Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 422/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 422
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Ecaterina Moleanu
JUDECĂTOR 2: Nela Ochea
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Țăndăreanu
GREFIER: - -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții, G, împotriva sentinței nr. 310/F din 14.12.2007 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-debitoare SC SA V M PRIN LICHIDATOR SC și intimații- creditori DGFP M și SC SA RM V, având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere (Legea 64/1995 art. 137).
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurentul - pârât G, avocat cu delegație la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Avocat, pentru recurentul - pârât G, depune copia deciziei penale nr. 5873 din 19 octombrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 5862/2004 și copia deciziei nr. 578 din 14 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Avocat, pentru recurentul - pârât G, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței tribunalului în sensul de a respinge acțiunea de antrenare a răspunderii administratorilor întrucât nu sunt îndeplinite condițiile art. 138 lit a și d din Legea nr. 85/2006.
CURTEA:
Asupra recursurilor de față constată următoarele:
Prin sentința nr. 310/F din 14.12.2007 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- s-au admis cererile formulate de DGFP M, SC SA RM și SC și în baza dispozițiilor art.138 alin.1 lit.a din Legea 85/2006 au fost obligați: pârâtul G la plata sumei de 31124,8124 lei către creditori, pârâtul la plata sumei de 18051,2556 lei către creditori și pârâta la plata sumei de 9900lei către creditori; în baza art.138 alin.1 lit.d din Legea 85/2006 raportat la art.138 alin.4 au fost obligații pârâții G, și, în solidar, la plata restului creanței creditorilor, care va mai rămâne de plată, după ce se vor distribui creditorilor sumele rezultate din vânzările bunurilor debitoarei SC SA V M și după ce se vor fi scăzut sumele la care au fost obligații pârâții în baza art.138 alin.1 lit.a din Legea 85/2006.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că atât creditorii DGFP M, SC SA RM cât și lichidatorul SC au solicitat antrenarea răspunderii materiale a pârâților menționați, în temeiul dispozițiilor art. 137 lit.a și d din Legea 64/1995, întrucât așa cum rezultă din raportul întocmit de expertul, au vândut bunurile societății la sume subevaluate, ceea ce a dus la ajungerea debitoarei la starea de insolvență și chiar dacă în perioada 14.02.2001 - 26.04.2002 administratorul G a fost privat de libertate după ieșirea din penitenciar a continuat înstrăinarea bunurilor. De asemenea au solicitat să fie obligații la plata sumelor încasate și nejustificate, G la 311.245.124 ROL, la 180.512.556 ROL, la 99.612.792 ROL.
Judecătorul sindic audiat pe cei trei pârâți și s-au efectuat trei expertize contabile, de către experții, și, având în vedere valoarea Mab unurilor vândute de către cei trei pârâți.
Din probele administrate rezultă că cei trei pârâți au contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Astfel, pârâtul în perioada cât a fost director general, 26.08.2002 - 22.05.2003, fiind împuternicit de G și fiind un administrator de fapt al societății, a continuat vânzarea activelor la prețuri derizorii, livrat bunuri și nu a încasat valoarea lor. De exemplu în septembrie 2002 în baza facturilor -/19.09.2002 și -/19.09.2002 a vândut la SC SRL TG J bunuri în valoare de 2.366.990.000 ROL și nu a încasat nici o sumă de bani. Aceeași activitate au desfășurat-o și și G, pe perioada cât au fost prima director general iar celălalt administrator, de vânzare a bunurilor la prețuri subevaluate fără licitații, actele de livrare neconținând elemente de inventariere, ceea ce a permis ca prețurile să se stabilesc ad-hoc, în funcție de interesele de moment ale celor care le-au vândut. Despre modul cum s-au realizat aceste vânzării se menționează și în sentința penală nr.334/10.04.2005 A Judecătoriei V M, prin care a fost condamnată la trei luni închisoare cu suspendare.
Faptele celor trei se încadrează în dispozițiile art. 138 lit.a și d din Legea 85/2006, conținutul acestora rezultând dintr-o acțiune sau inacțiune referitoare la bunurile și creditele societății, a modului de înregistrare a operațiunilor comerciale în contabilitate, în conformitate cu dispozițiile Legii contabilității, ale Legii 31/1990 și care au dus la încetarea plăților prin urmărirea unor interese personale, falsificarea rezultatelor, nejustificarea încasărilor din trezoreria societății debitoare și imposibilitatea constatării situației reale a bunurilor datorită defectuozității înregistrărilor. Răspunderea lor pentru fapta prevăzută de art. 138 lit.d din Legea 85/2006 este solidară, apariția stării de insolvență fiind contemporană stării de timp în care și-au exercitat mandatul ori și-au menținut poziția datorită căreia au dus societatea la insolvență. Apărarea lui în sensul că era doar executantul lui G nu este exoneratoare de răspundere, în măsura în care semna actele de livrare la prețuri subevaluate, fără evaluării prealabile, fără licitații, asumând obligații comerciale pentru societatea debitoare.
