Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 349/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 2359/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 349
Ședința publică de la 18 Februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Eugenia Voicheci
JUDECĂTOR 2: Gabriela Sorina Prepeliță
JUDECĂTOR 3: Carmen
GREFIER -
******************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurentele creditoare AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, DIRECȚIA VENITURI BUGET LOCAL SECTOR 2 și COMITETUL CREDITORILOR PRIN ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 împotriva sentinței comerciale nr.2990/28.05.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC ART SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR, intimatul pârât și intimatele creditoare SC SRL și INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta creditoare Comitetul Creditorilor prin Administrația Finanțelor Publice Sector 2, prin consilier juridic și intimatul pârât, prin avocat, care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Recurenta creditoare Comitetul Creditorilor prin Administrația Finanțelor Publice Sector 2, prin consilier juridic, depune la dosar dovada comunicării motivelor de recurs către intimate.
Intimatul pârât, prin apărător, arată că a primit motivele de recurs, depunând la dosar întâmpinare pe care o comunică părții adverse.
Curtea dispune lăsarea dosarului la ordine, având în vedere că a fost solicitat la lista de amânări fără discuții cu toate părțile prezente, pentru a da posibilitate recurentei creditoare Comitetul Creditorilor prin Administrația Finanțelor Publice Sector 2 să ia cunoștință de întâmpinare.
La a doua strigare a cauzei se prezintă recurenta creditoare Comitetul Creditorilor prin Administrația Finanțelor Publice Sector 2, prin consilier juridic și intimatul pârât, prin avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind celelalte părți.
Intimatul pârât, prin apărător, solicită proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Curtea, după deliberare, încuviințează pentru intimatul pârât proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat, Curtea apreciază îndeplinite cerințele art. 150 Cod procedură civilă și acordă cuvântul pe recursuri și, din oficiu, invocă excepția lipsei calității procesuale active a recurentei Direcția de Venituri Buget Local Sector II B și solicită părților ca, în concluziile pe recursuri, să formuleze concluzii și cu privire la posibilitatea pe care o avea sau nu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului de a formula critici relative și la soluția dată în cererea de atragere a răspunderii patrimoniale, având în vedere care este titularul acestei cereri.
Recurenta creditoare Comitetul Creditorilor prin Administrația Finanțelor Publice Sector 2, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului formulat și modificarea sentinței recurate în temeiul dispozițiilor art.312 pct.3 Cod procedură civilă, în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii. Pe recursul AVAS lasă la aprecierea instanței. Pe recursul Direcției Venituri Buget Local Sector 2 solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale active, întrucât este creditor în dosar.
Intimatul pârât, prin apărător, solicită respingerea recursurilor. În ce privește posibilitatea AVAS de a formula critici relative și la soluția dată în cererea de atragere a răspunderii patrimoniale având în vedere titularul acestei cereri, arată că recurenta nu poate susține astfel de critici întrucât nu are interes. AVAS nu a formulat la fond cerere de antamare în nume propriu. Solicită respingerea recursului Direcției Venituri Buget Local Sector 2 ca fiind formulat de o persoană fără calitate de a formula cerere de antamare. Arată că recursurile formulate de AVAS și Direcția Venituri Buget Local Sector 2 sunt lipsite de interes. În ce privește recursul Comitetului Creditorilor prin Administrația Finanțelor Publice Sector 2, solicită respingerea ca nefondat. Astfel, cererea de atragere a răspunderii întemeiată pe dispozițiile art.138 lit.c nu este dovedită. Nu s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul cert. Instanța de fond corect a respins cererea de antamare întrucât nu s-au efectuat probe.
Curtea constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursurilor comerciale de față.
