Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 403/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECTIA A VI-A COMERCIALA
DECIZIA COMERCIALĂ NR.403
Ședința publică de la 16.03.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Alina Sekely Popa
JUDECĂTOR 2: Aurică Avram
JUDECATOR I
GREFIER
Pe rol pronunțarea recursurilor formulate de recurentele COMPANIA NATIONALA DE TRANSPORTURI AERIENE ROMANE, AUTORITATEA CIVILA si AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva încheierii din data de 07.02.2007 pronunțata de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr-, in contradictoriu cu intimații, -, si intimata-debitoare 2000
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 9.03.2009, fiind consemnate prin încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 16.03.2009.
CURTEA:
Asupra recursului de față, deliberând, constată:
Prin sentința comercială nr. 372/07.02.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială au fost admise în parte cererile formulate de creditorii Compania Națională de Transporturi Aeriene Române, Autoritatea Civilă Română, Administrația Română a Serviciilor de - ROMAT, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și și a fost obligat pârâtul să suporte pasivul societății debitoare 2000 în sumă de 1.007.096,9 lei (RON), dispunându-se ca, în temeiul art. 142 din Legea nr. 85/2006, executarea silită să se efectueze conform Codului d e procedură civilă. Au fost respinse ca neîntemeiate cererile creditorilor împotriva pârâților, și. A fost respinsă cererea pârâtului de obligare la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a expus că cererea creditoarei Autoritatea Civilă Română a fost admisă prin încheierea de ședință din data de 08.04.2002 și s-a dispus deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995 împotriva societății debitoare 2000, fiind desemnat administrator judiciar. Prin încheierea de ședință din data de 03.11.2004 s-a dispus trecerea la procedura falimentului, fiind desemnat lichidator judiciar.
S-a mai arătat că prin cererile depuse la dosar pentru termenul din data de 07.09.2005, creditorii Compania Națională de Transporturi Aeriene Române și Autoritatea Civilă Română au solicitat atragerea răspunderii întemeiate pe dispozițiile art. 124 lit. a-d din Legea nr. 64/1995, respectiv art. 137 lit. a-d din aceeași lege modificată, împotriva pârâților, și, pentru faptele de a continua o activitate care duce în mod vădit persoana juridică la încetare de plăți, de a ține o contabilitate fictivă, de a depune bilanțurile semestriale și anuale la Administrația Financiară și de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea. Pentru pârâții și s-a solicitat atragerea răspunderii și pentru faptul că au folosit bunurile persoanei juridice în folos propriu, au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice, au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice.
Au mai formulat cereri de atragere a răspunderii și creditorii, Aeroportul I și Administrația Finanțelor Publice Sector 1 B, aceasta din urmă arătând că nu mai persistă în cererea formulată. creditori au arătat că pârâții nu și-au îndeplinit toate obligațiile legale privind administrarea societății, respectiv nu au condus și organizat evidența contabilă conform Legii nr. 82/1991 și Legii nr. 31/1990, culpa pârâților fiind prezumată potrivit art. 1082.civ. fiind vorba despre o răspundere contractuală.
Pârâții, și au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea cererilor ca neîntemeiate. Pârâtul a arătat că a avut numai calitatea de asociat, nu a deținut vreo funcție de conducere în societate și nu a săvârșit vreuna dintre faptele prevăzute de art. 137 din lege. Pârâtul a susținut că nu a deținut vreo funcție de conducere la data încheierii contractelor de împrumut, funcția de director deținând-o în perioada ianuarie-august 2000, astfel că nu avea vreo obligație privind înregistrarea documentelor sau depunerea banilor rezultați în urma perfectării tranzacțiilor. Mai mult, cele două contracte au fost anulate pentru viciu de formă, iar prin încheierea lor nu s-a cauzat nici un prejudiciu societății debitoare, bunurile fiind valorificate în cadrul procedurii. Pârâta a solicitat respingerea cererilor, întrucât nu a fost implicată decizional în luarea unor măsuri care să conducă la ajungerea societății în faliment și nu a comis vreo faptă de natură să-i atragă răspunderea patrimonială.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța a reținut că, potrivit relațiilor emise de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, pârâții, și au fost asociați în cadrul societății debitoare C. 2000, primul deținând și funcția de administrator pe toată durata de funcționare a societății. La data de 28.09.2000, pârâtul a cesionat părțile sale sociale pârâtului.
