Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 414/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIE Nr. 414/
Ședința publică de la 26 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sarmisegetuza Tulbure dr. - -
JUDECĂTOR 2: Veronica Pacurariu
JUDECĂTOR 3: Simona Gavrila
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de C G, ASOCIAȚIA SALARIAȚILOR DE LA C. G,. G, de lichidatorul judiciar - Expert G și de intervenienta ASOCIAȚIA ACȚIONARILOR DE LA. G împotriva sentinței comerciale nr.1176/06.11.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-(format vechi 1301/LJ/2001), în contradictoriu cu intimata-debitoare G - prin lichidator judiciar a, intimații creditori: Consiliul Local G, G, G, Com G, G - prin administrator judiciar Gradual I G și intimata Oficiul Registrului Comerțului
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns pentru recurentul - lichidator judiciar Expert avocat -, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, pentru intimații creditori G, G și Com G avocat, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței faptul că recursul dedus judecății este la primul termen, cauza fiind repusă pe rol pentru punerea în discuție a excepției de neconstituționalitate invocată de avocat, la data de 25.06.2009, reprezentantul a depus precizări.
Curtea pune în discuția părților excepția lipsei calității procesuale active a creditorului care a invocat excepția de neconstituționalitate.
Avocat arată că urmează să aprecieze instanța având în vedere temeiurile formulate în scris.
Avocat - arată că, având în vedere că este inclus în tabelul definitiv al creditorilor, are calitate procesuală activă în prezenta cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, acordând cuvântul în susținerea recursurilor.
Apărătorul recurentei - Expert G solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea hotărârii instanței de fond și, în rejudecare, desemnarea în cauză a - Expert ca lichidator al G întrucât înlocuirea sa din această calitate s-a făcut fără nici un motiv; lichidatorul nu se face vinovat de nici una cauzele prevăzute de lege. Cu privire la celelalte recursuri, arată că lasă la aprecierea instanței.
Avocat arată că susține aceleași concluzii pe care le-a formulat și în scris cu privire la excepțiile lipsei calității procesuale active, a excepției lipsei de interes și cu privire la celelalte recursuri.
CURTEA
Asupra recursurilor comerciale de față;
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la 12.04.2007 în dosarul nr- privind pe debitorul - SA G, Salariaților de la - SA Gas olicitat sesizarea organelor de cercetare penală în legătură cu săvârșirea infracțiunii prev. de art. 143 pct. 2 lit. a și b, art. 144 și art. 145 din Legea nr. 85/2006 de către lichidatorul judiciar și reprezentantul - Com SRL
În motivarea cererii petenta arată că prin declarația de creanță nr. 5081/10.08.2001 - SA G solicită înscrierea în tabelul creditorilor a sumei de 36.060.513.426 lei. Această datorie a - SA G este calculată de - Com SRL G în anexa la declarația de creanță, unde este stipulat nereal datorii la 01.10.1997- 2.497.062.872,71 lei.
Suma datorată la acea dată de - SA la G era de 551.124.000 lei, așa cum rezultă din documentele financiar contabile ale societății puse la dispoziția organului de cercetare desemnat prin Ordinul Prefectului Județului
În anexă se ia ca bază de calcul un sold nereal la 01.10.1997 în sumă de 2.497.062.872 lei ( în loc de 552.124.000 lei real), valoare ce amplifică totalul rezultat, ajungându-se în mod eronat la suma pretinsă de 36.060.513.426 lei.
De asemenea, în aceeași anexă se calculează datorii prin capitalizarea dobânzii și în perioada 01.10.1997 - 10.12.1999, perioadă în care au fost calculate dobânzile de către G, așa cum rezultă din actul de control și din adresa băncii nr. 3620/23.05.2006.
Prin cererea înregistrată la 12.04.2007 în dosar nr- privind pe debitorul - SA G, Salariaților de la - SA Gas olicitat sesizarea organelor de cercetare penală în legătură cu săvârșirea infracțiunii prev. de art.143 pct.2 lit.a și b, art.144 și art.145 din legea nr.85/2006 de către lichidatorul judiciar și reprezentatul - Com SRL
În motivarea cererii petenta arată că prin declarația de creanță nr. 5081/10.08.2001, - SA G solicită înscrierea în tabelul creditorilor a sumei de 36.060.513.426 lei. Această datorie a debitoarei - SA G este calculată de - COM SRL G în anexa la declarația de creanță, unde este stipulat nereal datorii la 01.10.1997 = 2.497.062.872,71 lei.
Suma datorată la acea dată de - SA la G era de 552.124.000 lei, așa cum rezultă din documentele financiar contabile ale societății puse la dispoziția organului de cercetare desemnat prin Ordinul Prefectului Jud.
În anexă se ia ca bază de calcul un sold nereal la 01.10.1997, în sumă de 2.497.062.872 lei ( în loc de 552.124.000 lei real ), valoare ce amplifică totalul rezultat, ajungându-se în mod eronat la suma pretinsă de 36.060.513.426 lei.
De asemenea, în aceeași anexă se calculează datorii prin capitalizarea dobânzii și în perioada 01.10.1997 - 10.12.1999, perioadă în care au fost calculate dobânzile de către G, așa cum rezultă din actul de control și din adresa băncii nr. 3620/23.05.2006.
Prin cererea de majorare a creanței nr. 432 din 05.02.2002, în dosarul nr. 1301/LJ/2001, - COM SRL G prezintă în anexă, aceleași date nereale și ajunge la o sumă eronată prin același procedeu.
În data de 07.05.2002, pe bază de act de adjudecare, au fost preluate de către - SRL patrimoniul și arhiva lui - SA Printre documentele din arhivă și reținute de - COM SRL, parte potrivnică în dosarul nr-, se află și evidențele contabile din 01.10.1997, documente care dovedesc adevărata datorie pe care o avea la acea dată - SA la G, în urma neachitării în totalitate a contractului de credit nr. 3287 din 14.09.1993.
Un alt înscris doveditor, reținut de partea potrivnică și neînfățișat instanței este și Informarea dispusă de Prefect prin Ordinul nr. 74/02.04.2001, întocmită de către economist, șef serviciu din cadrul DGFP G, lt. de la Poliția Mun. G și economist, comisar la Garda Financiară G, din care rezultă: "creditul contractat avea valoarea de 950.000.000 lei s-a achitat suma de 397.875.000 lei, rămânând în sold o diferență de 552.124.000 lei.
a calculat dobânzi în sumă totală de 1.944.938.862,71 lei astfel încât la data de 10.12.1999 datoria totală a - SA G totaliza 2.947.062.862,71 lei sumă ce a fost preluată de AVAB prin contractul nr. - din 17.12.1999 și ulterior de - SA prin contractul de cesiune de creanță nr. CS/042/22.11.2000". Acest înscris doveditor care nu a fost înfățișat instanței și necunoscut până acum, arată că la data de 01.10.1997 soldul datoriei - SA G era de 552.124.000 lei și a calculat dobânzi până la data de 10.12.1999.