Prin sentința comercială nr. 1990 din 28 mai 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a VII - a Comercială, judecătorul - sindic a respins ca neîntemeiată cererea formulată împotriva pârâtului și, în temeiul articolului 132 alineat 2 din legea nr.85/2006, a închis procedura insolvenței debitoarei SC ART SRL. În temeiul articolului 135 din legea nr.85/2006, a dispus comunicarea ședinței către creditorii ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR II B, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, SC SRL și DIRECȚIA VENITURI BUGET LOCAL SECTOR II B, către lichidatorul judiciar, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B și către Registrul Comerțului pentru radierea debitoarei. În temeiul articolului 136 din același act normativ, l-a descărcat pe lichidatorul judiciar de orice îndatorire cu privire la procedură.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul - sindic a reținut în esență că, din analiza economico-financiară a activității societății debitoare, efectuată de lichidatorul judiciar, a reieșit că starea de insolvență a societății debitoare s-a datorat încasării cu întârziere a sumelor de la clienții debitori. A reținut că lichidatorul judiciar a precizat în raportul final că nu există cauze de angajare a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale societății în condițiile articolului 138 din legea nr.85/2006.
În ce privește cererea formulată de Comitetul creditorilor, a reținut că aceasta este întemeiată pe dispozițiile articolului 138 alineat 1 litera c din legea nr.85/2006 și vizează omisiunea pârâtului de a formula cerere de deschidere a procedurii în termen util. A apreciat că această omisiune nu constituie o condiție esențială pentru atragerea răspunderii patrimoniale și că în cauză nu s-a dovedit raportul de cauzalitate dintre faptele pârâtului și prejudiciul cauzat, de aceea cererea de atragere a răspunderii patrimoniale se impune a fi respinsă ca neîntemeiată.
A apreciat incidente dispozițiile articolului 131 din legea nr.85/2006.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au depus recursuri motivate creditoarele și SECTOR II B și Comitetul creditorilor prin SECTOR II
Recursurile au fost înregistrate la 10 octombrie 2009 sub același număr unic - pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a V - a Comercială.
În motivarea recursului,Comitetul creditorilor - prin președinte SECTOR IIa arătat că înregistrează un debit restant de 2.844.136 lei, că acesta a fost calculat pe baza declarațiilor date de societatea debitoare în condițiile articolelor 119 și 120 din OG nr.92/2003 și cuprinde inclusiv majorări de întârziere, iar imposibilitatea în care se află, alături de alți creditori înscriși în tabelul obligațiilor, constituie o premisă suficientă pentru a determina instanța să oblige persoanele responsabile la plată.
A subliniat faptul că o societate nu poate funcționa viabil dacă administratorul său manifestă un dezinteres total și că raportul de cauzalitate dintre fapta culpabilă, ilicită și prejudiciul creat prin neplata datoriilor constă tocmai în acest dezinteres al administratorului societății.
A susținut că în dreptul civil și în dreptul comercial operează două reguli principale, una privitoare la răspunderea delictuală care este antrenată pentru cea mai ușoară culpă și alta privitoare la obligația de reparare integrală a prejudiciului.
A apreciat întrunite toate elementele răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, vinovăția, prejudiciul și legătura de cauzalitate.Privitor la acest din urmă elementa susținut că dispozițiile articolului 138 din legea nr.85/2006 instituie o prezumție legală relativă privind legătura de cauzalitate și starea de insolvență, prezumție care, nerăsturnată prin probe de către administrator, obligă instanța să antreneze răspunderea materială a acestuia.
În legătură cu vinovăția,a reiterat cele două reguli pretinse a opera în materie civilă și comercială.
Cât privește fapta ilicită, a susținut că aceasta nu trebuie neapărat să constea într-o acțiune, putând îmbrăca și forma omisiunii, a inacțiunii ilicite, a neîndeplinirii unei activități ori a neluării unei măsuri atunci când activitatea sau măsura trebuia întreprinsă, potrivit legii, de o anumită persoană.
Sub acest aspect, a invocat dispozițiile articolelor 72 și 73 din legea nr.31/1990 republicată, cu raportare la dispozițiile articolului 1540 cod civil și la dispozițiile articolului 374 Cod comercial, relative la natura juridică a răspunderii administratorilor societății comerciale și la întinderea acestei răspunderi.
A susținut că, prin edictarea articolului 138 din legea nr.85/2006, legiuitorul și-a manifestat intenția de a oferi creditorilor încă un mijloc procedural prin care aceștia să își poată recupera creanțele și că faptele prevăzute la alineatul 1 litera c al acestui articol atrage răspunderea civilă delictuală specială doar dacă au cauzat starea de insolvență a societății, fiind suficientă săvârșirea unei singure fapte pentru angajarea răspunderii.
