la partenerii de afaceri, bunurile debitoarei fiind folosite de persoanele în favoarea cărora au fost lăsate bunurile spre utilizare. În baza acestui raport a fost formulată acțiunea de atragere a răspunderii personale. Recurenta nu a contestat acest raport, deși l-a primit și implicit a aflat și de faptul că se derulează procedura insolvenței împotriva societății al cărei administrator a fost.
Recurenta a primit și copia cererii de atragere a răspunderii personale, așa cum rezultă din preambulul sentinței recurate, nu a solicitat administrarea nici unei probe.
Prin urmare, susținerile recurentei că nu a avut cunoștință de existența dosarului de faliment sunt infirmate. Recurenta avea obligația legală de a depune la dosar documentele contabile ale societății.
Întrucât recurenta nu și-a îndeplinit această obligație, lichidatorul judiciar a întocmit raportul cauzal în baza documentelor furnizate de
Susținerea recurentei că nu i s-a dat posibilitatea să formuleze probe în apărarea sa este nefondată. Recurenta nu a solicitat administrarea nici unei probe, ci s- limitat la a susține că vina aparține asociatului unic.
În concluzie, judecătorul sindic a reținut în mod corect, că în lipsa unor probe, susținerile recurentei nu pot fi primite și că din actele dosarului rezultă că răspunderea pentru fapte de a folosi bunurile societății în interesul altei persoane revine administratorului societății.
În condițiile în care alte active nu mai existau, există un raport evident de cauzalitate între nerecuperarea creanțelor și falimentul societății.
Pentru motivele mai sus invocate, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, se va dispune respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul, ca nefondat, declarat de recurenta, cu domiciliul în P N, str. - - - nr. 16,. 31, județul N și domiciliul procedural ales la Cabinet avocat -, cu sediul în P N,-,. 1, județul N, în calitate de fost administrator al debitoareiP N,împotriva sentinței comerciale nr. 1007/F din 12 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-debitoare P N, cu sediul în P N, nr. 2, județul N, intimata-lichidator judiciarCABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ, cu sediul în P N,-, județul N și intimații-creditoriDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în P N,- bis. județul N șiINSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ N,cu sediul în P N, str. -. -. nr. 8, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 07 aprilie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Pt. Judecător, - - - PREȘEDINTE INSTANȚĂ |
Pt. Grefier, --- - GREFIER SECȚIE |
Red.
Red.
Tehnored. 2 ex.
04 mai 2009
Președinte:Lăcrămioara MoglanJudecători:Lăcrămioara Moglan, Claudia Popescu, Aurelia Saftiuc