Din înscrisurile depuse de pârâți la dosar a rezultat că pârâtul a fost încadrat în funcția de director comercial la 2000 la data de 01.01.2000, fără a exista mențiuni cu privire la data încetării încadrării sale, pârâta a deținut funcția de director administrativ în perioada 25.08.1999-31.12.1999, așa cum rezultă din carnetul de muncă, pârâtul apare ca și colaborator pe lunile iunie-septembrie 1999, având calitatea de comandor de zbor la 2000, iar pârâtul a deținut funcția de load manager conform contractului individual de muncă.
S-a arătat că, prin rapoartele de activitate întocmite, lichidatorul judiciar a apreciat că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 137 lit. c,d și e din Legea nr. 85/2006, având în vedere că pârâții au ascuns o parte din activul persoanei juridice, au dispus continuarea activității în condițiile în care încă din primul an societatea nu și-a putut acoperi datoriile exigibile cu lichiditățile disponibile, a apreciat incidența dispozițiilor art. 137 lit. a și e din lege în sarcina pârâtului prin sustragerea a două aeronave AN 24 de la executarea colectivă în procedura falimentului prin simularea unor ipoteci pentru garantarea unor pretinse împrumuturi și fapta pârâtului de a înstrăina propriei sale soții autoturismul 10.
S-a menționat că în cauză a fost efectuată o expertiză contabilă, expertul reținând că în cadrul 2000 nu a fost organizată și condusă contabilitatea proprie potrivit Legii contabilității nr. 82/1991 cu modificările ulterioare. Astfel, majoritatea documentelor în care au fost consemnate operațiunile patrimoniale nu îndeplinesc condițiile prevăzute de dispozițiile legale pentru ca acestea să fie considerate documente justificative, facturile emise de furnizori pe numele societății debitoare pentru serviciile prestate acesteia nu au fost semnate de beneficiarul serviciilor, încălcându-se normele metodologice pentru întocmirea și utilizarea formularelor pentru activitatea financiar -contabilă, nu a fost efectuată inventarierea generală a patrimoniului în anul 1999 și nici cu ocazia încetării activității, încălcându-se astfel dispozițiile art. 8 din Legea nr. 82/1991; nu au fost folosite pentru ținerea contabilității principalele registre care permit identificarea și controlul operațiunilor patrimoniale efectuate, balanțele de verificare lunară nu au fost întocmite pe baza registrelor deoarece acestea nu au fost ținute, datele înscrise în balanțele de verificare fiind stabilite extracontabil pe baza centralizatoarelor și a notelor contabile întocmite manual, formularele de bilanț contabil și cele de raportare contabilă aferente anilor 1999 și 2000 depuse la Administrația Financiară au fost întocmite pe baza balanțelor de verificare care nu pot fi verificate cu privire la realitatea operațiunilor, nefiind întocmite cu respectarea dispozițiilor legale. Din analiza balanței de verificare de la 31.08.2000 rezultă că în perioada iunie 1999- august 2000 2000 a înregistrat mijloace circulante în sumă de 22.726.094.000 lei, iar la data de 31.08.2000, avea de încasat de la clienți și de la bugetul de stat suma de 43.598.741.000 lei, dispunea de mijloace bănești în sumă de 42.989.000 lei și avea obligații de plată în sumă de 27.027.811.000 lei, având un deficit de mijloace bănești de 23.386.151.000 lei. S-a concluzionat că gestiunea societății debitoare a fost condusă necorespunzător și nelegal, respectiv de la o lună la alta activitatea de prestare de servicii de transport, materializată în venituri facturate a fost mai redusă, iar cheltuielile efectuate au fost de 3,5 ori mai mari decât veniturile realizate pe perioada iunie 1999- august 2000.
Față de probele administrate, instanța a apreciat incidența faptei prevăzute de art. 137 lit. d din Legea nr. 64/1995 în sarcina pârâtului, în sensul că nu a ținut contabilitatea potrivit legii, pârâtul fiind singurul administrator al societății debitoare. S-a considerat că datorită nedepunerii documentelor contabile și nerespectării prevederilor art. 27 din Legea nr.82/1991 nu s-a putut stabili situația financiară a debitoarei, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 137 lit. d din Legea nr. 64/1995 de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului. S-a menționat că aceste dispoziții legale se coroborează cu art. 11 alin. 1 din Legea nr. 82/1991 modificată, care dispune că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului sau persoanei care are obligația gestionării unității respective, acesta fiind, în baza art. 73 lit. c din Legea nr. 31/1990, responsabil pentru existența registrelor cerute de lege și pentru corecta lor ținere.