A evocat prevederile articolului 27 din legea nr- și a susținut că acestea stabilesc obligația administratorilor societății comerciale de a cere aplicarea dispozițiilor acestui act normativ nu numai atunci când a apărut starea de încetare de plăți, ci și atunci când aceasta este iminentă, legiuitorul prevăzând un termen limită pentru depunerea cererii - 30 de zile de la data apariției stării de insolvență. A apreciat că dispozițiile articolului 138 litera c din legea nr.85/2006 apar ca o sancțiune pentru încălcarea articolului 27 din lege.
Referitor la prejudiciu,recurentul a arătat că acesta derivă din starea de insolvență a debitorului și constă în imposibilitatea recuperării integrale, în condiții normale și la scadență a datoriilor, astfel cum rezultă din tabelul obligațiilor debitoarei.
A invocat recurentul și prevederile articolului 1080 Cod civil, susținând că la stabilirea legăturii de cauzalitate trebuie avut în vedere criteriul obiectiv de apreciere, care presupune compararea activității administratorului cu activitatea unei persoane diligente.
În fine, a susținut că este vorba despre o răspundere civilă de natură delictuală și nu despre o răspundere penală, astfel cum rezultă din dispozițiile articolelor 998, 999 și 1000 alineat 1 Cod civil, al căror conținut l-a redat.
Recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă, pe dispozițiile legii nr. 85/2006, ale legii nr. 82/1991 și ale legii nr.31/1990.
În motivarea recursului,DIRECȚIA VENITURI BUGET LOCAL SECTOR IIa invocat prevederile articolele 304 punctul 9 și 3041Cod procedură civilă și a susținut că în cauză se impunea atragerea răspunderii patrimoniale a intimatei - pârâte pentru nerespectarea dispozițiilor articolului 27 din legea nr.85/2006. Sub acest aspect, a făcut referire la concluziile la care lichidatorul judiciar a ajuns în raportul final depus la dosar și a conchis că dispozițiile articolului 27 din legea insolvenței instituie o obligație de declanșare a procedurii insolvenței, soluția judecătorului - sindic fiind, din această perspectivă, apreciată ca eronată.
A criticat hotărârea judecătorului - sindic și pentru aprecierea eronată a neîndeplinirii cerințelor articolului 138 din legea nr.85/2006, susținând că organele de conducere ale societății debitoare se fac vinovate de starea de insolvență, creându-se prezumția că activitatea debitoarei a fost continuată în alte interese, inclusiv cele personale.
A apreciat ca premisă absolut suficientă pentru angajarea răspunderii patrimoniale imposibilitate în care se află de a-și recupera creanță.
A invocat dispozițiile articolului 11 din legea nr.82/1991, coroborat cu cele ale articolului 72 din legea nr.31/1990, cu cele ale articolelor 1080 și 1540 Cod civil și cu cele ale articolului 374 Cod comercial și a susținut că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, subliniind că legătura de cauzalitate constă în dezinteresul arătat funcționării normale și în condițiile de legalitate a societății.
Recursul este întemeiat în drept și pe dispozițiile articolului 299 alineat 1 Cod procedură civilă, ca și pe dispozițiile legii nr.85/2006.
În motivarea recursului,AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI Ba criticat hotărârea judecătorului - sindic susținând că lichidatorul judiciar nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de articolul 138 și următoarele din legea nr.83/2006, iar în acest context cererea comitetului creditorilor a fost respinsă ca nefondat.
În acest sens, recurenta a arătat că aceste fapte (!) trebuie privite în contextul stării de insolvență drept un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți și că, prin aceste fapte (!), debitoarea a fost lipsită de lichidități tocmai pentru că, probabil, a fost administrată cu rea-credință sau cu neglijență, creditorii nemaiputând să-și recupereze creanțele.
A arătat că legea instituie prezumția de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu, că instanța este chemată să stabilească vinovăția sau nevinovăția foștilor administratori, iar lichidatorul avea calitatea legală de a învesti instanța cu o cerere de chemare în judecată.