De asemenea, s-a reținut că în mod nejustificat și-au însușit diferite sume de bani, G 31124,5124 lei, 18051,2556lei, 9900 lei, faptele lor încadrându-se în dispozițiile art. 138 lit.a din Legea 85/2006.
Împotriva acestei sentințe în termen legal au declarat recurs cei trei pârâți.
Recurentul a criticat sentința ca netemeinică și nelegală cu motivarea că nu s-a ținut seama de faptul că în perioada 26.08.2002 -20.05.2003 cât a îndeplinit funcția de director general la SC SA M nu a fost decât un executant al ordinelor administratorului G și consiliului de administrație, care au stabilit că vânzarea bunurilor să se facă fără licitație și la prețuri stabilite de ei și în acest sens este procesul verbal al consiliului de administrație din 15.03.2000. La 31.07.2002 și 10.08.2002 s-au făcut inventarieri iar faptul că nu au fost în conformitate cu legea nu-i este imputabil, pentru că aceste inventare s-au întocmit anterior angajării sale. În perioada de 9 luni s-a făcut o singură vânzare către SC SRL Tg. J, societate de la care nu s-a reușit recuperarea prețului, aceasta intrând în faliment, și oricum în urma anulării acestei tranzacții bunurile au fost recuperate cu excepția unui motor electric și acesta i s-ar putea imputa. Faptul că nu a justificat suma de bani încasată de la trezoreria societății nu înseamnă că i-a încasat nejustificat pentru că acești bani au reprezentat drepturi salariale, pentru activitatea efectuată așa cum hotărât G și cum el nu poate dovedi. În mod eronat instanța a dispus răspunderea solidară pentru toate lipsurile găsite la societatea debitoare, în condițiile în care el a funcționat numai o perioadă de 9 luni, și deși s-au efectuat trei expertize contabile nici una nu a putut stabili care ar fi prejudiciul cauzat de cei trei pârâți și responsabilitatea fiecăruia.
În mod greșit s-a reținut că sunt întrunite condițiile prevăzute de art.138 lit. d din Legea 85/2006, în condițiile în care acest text nu se putea aplica decât unui contabil autorizat, iar firma a avut contabil angajat sau colaborator care a ținut contabilitatea așa cum s-a priceput, cum a vrut sau i s-a spus de către patron, acesta fiind beneficiarul contabilității fictive.
Recurenta a criticat sentința ca netemeinică și nelegală, cu motivarea că nu s-a ținut seama de faptul că a îndeplinit funcția de director general și președinte al Consiliului de administrație al debitoarei în perioada 2.12.1999 - 6.08.2002 doar în mod formal, ea opunându-se la actele și faptele care au cauzat insolvența, iar uneori deciziile au fost luate fără prezența ei, ea preluând societatea, într-o situație dezastruoasă, de la G, după ce a fost încarcerat, motiv pentru care și-a dat demisia după întoarcerea din penitenciar a pârâtului. Nu se justifică obligarea în solidar cu ceilalți 2 pârâți la plata restului creanței care va rămâne de plată după ce se vor restitui sumele din vânzarea bunurilor debitoarei.
În ceea ce privește obligarea sa la plata sumei de 9900 lei către creditori, reprezentând paguba pricinuită prin vânzarea unor mijloace fixe există deja sentința penală 334/10.04.2005 a Judecătoriei VMc are rezolvă latura civilă.
Recurentul G a criticat sentința ca netemeinică și nelegală, cu motivarea că nu s-a ținut seama că în perioada în care s-au înstrăinat bunurile societății, anii 2001-2002, el a fost privat de libertate și că după punerea sa în liberate funcția de director a societății și de președinte al consiliului de administrație au fost îndeplinite de ceilalți 2 pârâți. Nu s-a ținut cont de expertiza întocmită de, ci numai de primele două, pe care judecătorul sindic le considerase neconcludente din moment ce dispusese o contraexpertiză, nu s-a ținut cont de faptul că singura înstrăinare de bunuri efectuată în anul 2002 și semnată de el a fost confirmată de către instanța de judecată, parțial de același judecător care a semnat prezenta hotărâre. În hotărâre nu se analizează legătura de cauzalitate dintre faptele imputate și starea de insolvență și totodată nu s-a ținut seama că în ultima perioadă înainte de deschiderea procedurii el a reușit să anuleze actele frauduloase întocmite în defavoarea societății și readucerea în patrimoniul social a unor bunuri importante.