S-a arătat că debitoarea nu a pus la dispoziția lichidatorului judiciar registrele obligatorii prevăzute de art. 20 din Legea nr. 82/1991 și actele justificative de contabilitate primară conform art. 6 din Legea nr. 82/1991, ceea ce creează prezumția inexistenței sau distrugerii lor, bilanțurile depuse la Administrația Financiară fiind doar evidențe analitice din care, în lipsa unor evidențe sintetice și a actelor de contabilitate primară, nu se pot obține datele necesare pentru verificarea legalității operațiunilor desfășurate.
Au fost analizate și prevederile Actului constitutiv al societății debitoare, prevederi potrivit cărora administratorul este răspunzător față de societate pentru existența registrelor prevăzute de lege și pentru corecta lor ținere și poate delega unele din atribuțiile sale altor persoane pe bază de mandat scris, situație în care răspunderea era solidară cu cel împuternicit pentru pagubele cauzate societății.
S-a considerat că faptul că pârâții, și au deținut funcția de directori în cadrul societății debitoare nu este de natură să conducă la concluzia săvârșirii faptei prevăzute de art. 137 alin. 1 lit. d din Legea nr. 64/1995, atâta timp cât nu au existat fișe cu atribuții de serviciu din care să rezulte responsabilitățile lor legat de ținerea contabilității.
Cu privire la incidența dispozițiilor art. 137 lit. a din Legea nr. 64/1995 republicată, instanța a arătat că, potrivit bilanțului contabil, la finele anului 2000, societatea debitoare figura cu active care nu au putut fi identificate spre a fi valorificate în cadrul procedurii de faliment, respectiv aparatură în valoare de 88.301.000 lei, mobilier în valoare de 61.207.000 lei, mijloace de transport în valoare de 417.117.000 lei și numerarul de 42.989.000 lei. Instanța a reținut săvârșirea faptei prevăzute de art. 137 lit. a, aceea de a folosi bunurile persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, prin aceasta contribuindu-se la ajungerea societății la încetare de plăți, în sarcina pârâtului, întrucât era persoana cu atribuții de conducere și nu a pus la dispoziție acte din care să rezulte modalitatea de ieșire a bunurilor din patrimoniul societății debitoare sau destinația sumelor rezultate din valorificarea bunurilor. Încasarea în numerar de către administrator a sumelor luate din societate și nedecontate generează o prezumție de utilizare a acestor sume în interes propriu de natură să atragă răspunderea administratorului.
Cu privire la ceilalți pârâți, s-a arătat că nu există probe din care să rezulte folosirea bunurilor în interes personal sau al altor persoane.
Cu privire la pârâtul, s-a reținut că prin vânzarea autoturismului 10 soției sale la data de 05.07.2002, deci ulterior deschiderii procedurii de faliment - vânzare anulată prin sentința comercială nr. 901/8.07.2004- nu s-a cauzat starea de insolvență a societății, cum prevăd dispozițiile art. 137 din lege.
De asemenea, prin împrumutarea societății debitoare cu suma de 20.000, conform contractelor de împrumut cu garanție mobiliară autentificate sub nr. 1810, 1811 din 02.11.2000, împrumut garantat cu două aeronave AN 24 RV, contracte anulate de către instanță pentru nelegala reprezentare, nu se poate reține fapta prevăzută la art. 137 lit. a sau e din lege în sarcina pârâtului. Prin expertiză s-a stabilit că suma nu a fost depusă și înregistrată în evidența contabilă a 2000, iar prin încheierea contractelor nu s-a cauzat starea de insolvență a societății, cele două aeronave fiind valorificate în cadrul procedurii de lichidare.
În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 137 lit. c din Legea nr. 64/1995 republicată, judecătorul sindic a reținut că nu este suficient ca pârâții să fi dispus continuarea activității societății, ci trebuie probată și împrejurarea că pârâții au dispus în interes personal continuarea activității societății debitoare, fapt neprobat în speță.