În cuprinsul considerentelor din Decizia civilă nr. 1205/27.09.2002 a Curții de APEL GALAȚI, se arată fără echivoc că majorarea creanței deținută de - SA și apoi de - SRL nu are temei legal, iar efectele subrogației în acest caz nu sunt aplicabile deoarece AVAB a fost înființată printr-o lege specială.
Prin decizia nr. 1205/R irevocabilă a fost respins și punctul prin care - COM SRL G pretinde că se AVAS care a preluat creanța de la, motivat astfel: "Este adevărat că AVAB a cedat creanța în sumă de 2.497.062.862 lei către recurentă ( - COM SRL ), dar nu putea să cedeze și prerogativele prevăzute de lege numai pentru această instituție a statului".
Prin adresa nr. 329/08.05.2006, lichidatorul judiciar aducea la cunoștința instanței că nu-și poate îndeplini atribuțiile, că nu este în măsură să efectueze inventarierea bunurilor, că nu deține actele și documentele contabile, deoarece arhiva falitei este la - COM SRL
Solicită să se aibă în vedere că sustragerea sau distrugerea evidenței debitorului, precum și înfățișarea unei datorii inexistente, constituie infracțiuni ce se pedepsesc conform art. 143 pct. 2 lit. a și b din Legea nr. 85/2006, fapte săvârșite de reprezentanții - COM SRL
Pe parcursul procedurii insolvenței pot acționa succesiv mai mulți lichidatori, iar actele săvârșite de aceștia își pierd individualitatea și sunt opozabile celorlalți participanți la procedură.
Lichidatorul este obligat să prezinte periodic un raport care să cuprindă măsurile luate, precum și intențiile viitoare, iar la sfârșit de an, să prezinte bilanțul contabil anual, obligații precizate în dispozițiile art. 21 pct. 1 și art. 25 lit. b din Legea nr. 85/2006.
Prin rapoartele nr. 2053/22.11.2005 și nr. 2082/13.12.2005 - EXPERT SRL se obligă ca succesor să continue activitatea predecesorului și să susțină contestațiile referitor la cererea nr. 5081/10.08.2001 privind majorarea creanței.
Prin concluziile scrise depuse în dosarul nr- a Curții de APEL GALAȚI, lichidatorul - EXPERT SRL nesocotește obligațiile asumate și nu mai susține contestațiile predecesorului, achiesează la sentința recurată, nu pune în aplicare decizia civilă nr. 1205/R/2002 a Curții de APEL GALAȚI și cu rea credință își îndeplinește atribuțiile prevăzute de Legea nr. 85/2006, încălcând art. 22 pct. 3 și art. 25 lit. b și
Demersul nelegal al lichidatorului succesor a pricinuit creditorilor și acționarilor o pagubă de 33,5 miliarde lei, pagubă rezultată din diferența dintre 36 miliarde majorarea creanței și 2,5 miliarde lei creanța reală inițială.
cu rea credință de pagube cu ocazia administrării bunurilor debitoarei este gestiune frauduloasă, faptă ce este sancționată conform dispozițiilor art. 144 pct. 1 din Legea nr. 85/2006 și art. 214 pct. 1 Cod penal.
Neimplicarea din rea credință a lichidatorului în dosarele nr. RJ/383/R/2006 și nr. 645/C/2005 ale Curții de APEL GALAȚI, precum și nepunerea în aplicare a sentinței civile nr. 3667/15.04.2002 a Judecătoriei Galați devenită irevocabilă prin decizia civilă nr. 3649/2002 a Tribunalului Galați și de asemenea, a deciziei civile nr. 1205/R/2002 irevocabilă a Curții de APEL GALAȚI, au produs pagube creditorilor și acționarilor.
Același lichidator, cu rea credință, a întârziat cu 5 ( cinci ) luni comunicarea datelor solicitate de executor, a mimat participarea la executarea silită în dosar nr. 60/ES-ML/2005, acționând în favoarea lui - COM SRL G, contribuind astfel la închiderea procedurii și la păgubirea creditorilor și a acționarilor cu suma de 100 milioane lei plătită executorului, ca avans onorariu.
Obligația de a conduce activitatea debitorului, de a inventaria bunurile, de a aplica sigilii, precum și obligația de a îndeplini sarcinile stabilite de judecătorul sindic, sunt o parte din atribuțiile lichidatorului prevăzute în art. 25 din Legea nr. 85/2006.
De la data numirii 01.07.2005 și până în prezent, - - EXPERT SRL nu a întreprins măsuri concrete în sensul administrării averii debitoarei, s-a folosit doar de calitatea de lichidator judiciar și în această calitate a permis folosirea patrimoniului debitoarei în favoarea lui - COM SRL
Folosirea sau traficarea de către un funcționar în interesul său ori pentru altul a bunurilor care le administrează se numește delapidare și se pedepsește conform art. 215 indice 1 Cod penal și astfel sunt aplicabile dispozițiile art. 145 din Legea nr. 85/2006.
Faptul că domnul avocat a acționat la comanda - COM SRL G reiese și din raportul nr. 1991/31.10.2005, prin care: a recunoscut că deși au trecut 4 ( patru ) luni de la numire, nu a depus specimen de semnătură în bancă; a recunoscut că solicită telefonic informații cu privire la evoluția executării silite, deși era obligat să administreze acest patrimoniu al debitoarei; a recunoscut că după 4 ( patru ) luni de la plata onorariului s-a întreprins doar somația debitorului - COM SRL G; a recunoscut că a primit de la - COM SRL G contravaloarea creanțelor deținute de opozanți, că urmează să-i radieze din tabelul definitiv rectificativ încălcând dispozițiile art. 123 din Legea nr. 85/2006.
. cu care lichidatorul a apărat interesele lui - COM SRL G în detrimentul celorlalți rezultă și din întâmpinările depuse în dosarele nr- și - ale Curții de APEL GALAȚI, cereri de revizuire în care acesta se manifestă împotriva Agenției Domeniilor Statului B, Asociației Salariaților de la - SA G, - SRL
De asemenea se solicită potrivit art.11 lit.e din legea nr.85/2006 și înlocuirea lichidatorului din motive temeinice.