A susținut că lichidatorul judiciar era obligat să menționeze persoanele din conducerea societății debitoare din culpa cărora nu au fost plătite datoriile preluate de recurentă, că acesta nu are doar atribuții de vânzare a bunurilor debitoarei, ci atribuții mult mai complexe, astfel cum reiese din interpretarea articolului 25 din legea nr.85/2006.
Recurentul a susținut că Statul român, pe care îl reprezintă în cauză, a suferit un prejudiciu cu existență certă și că lichidatorul a evitat atât să precizeze cauzele insolvenței și persoanele care se fac vinovate de această stare, cât și să formuleze cerere de atragere a răspunderii patrimoniale.
Recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile articolelor 304 punctul 9 și 3041Cod procedură civilă, precum și pe dispozițiile articolului 2, articolului 4 alineat 4, articolului 5 alineat 1, articolului 136, articolului 138, articolului 140 și articolului 142 alineat 1 din legea nr.85/2006.
La 18 februarie 2010, intimatul - pârât a depus întâmpinări la recursurile declarate de Comitetul creditorilor - prin președinte SECTOR II B și de SECTOR II B, prin care s-a apărat față de motivele de recurs în fapt și în drept, solicitând respingerea recursurilor.
La termenul din 18 februarie 2010, Curtea a invocat ex oficio excepția lipsei calității procesuale active a recurentei SECTOR II
Excepția este întemeiată. Cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a intimatului - pârât a fost formulată, în condițiile articolului 138 alineat 3 din legea nr.85/2006, de către Comitetul creditorilor, prin președinte. Ca atare, legitimarea procesuală în recursul îndreptat împotriva sentinței prin care această cerere s-a respins o are tot Comitetul creditorilor, nu fiecare creditor în parte. Neexistând identitate între titularul cererii de atragere a răspunderii patrimoniale, care este Comitetul creditorilor, ca entitate distinctă de fiecare creditor în parte, și titularul cererii de recurs, Curtea va respinge recursul declarat de creditoarea SECTOR II B pentru lipsa calității procesuale active.
Față de actele și lucrările dosarului, de probele administrate în cauză, Curtea apreciază recursurile declarate de Comitetul creditorilor - prin SECTOR II B și de ca nefondate și urmează a le respinge pentru următoarele considerente:
Recursul Comitetul creditoriloreste nefondat.
Autorizat de judecătorul - sindic în conformitate cu dispozițiile articolului 138 alineat 3 din legea nr.85/2006 prin încheierea de la 23 octombrie 2008, Comitetul creditorilor a formulat cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a intimatului - pârât întemeiată pe dispozițiile articolului 138 litera c din Legea nr. 85/2006 (filele 3-7 ale dosarului de fond, vol. II), cerere precizată la 14 noiembrie 2008 doar sub aspectul pasivului rămas neacoperit.
Curtea constată că această cerere a fost motivată pe de o parte prin raportare la dispozițiile articolului 27 din legea nr.85/2006, sens în care s-a susținut că intimatul - pârât nu a respectat obligația legală de a solicita, în termenul defipt de lege, deschiderea procedurii insolvenței. Pe de altă parte, cererea a fost motivată și în funcție de cauzele indicate de lichidator la filele 13 și 14 ale raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la insolvență (fila 3 dosarului de fond vol.II), recurentul-reclamant conchizând, față de aceste cauze, că intimatul - pârât, ca administrator, avea obligația de a depune maximă diligență în mandatul comercial asumat (fila 6 dosarului de fond vol.II).
Curtea apreciază, în consens cu recurentul - reclamant, că dispozițiile articolului 138 din legea nr.85/2006 instituie răspunderea civilă delictuală a membrilor organelor de conducere ale societății debitoare și că, pentru antrenarea răspunderii, este necesară proba elementelor cumulative prevăzute de articolele 998-999 Cod civil. În plus, aceste dispoziții legale impun ca atragerea răspunderii să intervină în funcție de o calitate determinată a persoanei fizice raportat la debitorul aflat în insolvență, pentru faptele anume prevăzute la literele a-g, dar și în condițiile în care se dovedește legătura de cauzalitate dintre aceste fapte și starea de insolvență a debitorului.
