Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 354/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIA Nr. 354/

Ședința publică de la 12 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Simona Gavrilă

JUDECĂTOR 2: Sarmisegetuza Tulbure dr. - -

JUDECĂTOR 3: Rodica Dorin

Grefier -- -

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de creditoarea S B, cu sediul in sector 1,--11, impotriva sentinței comerciale nr.274 din 09.03.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatii: SC G- prin lichidator judiciar C CO SRL G, Administrația Finanțelor Publice G, Consiliul Local, SC SRL G, C - SRL G și ORC de pe lângă Tribunalul Galați, având ca obiect- angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată, recursul este motivat, scutit de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, iar prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.

Instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sent.com.274/09.03.2009 pronunțată de judecătorul-sindic în dosarul nr- al Tribunalului Galațis -a respins cererea de autorizare executare silită a foștilor administratori ai debitoarei formulată de creditoarea, ca fiind nefondată.

S-a aprobat raportul final întocmit de lichidatorul judiciar L G și, în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006, s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei c G și radierea acesteia din registrul comerțului.

În temeiul art.136 din Legea nr.85/2006 s-a dispus notificarea hotărârii debitorului, creditorilor lichidatorului judiciar, P G și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați, pentru efectuarea mențiunii de radiere precum și publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvență.

S-a aprobat decontul de cheltuieli.

S-a dispus plata către lichidator a sumei de 25.481,13 lei reprezentând onorariu și cheltuieli de procedură din fondul de lichidare.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a motivat, în ceea ce privește cererea de autorizare a executării silite împotriva asociaților societății debitoare următoarele:

În ceea ce îl privește pe asociatul rezultă din adresa nr.-/20.02.2009 a Primăriei G că nu figurează în evidențele fiscale cu bunuri ce ar putea fi supuse executării. Celălalt asociat deține împreună cu soția sa un apartament în G, str.-, nr.24, -.13. Judecătorul-sindic a considerat că proprietatea asupra apartamentului este codevălmașă iar executarea cotei-indivize ce se cuvine administratorului presupune un partaj al bunurilor comune și cheltuieli însemnate pentru care creditorii nu au fost de acord să avanseze sumele necesare.

Sub aspectul cererii de închidere a procedurii, reținând că în cauză sunt incidente disp.art.131 din Lege, a admis cererea lichidatorului judiciar.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat recurs creditoarea S înregistrat sub nr- pe rolul Curții de APEL GALAȚI.

A criticat hotărârea recurată pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând admiterea recursului, casarea sentinței comerciale nr.274/09.032.009 și obligarea instanței să pronunțe o sentință privind executarea silită a asociaților, urmând ca executarea silită să fie făcută de lichidatorul judiciar în conformitate cu disp.art.126 din Legea nr.85/2006.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat următoarele:

Lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii iar prejudiciul S constând în creanța preluată de la. nu a fost recuperat în cadrul procedurii, recurenta s-a opus acestei măsuri întrucât conform art.126 asociații debitoarei răspund pentru prejudiciile create până la acoperirea lor.

Art.126 prevede în mod expres faptul că în cazul în care instanța nu va pronunța o sentință definitivă și executorie, această hotărâre va fi pusă în executare de lichidator, prin executor judecătoresc.

acestor sume de către oricare creditor ar implica chiar o modificare a creanțelor, ceea ce legea nu permite, atâta timp cât sunt stabilite termene imperative pentru întocmirea și definitivarea tabelului creanțelor.

Recurenta-creditoare a învederat că societatea debitoare este o societate în nume colectiv astfel că sunt aplicabile disp.art.85 din Legea nr.31/1990 în sensul că aceștia sunt obligați nelimitat și în solidar pentru operațiunile îndeplinite în numele

În cazul de față, judecătorul-sindic nu a aplicat corect dispozițiile art.126 din Legea nr.85/2006 și a analizat total eronat cererea

Față de motivele expuse a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

În drept, a invocat disp.art.304 pct.8,9, art.304 ind.1 pr.civ. art.20, art.126 din Legea nr.31/1990 republicată.

S-au citat legal părțile.

Intimații nu au formulat întâmpinare.

Recursul este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Societatea debitoare este o societate în nume colectiv având doi asociați: cu o cotă de participare la beneficii și pierderi de 99% și cu o cotă de participare la beneficii și pierderi de 1%.

Potrivit art.126 din Legea nr.85/2006, "în cazul în care bunurile care alcătuiesc averea unei societăți în nume colectiv nu sunt suficiente pentru plata creanțelor înregistrate în tabelul definitiv consolidat, de creanțe împotriva societății, judecătorul-sindic va autoriza executarea silită în condițiile legii, împotriva asociaților cu răspundere nelimitată, pronunțând o sentință definitivă și executorie,care va fi pusă în executare de lichidator, prin executor judecătoresc".

Judecătorul-sindic a fost investit cu soluționarea unei cereri de autorizare executare silită împotriva asociaților societății debitoare, în temeiul art.126 din Lege.

În soluționarea cererii judecătorul-sindic, fără a stabili corect cadrul procesual prin citarea asociaților societății debitoare și comunicarea cererii de autorizare a executării silite și nu a verificat îndeplinirea condițiilor prev. de art.126 din Lege, a constatat că nu este posibilă executarea silită asupra asociaților pârâți.

O atare constatare nu intră în atribuțiile judecătorului-sindic ci, lichidatorul judiciar împreună cu executorul judecătoresc sunt persoanele abilitate de lege să efectueze acte de executare silită și eventual, să constate imposibilitatea executării silite a asociaților datorită lipsei sumelor de bani necesare pentru procedura de executare sau datorită inexistenței bunurilor și oricăror sume de bani în averea asociaților debitoarei.

Respingând cererea de autorizare cu motivarea că în averea asociaților pârâți nu există bunuri susceptibile de a fi executate silit respectiv, că nu există sume de bani pentru executarea silită, judecătorul-sindic practic nu a soluționat fondul cauzei deoarece cererea este întemeiată pe disp.art.126 din Lege, iar aceste prevederi legale nu condiționează autorizarea executării silite de efectuarea unor verificări prealabile cu privire la averea asociaților.

În raport de aceste considerente, în temeiul art 312 alin.1 și 5 pr.civ. va admite recursul creditoarei S și va casa în tot sentința recurată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Casarea în tot a sentinței este necesară deoarece din economia legii rezultă că cererea de autorizare a executării silite se soluționează în cadrul procedurii insolvenței și înainte de a se pronunța închiderea acestei proceduri, fapt explicabil prin efectele pe care le-ar produce închiderea procedurii și care s-ar răsfrânge și asupra cererii de autorizare a executării silite, afectând-o de un final de neprimire.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta-creditoare, B, cu sediul in sector 1,--11, împotriva sentinței comerciale nr.274 din 09.03.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr.63/J/2004 al Tribunalului Galați.

Casează, în tot, sentința recurată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 12 Iunie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

dr-- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

Tehno.O/30.06.2009/2 ex.

Fond-

Președinte:Simona Gavrilă
Judecători:Simona Gavrilă, Sarmisegetuza Tulbure, Rodica Dorin

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 354/2009. Curtea de Apel Galati