Referitor la incidența art. 137 lit. b și e-g din Legea nr. 64/1995 republicată, instanța a apreciat că nu s-a probat săvârșirea acestor fapte de către pârâți în sensul că ar fi efectuat fapte de comerț în interes personal sub acoperirea persoanei juridic, au deturnat sau au ascuns o parte din activul societății, susținerile creditorilor bazându-se pe raportul întocmit de lichidatorul judiciar care creează doar premiza acțiunii în vederea angajării răspunderii pârâților, fără a constitui o dovadă certă că ar fi vorba despre faptele menționate.
S-a mai considerat că răspunderea reglementată de art.137 din Legea nr. 64/1995 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra administratorului, natura juridică a acestei răspunderi fiind aceea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale. Fiind vorba despre o răspundere delictuală, trebuie îndeplinite condițiile generale ale acestei răspunderi civile care reies din art. 998-999.civ.: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre acestea și vinovăția. Fără a se face dovada întrunirii elementelor prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii, în speță a legăturii de cauzalitate, nu se poate atrage răspunderea membrilor organelor de conducere doar pentru simplul fapt că nu au putut fi acoperite toate creanțele în urma lichidării. Nu orice deficiență de natură managerială este de natură a conduce la stabilirea răspunderii organelor de conducere și, față de natura juridică a răspunderii administratorului, nu poate fi primită afirmația creditorilor că, potrivit art. 1082.civ. culpa părților este prezumată.
S-a concluzionat că, din probele administrate în cauză, raportat la considerentele expuse, nu se poate reține săvârșirea faptelor prevăzute de art. 137 din Legea nr. 64/1995 republicată în sarcina pârâților, și, neexistând indiciile săvârșirii unei fapte din categoria celor enumerate de acest text de lege în sarcina acestor pârâți.
În temeiul art. 137 lit. a și d din Legea nr. 64/1995 republicată, judecătorul sindic a admis cererea creditorilor cu privire la pârâtul, pe care l-a obligat să suporte pasivul societății debitoare reținut în tabelul definitiv al creanțelor în sumă de 1.007.096,9 lei (RON), menționându-se că, potrivit art. 142 din Legea nr. 85/2006, executarea silită se va efectua conform prevederilor Codului d e procedură civilă.
Totodată, s-a arătat că nu pot fi acordate cheltuielile de judecată solicitate de pârâtul prin notele scrise, deoarece nu au fost probate în condițiile legii.
Împotriva sentinței comerciale nr. 372/07.02.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială au declarat recurs recurentele Compania Națională de Transporturi Aeriene Române, Autoritatea Civilă Română și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
În recursul declarat de către Compania Națională de Transporturi Aeriene Române s-au invocat dispozițiile art. 3041.pr.civ. și s-a susținut că la pronunțarea hotărârii atacate nu a fost luată în considerare culpa și a celorlalte persoane decât a lui, respectiv a pârâților, și, care, prin activitatea lor au adus debitoarea 2000 în situația de încetare de plăți și în procedura falimentului. În drept au fost invocate dispozițiile art. 3041.pr.civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, această recurentă a arătat că în toate rapoartele întocmite de către lichidatorul judiciar s-a menționat că persoanele cu funcții de conducere în societatea debitoare, respectiv, se fac vinovați de ajungerea societății în stare de faliment, astfel: a folosit bunurile societății în interes personal și a făcut acte de comerț în interes personal sub acoperirea persoanei juridice, vânzând două autoturisme soției sale, a încheiat în mod fictiv contracte de împrumut cu garanție ipotecară pe două aeronave proprietatea debitoarei, contracte ce au fost anulate prin hotărâri judecătorești, a continuat o activitate care ducea în mod vădit persoana juridică la încetare de plăți, a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile și nu a ținut contabilitatea în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în calitatea sa de asociat cu răspundere limitată ar trebui să răspundă în limita cotei deținute din capitalul social de 5% alături de administratorii societății debitoare.
Recursul declarat de Autoritatea Civilă Română a fost de asemenea întemeiat pe dispozițiile art. 3041.pr.civ. și s-a solicitat obligarea suportării pasivului 2000 și de către pârâții, care, prin activitatea lor, au adus societatea debitoare în încetare de plăți.
a solicitat obligarea, în solidar cu pârâtul, și a pârâților, și, pentru săvârșirea faptei prevăzută de dispozițiile art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, respectiv neîndeplinirea obligațiilor legale privind organizarea și ținerea evidenței contabile în conformitate cu prevederile legale în materie. S-a susținut că acești pârâți, cu bună știință nu au procedat la întocmirea înregistrărilor/actelor contabile ale societății, deoarece în lipsa acestor acte nu se poate urmări circulația activelor și a sumelor de bani obținute din activitatea desfășurată de către intimații-pârâți. Este astfel demonstrată legătura de cauzalitate dintre fapta prevăzută de art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006 și ajungerea societății în stare de insolvență, nedepunerea la Fondul asigurărilor sociale de sănătate a contribuțiilor la acest fond reținute de angajator de la salariați dovedește de asemenea legătura de cauzalitate menționată. În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 8 și 9.pr.civ. și art. 3041.pr.civ.
