Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 344/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 344
Ședința publică din 10 aprilie 2008
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Dorin Ilie Țiroga
JUDECĂTOR 2: Magdalena Mălescu
JUDECĂTOR 3: Cătălin
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile formulate de către creditoarea B împotriva sentinței comerciale nr.1303/01.11.2007 și împotriva sentinței comerciale nr.16/JS/10.01.2008 ambele pronunțate în dosarul nr- al Tribunalului C-S în contradictoriu cu debitoarea intimată - prin lichidator judiciar. T, administratorii intimați - și - și intimatul de pe lângă Tribunalul C-S, având ca obiect procedura insolvenței - angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat iar recurenta solicitând judecarea cauzei și în lipsa sa, Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 1303/01.11.2007 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului C-S, a fost respinsă contestația formulată de creditoarea AVAS B la raportul final întocmit de lichidatorul judiciar T cu privire la debitoarea SC -- SRL C, dispunând în baza art. 85.proc.civ. citarea pârâților - și - cu exemplarul doi al cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale, conform prevederilor art. 138 din Legea 85/2006.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că prin contestația înregistrată la data de 08.10.2007, contestatoarea-creditoare AVAS Baf ormulat obiecțiuni la Raportul final întocmit de lichidatorul judiciar T privind pe debitoarea SC -- SRL C, solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța să se respingă propunerea lichidatorului judiciar de închidere a procedurii insolvenței față de debitoare - societate comercială și să se dispună ca închiderea procedurii insolvenței să se realizeze după soluționarea respectiv, în eventualitatea soluționării favorabile, după declanșarea prin executor judecătoresc a executării silite asupra bunurilor fostului administrator al debitoarei la cererea lichidatorului judiciar.
În motivare creditoarea arată că raportul final întocmit de lichidatorul judiciar T este prematur depus, o eventuală hotărâre a instanței de închidere a procedurii ca urmare a acceptării raportului final, fără soluționarea în prealabil a propunerii lichidatorului de a se dispune atragerea răspunderii patrimoniale pentru persoanele culpabile de insolvența falitei după cum s-au identificat și anterior desemnării/nominalizării unui executor judecătoresc care să procedeze la executarea sentinței de atragere a răspunderii, creditorii fiind în imposibilitatea să execute silit individual bunurile acelor persoane, fiind contrară spiritului Legii nr. 85/2006.
Contestatoarea arată că procedura de instituire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale faliților este parte componentă a procedurii prevăzută de Legea 85/2006, hotărârea prin care se instituie răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale falitului, se pronunță în raport cu debitorul iar sumele recuperate în urma punerii în executare a hotărârilor pronunțate de judecătorul sindic prin care s-a instituit răspunderea membrilor organelor de conducere ale falitului sunt destinate, în caz de faliment, pentru acoperirea pasivului, fiind distribuite de lichidatorul judiciar, conform art. 123 din Legea nr. 85/2006.
Judecătorul sindic a reținut că potrivit art. 142 alin.1 din Legea nr. 85/2006, executarea silită împotriva persoanelor prevăzute de art. 138 alin.1 se efectuează de către executorul judecătoresc, conform Codului d e Procedură Civilă.
Alineatul (2) al art. 142 al aceluiași articol prevede că după închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile acestei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat pus la dispoziția sa de către lichidator.
În coroborarea art. 138 cu dispozițiile art. 142 din legea nr. 85/2006, rezultă că numai după închiderea procedurii falimentului competența executării silite aparține executorului judecătoresc și acesta aplică Codul d e procedură civilă.
Prevederile art. 142 sunt categorice, în sensul că misiunea executorului judecătoresc începe după închiderea procedurii, deși sumele obținute intră în averea debitorului. Alineatul (2) al art. 142 stabilește în atribuția executorului-judecătoresc, repartizarea sumelor obținute luând în considerare ordinea plăților din Tabelul definitiv consolidat.
Din lectura textului art. 142 alin.(2) se poate rămâne cu impresia că executorul judecătoresc repartizează aceste sume în afara oricărui control al judecătorului sindic, care este dezinvestit și descărcat de răspundere, situație în care remediul nemenționat în textul legii, este contestația la executare reglementată de art. 399-404.proc.civ. contestație care se adresează instanței de executare și nu judecătorului sindic.