La data de 27.09.2007 creditoarea - SRL Gaf ormulat potrivit art.75 al.1 din legea nr.85/2006 contestație la tabelul definitiv rectificativ al creditorilor și la procesul verbal al comitetului creditorilor din 7.08.2007.
În motivarea contestației creditoarea arată că la poz.5 - COM SRL de la AVAB în rubricile 2- creanță declarată de creditor, 3 - ponderea creanței și 4 - ordinea de preferință, sunt înscrise date eronate astfel:
- în dosarul de lichidare 1301/LJ/2001 nu există o cerere a - COM SRL prin care să solicite înscrierea unei creanțe cu această valoare, iar cererea să fie încuviințată de judecătorul sindic;
- la dosar există o cerere din 05.02.2002 prin care - COM SRL solicită majorarea creanței AVAB de la valoarea de 2,5 miliarde lei la 36 miliarde lei, iar apoi la 46 miliarde lei, cerere prin care se încalcă dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 și asupra căreia judecătorul sindic nu s-a pronunțat;
- suma înscrisă în Tabelul definitiv rectificativ reprezintă diferența dintre valoarea majorată la 36 miliarde lei a creanței AVAB, majorare încuviințată prin sentința comercială nr. 70 din 14.02.2006 dosar nr. 1301/LJ/2001 și valoarea înscrisă în actul de adjudecare din 07.05.2002 a executorului judecătoresc, act anulat prin decizia civilă nr. 1205/R/2002 a Curții de APEL GALAȚI. Înscrierea este nelegală și datorită faptului că anterior sentinței comerciale nr. 70 din 14.02.2006, în data de 09.10.2001, prin încheiere definitivă și irevocabilă ( autoritate de lucru judecat ) judecătorul sindic a respins toate cererile de majorare a creanțelor, invocând începerea procedurii insolvenței, iar conform Codului d e procedură civilă se aplică prima hotărâre;
- creanța nu este privilegiată și nu se încadrează în dispozițiile art. 123 alin. 4 din Legea nr. 85/2006. Prin contractul de credit nr. 3287/14.09.1993 G acordă către - SA un credit pentru care împrumutatul garantează conform art. 6.1 din contract, cu patrimoniul societății nefiind vorba de o garanție reală, ipotecă sau gaj, ci un drept acordat creditorilor, actul nefiind încheiat cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de lege. Prin contractul - din 17.12.1999 cedează creanța sa asupra - SA G către AVAB, conform procesului verbal de predare-primire nr. 1414 din 20.09.1999, document în care la rubrica dosar garanții nu este consemnată nici o garanție reală a creditului acordat. Având în vedere cele prezentate constată că nu sunt îndeplinite condițiile art. 39 din Legea nr. 85/2006, iar înscrierea gajului la arhiva electronică a fost făcută ulterior de către - SA după deschiderea procedurii insolvenței.
La poziția 8 - - COM SRL sume plătite la - SRL pentru documentații topografice conform HG nr. 834/1991. Înscrierea este nelegală deoarece nu se încadrează în dispozițiile art. 123 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, articol care nu indică privilegiul, ci ordinea în care se plătesc creanțele. Această creanță s-a născut artificial, prin încălcarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 85/2006.
La poziția 14-19 - au fost nominalizați creditorii - SA și - COM SRL societăți care au făcut plăți în contul colector al debitorului, fără ca acestea să fie aprobate de adunarea creditorilor și apoi încuviințate de judecătorul sindic.
Cu privire la Procesul verbal al Comitetului creditorilor - SA G din 07.08.2007 - documentul înaintat instanței este nelegal deoarece inițial este intitulat "proces verbal al Comitetului creditorilor", comitet care are atribuțiunile reglementate prin art. 17 din Legea nr. 85/2006, iar în final este declarată închisă adunarea creditorilor, adunare care își desfășoară ședințele în conformitate cu art. 13-15 din aceeași lege. Considerând documentul adunarea creditorilor, acesta este nul deoarece s-au încălcat dispozițiile art. 14 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 întrucât în ședință au fost deliberate chestiuni necuprinse în convocator, astfel:
-modificarea tabelului definitiv rectificativ al creditorilor;
-plata creanțelor prin virarea sumelor în contul colector;
-- COM SRL achită cheltuielile privind documentația topografică întocmită conform HG 834/1991.
Prin plata documentației acesta o dobândește, iar apoi se debitorului - SA și lichidatorului judiciar și solicită ADS B titlurile de proprietate asupra terenurilor aferente imobilelor proprietatea debitoarei. Contractul pentru întocmirea documentației topo a fost încheiat între prestator și - SA iar documentația trebuia predată lichidatorului judiciar, conform art. 25 lit. b din Legea nr. 85/2006. Pentru a intra în legalitate lichidatorul judiciar trebuie să îndeplinească cu celeritate dispozițiile art. 25 din Legea nr. 85/2006.
La punctul 3 al Procesului-verbal - discutarea și aprobarea plății onorariului lichidatorului, adunarea își depășește atribuțiile întrucât acestea au fost stabilite de judecătorul sindic conform art. 19 alin. 2 din Legea nr. 85/2006. Analiza privind vânzarea patrimoniului debitoarei este mincinoasă, întrucât vânzarea patrimoniului s-a făcut de către executorul judecătoresc cu încălcarea art. 25 lit. j din Legea nr. 85/2006, a Legii nr. 188/2000 și a Codului d e procedură civilă.
Procesul verbal și actul de adjudecare în care valoarea patrimoniului este apreciată la 22 miliarde lei, au fost anulate prin decizia civilă nr. 1205/R/2002 irevocabilă a Curții de APEL GALAȚI. Adjudecarea anulată de instanță nu poate fi considerată vânzare. Referitor la valoarea patrimoniului, raportul de evaluare întocmit de - 2000 SRL arată că averea debitorului - SA G este de 78,712 miliarde lei, raport depus în dosarul nr. 9864/COM/2000 a Tribunalului Galați ( filele 22 - 25 ) fapt consemnat în sentința civilă nr. 8858 din 12.12.2000 anexată la dosar. Analizând cele prezentate consideră că stabilirea și propunerea de plată a onorariului lichidatorului este ilegală.
La data de 1.10.2007 Acționarilor de la SA Gaf ormulat cerere de intervenție în interesul uneia dintre părți, sprijinind apărarea debitorului și în interes propriu reprezentând interesele acționariatului conf.art.49 pct.2 civilă.
