Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 407/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.407R
Ședința publică de la 17.03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mioara Badea
JUDECĂTOR 2: Veronica Dănăilă
JUDECĂTOR 3: Elena Mincu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta-creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, împotriva sentinței comerciale nr.4761/07.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât și intimata-debitoare COM
Constituirea completului de judecată are loc în condițiile prevăzute de art.98 alin.6 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea nr.387/2005 a Plenului modif. prin includerea d-nei judecător din planificarea de permanență, ca urmare a eliberării din funcția de magistrat prin pensionare a doamnei judecătoare.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-pârât prin avocat cu împuternicire avocațială nr.31578/2009 aflată la fila 23, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin Serviciul Registratură la data de 19.12.2009, respectiv 29.12.2009 Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a înaintat dovezile de comunicare ale sentinței recurate, iar la data de 11.02.2009 intimatul-pârât a depus la dosar întâmpinare, în 2 exemplare.
Intimatul-pârât, prin avocat, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Intimatul-pârât, prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca fiind temeinică și legală pentru considerentele expuse pe larg prin întâmpinare. Arată că, răspunderea membrilor organelor de conducere și de administrare a unei societății prev. de art.138 din Legea nr.85/2006 este o răspundere specială care însă se circumscrise răspunderii civile delictuale reglementată de art.998-999.civ. respectiv existența unui prejudiciu, o faptă ilicită, existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei și prejudiciu și fapta ilicită să fi fost comisă în una din formele de vinovăție. Or, astfel cum a reținut și instanța de fond, creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 4 prin cererea de atragere a răspunderii administratorului doar a enunțat condițiile prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006, fără a dovedi raportul de cauzalitate între fapta intimatului-pârât și presupusul prejudiciu care a fost suferit, precum și existența faptei ilicite. Astfel, consideră că în mod corect și legal instanța de fond a respins cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a intimatului-pârât OG, motiv pentru care solicită respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
Curtea, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra cererii de recurs de față,
Deliberând constată că, prin sentința comercială nr.4761/07.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr- a fost respinsă cererea formulată de creditorul Administrația Finanțelor Publice Sector 4 B împotriva pârâtului și s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului - COM SRL
În motivarea sentinței precitate s-a reținut că nu s-au propus probe pentru incidența în speță a dispozițiilor art.138 lit.d din lege și că debitoarea nu are bunuri în patrimoniu, fiind aplicabile dispozițiile art.131 din Legea nr.85/2006.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 4 B solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și admiterea cererii sale întemeiate pe dispozițiile art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, considerând că instanța fondului a interpretat greșit legea (art.304 pct.9 Cod procedură civilă).
Recurenta critică soluția instanței de fond care a reținut că nu s-a dovedit legătura de cauzalitate între neținerea contabilității și ajungerea debitoarei în stare de insolvență și consideră că în culpă este administratorul debitoarei care deși notificat nu a predat lichidatorului documentele contabile prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006, ceea ce face să fie aplicabile dispozițiile art.138 lit.d din aceeași lege.
Recurenta dezvoltă prin trimitere la texte de lege și prezumții elementele răspunderii civile delictuale și anume, fapta ilicită, prejudiciul, culpa și legătura de cauzalitate.
În esență se susține că, administratorul societății debitoare nu a ținut contabilitatea conform Legii nr.82/1991, art.1 și art.5 cu referire la art.73 alin.1 lit.c și art.73 alin.2, fiind redate aceste texte legale, fiind astfel îndeplinită condiția esențială prevăzută expres de litera d) art.138 din Legea nr.85/2006.
Prejudiciul rezultă din tabelul final consolidat al obligațiilor debitoarei, întocmit de către lichidatorul judiciar.
În privința răspunderii civile, recurenta consideră că, aceasta are atât sorginte delictuală cât și contractuală, primând ultima. Față de această împrejurare culpa este prezumată potrivit art.1082 Cod civil, răspunderea fiindin abstractocu mai multă seriozitate întrucât s-a acționat în temeiul unui mandat comercial.
Se face trimitere și chiar se redau textele de lege precum art.11 alin.1 al Legii 82/1991, art.72 din Legea nr.31/1990 republicată și art.1532-1533 cod civil și se concluzionează în sensul că, neținerea contabilității conform legii incumbă administratorilor societății, fiind una dintre obligațiile cuprinse în contractul de mandat tacit sau expres încheiat între o societate și administratorul ei.
Nedepunerea actelor contabile ale societății întărește prezumția de culpă a administratorului societății debitoare care a manifestat dezinteres față de prevederile legale ce guvernează și reglementează desfășurarea activității unei societăți comerciale cu consecința falimentului acelei societăți.
De altfel, raportul de cauzalitate între faptele culpabile ale administratorului constă în neîndeplinirea obligațiilor legale (nerespectarea și neaplicarea legii) și prejudiciul creat creditorilor prin intrarea societății în faliment.
Practic societatea și implicit administratorul său au obținut profit din activitățile comerciale desfășurate, fără să plătească impozitele aferente.
Recurenta în finalul cererii sale reia aspectele de mai sus și le repetă ca și concluzii apreciind că, instanța de fond a analizat eronat situația de fapt considerând neincidența în cauză a dispozițiilor art.138 lit.d) din Legea nr.85/2006.
Se solicită admiterea recursului cum a fost formulat.
