Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 345/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția Comercială

DECIZIA NR. 345/ DOSAR NR-

Ședința publică din 9 iulie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Comșa președinte de secție

- - - - judecător

- - - - judecător

- - grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B împotriva sentinței civile nr. 828/Sind din 2 aprilie 2009, pronunțate de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Brașov - Secția Comercială și de contencios Administrativ.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa recurentei reclamante Direcția Generală a Finanțelor Publice B și intimatei pârâte.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 25 iunie 2009, potrivit celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 2 și 9 iulie 2009.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Constată că prin sentința civilă cu nr. 828/SIND/02.04.2009 a Tribunalului Brașov - Secția Comercială și de Contencios Administrativ - pronunțată în dosarul cu nr. de mai sus a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active invocată din oficiu de către judecătorul sindic și s-a respins acțiunea formulată de reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice B în contradictoriu cu pârâta.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că în cauză nu a fost formulată de către comitetul creditorilor Com Făgăraș o cerere de autorizare a formulării acțiunii întemeiate pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, astfel încât în cauză reclamanta nu are calitate procesuală activă.

Împotriva sentinței civile susmenționate a declarat recurs reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs susține recurenta că instanța de fond a greșit admițând excepția invocată din oficiu, deoarece are o creanță de 1.811.691 lei împotriva debitoarei COM Făgăraș, că vinovată pentru producerea acestui prejudiciu este asociata pârâtă ce a încălcat sistematic prevederile legii contabilității, ale legii privind combaterea evaziunii fiscale.

Mai susține recurenta că deține o creanță majoritară împotriva debitoarei și că se impunea promovarea unei acțiuni în atragerea răspunderii pârâtei în condițiile în care acest punct de vedere fusese exprimat de către recurentă cu ocazia adunării Comitetului creditorilor ce a avut loc în data de 28.01.2009.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum aceasta a fost formulată de reclamantă.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.

Analizând actele și lucrările dosarului, hotărârea primei instanțe, față de criticile aduse acesteia și în raport de prevederile art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 titularul unei cereri în atragerea răspunderii civile patrimoniale a persoanei (lor) vinovate de apariția stării de insolvență a unei societăți comerciale este fie administratorul judiciar sau lichidatorul debitoarei, fie comitetul creditorilor care - în această din urmă situație - trebuie să ceară judecătorului sindic a fi autorizat pentru introducerea acțiunii prevăzute la alin. 1 din textul art. 138 susmenționat.

În speță - astfel cum rezultă din actele dosarului și cum arată și recurenta în cadrul recursului formulat - nu s-a obținut autorizarea judecătorului sindic întrucât comitetul creditorilor COM Făgăraș nu a emis o hotărâre în acest sens, astfel cum avea posibilitatea conform art. 138 alin.3 și a art. 17 lit.d din Legea insolventei.

Recurenta este creditor majoritar al societății debitoare Com Făgăraș cu o creanță de 96% din totalul creanțelor înscrise în tabelul definitiv, însă în lipsa unei hotărâri date de către Comitetul creditorilor în condițiile legii și a obținerii autorizației judecătorului sindic în sensul promovării unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil, recurenta nu poate avea calitate procesuală activă în cauza dedusă judecății.

Desigur că o astfel de cerere în atragerea răspunderii personale patrimoniale a persoanei vinovate de ajungerea debitoarei în stare de insolvență poate fi promovată ulterior, până la închiderea procedurii, dar numai cu respectarea condițiilor legale.

Față de cele menționate anterior, constatând că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 Curtea va respinge recursul declarat de către reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice B și va menține sentința atacată, ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de către recurenta creditoare Direcția Generală a Finanțelor Publice B - prin reprezentant legal - împotriva sentinței civile cu nr. 828/Sind/02.04.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția Comercială și de Contencios Administrativ - în dosarul cu nr- al aceleiași instanțe, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 9 iulie 2009.

Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Laura Fețeanu

pt. - - pt. - - pt.- -

aflată în concediu de odihnă aflată în concediu de odihnă aflată în concediu de odihnă

semnează, semnează, semnează,

Vicepreședintele instanței icepreședintele instanței Vicepreședintele instanței

Grefier,

Red.: /10.07.2009

Tehnored: /3.08.2009 / -2 ex -

Judecător sindic:

Președinte:Gabriela Comșa
Judecători:Gabriela Comșa, Laura Fețeanu, Alina Gabriela

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 345/2009. Curtea de Apel Brasov