In motivarea cererii Acționarilor arată că: membrii acesteia au calitate de acționari și pentru aceasta a înțeles să sprijine debitorul și să-și apere interesele în mod organizat.
Având în vedere faptul că procedura de faliment a lui - SA Gaî nceput în baza Legii nr. 64/1995 în care nu era prevăzută desemnarea unui administrator special, care după începerea procedurii de lichidare judiciară avea obligația să reprezinte interesele acționarilor, solicită ca în baza art. 18 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței să accepte ca Acționarilor de la - SA G, prin președinte, să reprezinte interesele acționarilor - SA
Întrucât prin sentința civilă nr. 3667/15.04.2002 pronunțată în dosarul nr. 4585/2002 de către Judecătoria Galați, care în cuprinsul dispozitivului a menționat "anulează formele de executare efectuate de către executorul judecătoresc în dosarul de executare nr. 60/22.03.2002", sentință devenită definitivă și irevocabilă prin menținerea ei de către decizia civilă nr. 493/30.05.2002 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. 2372/2002 și decizia civilă nr. 1205/R/27.09.2002 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr. 1384/C/2002, susțin lichidatorul în demersul său de a aplica art. 25 din Legea nr. 85/2006.
Susțin lichidatorul în demersul său de obținere a documentației topografice pentru atestarea dreptului de proprietate asupra terenurilor - SA G, conform prevederilor Legii nr. 834/1991.
Raportat la situația juridică actuală a lui - SA G, susțin lichidatorul judiciar ca în conformitate cu Legea nr. 85/2006 să procedeze la luarea măsurilor legale ce se impun pentru conservarea patrimoniului debitoarei - SA G pentru care se angajează ca în conformitate cu Ordinul nr. 128/2007 a MAI să achite tariful de 50 RON/corp de proprietate pentru notarea restricției la înstrăinare.
Susțin lichidatorul ca prin demersul său să acționeze pe - COM SRL G în vederea recuperării sumelor încasate de acesta prin folosirea bunurilor imobile a lui - SA G începând cu data de 07.05.2002 și până în prezent, deoarece aceasta constituie o îmbogățire fără justă cauză.
La data de 10.10.2007 - Com SRL Gaf ormulat cerere de înlocuire a lichidatorului judiciar - Expert.
În motivarea cererii se arată că în data de 8.10.2007, cu ocazia ședinței comitetului creditorilor din - SA Gaa flat că în data de 14-15 septembrie 2007 fost convocată din - SA Adunarea generală a fost convocată la inițiativa Asociației Acționarilor din - SA, prin adresa nr.3/09.08.2007 transmisă lichidatorului - Expert G.
Adunarea generală s-a ținut în data de 15.09.2007, în G,-, în sala de conferință a Hotelului din G, județul G, locație indicată în solicitarea amintită mai sus.
La adunare au fost prezenți un număr de 9 persoane fizice și juridice, așa cum reiese din extrasul hotărârii nr.5 al. Secretariatul precum și listele de prezență erau, conform dispozițiilor legale, în sarcina lichidatorului, însă aceste atribuțiuni au fost îndeplinite de către alte persoane. Lichidatorul, din ceea ce a spus Comitetului creditorilor în data de 8.10.2007, nu a prezentat nici un material scris cu această ocazie.
în repetate rânduri, respectiv în data de 28.09.2007, 01.10.2007, 05.10.2007 de către Comitetul creditorilor pentru a da lămuriri cu privire la cele discutate în din data de 14-15.09.2007, acesta a refuzat să se prezinte pentru a da explicații comitetului creditorilor.
În data de 8.10.2007, ora 10, s-a prezentat totuși la locul indicat în convocarea Comitetului creditorilor unde a precizat că la adunarea generală a acționarilor s-au luat următoarele hotărâri:
- majorarea capitalului social al - SA G, la 70 miliarde lei vechi prin aportul acționarilor, sumă ce va fi pusă la dispoziția lichidatorului pentru satisfacerea integrală a creanțelor înscrise în tabelul definitiv consolidat al creditorilor - SA G;
- - se va împrumuta cu 70 miliarde lei vechi până la vărsarea integrală a acestei sume de către acționari;
-s-a pus în vedere lichidatorului - SA G să introducă acțiune pentru recuperarea bunurilor preluate prin executare silită de către - Com SRL Lichidatorul a fost atenționat cu sesizarea Departamentului Național Anticorupție în cazul în care nu înțelege să promoveze acțiunea susmenționată.
- s-a pus în vedere lichidatorului că este obligat să promoveze această acțiune având în vedere decizia nr.1205/2003 a Curții de APEL GALAȚI.
Domnul, practician în insolvență, reprezentant al - Expert Gap recizat că nu se află în posesia nici unui material care a fost adoptat în ședința Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor - SA G, respectiv a proceselor verbale din data de 14- 15.09.2007, a listelor de prezență, a mandatelor de reprezentare, precum și a hotărârilor adoptate, întrucât nu s-a ocupat de redactarea acestora iar până la această dată persoanele care au elaborat aceste materiale nu i le-au înmânat.
Cu toate acestea, în data de 9.10.2007, lichidatorul a arătat reprezentantului Comitetului creditorilor faptul că este în posesia unui extras din hotărârea nr.5 a din data de 15.09.2007. Din extrasul hotărârii a constatat că lichidatorul a girat falsuri întocmite de către acționarii prezenți la acea adunare.
Astfel, se precizează că adunarea a fost convocată în conformitate cu dispozițiile art.20 alin.1, lit. g din legea nr.86/2006. Dacă lichidatorul s-ar fi uitat pe dispozițiile invocate, putea observa că acestea nu intră în atribuțiunile sale legale de lichidator, astfel că a dat curs unei solicitări cu încălcarea gravă a legii, fiind complice la infracțiunile de fals, fals intelectual cu prilejul întocmirii unor înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals.
Acest lucru se putea observa cu ușurință dacă se citea extrasul hotărârii nr.5 a, în sensul că se consemna prezența unor acționari care dețin 12% din totalul acțiunilor - SA Din structura acționariatului - SA G de la ONRC acționarii de la această societate sunt: Agenția Domeniilor Statului B cu 87,91 % și Persoane fizice și juridice cu 12,09%. Hotărârea susmenționată este semnată de 9 persoane, care ar fi însumat 12% din totalul acțiunilor, însă situația reală este cu totul alta. Din informațiile deținute la - SA este un acționar care deține aproximativ 2% din totalul acțiunilor, acționar care nu a fost prezent la adunare, cum de altfel nu a fost prezent nici ADS
Statutul debitoarei - SA G prevede că o convocare este validă în condițiile prezenței unor acționari care dețin peste 50% + 1 din totalul capitalului social subscris și vărsat.