Intimatele creditoare au formulat întâmpinări solicitând respingerea recursurilor ca nefondate.
Din întreg probatoriul administrat Curtea reține că, în perioada 29.11.1999 - 5.08.2002 recurenta a îndeplinit funcția de președinte al consiliului de administrație, în perioada 26.08.2002 - 20.05.2003 recurentul a îndeplinit funcția de director general iar G a îndeplinit funcția de administrator în perioada 24.11.1999 - până la data de deschiderii procedurii de faliment și de director general de la data de 21.05.2002 până la data deschiderii procedurii de faliment.
Din ultima balanță contabilă de verificare, întocmită la data de 31.08.2004 rezultă că în patrimoniul debitoarei din punct de vedere scriptic nu mai figura nici un fel de mijloace fixe, faptic însă debitoarea deținea bunuri în valoare de 266.104.290 lei, ceea ce însemnă că scăderea din evidența contabilă a acestor mijloace s-a făcut fără documente justificative cu încălcarea normelor contabile. În perioada 2000 - 2004 s-au lichidat treptat mijloacele fixe din dotare prin vânzarea acestora către societățile administrate de G dar care deținea și calitatea de administrator la SC SA M, către salariații proprii sau alte persoane fizice din localitățile învecinate. De exemplu SC SRL Dr. Tr. S, SC SRL, SC SRL, administrate în fapt de G, au achiziționat în fapt de la SC SA M în perioada 2000 - 2001 și septembrie 2004 - 7 semănători, 6 tractoare, 6 pluguri, 6 combine, 3 discuri, 2 mașini de împrăștiat îngrășăminte, 1 mașină de erbicidat la o valoare de 91.341.871 ROL, un autoturism 243D în stare de funcționare a fost vândut la 12.02.2000 la prețul de 2.500.000 ROL, un autoturism 1300 fost vândut la data de 6.04.2000 cu 2.000.000 ROL, un autoturism 244 aflat în stare de funcțiune a fost vândut la 27.10.2000 cu 5.000.000 ROL.
Mijloacele fixe din dotare au fost valorificate la prețuri derizorii, astfel 3 pluguri a fost vândute cu câte 238.000 ROL bucata la data de 19.04.2000, 1 platformă remorcă cu prețul de un milion la data de 26.06.2000, 1 tractor la prețul de 2 milioane lei la 18.10.2000, 1 semănătoare a fost vândută cu 2.500.000 ROL la 30.07.2001.
În documentele de livrare întocmite pentru activele corporale mobile nu s-au menționat caracteristicile tehnice ale acestora și nici starea acestora și nici numerele de inventar așa încât aceste bunuri nu pot fi identificate în evidența scriptică pentru a efectua verificări și aprecieri cu privire la prețurile de vânzare practicate. În consecință nu se pot stabili eventualele pagube ce ar fi produse societății prin vânzarea bunurilor la prețuri subevaluate. Susținerile recurenților cu privire la gradul ridicat de uzură sunt infirmate de mențiunile scrise făcute de specialiștii din societate cu ocazia operațiunii de inventariere la începutul anului 2000, care au făcut mențiunea că o parte din active se aflau în stare bună iar o altă parte prezenta uzură în proporție de 100%, iar cele care se aflau în stare bună sunt exact cele vândute.
Deși valoarea bunurilor scose la vânzare depășea J din valoarea contabilă activelor societății și era necesară aprobarea, în conformitate cu dispozițiile art. 143 alin.1 din Legea 31/1990, nu s-a obținut această aprobare, C care a decis a fost Consiliul de Administrație care în ședința din 15.03.2000 a hotărât începerea vânzării activelor prețul fiind stabilite de administratorul G, operațiunile de vânzare făcându-se fără publicitate și fără licitație și fără a se face mențiunile mai sus menționate, și acest mod de lucru s-a întins pe toată perioada până în anul 2004 inclusiv.
La o lună de la data inventarierii și utilajele aflate în stare bună au devenit "inutilizabile", mai mult, o serie de active au fost mai întâi reparate pe cheltuiala debitoarei pentru ca apoi să fie vândute la un preț care nu acoperea valoarea reparațiilor, așa cum rezultă din anexele 15 și 16 al raportului de expertiză întocmit de expertul.