Se remarcă faptul că implicarea executorului judecătoresc nu face decât să diminueze rentabilitatea procedurii pentru creditori prin sporirea inutilă a costurilor. Mai mult, executorul judecătoresc nu face parte dintre persoanele limitativ enumerate de dispozițiile art.5 alin.1 din Legea nr. 85/2006, în care sunt indicate organele care aplică procedura insolvenței: instanțele judecătorești, judecătorul sindic, administratorul și lichidatorul judiciar.
Prin sentința comercială nr. 16/JS/10.01.2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului C-S, judecătorul sindic a respins cererea formulată de lichidatorul judiciar T pentru antrenarea răspunderii personale patrimoniale împotriva pârâților și, în baza art. 4 alin.4 din Legea 85/2006 a aprobat cheltuielile procedurale în cuantum de 2.941 Ron + TVA aferente procedurii insolvenței care s-a făcut din contul UNPIR - Filiala T, în baza art. 129 alin.(2) din Legea 85/2006 a aprobat Raportul final întocmit de către lichidatorul judiciar T și a dispus închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC -- SRL
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că prin sentința civilă nr. 672/JS/05.04.2007 Tribunalul C-S a admis cererea introductivă formulată de lichidatorul T și a dispus deschiderea procedurii insolvenței - procedura simplificată față de debitoarea SC -- SRL C fiind numit în calitate de lichidator judiciar T care a notificat debitoarea privind deschiderea procedurii insolvenței în scopul prezentării actelor prevăzute de art. 28 din Legea 85/2006 însă reprezentanții debitoarei nu au luat legătura cu lichidatorul judiciar și nu au predat documentația contabilă motiv pentru care, în baza prevederilor art. 138 din Legea 85/2006 lichidatorul judiciar a formulat cerere pentru antrenarea răspunderii patrimoniale față de pârâții și.
Judecătorul sindic a reținut că răspunderea persoanelor cu funcții de conducere care au administrat societatea comercială ajunsă în stare de insolvență are natura răspunderii civile delictuale dominată de principiile reglementate de art. 998.civ.fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa, fiind necesar să se probeze că administratorii, prin săvârșirea culpabilă a uneia sau mai multora dintre faptele expres și limitativ prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006 au condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvență, iar pe de altă parte, se impune ca faptele să se fi săvârșit în interes personal sau cu intenția de a obține rezultatele prevăzute de textul ce le enumeră.
Ori, în prezenta cauză nu s-a dovedit prin nici un mijloc de probă îndeplinirea cerințelor necesare atragerii răspunderii patrimoniale a administratorului social al debitoarei.
Lichidatorul nu a demonstrat prin rapoartele sale că administratorii debitoarei s-au folosit de bunurile societății în interes propriu, că au făcut fapte de comerț în interes personal sub acoperirea persoanei juridice, că au deturnat sau ascuns o parte din activul societății sau au mărit în mod fictiv pasivul acesteia, nici că au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura societății fonduri, în scopul întârzierii încetării plăților sau că au dispus să se plătească cu preferință unii creditori în dauna celorlalți.
Dispozițiile art. 138 din Legea 85/2006 nu instituie prezumția de culpă a persoanelor a căror răspundere patrimonială se poate cere a fi trasă, ci este necesară stabilirea existenței faptelor prevăzute de textul de lege arătat și a măsurii în care ele au contribuit la ajungerea în stare de insolvență a debitoarei, care nu poate avea la bază decât un probatoriu complet și pertinent.
Reclamanta nu a prezentat nici o dovadă din care să rezulte că administratorul societății debitoare a săvârșit vreo faptă din cele prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, de natură să-i atragă răspunderea patrimonială, nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor generale de răspundere civilă delictuală, nu a arătat și nu a dovedit ce fapte de natura celor prevăzute de art. 138 din Legea 85/2006 au fost săvârșite de administratorii societății și nici că aceștia le-ar fi săvârșit în interes personal sau cu intenția de a obține rezultatele arătate de legiuitor în textul de lege incident.
Neținerea contabilității în conformitate cu legea presupune lipsa înregistrărilor, a întocmirii actelor contabile prevăzute de Legea nr. 82/1991, republicată, și orice alte acțiuni legate strict de contabilitatea societății, fapte prin care s-a ajuns la starea de insolvență, de insuficiență a activului, aceste fapte trebuind să fie dovedite.
Chiar dacă s-ar accepta susținerea că nedepunerea actelor contabile ar echivala pur și simplu cu neținerea contabilității conform legii, nu s-au prezentat dovezi din care să rezulte că neîndeplinirea obligațiilor menționate a dus la starea de insolvență a debitoarei.
