Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 390/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIE Nr. 390/
Ședința publică de la 19 mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sarmisegetuza Tulbure dr. - -
JUDECĂTOR 2: Valentina Vrabie
JUDECĂTOR 3: Alexandrina Zaharia dr. - -
Grefier - - -
.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de către creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - cu sediul în B,--11, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr. 1000/26.09.2007, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - "" SRL G prin lichidator judiciar, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE G, și de pe lângă Tribunalul Galați, cauza având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la primul termen de judecată, motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, și prin motivele de recurs recurenta a solicitat în condițiile prevăzute de art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, judecata cauzei în lipsă.
După verificare, Curtea constată cauza în stare de judecată și reține dosarul pentru soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința nr. 1000/26.09.2007, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Galați, s-a aprobat raportul final, întocmit de lichidatorul judiciar 2000
În temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei - "" SRL G și radierea acesteia din registrul comerțului.
S-a aprobat în parte decontul de cheltuieli și s-a dispus plata sumei de 1574,29 lei din fondul special către lichidatorul 2000 S-a respins cererea pentru suma de 285 lei, reprezentând taxă pe valoare adăugată, ca nefondată.
Conform art. 136 din Legea nr. 85/2006 au fost descărcați judecătorul sindic și lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că, prin sentința nr. 195/21.02.2007 s-a deschis procedura simplificată a insolvenței.
A constatat că, la data de 27.06.2007, lichidatorul judiciar 2000 SPPI Gas olicitat, prin raportul final să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitoarei și neavansării de către creditori a sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare.
A constatat incidența dispozițiilor art. 131 din Legea 85/2006.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs creditoarea AVAS înregistrat sub nr- pe rolul Curții de APEL GALAȚI - secția comercială, maritimă și fluvială.
Sentința recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, pentru următoarele motive:
Lichidatorul judiciar, în mod greșit, nu a convocat comitetul creditorilor pentru a supune la vot oportunitatea formulării cererii de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere ale societății debitoare.
În speță, se impunea atragerea răspunderii membrilor fostei conduceri a falitei, în condițiile în care erau întrunite condițiile prevăzute de art. 138 lit. e din Legea 85/2006.
Astfel, creditoarea recurentă a suferit un prejudiciu prin ajungerea debitoarei în stare de insolvență și nerecuperarea creanței în cadrul procedurii, iar administratorul a încălcat normele legale care îi impuneau să solicite deschiderea procedurii insolvenței, în termen de 30 de zile de la data apariției acestei stări (art. 32 alin. 1 din Legea 85/2006).
În ce privește răspunderea administratorului, aceasta este guvernată de prevederile art. 72 din Legea 31/1990 republicată, art. 374 Cod comercial, art. 1540, 1080 și art. 1082 Cod civil.
În drept, a invocat dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă și art. 12 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În primul rând, convocarea comitetului creditorilor nu este atributul exclusiv al administratorului/lichidatorului judiciar. Astfel, potrivit art. 17 alin.2 din Legea 85/2006, comitetul creditorilor se poate întruni, ori de câte ori este necesar, și la cererea a doi dintre membrii săi.
În al doilea rând, în speță nu și-au înregistrat creanțe decât 2 (doi) creditori, respectiv creditoarea-recurentă AVAS și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului În atare situație, nu erau îndeplinite condițiile art. 16 alin. 1,4 și 5 din Legea 85/2006, pentru desemnarea unui comitet al creditorilor, fiind necesară existența în procedură a unui număr minim de 3 (trei) creditori.
Totuși, cererile în care este recunoscută legitimare procesuală activă doar comitetului creditorilor pot fi promovate doar de unicul creditor sau de către cei doi creditori. Judecătorul sindic poate stabili că acești creditori, fiind singurii participanți la procedură cu această calitate, sunt abilitați în promovarea acțiunilor, împreună. Aceasta întrucât principalul rol al comitetului creditorilor este acela de a reprezenta interesul concursual al adunării creditorilor în procedură. Or, în această situație, există identitate între cei doi participanți la procedură ( adunarea creditorilor și comitetul creditorilor).
Creditoarea recurentă nu a uzat de aceste drepturi și nu a solicitat judecătorului sindic, în condițiile art. 138 alin. 3 din Legea 85/2006, să fie autorizați cei doi creditori să formuleze acțiune în antrenare răspundere. Ca atare, prin motivele de recurs își invocă propria pasivitate în cursul derulării procedurii.
Cât privește celelalte susțineri, referitoare la existența premiselor necesare antrenării răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale debitoarei - societate comercială cu răspundere limitată, constată că sunt străine de conținutul hotărârii a cărei reformare se solicită câtă vreme judecătorul sindic nu a fost sesizat cu soluționarea unei atare cereri, criticile formulate în recurs sunt vădit nefondate.
Față de considerentele ce preced, potrivit art.312 alin. 1 raportat la art. 3041Cod procedură civilă, va respinge prezentul recurs, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca fiind nefondat, recursul declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - cu sediul în B,--11, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr. 1000/26.09.2007, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - "" SRL G prin lichidator judiciar, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE G, și de pe lângă Tribunalul Galați.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 mai 2008.
Președinte, dr.- - | Judecător, - - | Judecător, dr. - - |
Grefier, - - |
Red.
Tehno: 3 ex./19.06.08
Fond:
Președinte:Sarmisegetuza TulbureJudecători:Sarmisegetuza Tulbure, Valentina Vrabie, Alexandrina Zaharia