Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 38/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIA NR.38/

Ședința publică de la 18 Ianuarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Sarmisegetuza Tulbure dr. - -

JUDECĂTOR 2: Gina Ignat

JUDECĂTOR 3: Alexandrina Zaharia dr. - -

Grefier - - -

-.-.-.-.-

Pe rol fiind judecarea contestației în anulare a decizei comerciale nr.526/27.06.2007 pronunțată de Curtea de Apel G in dosrulnr-, formulată de contestatorii și, în contradictoriu cu intimatii P V,

La apelul nominal răspunde pentru contestatorii și, avocat cu delegație la dosar, lipsă fiind intimații.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că s-a depus la dosar cererea de recuzare formulată de către Cabinetul Individual de Avocatură in calitate de reprezentant al contestatorilor și, timbrată cu suma de 0,15 lei timbru judiciar.

Instanța aduce la cunoștință faptul că a fost respinsă cererea de recuzare, ca nefondată. Din oficiu pune în discuție exceptia tardivității contestației în anulare.

Apărătorul contestatorilor solicită admiterea contestației în anulare a deciziei comerciale nr.526/27.06.2007 pronunțată de Curtea de Apel G, în temeiul art.317 al.1 pct.1 pr.civ. pe motiv că la data pronunțării acestei hotărâri procedura de citare nu era îndeplinită față de contestatorii și. Precizează că din practicaua acestei hotărâri rezultă că instanța a dispus introducerea în cauză a numitilor și, însă nu a acordat un nou termen de judecată în vederea citării acestora.Raportat la această situatie de fapt, apreciază că hotărârea a fost pronunțată cu lipsă de procedură față de cei doi contestatori. Confirmă faptul că pe rolul acestei instanțe a mai existat o contestație în anulare formulată de către contestatorii și, care a fost anulată ca netimbrată, însă neexistând o cercetare asupra fondului cauzei, nu se poate opune existența autorității de lucru judecat. Cu privire la exceptia de tardivitate invocată de către instanță, sustine că dat fiind faptul că hotărârea nu se comunică, fiind irevocabilă, a luat cunoștință despre soluția primei contestații la momentul formulării celei de-a doua contestații.

CURTEA

Asupra contestație în anulare de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr-, petenții și au contestat decizia comercială nr.526/R pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în data de 27.06.2007 în dosarul nr-, în temeiul art.318 pr.civ. solicitând, pe cale de consecință, anularea respectivei hotărâri și rejudecarea recursului.

A mai solicitat contestatoarea obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Ca și motive de retractare, contestatoarea a invocat, pe de o parte, săvârșirea unei greșeli materiale, iar pe de altă parte, necercetarea "cu seriozitate" a unuia din motivele de recurs.

La termenul de judecată din 28.11.2007, contestatorii, prin apărător, au învederat că există incompatibilitate în raport de dispozițiile art.317 alin.1 pct.1 și art.318 pr.civ. care constituie temeiul de drept al contestației.

În raport de noul motiv de contestație, același apărător a depus la dosar un exemplar al contestației în anulare diferit de cel existent la dosar, cea de-a doua formulare conținând, într-adevăr, motivul întemeiat pe art.317 alin.1 pct.1 pr.civ.

Procedând la verificarea datei de depunere a celor două cereri de contestație, Curtea a constatat următoarele:

Curtea de APEL GALAȚIa mai fost sesizată cu contestație în anulare, de către aceiași petenți, în data de 22.08.2007, contestație ce a fost anulată ca netimbrată prin decizia comercială nr.669/2007.

Cererea de contestație depusă în copie la termenul din 28.11.2007 este identică cu cea aflată în dosarul soluționat prin decizia comercială nr.669/2007.

Față de această împrejurare, a reiterării contestației în anulare, contestatorii s-au apărat în sensul că erau îndreptățiți a solicita soluționarea în fond a solicitării de retractare, câtă vreme prima judecată s-a realizat pe excepție.

Intimata C Internațional SA a invocat, însă, excepția tardivității introducerii contestației în anulare, excepție pe care Curtea o apreciază întemeiată, din perspectiva următoarelor considerațiuni:

Potrivit disp.art.319 alin.2 pr.civ. împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.

În speță, fiind vorba de o hotărâre irevocabilă (care nu se comunică) nu se poate stabili cu certitudine data la care contestatorii au avut cunoștință de soluția instanței de recurs.

Având în vedere, însă, că petenții au mai formulat o contestație în anulare, înregistrată la Curtea de APEL GALAȚI la data de 22.08.2007, se prezumă că cel puțin mai târziu la acea dată contestatorii cunoșteau conținutul deciziei nr.526/27.06.2007 a Curții de APEL GALAȚI.

Raportat la data de 22.08.2007, termenul de 15 zile prescris de disp.art.319 pr.civ. s-a îndeplinit înainte de data investirii Curții cu cea de-a doua contestație (19.09.2007), motiv pentru care urmează aor espinge, ca fiind tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca fiind tardiv formulată, contestația în anulare formulată de contestatorii și, domiciliati in comuna, judetul V, împotriva deciziei comerciale nr.526/27.06.2007 pronunțată de Curtea de Apel G in dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 18 Ianuarie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. -

Tehno.O/15.02.2008/2 ex.

Recurs - //

Președinte:Sarmisegetuza Tulbure
Judecători:Sarmisegetuza Tulbure, Gina Ignat, Alexandrina Zaharia

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 38/2008. Curtea de Apel Galati