Având caracter de excepție, atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere a societății ajunse în insolvență trebuie interpretată restrictiv, respectiv trebuie să fie instituită numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006 și numai dacă asemenea fapte sunt dovedite, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză, simplele afirmații, fără suport probator ale lichidatului debitoarei nefiind suficiente pentru atragerea răspunderii personale a pârâtului.
Răspunderea reglementată de dispozițiile Legii insolvenței este o specie a răspunderii civile delictuale, iar pentru a se putea reține existența acesteia este necesar să fie îndeplinite condițiile generale ale acestei răspunderi și anume: prejudiciul, fapta ilicită, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția, în speță apreciindu-se de instanță că nu a fost dovedită îndeplinirea acestor condiții.
Creditoarea AVAS Bad eclarat recurs împotriva sentinței comerciale nr. 1303/01.11.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului C-S, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii membrilor fostei conduceri a falitei SC -- SRL C formulată de lichidatorul judiciar
În motivare recurenta arată că se impune atragerea răspunderii membrilor fostei conduceri a falitei, responsabili de insolvența societății, în condițiile în care speța se înscrie perfect în sfera de aplicabilitate a art. 138 alin.1 lit.c) din Legea nr. 85/2006 (respectiv art. 137 alin.1 lit.c în vechea reglementare).
În acest sens învederează că potrivit teoriei și practicii juridice, în dreptul civil și în cel comercial, operează două reguli principale: prima, că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și respectiv că indiferent de gravitatea vinovăției, obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că cuantumul despăgubirii depinde de întinderea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.
Astfel, AVAS a suferit un prejudiciu "a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față e creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului".
În cazul de față, indiferent de faptul că administratorul falitei a încălcat din culpă sau cu intenție normele de drept care ăi impuneau să solicite tribunalului stabilirea stării de insolvență în termen de 30 de zile de la data apariției sau iminenței apariției acesteia, sub sancțiunea răspunderii patrimoniale a acestora pentru prejudiciile produse creditorilor, acesta se face vinovat de încălcarea legii (art. 32 alin.1 și 2 din Legea 64/1995 și ulterior art. 27 alin.1 și alin.2), situație care corelată cu proasta administrare a debitoarei a determinat prejudicierea creditorilor.
Astfel, în condițiile în care lichidatorul nu s-a pronunțat în sensul încălcării normelor contabile de către administrator și nu a găsit lipsuri în gestiunea sau în contabilitatea societății, consideră că nu era necesar un administrator strălucit ca să întreprindă demersurile necesare stabilirii stării de insolvență a societății. la ceea ce doctrina caracterizează drept minimă diligență și ceea ce art. 1080.civ. statuează: " ce trebuie să se pună în îndeplinirea unei obligații este întotdeauna aceea a unui bun proprietar".
Mai mult, având în vedere faptul că potrivit art. 72 din Legea nr. 31/1990 republicată, "obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat", instanța trebuie să aibă în vedere și dispozițiile art. 1540.civ.; "mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar încă și de culpa comisă în executarea mandatului". De asemenea potrivit alin.2 al aceluiași articol, în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului (administratorului) se apreciază cu mai multă rigurozitate.
Potrivit art. 374 din Codul Comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, în speța de față administratorul nefăcând dovada contrarie.
Recurenta învederează că răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 republicată, este o răspundere specială, care pune la dispoziția creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri valorificabile necesare acoperirii pasivului debitoarei falite.
Aflându-se pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa administratorului falitei este prezumată, potrivit nart. 1082.civ. raportat la art. 138 din Legea 85/2006 republicată.
În cauză, răspunderea trebuie apreciată in abstractio, cu mai multă rigurozitate, având în vedere că administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial.
În conformitate cu dispozițiile art. 1080 alin.1 civ. coroborate cu art. 1600.civ. devine operativ criteriul obiectiv, care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente, care își subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială.
Prejudiciul produs există, constând în însăși creanța AVAS, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată.
În drept invocă dispozițiile art. 304 indice 1.proc.civ. aplicabil în speță în condițiile în care legea specială nu prevede altceva; art. 12 alin.1 lit. din Legea 85/2006.
Creditoarea AVAS Bad eclarat recurs și împotriva sentinței comerciale nr. 16/JS/10.01.2008, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună modificarea sentinței atacate în sensul continuării procedurii și implicit a admiterii cererii de atragere a răspunderii formulată de lichidatorul falitei SC -- SRL C, T împotriva numiților și.