In concluzie, se arată că lichidatorul - Expert Gaî ntocmit în fals listele de prezență, consemnând o altă situație decât cea reală, demonstrată de actele anexate.
Se pune întrebarea care a fost scopul pentru care a acționat în acest fel, cu nerespectarea dispozițiilor art.3 din aceeași lege, neinformând Comitetul creditorilor. Suspiciunea față de acțiunile lichidatorului este că acesta este sub presiunea unor grupuri de interese, probabil este șantajat de către aceste persoane cu scopul vădit de a îngreuna procedura de lichidare care și așa durează de peste 6 ani la - SA G, întârziere care se datorează în mare parte de acțiunile nelegale a acelorași grupuri de interese, în frauda creditorilor.
Din rezumatul pe care lichidatorul l-a făcut în ședința comitetului creditorilor, precum și din extrasul hotărârii nr.5 a, rezultă cu siguranță că acesta este într-o stare confuză, de maximă presiune cauzată de grupuri de interese care au încercat prin orice mijloace să îngreuneze procedura de faliment a debitoarei. Aceasta stare de confuzie este demonstrată și de convocatorul semnat de lichidator care nu corespunde ca dată cu C publicat în Monitorul Oficial, partea a IV-
S-a observat că semnatarii acestei hotărâri sunt aceleași persoane, respectiv G, personal și împreună cu societățile la care este asociat, precum și persoane care sunt în relație de incompatibilitate cu lichidatorul -, administrator și asociat al falitei - SRL la care lichidator este tot dl. Este de notorietate că acesta este în relații cu, persoană care de asemenea a încercat să îngreuneze procedura de faliment a debitoarei.
Lichidatorul - SA Gaa rătat că nu este în posesia documentelor rezultate în urma convocării Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor pe care a convocat- în data de 14-15.09.2007.
Se arată că nu este posibil ca domnul să convoace o adunare generală a acționarilor, să o prezideze, să se ocupe de secretariat și de redactarea hotărârilor și după aceea să motiveze că i-au fost luate aceste documente, situația de față creând suspiciunea că lichidatorul se află sub controlul unor persoane care îl șantajează și îl presează să facă tot felul de acțiuni ilegale. Dacă i-au fost luate cu forța trebuia să facă plângere la organele de urmărire penală, iar dacă nu le are în posesie dovedește culpa gravă și rea credință față de Comitetul creditorilor din - SA
Unul dintre cele mai mari riscuri creat de aceste presiuni și acțiuni la care este obligat lichidatorul - Expert G este acela că, din spusele acestuia a demarat negocieri cu persoane private în numele debitoarei - SA G, pentru a împrumuta suma de 70 miliarde lei ROL, fără să aibă acordul creditorilor și a judecătorului sindic. In susținerea acestor suspiciuni sunt și recentele "hotărâri" din data de 15.09.2007 prin care se obligă lichidatorul să accepte o majorare de capital social la - SA G, și nu în ultimul rând să promoveze o acțiune pentru recuperarea bunurilor debitoarei, adjudecate legal de - Com SRL
Deși în rapoartele anterioare depuse la dosarul cauzei lichidatorul a arătat că asupra executorii silite efectuate la solicitarea - Com SRL G s-au pronunțat atât instanțele civile, cât și instanțele penale, existând autoritate de lucru judecat, sub presiunea acestor grupuri de interese, exista riscul ca lichidatorul să acționeze în frauda creditorilor, promovând acțiuni ilegale și renunțând la judecata în dosarele aflate pe rol la Înalta Curte de Casație și Justiție și la Tribunalul Galați care au ca obiect reîntoarcerea în patrimoniul debitoarei - SA Gau nor active care nu au fost achitate integral de către - SRL
Toate aceste acțiuni, făcute fără acordul comitetului creditorilor, a judecătorului sindic, demonstrează cu prisosință faptul că în acest moment lichidatorul - Expert G prin practicianul în insolvență este confuz, sub presiunea unor grupuri de interese, inconsecvent în punctele de vedere legate de dosarul de faliment, acționează în detrimentul creditorilor și scopului lichidării, existând riscul de a întreprinde măsuri care să prejudicieze creditorii și debitoarea și nu în ultimul rând să angajeze debitoarea în acțiuni ilegale, împrumuturi cu consecințe grave asupra patrimoniului acesteia. In repetate rânduri acesta a afirmat că a fost amenințat cu plângere la DNA, la alte organe de urmărire penală dacă nu acționează conform solicitărilor acestor grupuri de interese.
In dovedirea cererii s-au depus la dosarul cauzei, în copie, convocările comitetului creditorilor din 28.09.2007, 1.10.2007, 5.10.2007, procesul verbal al comitetului creditorilor din 8.10.2007, hotărârea nr.5/15.09.2007, adresa nr.700/4.10.2007 a - Expert G, adresa nr.3/09.08.2007 a Asociației Acționarilor, convocarea - SA G.
La data de 17.10.2007 Salariaților renunță la cererea privind înlocuirea lichidatorului - Expert G și sesizarea organelor de urmărire cu privire la activitatea lichidatorului.
Prin sentința comercială nr. 1176/6.11.2007, Tribunalul Galația respins cererea de intervenție în interesul uneia dintre părți și în interes propriu formulată de Acționarilor de la - SA G, ca nefondată, a respins contestația - SRL G ca nefondată, a respins cererea Asociației Salariaților SA G privind sesizarea organelor de urmărire penală, ca nefondată, a luat act de renunțarea Asociației Salariaților cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 143-147 de lichidatorul judiciar și la cererea de înlocuire a lichidatorului, a admis cererea de înlocuire formulată de comitetul creditorilor și a dispus înlocuirea lichidatorului judiciar - Expert G cu lichidatorul judiciar
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Galația reținut următoarele:
Potrivit art.18 al.1 din legea nr.85/2006 "după deschiderea procedurii, adunarea generală a acționarilor asociaților debitorului, persoană juridică, va desemna pe cheltuiala acestora, un reprezentant, persoană fizică sau juridică, administrator special care să reprezinte interesele societății și ale acestora și să participe la procedură pe seama debitorului.
Prin cererea de intervenție Acționarilor a solicitat să accepte judecătorul sindic ca acționarilor să reprezinte intersele acționarilor.