În lumina acestor considerente, Curtea apreciază că dispozițiile articolului 138 din legea nr.85/2006 nu instituie nici o prezumție, nici măcar relativă, a existenței vreunuia din elementele generale și speciale ale răspunderii materiale, reclamantul având obligația de a le proba în condițiile articolului 1169 Cod civil, în întregime și cumulativ.
Este indiscutabil că în cauză creditorii sunt prejudiciați, întrucât creanțele acestora nu au fost acoperite în întregime, după cum indiscutabilă este starea de insolvență a debitoarei SC ART SRL. Ca atare, premisa răspunderii prevăzute de articolul 138 din legea nr.85/2006, respectivprejudiciul,este dovedită.
În ce priveștefapta,Curtea apreciază că aceasta trebuia să se circumscrie dispozițiilor articolului 138 alineat 1 litera c din legea nr.85/2006, întrucât în aceste limite Comitetul creditorilor a învestit instanța, iar limitele învestirii nu pot fi depășite, conform dispozițiilor articolului 149 din legea nr. 85/2006, raportat la articolul 129 alineat ultim Cod procedură civilă.
Dispozițiile articolului 138 alineat 1 litera c din legea insolvenței incrimineazăfaptamembrilor organelor de conducere ale societățiide a dispune, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.Se constată pe de o parte că nu există nici o normă de trimitere între acest text legal și dispozițiile articolului 27 din același act normativ. Pe de altă parte, se poate lesne constata, față de condiția impusă de articolul 138 alineat 1 din legea insolvenței, că nerespectarea prescripțiilor prevăzute în articolul 27 din lege nu se circumscrie faptei prevăzute de articolul 138 alineat 1 litera c.
Dispozițiile articolului 138 din lege sancționeazănumai acele fapte,prevăzute la literele a-g,care au cauzat starea de insolvență a debitoarei.Fapta administratorului care nu a sesizat tribunalul cu o cerere de deschidere a procedurii insolvenței nu cade sub incidența dispozițiilor articolului 138 din lege, întrucât este ulterioară instalării stării de insolvență.Această faptă, mai precis omisiunea,devine culpabilă atunci când conduita impusă nu s-a manifestat în intervalul de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență(articolul 27 alineat 1 din legea nmr.85/2006).
dispozițiilor articolului 27 alineat 1 din legea nr.85/2006 neputând constitui motiv de ajungere în insolvență, nu poate fi pusă în relație cu nici una din faptele prevăzute de articolul 138 alineat 1 literele a-g din lege.
Atragerea răspunderii patrimoniale nu poate fi realizată nici prin raportare la alineatul 2 al articolului 27 din legea insolvenței, întrucât în caz de insolvență iminentă debitoarea (prin organele de conducere - conform alineat 3) areposibilitatea, nu obligațiade a solicita deschiderea procedurii, dispozițiile alineat 4 al articolului 27 obligând-o la prudență maximă și la aprecierea riguroasă a momentului oportun pentru a sesiza tribunalul. Ca atare, câtă vreme în caz de insolvență iminentă debitoarea are doar facultatea (dreptul) de a cere deschiderea procedurii, nu și obligația legală de a face, în cazul în care nu se adresează tribunalului aceastăcomite o omisiune căreia îi lipsește caracterul ilicit.
Conchizând, Curtea apreciază că nerespectarea dispozițiilor articolului 27 din legea nr. 85/2006 nu se circumscrie nici faptei prevăzute de articolul 138 alineat 1 litera c din lege și nici nu respectă cerința impusă de acest text legal ca fapta (omisiunea) să fi cauzat starea de insolvență a debitoarei.
În ce privește cea de a doua categorie de fapte invocate în susținerea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale, Curtea constată că recurentul-reclamant, plecând de la acțiuni sau inacțiuni apreciate de lichidator drept cauze ale insolvenței, le-a reunit sub forma lipsei de diligență maximă în executarea mandatului asumat.
