Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 414/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.414
Ședința publică de la 17.03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mioara Badea
JUDECĂTOR 2: Veronica Dănăila
JUDECĂTOR 3: Elena Mincu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta-creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, împotriva sentinței comerciale nr.4586/31.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât - și intimata-debitoare prin lichidator judiciar
Constituirea completului de judecată are loc în condițiile prevăzute de art.98 alin.6 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea nr.387/2005 a Plenului modif. prin includerea d-nei judecător din planificarea de permanență, ca urmare a eliberării din funcția de magistrat prin pensionare a doamnei judecătoare.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prin Serviciul Registratură la data de 25.02.2009 lichidatorul judiciar al intimatei-debitoare - a depus la dosar cerere de judecare a cauzei lipsă în temeiul disp. art.242 alin.2 pr.civ.
Curtea, având în vedere faptul că recurenta-creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 și lichidatorul judiciar al intimatei-debitoare - au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform disp. art.242 alin.2 pr.civ. constatând cauza în stare de judecată o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului cu care a fost învestită, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 4586/31.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr- judecătorul sindic a respins cererea Administrației Finanțelor Publice Sector 3, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 împotriva pârâtului, iar potrivit art. 131 din aceeași lege a închis procedura insolvenței debitoarei - Co SRL, luând totodată toate măsurile de publicitate, precum și pe cele privind radierea debitorului din Registrul Comerțului și plata remunerației lichidatorului.
În ceea ce privește cererea formulată de către creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 3 judecătorul sindic a reținut că aceasta a fost întemeiată pe dispozițiile art. 138 lit. c), d) și e), determinând o natură delictuală a răspunderii solicitate pentru care este necesară dovedirea tuturor elementelor, potrivit art. 998-999 Cod civil.
În aceste condiții se arată că unicele probe de care creditoarea a înțeles să se folosească au fost rapoartele lichidatorului, acte care însă nu au fost de natură să determine elementele răspunderii civile delictuale.
În ce privește incidența literei c), s-a arătat că nu a fost dovedit interesul personal al pârâtului în continuarea activităților debitoarei și nici faptul că fără aceste activități insolvența ar fi fost evitată.
Cu privire la litera d) din art.138, se arată că nu s-a dovedit neținerea contabilității și faptul că aceasta a fost determinantă pentru instalarea insolvenței.
Cât privește litera e) din art. 138 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a reținut că nu a fost indicată nici o activitate desfășurată de către pârât de natură a se circumscrie textului arătat și a servi ca temei al acțiunii.
Ulterior, potrivit art. 131, s-au luat măsurile corespunzătoare pentru închiderea procedurii insolvenței.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 3, solicitând modificarea în tot a sentinței recurate și prin rejudecare, admiterea cererii recurentei și obligarea pârâtului la plata pasivului neacoperit al societății debitoare, - Co SRL.
În motivarea recursului s-a arătat că, din analiza documentelor aflate la dosarul cauzei este notoriu că insolvența s-a instalat în societatea debitoare în cursul anului 2005, câtă vreme la nivelul acestui an au fost în mod sporadic depuse declarațiile privind obligațiile de plată la bugetul de stat și deconturile TVA. De asemenea, ultima raportare contabilă a fost depusă pentru anul 2005, fiind astfel încălcate dispozițiile Legii contabilității, art. 26-29 din Legea nr. 82/1991, dar și art. 196 și 73 alin. 1 din Legea nr. 31/1990.
Se arată că în măsura în care obligația de ținere a contabilității aparține administratorului statutar, ca reprezentant al societății, având în vedere că după deschiderea procedurii insolvenței acesta nu a pus la dispoziția lichidatorului documentele contabile, este evidentă că se poate prezuma neținerea contabilității conform legii și incidența art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006.
În ce privește incidența literei e) din art. 138, recurenta a arătat că ultima raportare contabilă a fost depusă pentru anul 2005, bilanț care reflectă că în contul de active circulante, stocuri, era înregistrată suma de 20.455.000 lei, iar la sfârșitul perioadei de raportare suma încă se regăsea, fiind de neidentificat ca valoare sau bunuri în patrimoniul debitoarei la data intrării - Co SRL în insolvență.
Este evident, în opinia recurentei, că pârâtul a deturnat sau ascuns o parte a activelor debitoarei și astfel, a determinat starea de insolvență.
Cu privire la incidența literei c), recurenta a arătat că în raportul contabil din anul 2005 la pct. II - "Creanțe"-, societatea debitoare pornea cu un sold creditor de 32.391.000 lei. Aceste creanțe nu au fost recuperate de către administratorul societății, astfel încât acesta a generat situația de colaps financiar și starea de insolvență.