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa în cadrul recursului declarat de către recurenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și, pe fond, a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
În ședința publică din data de 09.03.2009, pârâtul, prin apărător, a invocat, în baza art. 306.pr.civ. excepția nulității recursului declarat de către recurenta Autoritatea Civilă Română, susținând că nu a fost motivat în termen legal.
Analizând cu prioritate aceste excepții procesuale, conform art. 316, art. 398 și art. 137 alin. 1.pr.civ. se constată că nu sunt fondate.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, se constată că, într-adevăr, recurenta nu l-a menționat și pe acesta printre intimații față de care a solicitat antrenarea răspunderii în temeiul art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006 (fost art. 137 lit. d din Legea nr. 64/1995).
Însă această omisiune nu înseamnă că intimatul-pârât nu are calitate procesuală pasivă în cauză, având în vedere că celelalte recurente-creditoare au solicitat antrenarea răspunderii și față de acest pârât. Totodată, au invocat motive de recurs care se referă și la acesta și prin care tind la schimbarea hotărârii atacate cu privire la el.
Ca urmare, va fi respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului ca neîntemeiată.
Nu este întemeiată nici excepția nulității recursului declarat de recurenta Autoritatea civilă Română, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 306.civ. deoarece prin cererea de recurs, formulată în termen legal, potrivit art. 310.pr.civ. a fost expusă pe scurt motivarea recursului, invocând-se în drept și prevederile art. 3041.pr.civ.
Ca urmare, va fi respinsă ca neîntemeiată și excepția nulității recursului formulat de Autoritatea civilă Română
Recursurile nu sunt fondate pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
În ceea ce privește recursurile declarate de recurentele Compania Națională de Transporturi Aeriene Române, și Autoritatea Civilă Română, nu se pot reține în sarcina intimaților-pârâți faptele invocate de acestea.
Referitor la fapta intimatului-pârât de a vinde soției sale un autoturism din patrimoniul societății debitoare, în mod întemeiat s-a reținut că aceasta, fiind ulterioară deschiderii procedurii insolvenței, respectiv la data de 05.07.2002, și întrucât a și fost anulată de către instanța judecătorească prin sentința comercială nr. 901/08.07.2004, nu a cauzat starea de insolvență a 2000 Aceasta pentru că starea de insolvență a societății debitoare nu poate fi decât un efect al activității anterioare apariției ei, activitate desfășurată de membrii organelor de conducere sau de alte persoane.
Rezultă că nu este întemeiată susținerea recurentei referitoare la săvârșirea de către acest intimat-pârâta a faptelor prevăzute de art. 137 lit. a și b din Legea nr. 64/1995 (respectiv art. 138 lit. a și b din Legea nr.85/2006).
Privitor la fapta intimatului-pârât, acesta a încheiat la data de 02.11.2000 două contracte de împrumut cu garanție mobiliară, contracte prin care a dat, cu titlu de împrumut 2000, suma de 20.000, echivalent a 500.000 lei, cu termene de restituire la 05.12.2000. În vederea restituirii împrumutului, părțile au convenit instituirea gajului asupra a două aeronave proprietatea debitoarei.
În expertiza contabilă efectuată în cauză s-a arătat că, întrucât în arhiva debitoarei nu se află documente cu privire la operațiunile financiar-contabile din luna noiembrie 2000, nu s-a putut verifica dacă suma de 20.000 a intrat în patrimoniul debitoarei, respectiv dacă aceasta a fost sau nu înregistrată în evidența contabilă.
Cele două contracte de împrumut au fost declarate nule prin Decizia Comercială nr. 1878/03.12.2003 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI- a Comercială, iar aeronavele care au constituit garanția mobiliară au fost valorificate în cadrul procedurii de faliment, prin vinderea lor la licitație publică.