Această faptă, care se prezintă tot sub forma unei inacțiuni, nu se circumscrie situației prevăzute de articolul 138 alineat 1 litera c din legea nr.85/2006, care îmbracă forma uneiacțiuni voluntare(au dispus continuarea activității) și direcționatecătre un scop precis: satisfacerea interesului propriual administratorului, în detrimentul societății.
Curtea constată, de asemenea, că nici una din acțiunile sau inacțiunile indicate de lichidator drept cauză a insolvenței nu se circumscrie sferei de aplicare a dispozițiilor articolului 138 alineat 1 litera c din legea nr.85/2006, neexistând nici o dovadă certă că managementul deficitar ce i se impută intimatului - pârât a fost adoptat în scopul satisfacerii interesului propriu al acestuia.
Pe cale de consecință, Curtea apreciază că, atâta vreme cât în speță s-a dovedit cu certitudine un singur element al răspunderii patrimoniale, respectiv prejudiciul, cât faptele imputate administratorului societății debitoare nu se încadrează în tipologia celor prevăzute de articolul 138 alineat 1 litera c din legea nr.85/2006, atâta vreme cât răspunderea patrimonială poate fi antrenată numai în cazul în care toate elementele acesteia sunt întrunite, iar acest lucru nu s-a dovedit în cauză, soluția pronunțată de judecătorul - sindic este legală și temeinică, fiind în concordanță atât cu probele, cât și cu dispozițiile legale sus enunțate, criticile formulate fiind fără temei.
Recursul declarat de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUIeste nefondat. Curtea constată că, strict formal, recurenta critică soluția de închidere a procedurii și solicită modificarea hotărârii în sensul continuării procedurii de lichidare până la acoperirea tuturor creanțelor. Constată însă și că, strict sub aspectul închiderii procedurii, recurenta-creditoare nu invocă nesocotirea dispozițiilor privitoare la închiderea procedurii (articolul 131 și următoarele. din legea nr.85/2006).
În realitate, recurenta, sub haina recursului declarat în legătură cu măsura închiderii procedurii, încearcă să valorifice critici privitoare la modul de soluționarea a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale; or, sub acest aspect, pus în discuția părților din oficiu, așa cum rezultă din practicaua prezentei decizii, în calitate de creditor luat ut singuli, nu este îndrituită să atace hotărârea judecătorului - sindic, întrucât nu este titularul cererii de atragere a răspunderii patrimoniale.
Nu este îndrituită să critice pe aceeași cale nici raportul privind cauzele ajungerii în insolvență, împotriva căruia avea calea contestației, dată în competența judecătorului - sindic de articolul 11 alineat 1 litera e din legea nr. 85/2006 și nici activitatea lichidatorului judiciar, întrucât avea la dispoziție calea prevăzută de articolul 22 alineat 2 și de articolul 25 din același act normativ. Nefăcând dovada că a uzat de acest căi procedurale, recurentul nu își poate valorifica aceste drepturi direct în calea de atac a recursului îndreptat împotriva sentinței de închidere a procedurii.
Pe cale de consecință, strict sub aspectul închiderii procedurii, hotărârea este pronunțată cu respectarea dispozițiilor articolului 132 alineat 2 din legea nr.85/2006, Curtea apreciind soluția respectivă ca temeinică și legală.
În raport de considerentele ce preced, Curtea apreciază că în cauză nu subzistă motivul de recurs prevăzut de articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă, că hotărârea recurată nu este susceptibilă de a fi reformată nici după examinarea cauzei sub toate aspectele, în condițiile articolului 3041Cod procedură civilă, de aceea, în temeiul articolului 312 alineat 1 teza a II a Cod procedură civilă va respinge ca nefondate recursurile declarate de COMITETUL CREDITORILOR - prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR II B și de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurentele creditoare COMITETUL CREDITORILOR PRIN ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 B și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței comerciale nr.2990/28.05.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC ART SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR, intimatul pârât și intimatele creditoare SC SRL și INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ.
Respinge pentru lipsa calității procesuale active recursul declarat de DIRECȚIA VENITURI BUGET LOCAL SECTOR 2
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
- -
GREFIER
-
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex./
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător - sindic
Președinte:Eugenia VoicheciJudecători:Eugenia Voicheci, Gabriela Sorina Prepeliță, Carmen