De asemenea, recurenta a arătat că pârâtul avea obligația, potrivit art. 27 din Legea nr. 85/2006 să sesizeze tribunalul cu o cerere de deschidere a procedurii în maxim 30 de zile de la instalarea insolvenței, rămânând pasiv în îndeplinirea acestei obligații legale.
În drept recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă și art.138 din Legea nr.85/2006.
Nu au fost administrate probe noi în recurs.
Avand in vedere motivele de recurs Curtea le raspunde global, prin formularea urmatoarelor considerente:
Recurenta subliniaza in motivarile recursului promovat ca instanta de fond a aplicat gresit legea la situatia de fapt aratata, determinand pronuntarea unei hotarari lipsite de suportul temeiniciei, cata vreme a apreciat ca netinerea contabilitatii nu este un fapt determinant si nu se poate pune in legatura cu starea de insolventa comerciala a debitoarei - Co SRL si cu producerea unui prejudiciu creditoarei insesi prin imposibilitatea incasarii creantelor detinute impotriva debitoarei, creante cu caracter bugetar.
Curtea subliniaza urmatoarele: esential, din punctul de vedere al recurentei, pentru sustinerea temeiniciei cererii promovate de catre Administrația Finanțelor Publice Sector 3 B, este pasivitatea administratorului, paratul, la realizarea obligatiei sale legale de intocmire si depunere la autoritatile publice a situatiilor financiare anuale ale societatii si depunerea lor, impreuna cu raportarile semestriale, deconturile de TVA, incepand cu anul 2006, obligatie continuta de art. 2 si 5 din Legea nr. 82/1991 si art. 72 din Legea nr. 31/1990.
Insa, imprejurarea ca paratul, intimat in recurs, nu a respectat regulile legale de tinere contabilitatii sau de efectuare a raportarilor contabile anuale sau semestriale prezumate de nedepunerea lor in dosarul de insolventa potrivit art. 28 din Legea nr.85/2006, fapt care a dus la mentinerea datoriilor societatii, nu poate fi considerata, in mod singular, apta sa justifice temeinicia cererii promovate de catre Administrația Finanțelor Publice Sector 3
Aceasta cu atat mai mult cu cat, chiar circumstantele probatorii, raportul de activitate al lichidatorului depus dosarul instantei de fond (filele 85-88 dosar fond) arata ca nu se poate face aprecierea incidentei art. 138 din Legea nr.85/2006 in conditiile in care documentele contabile nu au fost predate lichidatorului spre a putea fi analizate.
Răspunderea reglementată art. 138 din Legea nr.85/2006 este o raspundere personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, administratorul a contribuit la ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Curtea arata, asa cum si instanta de fond retine, ca aceasta raspundere special reglementata in Legea nr. 85/2006 nu prezuma legatura cauzala intre netinerea contabilitatii de catre administrator si provocarea starii de insolventa. Astfel, dispozitia legala arata ca raspunderea patrimoniala a persoanelor enumerate se antreneaza daca acestea, prin faptele descrise de lege, au contribuit la producerea prejudiciului, provocarea starii de insolventa, reiterand principul de baza potrivit caruia nicio raspundere nu poate fi angajata in lipsa identificarii tuturor elementelor raspunderii civile in mod cumulativ, natura juridică a răspunderii administratorului fiind aceea a unei răspunderi speciale care împrumută caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere care presupune incalcarea unei conduite legale, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile, care reies din art. 998-999.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care în această situație unele conotații speciale.
Caracterul special al raspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 consta in aceea ca textul de lege delimiteaza, printr-o enumerare exhaustiva categoria faptelor (lit. a-g) considerate nelegitime, prejudiciul - care este acela al provocarii sau contribuirii faptelor la ajungerea debitoarei in starea de insolventa - si cere o cauzalitate tipica intre fapta si prejudiciu, culpa persoanei chemata a raspunde fiind apreciabilain concreto.
Prin urmare, Curtea infirma argumentele din recursuri prin care se arata ca existenta unor creante ramase neacoperite a fost determinata de netinerea sau de neraportarea corespunzatoare a activitatii contabile a debitoarei prin grija paratului si reprezinta dovada prejudiciului, a legaturii cauzale si prezuma culpa, considerandu-le nefondate, de vreme ce, asa cum s-a aratat si de catre prima instanta, legea nu prezuma niciunul din elementele raspunderii persoanelor ce pot sta in judecata, iar prejudiciul pretinsei fapte consta in ajungerea in insolventa a debitorului, iar nu in intinderea creantelor sau cauza acestei intinderi ori a insuficientei activelor din patrimoniul falitului.