Astfel, în luna septembrie 2002 fără licitație și fără evaluarea bunurilor de către un expert evaluator pentru stabilirea valorii bunurilor la prețul pieții, în baza facturilor fiscale nr.-/19.09.2002 și -/19.09.2002 debitoarea administrată de a vândut către SC SRL active corporale în valoare de 2.366.990.000 ROL. În aceeași manieră în aprilie 2004 debitoarea, administrată de G în baza facturilor fiscale nr. -/2.04.2004, -/2.04.2004, -/2.04.2004 a vândut către, fiul sorei lui G, clădirile și terenurile societății în valoare de 629.017.425 ROL, în aceeași manieră în aprilie 2004 în baza facturii fiscale nr.-/21.04.2004 a vândut către un teren intravilan în suprafață de 1400mp la prețul de 4.999.983 ROL.
Din casieria societății fără documente justificative s-a ridicat suma de 491.760.680 ROL din care G 311.248.124 ROL, 180.512.556 ROL și 97.257.140 ROL.
Din cele arătate rezultă că activitatea celor trei recurenți nu a avut ca obiectiv de a menține în activitate societatea ci lichidarea acesteia prin înstrăinarea cât mai rapidă și în orice condiții a tuturor activelor, faptele lor încadrându-se în dispozițiile prevăzute de art.138 lit. a și d din 85/2006, așa cum se va arăta mai jos, urmare a analizării fiecărui recurs în parte.
Astfel, recursul pârâtului este nefondat pentru cele ce urmează:
Așa cum s-a arătat, în perioada 26.08.2002-20.05.2003. a îndeplinit funcția de director general al SC SA M și în această calitate așa cum rezultă de mai sus a continuat procesul de vânzare a activelor societății început anterior, vânzare făcută fără respectarea legii contabilității. Lipsa mențiunilor de pe documentele de livrare, a caracteristicilor tehnice ale activelor vândute, starea acestora și numerelor de inventar a făcut imposibilă identificarea în evidența scriptică a fiecărui activ în parte și aprecierea dacă la stabilirea prețurile de vânzare s-a ținut seama de valoarea de achiziție a acestora, de starea și utilitate lor și de prețurile pieței. Vânzarea s-a făcut fără licitație pentru a se stabili prețul în concordanță cu starea activelor și prețul vânzării.
Datorită acestei maniere de lucru defectuoase, cu încălcarea legii contabilității, deși s-au efectuat trei expertize contabile, nu s-a putut stabili cuantumul prejudiciului adus de fiecare dintre cei trei recurenți în parte și în mod corect judecătorul sindic reținut că apariția stării de insolvență este contemporană perioadei de timp în care cei trei recurenți și-au exercitat mandatul, răspunderea fiind solidară.
Susținerea recurentului că ar fi fost un simplu executant al hotărârilor consiliului de administrație și al lui G nu-i înlătură răspunderea patrimonială câtă vreme a semnat actele de livrare a activelor la valoarea mai sus menționată, acte întocmite fără a respecta legea contabilității și prin aceasta a cauzat starea de insolvență a societății.
Nu i s-a imputat recurentului că inventarul efectuat la data de 10.08.2002 nu s-a făcut cu respectarea prevederilor legale, mai mult despre acest inventar expertul a precizat că prezintă vicii de formă și nu de fond, (cu privire la faptul că listele de inventariere nu au fost semnate în parte de către gestionar, iar cea care le-a semnat prin declarația de început și sfârșit de inventare a fost și aceasta și-a asumat responsabilitatea), însă inventarul nu a fost valorificat nefiind înregistrat în contabilitate, fiind vizat de directorul economic ce avea obligația prezentării lui spre aprobare directorului general. Răspunderea recurentului derivă din modul în care a vândut, mai precis a devalizat, patrimoniul societății.
Susținerea recurentului că nu-i incumbă răspunderea prevăzută de art. 138 lit. d din Legea 85/2006 este nefondată. Chiar dacă societatea avea un contabil autorizat, câtă vreme recurentul a semnat acte întocmite cu încălcarea legii contabilității așa cum rezultă de mai sus și cum prin acestea s-a cauzat starea de insolvență a debitoarei, modul de operare fiind mai sus arătat, îi incumbă răspunderea prevăzut de articolul precizat care arată că ". judecătorul sindic poate dispune ca o partea activului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență să fie suportată de membrii organelor de supraveghere, din cadrul societății, sau de conducere, sau și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitoarei. dacă nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea". Deci textul enumeră enunțiativ persoanele responsabile, membrii organelor de conducere nefiind excluși.
Apărarea sa, că s-a anulat, în cursul procedurii de față, tranzacția încheiată în perioada mandatului său și aceasta ar fi exoneratoare de răspundere, nu poate fi reținută pentru că, urmare și a faptei sale săvârșite în anul 2002, prin vânzarea bunurilor în cuantum de 2.366.990.000 ROL către SC SRL, s-a ajuns la insuficiența activului.