În motivare recurenta reiterează aceleași motivele pe care le-a invocat în recursul declarat împotriva sentinței comerciale nr. 1303/01.11.2007 pronunțată în dosarul nr- a Tribunalului C-
Examinând sentința civilă nr. 1303/01 nov.2007 prin prisma motivelor de recurs dar și din oficiu în limitele conferite de art. 306 alin.2 proc.civ. Curtea constată conform considerentelor ce se vor expune mai jos, că recursul declarat de creditoare este nefondat, întrucât judecătorul sindic a apreciat în mod judicios probatoriul de la dosar și a pronunțat o hotărâre cu aplicarea corectă a legii.
Critica recurentei referitoare la angajarea răspunderii organelor de conducere ale falitei, în sensul admiterii acestei cererii, este nejustificată, întrucât prin hotărârea care face obiectul controlului judiciar, instanța s-a pronunțat asupra contestației creditoarei la raportul final, cererea de antrenare a răspunderii fiind soluționată ulterior, printr-o altă hotărâre, sentința civilă nr. 16/10.01.2008.
De altfel și în privința contestației, judecătorul sindic a făcut o analiză completă și cuprinzătoare, reținând netemeinicia acesteia.
Simpla susținere a creditoarei potrivit căreia raportul final prin care se propune închiderea este prematur depus, este contrazisă de dispozițiile legale.
Textul articolului 131 din Legea nr. 85/2006 nu condiționează închiderea procedurii insolvenței decât de lipsa resurselor. Prin urmare, independent de orice alte împrejurări, procedura insolvenței poate fi închisă, în orice stadiu s-ar afla.
De asemenea, nu poate fi primită nici critica referitoare la faptul că prin închiderea procedurii anterior soluționării propunerii lichidatorului privind angajarea răspunderii și a desemnării unui executor judecătoresc care să procedeze la executarea sentinței de atragere a răspunderii, creditorii sunt puși în imposibilitatea să execute silit bunurile persoanelor vinovate.
Textul art. 142 al legii privind procedura insolvenței prevede că executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 alin. (1) se efectuează de către executorul judecătoresc, conform Codului d e procedură civilă, iar alineatul (2) al aceluiași articol stabilește în mod categoric că, după închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi distribuite tot de către executorul judecătoresc.
Pentru considerentele expuse mai sus, recursul declarat de creditoare împotriva sentinței civile nr. 1303/1.11.2007 urmează a fi respins ca nefondat, în baza art. 312 alin.1 proc.civ.
Și în ceea ce privește recursul declarat de aceeași creditoare împotriva sentinței civile nr. 16/10.01.2008, Curtea constată că acesta este neîntemeiat urmând a-l respinge, pentru considerentele ce se vor expune mai jos:
Singurele critici aduse de creditoare susmenționatei sentințe, se referă la neantrenarea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de supraveghere și conducere, critici care nu pot fi primite. Aceasta întrucât titularii acțiunii în răspundere sunt numai administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar conform art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, iar în cazul în care aceștia nu exercită acțiunea, legea include între titulari și Comitetul Creditorilor, abilitat să ceară judecătorului sindic autorizarea pentru a introduce acțiunea, în condițiile expres prevăzute de alineatul (3) al aceluiași articol.
Cum în primă instanță, lichidatorul judiciar a formulat cererea pentru angajarea răspunderii, fiind evident faptul că AVAS B nu putea să ceară aplicarea dispozițiilor art. 138 din lege, și de altfel nici nu a formulat o astfel de cerere, cu atât mai mult creditoarea nu poate solicita în recurs acest lucru. Și cum în cauză, practicianul nu a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 16/10.01.2008, Curtea constată că recursul formulat de creditoare AVAS B nu poate fi primit, urmând a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, împotriva sentinței civile nr. 1303/01.11.2007 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul Tribunalului C-S nr- și împotriva sentinței civile nr. 16/10.01.2008 pronunțată în același dosar.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - Dr.- - - -
GREFIER,
RED. /09.05.2008
TEHNORED./2 EX/09.05.2008
PRIMA INSTANȚĂ: TRIBUNALUL C-
JUDECĂTOR SINDIC:
Președinte:Dorin Ilie ȚirogaJudecători:Dorin Ilie Țiroga, Magdalena Mălescu, Cătălin