În drept se invocă dispozițiile art.299 și următoarele Cod procedură civilă, art.1082 Cod civil, Legea nr.85/2006.
Potrivit art.229 din OG nr.92/2003 republicată (Cod procedură fiscală) recurenta susține că este scutită de plata timbrajului.
Conform art.242 pct.(2) Cod procedură civilă recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Intimatul pârât a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
În esență se arată că lichidatorul judiciar nu a reținut culpa pârâtului pentru atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului iar, recurenta a formulat cerere întemeiată pe dispozițiile art.138 lit.c și d din Legea nr.85/2006, fără a produce dovezi în susținerea sa, bazându-se și pe concluziile lichidatorului judiciar.
Examinând în ansamblu motivele de recurs în raport de probele administrate în cauză Curtea reține că recursul apare nefondat pentru considerentele de mai jos.
În procedura insolvenței declanșată împotriva debitoarei - COM SRL B lichidatorul judiciar desemnat în cauză în raportul nr.2 înregistrat la 13.05.2007 arată între altele că societatea a avut activitate până în anul 2003, nepreschimbând certificatul de înmatriculare.
Tot astfel se arată că societatea a fost dizolvată de drept conform Legii nr.359/2004 și că din bilanțurile depuse la Administrația Finanțelor Publice Sector 4 B rezultă că, acestea s-au formulat sub aceeași formă în anii 2003, 2004, 2005 și identice pe anii 2005 și 2006, fără a fi mari modificări,trăgândconcluzia că, debitoarea prin administratorul acesteia a desfășurat activitate ilegală și a depus bilanțuri contabile identice de la an la an cu toate că, din desfășurătorul adresei de la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București rezultă că avea zece puncte de lucru la care nu se întocmesc acte contabile.
Lichidatorul judiciar consideră cădebitoareanu a ținut o contabilitate conform prevederilor Legii nr.82/1991, întocmind în fals alte documente fără a se înregistra cu datorii față de stat și că sunt întrunite condițiile prevăzute de art.138 lit.c și d din Legea nr.85/2006.
După cele reținute de lichidator în raportul nr.2, acesta în raportul final arată că și-a exprimat punctul de vedere pe art.138 din Legea nr.85/2006 dar că, neavând documentele originale ale debitoarei nu poate formula o cerere fundamentată pe dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, lăsând la aprecierea instanței să autorizeze Administrația Finanțelor Publice Sector 4 B în calitate de creditor să formuleze o astfel de cerere.
Așadar lichidatorul judiciar doar presupune că debitoarea prin administratorul său ar fi desfășurat activități ilegale, că debitoarea nu a ținut contabilitatea conform legii, neidentificându-l pe pârât și generic că, sunt întrunite condițiile prevăzute de art.138 lit.c și d din Legea nr.85/2006, fără a arăta persoanele vinovate de săvârșirea acestor fapte.
Ba mai mult, în raportul final își declină responsabilitatea formulării cererii fundamentate pe dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 motivat de faptul că nu a avut documentele originale ale debitoarei.
Or, în aceste condiții, susținerile sale din rapoartele precitate nu pot constitui probe concludente și utile în soluționarea cauzei și tragerea la răspundere a intimatului pârât.
De aceea cererea întemeiată pe art.138 lit.d din Legea nr.85/2006 formulată de recurentă trebuia probată prin suplimentarea probatoriului întrucât, trimiterile acesteia doar la afirmațiile lichidatorului nu pot constitui dovezi concludente.
Documentele contabile ale societății ar fi putut fi refăcute și s-ar fi lămurit toate aspectele rămase doar în stadiu de "presupuneri".
Dar recurenta în temeiul principiului disponibilității nu a solicitat judecătorului sindic completarea rapoartelor întocmite de lichidatorul judiciar și nici nu a propus administrarea de probe care să elucideze cauzele insolvenței debitoarei, incidența dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006, descrierea faptelor presupus a fi fost săvârșite și identificarea concretă a persoanelor vinovate.
Cât despre răspunderea civilă contractuală Curtea reține că nu este operabilă în speță cât timp legea și practica au stabilit că în astfel de spețe este incidentă răspunderea civilă delictuală reglementată de dispozițiile art.998-999 Cod civil care impun îndeplinirea cumulativă a condițiilor generale privind fapta ilicită, prejudiciul, culpa și legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și faptă cât și răspunderea specială rezultată din dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 în privința persoanelor care au săvârșit faptele ilicite.
De aceea, toate susținerile recurentei din punct de vedere teoretic și cu trimitere la texte de lege pe aspectul răspunderii civile contractuale nu pot face obiect de analiză.
Din această perspectivă recurenta nu a probat conform art.1169 Cod civil raportat la art.998-999 Cod civil și art.138 lit.d din Legea nr.85/2006 afirmațiile sale cu privire la pârâtul intimat, singurul element determinat fiind doar prejudiciul rezultat din tabelul final consolidat.
Pentru toate aceste considerente Curtea va confirma soluția instanței de fond și în baza art.312 (1) Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat apreciind neaplicabile dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Curtea va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta Administrația Finanțelor Publice Sector 4 B, împotriva sentinței comerciale nr.4761/07.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații și - COM SRL, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.03.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.Jud.
Tehnored.
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte - Judecător sindic:
Președinte:Mioara BadeaJudecători:Mioara Badea, Veronica Dănăilă, Elena Mincu