Față de cele arătate, se consideră că în mod întemeiat a apreciat judecătorul sindic că nu se poate reține în sarcina intimatului-pârât săvârșirea faptelor prevăzute de art. 137 lit. a și e din Legea nr. 64/1995 (respectiv a art. 138 lit. a și e din Legea nr. 85/2006), deoarece nu s-a făcut dovada că prin încheierea celor două contracte s-ar fi cauzat starea de insolvență a societății debitoare, cele două aeronave rămânând în proprietatea și folosința 2000, iar gajul având ca efect numai interdicția lor de înstrăinare.
În mod întemeiat nu s-a reținut nici în sarcina intimatei-pârâte săvârșirea faptei prevăzute de art. 137 lit. d din Legea nr. 64/1995 (art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006). Aceasta a deținut funcția de director administrativ în perioada 25.08.1999-21.12.1999 și expertul contabil a reținut că a semnat, pentru administrator, formularele de bilanț contabile de la datele de 31.12.1999 și 30.06.2000.
Această faptă nu este de natură să atragă răspunderea intimatei-pârâte, în baza art. 137 lit. d din Legea nr. 64/1995 (art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006), întrucât nu s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre faptă și starea de insolvență a debitoarei.
Intimatul-pârât nu a avut vreo funcție de conducere în cadrul societății debitoare, ci numai a fost asociat al acesteia cu o cotă de 5% din capitalul social, până la data de 28.09.2000, când a cesionat părțile sale sociale lui.
Nu s-a probat și nu poate fi reținută în sarcina acestuia săvârșirea vreuneia dintre faptele prevăzute de art. 137 din Legea nr. 64/1995 (art. 138 din Legea nr. 85/2006), sens în care în mod întemeiat a stabilit și prima instanță.
În ceea ce privește recursul declarat de recurenta, așa cum a reținut și judecătorul sindic, vinovat de săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006 (art. 124 lit. d din Legea nr. 64/1995), respectiv neținerea contabilității societății debitoare în conformitate cu legea este administratorul acesteia, și nu ceilalți intimați-pârâți care nu aveau atribuții legale în acest sens.
Nu este deci întemeiată susținerea acestei recurente în sensul că pârâții, cu bună știință, nu au procedat la întocmirea înregistrărilor/actelor contabile ale societății, deoarece în lipsa lor nu se poate urmări circulația activelor și a sumelor de bani obținute din activitatea desfășurată.
Obligația legală a organizării și conducerii contabilității societății comerciale debitoare revine, potrivit art. 11 alin.1 din Legea nr. 82/191 și art. 73 lit. c din Legea nr. 31/1990, administratorului societății, respectiv pârâtului. Totodată, nu s-a făcut vreo dovadă în sensul existenței fișelor cu atribuții de serviciu prin care să se fi stabilit atribuții ale intimaților pârâți legate de ținerea contabilității.
Având în vedere aceste considerente, se apreciază că în mod întemeiat și legal a reținut judecătorul sindic că intimații-pârâți, și nu se fac vinovați de săvârșirea vreunei fapte dintre cele prevăzute de art. 137 din Legea nr. 64/1995 și, în consecință, a respins acțiunile de antrenare a răspunderii patrimoniale a acestora.
Ca urmare, în temeiul art. 312 alin. 1.pr.civ. vor fi respinse ca nefondate recursurile declarate de recurentele Compania Națională de Transporturi Aeriene Române, Autoritatea Civilă Română și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
În baza art. 316, art. 298 și art. 274.pr.civ, recurentele Compania Națională de Transporturi Aeriene Române și Autoritatea Civilă Română vor fi obligate să plătească intimatului suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului ca neîntemeiată.
Respinge excepția nulității recursului formulat de Autoritatea Civilă Română ca neîntemeiată.
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurentele COMPANIA NATIONALA DE TRANSPORTURI AERIENE ROMANE, AUTORITATEA CIVILA si AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva încheierii din data de 07.02.2007 pronunțata de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr-, in contradictoriu cu intimații, -, si intimata-debitoare 2000
Obligă recurentele Compania Națională de Transporturi Aeriene Române și Autoritatea Civilă Română să plătească intimatului suma de 700 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 16.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Iulia
- I
GREFIER,
Red. / 2 ex./ 15.04. 2009
Președinte:Alina Sekely PopaJudecători:Alina Sekely Popa, Aurică Avram, Iulia