Susținerea că avansul încasat de 1.851,2556 RON reprezintă contravaloarea serviciilor prestare este nefondată. Nu există nici un stat de plată în acest sens și nici un alt document justificativ în legătură cu încasarea acestei sume.
Recursul pârâtei este fondat în parte pentru cele ce se vor arăta.
Susținerea acesteia că nu-i poate fi antrenată răspunderea patrimonială deoarece a îndeplinit funcția de director general și al consiliului de administrație al debitoarei în perioada 2.12.1999 - 6.08.2002 în mod formal este nefondată. Din lucrările dosarului rezultă că alături de ceilalți doi pârâți prin aceeași manieră de lucru și arătată mai sus, adică vânzarea activelor fără întocmirea corectă a documentelor contabile, făcând imposibilă verificarea corectitudinii vânzărilor, a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență și pentru considerentele arătate, ce nu se mai impun a fi reluate, s-a stabilit răspunderea sa solidară la acoperirea prejudiciului.
Recursul său însă este fondat în aceea ce privește obligarea la plata sumei de 9.900 lei către creditori reprezentând avansuri de trezorerie ridicate din casieria societății fără vreun document justificativ, având în vedere faptul că prin sentința penală 334/10.04.2005 a Judecătoriei VMa fost condamnată penal și obligată la plata acestei sume, deci există un titlu executori pentru suma respectivă și nu poate fi obligată de două ori pentru aceiași faptă (non bis in idem).
Recursul recurentului G este nefondat pentru cele ce urmează:
În extenso, s-a arătat mai sus maniera de lucru a acestuia și celorlalți doi recurenți și din expertizele întocmite rezultă încălcarea legii contabilității, că a vândut activele societății înainte de a fi arestat cât și după punerea sa în libertate, astfel că la data încarcerării sale deja societatea era ajunsă în stare de insolvență prin devalizarea sa.
Expertizele efectuate în cauză nu sunt contradictorii ci se completează unele pe altele, fiecare aducând lămuriri în legătură cu ceea ce s-a petrecut în societatea debitoare. Există legătură de cauzalitate între fapta recurentului și starea de insolvență a societății și care a fost motivată de către judecătorul sindic, astfel că această critică este neîntemeiată.
Așa cum rezultă de mai sus, prin vânzarea activelor societății fără a se efectua evaluării în vederea stabilirii prețului pieții, întocmirii documentelor de livrare în așa fel încât nu se pot stabili eventualele pagube, societatea a ajuns în stare de insolvență.
Faptul că înainte de deschiderea procedurii a readus în patrimoniul societății unele bunuri imobiliare este irelevant, căci nu a redresat societatea ajunsă în insolvență, urmare a faptei sale în concurență cu faptele celorlalți doi pârâți. Existența legăturii de cauzalitate între faptele sale și starea de insolvență s-a arătat mai sus, astfel că în mod corect judecătorul sindic a dispus antrenarea răspunderii materiale în conformitate cu dispozițiile art.138 lit.a și d din 85/2006.
Astfel fiind în baza dispozițiilor art. 312. pr.civ, raportat la dispozițiile art. 304 pct.9 pr.civ. recursurile intentate de și G vor fi respinse ca nefondate, și va fi admis recursul declarat de () și modificată sentința în senul înlăturării obligației sale la plata sumei de 9.900 și vor fi menținute restul dispozițiilor cu privire la acoperirea prejudiciului alături de ceilalți doi recurenți pârâți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta () cu domiciliul în DTS,-, - 4, 8, județul M, împotriva sentinței nr. 310/F din 14.12.2007 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.
Respinge recursurile declarate de G, cu domiciliul în M,-, județul M și cu domiciliul ales în DTS,-, - 1, 7, județul M, împotriva sentinței nr. 310/F din 14.12.2007 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-debitoare SC SA M PRIN LICHIDATOR SC cu sediul în C,-, A, 2, județul D și intimații- creditori DGFP M cu sediul în DTS, județul M și SC SA RM cu sediul în Râmnicu V,-,județul
Modifică sentința nr. 310 din 14.12.2007 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în sensul că înlătură răspunderea lui pentru suma de 9900 lei și menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - --
GREFIER
-
Red - EM/2/ex/21.05.2008
Tehnored - FS/21.05.2008
Jud sindic - A
24 Aprilie 2008
Președinte:Ecaterina MoleanuJudecători:Ecaterina Moleanu, Nela Ochea, Nicoleta Țăndăreanu