Din analiza cererii formulate in instantei de fond Curtea retine ca recurentele identifica drept cauza juridica a actiunii, inteleasa ca situatie de fapt calificata juridic, in principal art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006.
afirmatiile anterioare, alaturi de afirmarea regulii de drept potrivit careia actori incumbit probatio (art. 1196 Cod civil), Curtea subliniaza ca punctul de plecare in analiza de temeinicie a unei astfel de petitii trebuia considerat de la prezentarea continutului obiectiv al faptelor, actiuni sau inactiuni plasate in domeniul autoratului paratului, culpa acestuia si legatura cauzala intre acesta si provocarea starii de insolventa. Descrierea generica a faptei prin reiterarea continutului textului de lege care inregimenteaza aceasta raspundere in motivarea cererii de chemare in judecata, dublata de lipsa dovezilor care sa permita instantei de fond individualizarea faptelor si continutul lor obiectiv nu acopera cerinta procesuala impusa reclamantei, iar in aceste conditii, actiunea promovata apare lipsita de suportul temeiniciei.
Asa cum si prima instanta a subliniat, afirmatiile de ordin general ale recurentelor prin care se arata ca evidenta contabila nu a fost tinuta, ca administratorul nu a utilizat corespunzator documentele justificative si contabile pentru operatiunile efectuate, avand semnificatia unei gestiuni defectuoase a afacerii, nu implica nici prezumtia legaturii cauzale a acestor stari de fapt cu provocarea insolventei.
In ce priveste imputarile aduse paratului-intimat de continuare a activitatii in interes personal, relevate ca motiv de recurs de catre Administrația Finanțelor Publice Sector 3, Curtea arata ca aceasta a constat in aceea ca, din totalul creantelor - Co SRL raportate la nivelul anului 2005, respectiv 32.391 mii lei, administratorul nu a recuperat nicio creanta. Astfel, nerecuperarea creantelor, dublata de neplata datoriilor societatii au generat insolventa.
In egala masura, tot in sustinerea temeiurilor reglementate prin literele c) si e) din art. 138 din Legea nr.85/2006, recurenta a sustinut ca s-au sustras sau ascuns activele societatii debitoare, determinand o crestere a pasivului, in legatura cu instalarea insolventei - Co SRL. Astfel, s-a aratat ca stocurile de marfuri ale societatii, inregistrate in bilantul din anul 2005 erau in suma de 20.455 mii lei, insa acestea nu au fost identifcate in inventarul realizat de catre lichidator in anul 2008.
Atat faptele descrise de litera e), cat si cele descrise in litera c) a art. 138 din Legea nr.85/2006, presupun actiuni, fapte comisive, exteriorizate in plan obiectiv, care pot fi descrise si puse in autoratul paratului. Aceste fapte, insa, nu sunt detalitate de catre reclamanra-recurenta, nici cuprinse sau aratate de catre lichidator in cadrul rapoartelor sale.
Faptul ca evidentele contabile la nivelul anului 2005 nu corespund situatiei constatate in fapt de catre lichidator la nivelul anului 2008 nu au ca situatia premiza in mod subinteles fapte plasate in autoratul paratului si nu prezuma nici celelalte elemente ale raspunderii; faptul ca anumite creante nu au fost colectate, ca anumite datorii nu au fost acoperite, nu inseamna in mod implicit ca activitatea debitoarei a fost continuata de catre administratorul sociatatii in interes personal, in directia in care aceasta a dus la insolventa.
Afirmatiile reclamantei, recurenta de astazi, au doar caracter prezumtiv, speculativ, lipsa de concretete a faptelor imputate, limitate doar la descrierea lor conforma textului legal care le incadreaza, iar aceasta este dublata de lipsa oricarei probe de natura sa sustina realitatea afirmatiilor, chiar si in conditiile in care acestea au caracter generic.
Mai mult, insa, in conditiile in care se sustine ca lichidatorul nu a identificat bunuri in patrimoniul societatii, Curtea subliniaza ca "disparitia" celor preexistente, nu poate fi pusa in sarcina paratului, de vreme ce se identifica imprejurarea ca acestea au facut obiectul unor acte de instrainare.
Curtea subliniaza ca dispozitiile art. 1169 cod civil sunt deplin aplicabile in domeniul proceselor intemeiate pe dispozitiile art. 138 din Legea nr.85/2006, activand, la data sesizarii instantei, sarcina probei celui care afirma o pretentie inaintea instantei, Administrația Finanțelor Publice Sector 3, neadministrand nicio proba in sustinerea temeiniciei actiunii sale.
de circumstantele retinute, Curtea apreciaza ca motivele de recurs formulate in cauza de catre recurenta nu sunt intemeiate, iar, raportat la situatia de fapt determinata in cauza, hotararea primei instante este legala si temeinica, astfel, va respinge recursurile, de dispozitiile art. 312 alin. 1 cod procedura civila.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, împotriva sentinței comerciale nr.4586/31.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații și - - SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17.03.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.Jud.
20.03.2009
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte:
Președinte:Mioara BadeaJudecători:Mioara Badea, Veronica Dănăila, Elena Mincu