Din conținutul textului, se deduce că administratorul special este ales de adunarea generală a acționarilor sau asociaților debitorului.
In speță, nu s-a depus o hotărâre a adunării generale a acționarilor prin care să se fi hotărât că administratorul special în cond.art.18 din legea nr.85/2006 să fie acționarilor.
Potrivit adresei nr.-6026/7.03.2006 eliberată de Oficiul registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați rezultă că structura acționariatului se prezintă astfel: ADS- 87,91 %, listă acționari 12,08%.
In ceea ce privește contestația - SRL la tabelul definitiv rectificativ și al procesului verbal al comitetului creditorilor al - SA G, judecătorul sindic arată că toate aspectele referitoare la creanța declarată de creditorul - Com SRL G, ponderea creanței, ordine de preferință, au fost soluționate prin sentința comercială nr.70/14.02.2006 a Tribunalului Galați, rămasă irevocabilă prin Decizia nr.927/29.11.2006 a Curții de APEL GALAȚI.
Referitor la cererea de sesizare a organelor de cercetare penală în legătură cu săvârșirea infracțiunii prev. de art.143-147 din legea nr.85/2006 de către creditorul - Com SRL G, judecătorul sindic reține că potrivit art.11, lit. din legea nr.85/2006 se prevede că judecarea cererii de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în insolvență potrivit art.138, sesizarea organelor de cercetare penală în legătură cu săvârșirea infracțiunilor prev. de art.43 -147.
Din analiza textului, la lit. se prevede că, judecătorul sindic va soluționa cererile de atragere a răspunderii "membrilor organelor de conducere". Or, potrivit art.138 răspund pentru ajungerea debitoarei în stare de insolvență și implicit pot fi obligați la acoperirea pasivului și membrilor organelor de supraveghere precum și orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
În cazul în care judecătorul sindic constată săvârșirea infracțiunii prev. de art.143-147 va sesiza organele de urmărire penală competente în acest sens. Este vorba de infracțiunea de bancrută simplă, bancrută frauduloasă, gestiune frauduloasă, de însușire, folosirea sau traficarea de către lichidatorul judiciar a averii debitorului, precum și de orice reprezentant sau prepus al acestuia, de bani, valori ori alte bunuri pe cale le gestionează, ceea ce în speță nu este cazul.
Potrivit art.22 al.2 din legea nr.85/2006 în orice stadiu al procedurii, judecătorul sindic, din oficiu sau la cererea comitetului creditorilor, îl poate înlocui pe lichidator prin încheiere motivată pentru motive temeinice care sunt bazate pe dol sau culă gravă a lichidatorului judiciar.
În speță, măsura este justificată întrucât C în cauză a întârziat nepermis de mult îndeplinirea sarcinilor sale.
De asemenea, lichidatorul judiciar a participat la ședința din 15.09.2007 a Asociației Acționarilor încălcând astfel disp.art.25 din legea nr.85/2006.
Din rapoartele de activitate depuse de lichidatorul judiciar rezultă că acesta are o conduită oscilantă (de exemplu: face vorbire în raport de creanța de de prioritate a - Com SRL G, creanță care s-a stabilit irevocabil prin sentința comercială 70/14.02.2006, definitivă prin decizia nr.927/29.11.2006).
Prin urmare prin această conduită, a generat neîncredere și suspiciune cu privire la activitatea sa în calitate de lichidator, existând motive temeinice în sensul art.22 al.2din legea nr.85/2006.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs - SA G, Salariaților de la - SA, Acționarilor de la - SA G, - SRL G și lichidatorul - Expert
Recursurile declarate de - SA G ( fila 2 dosar) și de Salariaților de la - SA G (fila 3 dosar) nu au fost motivate fapt pentru care instanța de recurs a invocat excepția nulității acestora.
Recurenta Acționarilor de la - SA a solicitat prin recurs desființarea sentinței cu privire la respingerea cererii de intervenție în interesul uneia dintre părți și în interes propriu formulate de ea.
În motivarea cererii de recurs a arătat aceasta că prin cerere solicită și acceptul judecătorului sindic de a reprezenta interesele acționarilor, că din textul de lege rezultă că administratorul special este ales de AGA sau de asociații debitorului.
Că cererea de intervenție a fost depusă la 01.10.2007 însoțită de Procesul verbal al ședinței Adunării Generale Extraordinare a Asociației Acționarilor de la - SA G din data de 15.09.2007, unde la pct. 7 se hotărăște ca dl G să reprezinte, iar pa pct. 12 se aprobă ca toate cererile, acțiunile, căile de atac făcute în numele acționarilor să fie semnate și susținute de comitetul director prin președinte.
A mai arătat recurenta că judecătorul sindic a emis o adresă la data de 09.10.2007 prin care a pus în vedere d-lui G să depună la dosar procesul-verbal al adunării generale a acționarilor prin care a fost desemnat ca reprezentant, că urmare a adresei s-a depus procesul-verbal din data de 15.09.2007 și extrasul nr. 7 din aceeași dată și că prin acestea s-a răspuns exact la solicitările instanței.
Recurenta a indicat și faptul că înaintase judecătorului sindic și adresa nr. 18.700 a ADS B, care deține 87,91% din capitalul social și că aceasta, care a aderat la asociație, a formulat în mod legal cererea de intervenție.
De asemenea, recurenta a indicat faptul că procedura de lichidare judiciară nu se poate desfășura fără un administrator special, în speță, Adunarea Generală a Acționarilor de la - SA G, înființată legal, înscrisă în Registrul Asociațiilor din România și la MFP.
Recurentul - Expert G și-a motivat recursul arătând că soluția de înlocuire a lui din calitatea de lichidator al - SA este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:
Instanța a încălcat dispozițiile art. 22 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 în sensul că nu a dispus citarea lui și a Comitetului Creditorilor în camera de consiliu, fapt ce face ca sentința recurată să fie nulă, conform art. 105 alin. 2 pr. civ.
A mai arătat recurentul că sentința recurată nu este motivată, că s-au reținut unele afirmații generice făcute, precum aceea că "lichidatorul are o conduită oscilantă prin care a generat neîncredere și suspiciune cu privire la activitatea sa".
Recurenta a mai arătat și faptul că instanța a fost învestită cu o cerere de înlocuire a ei de către Comitetul Creditorilor prin - Com SRL care se află în conflict de interese cu interesul concursual al creditorilor și care trebuia conform art.17 alin. 5 din Legea nr. 85/2006 să se abțină de la vot.
În ceea ce privește temeinicia hotărârii a arătat recurentul că el și-a îndeplinit toate obligațiile legale, neputându-se reține vreo culpă în sarcina lui.
Prin concluziile depuse la data de 25.02.2008, recurentul - Expert Gaa rătat și faptul că cererea de înlocuire a sa a fost formulată de către - Com SRL deși art. 22 alin. 2 din lege acordă legitimitate Comitetului Creditorilor și că, în speță, - SA este președintele Comitetului Creditorilor.
Creditoarea - SRL G, prin recursul declarat a criticat respingerea contestației sale arătând că judecătorul sindic a analizat doar ponderea și ordinea de preferință a creanței declarate de - Com SRL, celelalte puncte din contestație nefiind soluționate.
În ceea ce privește dispozițiile referitoare la respingerea ca nefondată a cererii Asociației Salariaților de la - SA privitoare la sesizarea organelor de cercetare penală pentru săvârșirea unor fapte penale de către - Com SRL, recurenta a apreciat că s-a schimbat natura ori înțelesul actului juridic dedus judecății întrucât ceruse să se aibă în vedere sustragerea sau distrugerea evidenței contabile a debitorului, care se află în posesia - Com SRL, faptă prevăzută de art. 143 pct.2 din Legea nr. 85/2006.
În ceea ce privește măsura de înlocuire a lichidatorului judiciar, recurenta a arătat faptul că aceasta a fost solicitată de către - Com SRL și nu de către Comitetul creditorilor, că din procesul-verbal din data de 06.10.2007 nu reiese punerea în discuție a acestor aspecte, fapt pentru care sunt aplicabile dispozițiile art. 14 pct. 2 din Legea nr. 85/2006.
Recurenta a arătat și faptul că - Com SRL era incompatibilă de a vota acest aspect al înlocuirii lichidatorului.
Recurenta a arătat și faptul că cererea de înlocuire a lichidatorului era nelegală întrucât era susținută în scris de către trei creditori deși comitetul era format din 5 creditori și că în condițiile în care - SA și - Com SRL erau în conflict de interes nu sunt îndeplinite cerințele art. 17 pct. 4 din lege.
De asemenea, recurenta a criticat măsura înlocuirii lichidatorului judiciar sub aspectul temeiniciei sale, arătând că aceasta nu este motivată decât prin reținerea unor informații generice făcute de creditori cu privire la îndeplinirea mandatului.
Intimata - Com SRL Gaf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate pentru lipsa calității procesuale și în subsidiar ca nefondate.
În ceea ce privește recursul declarat de către - Expert G a arătat intimata că din moment ce acesta nu mai are calitatea de lichidator, nu are calitate procesuală activă, nu are interes, iar recursul este inadmisibil.
A mai arătat intimata că atribuțiile lichidatorului sunt cele prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006 și că acesta nu poate ataca hotărârea Comitetului Creditorilor prin care s-a solicitat schimbarea lui.
Pentru ceilalți recurenți intimata a invocat lipsa calității procesuale active și lipsa de interes arătând că ei nu mai au calitatea de creditori, așa cum rezultă din tabelul consolidat rectificativ.
La data de 11.06.2009, creditorul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13, 17 și 22 din Legea nr. 85/2006, apreciind că acestea contravin dispozițiilor art. 16, 21 și 53 din Constituție.
La termenul de judecată din 26.06.2009 s-a pus în discuție acea excepție de neconstituționalitate și față de cerere s-a invocat excepția lipsei calității procesuale active a creditorului.
Asupra acestei excepții Curtea apreciază că este fondată urmând a fi admisă, pentru următoarele considerente:
Numitul a invocat această excepție în calitate de creditor al - SA G, fără însă să aibă calitatea de parte în cazul cererii de înlocuire a lichidatorului.
Conform dispozițiilor art. 7 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 în procedurile contencioase se citează în calitate de părți numai persoanele ale căror drepturi sau interese sunt supuse spre soluționare judecătorului sindic, persoanele respective fiind cele care păstrează calitatea de părți și în calea de atac.
Față de aceste considerente, urmează să se admită excepția lipsei calității procesuale active a creditorului și să se respingă excepția de neconstituționalitate în consecință.
Față de împrejurarea că numitul în calitate de avocat al unui alt creditor, cu calitate procesuală în prezenta cauză avea cunoștință de existența cauzei pe rolul Curții de APEL GALAȚI încă din ianuarie 2008, de la momentul înregistrării și că în aceeași calitate, de reprezentant, a mai invocat excepția de neconstituționalitate a altor texte de lege, văzând și pregătirea juridică a acestuia, Curtea apreciază că acesta, în calitate de creditor, a invocat excepția de neconstituționalitate după încheierea dezbaterilor cu intenția de a tergiversa soluționarea cauzei, urmează a-i aplica conform art. 1081alin. 1 pct. 1 lit. pr.civ. o amendă judiciară.
În ceea ce privește recursurile declarate de - SA G și de către Salariaților de la - SA G, Curtea reține că acestea nu sunt motivate, fapt pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 306 alin. 1 pr. civ. urmează să dispună anularea acestora.
În ceea ce privește recursul declarat de Acționarilor de la - SA G, se rețin următoarele:
Intimata - Com SRL Gai nvocat excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes în privința acestui recurs.
Cele două excepții sunt nefondate urmând a fi respinse ca atare pentru următoarele considerente:
de atac pot fi exercitate de către persoanele care au avut calitatea de parte la fond.
Prin sentința recurată a fost respinsă cererea de intervenție în interes propriu și în interesul uneia dintre părți formulată de Acționarilor de la - SA G, astfel încât, în mod evident acesta are atât calitate procesuală cât și interes în promovarea recursului.
În ceea ce privește aspectele de fond puse în discuție prin acest recurs, Curtea de Apel apreciază că hotărârea judecătorului sindic este legală și temeinică, impunându-se respingerea recursului Asociației Acționarilor de la - SA G pentru următoarele considerente:
la procedura insolvenței sunt enumerați la Capitolul 2, secțiunile 1-6 din Legea nr. 85/2006.
Într-adevăr, în art. 18 alin. 1 din lege se prevede atribuțiile adunării generale a acționarilor/asociaților, debitorului, persoană juridică, de a desemna pe administratorul special dar, în speță, recurenta este o asociație cu personalitate juridică și este diferită de adunarea generală avută în vedere de lege, adunare care este organul decizional al unei societăți comerciale prevăzut de art. 110 și urm. din Legea nr. 31/1990.
De altfel, așa cum s-a arătat mai sus problema participării la procedură se poate pune față de administratorul special și nu de Adunarea Generală a Acționarilor, iar dispozițiile art. 49 pr.civ. sunt incompatibile cu dispozițiile legale privind procedura insolvenței.
Față de aceste considerente, se reține că în mod corect judecătorul sindic a respins cererea de intervenție, astfel încât recursul Asociației Acționarilor de la - SA G va fi respins ca nefondat.
În ceea ce privește recursul declarat de - SRL G, Curtea reține că acesta este lipsit de interes, urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Conform tabelului definitiv rectificativ al creditorilor - SA G, recurenta - SRL G nu mai are calitatea de creditor (fila 110 dosar).
Într-adevăr, prin contestația formulată - SRL Gac riticat faptul că la pozițiile 14-19 au fost nominalizați creditorii - SA și - Com SRL, care au făcut plăți în contul colector al debitorului fără a fi aprobate de adunarea creditorilor și încuviințate de judecătorul sindic, dar prin cererea de recurs acesta nu critică respingerea contestației sale pentru această chestiune, ci față de alte cereri ale sale și față de soluționarea cererilor unor alți participanți, fapt din care rezultă achiesarea lui parțială la această soluție.
În condițiile în care recurenta nu mai are calitatea de creditor, fiind deja îndestulată, ea nu mai are nici un interes în cauză, fapt pentru care urmează să se respingă recursul declarat de ea ca lipsit de interes.
În ceea ce privește recursul declarat de lichidatorul - Expert G, Curtea de Apel reține următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, cererea de înlocuire a lichidatorului se soluționează în contradictoriu cu acesta, iar în conformitate cu dispozițiile art. 299 și urm. pr.civ. acesta are calitatea de a formula recurs.
Enumerarea atribuțiilor lichidatorului făcută prin art. 25 din lege nu are caracter limitativ, în cuprinsul acestui act normativ făcându-se dese referiri la alte atribuții ale lichidatorului.
Se observă că acesta nu atacă hotărârea Comitetului Creditorilor prin care se solicită schimbarea sa din funcție, ci atacă hotărârea judecătorească prin care s-a dispus înlocuirea lui și pe cale de excepție invocă neregularități legate de exercitarea dreptului la vot.
Faptul că prin hotărârea recurată acesta nu mai are calitatea de lichidator nu împiedică exercitarea căilor de atac, executorialitatea hotărârilor judecătorului sindic circumscriindu-se în acest caz, la atribuțiile de conducere a activității debitorului și la promovarea altor cereri sau acțiuni. A interpreta în sens contrar înseamnă o nerecunoaștere a dreptului de exercitare a căilor de atac și pe cale de consecință dobândirea unui caracter irevocabil pentru hotărârea în cauză, fapt care intră în contradicție cu dispozițiile art. 12 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Față de aceste considerente, se reține faptul că lichidatorul - Expert are calitate procesuală și interes și că recursul este admisibil.
În ceea ce privește fondul, Curtea apreciază că recursul declarat de - Expert este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Conform dispozițiilor art. 24 în referire la art. 22 alin. 2 din legea nr. 85/2006, judecătorul sindic poate, din oficiu sau la cererea Comitetului Creditorilor, să dispună înlocuirea lichidatorului judiciar.
Din dispozitivul sentinței recurate rezultă că judecătorul sindic nu s-a pronunțat din oficiu ci urmare a cererii Comitetului Creditorilor.
Cererea în baza căreia s-a pronunțat judecătorul sindic este formulată de către creditoarea - Com SRL G la data de 10.10.2007, în nume propriu, nu ca reprezentant al Comitetului Creditorilor deși în considerentele sentinței recurate (pag. 6 din sentința nr. 1176/2007) se reține că cererea este formulată de către Comitetul Creditorilor.
Urmare a solicitării instanței de recurs, reprezentantul intimaților-creditori - SA G, - Com SRL G și - SA G, membrii Comitetului Creditorilor au depus pr2vb2ale Comitetului Creditorilor al - SA
Din procesul verbal încheiat la data de 05.10.2007 rezultă că nu se stabilise în Comitetul Creditorilor solicitarea înlocuirii lichidatorului judiciar către judecătorul sindic și că - Com SRL fusese împuternicită să formuleze un punct de vedere cu privire la solicitarea de înlocuire a lichidatorului și să solicite amânări în cauzele nr- și -.
Din aceste înscrisuri nu rezultă, însă mandatarea - Com SRL să formuleze și să introducă în numele Comitetului Creditorilor o cerere de înlocuire a lichidatorului judiciar.
De altfel, - Com SRL a formulat respectiva cerere în nume propriu și nu în calitate de reprezentant al Comitetului Creditorilor și nu există înscrisuri din care să rezulte că, în fața judecătorului sindic Comitetul și-ar fi însușit cererea.
Față de acestea, cererea de înlocuire a lichidatorului apare ca fiind făcută de o persoană fără calitate procesuală activă, fapt pentru care se impune admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii de înlocuire a lichidatorului judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13, 17 și 22 din Legea nr. 85/2006 invocată de creditorul, pentru lipsa calității procesuale active.
În temeiul dispozițiilor art. 1081alin. 1 pct. 1 lit. a pr.civ. amendează pe creditorul cu o amendă judiciară de 350 lei.
Anulează ca nemotivate recursurile declarate de - SA G și - Salariaților de la - SA G împotriva sentinței comerciale nr. 1176/6.11.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Respinge excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a recursului declarat de Acționarilor de la - SA
Respinge ca nefondat recursul declarat de Acționarilor de la - SA
Admite excepția lipsei de interes a recursului declarat de - SRL G, invocată de către - Com SRL G și, pe cale de consecință:
Respinge recursul declarat de - SRL G, ca lipsit de interes.
Respinge excepția lipsei calității procesuale active a - Expert G, invocată de - Com SRL
Admite recursul declarat de - - Expert G împotriva sentinței comerciale nr. 1176/6.11.2007, pe care o modifică, în sensul că:
Respinge cererea de înlocuire a lichidatorului - - Expert G ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 iunie 2009.
pt. Președinte, - -, aflată în cf. art. 261 Cpc. Președinte, | Judecător, - - | pt. Judecător, - -, aflat în cf. art. 261 Cpc. Președinte, |
Grefier, - - |
Red. 24.07.2009
Tehno:2x/03.08.2009
Fond:
Președinte:Sarmisegetuza TulbureJudecători:Sarmisegetuza Tulbure, Veronica Pacurariu, Simona Gavrila