Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 422/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator - 2928

SECȚIA COMERCIALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 422

Ședința publică din 17 martie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz

JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu

JUDECĂTOR: - -

GREFIER: -

S-a luat în examinare, la a doua strigare, recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului -, cu sediul în B, Cpt. Av., nr. 50, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1.725 din 2 octombrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș privind pe debitoarea intimată, cu sediul în T,-, prin lichidator judiciar MB MANAGEMENT, cu sediul în T,- și pârâta, cu domiciliul în T,-,. 2, jud.

La apelul nominal nu se prezintă părțile.

Procedura este completă.

Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă,

CURTEA

Constatând că prin sentința civilă nr. 1.725 din 2 octombrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș, s-a respins cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a pârâtei, s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei și radierea acesteia din evidențele Oficiului Registrul Comerțului T, notificarea sentinței judiciare debitoarei, creditoarelor Administrația Finanțelor Publice T, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Primăria Municipiului T și, Direcției Generale a Finanțelor Publice T și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalului Timiș, pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvență și s-a constatat că lichidatorul judiciar MB MANAGEMENT este descărcat de orice îndatoriri sau responsabilități, potrivit art. 136 din Legea nr. 85/2006,

Având în vedere că creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului -, declarând recurs, a solicitat admiterea acestuia, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a fostelor organe de conducere ale debitoarei, cu motivarea că:

Fiind îndreptat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, recursul nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs având posibilitatea să examineze în cauza sub toate aspectele, conform art. 3041Cod procedură civilă;

Când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă);

Judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă);

Din analiza actelor depuse la dosarul cauzei rezultă suficiente elemente de natură a atrage răspunderea patrimonială, astfel "s-au falsificat dispoziții de plată, facturi fiscale și chitanțe, s-au delapidat sume în cuantum de 191.986 lei".

În conformitate cu dispozițiile legale rezultă că administratorii sunt ținuți răspunzători pentru activitățile contabile desfășurate de către prepușii lor.

Potrivit art.138 lit. d din Legea nr.85/2006 răspunderea administratorilor se poate dispune dacă "au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea";

Obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de aop rezenta lichidatorului și experților contabili desemnați de instanță reiese cu claritate din dispozițiile art. 73 alin.1 lit. c și alin. 2, art. 134 alin. 1 și 2 și art. 181 din Legea nr. 31/1990, Legea societăților comerciale, ale art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991, republicată, Legea contabilității;

Astfel, potrivit art. 73 alin.1 lit. c din Legea nr. 31/1990 administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere și potrivit art. 73 alin. 2 acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, însă aceștia o vor putea exercita numai în caz de faliment al societății iar potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 4 din Legea nr. 81/1991, republicată, răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității, potrivit prevederilor prezentei legi, revine administratorilor care au obligația gestionării patrimoniului;

Mai mult, potrivit art. 72 din Legea nr. 31/1990, republicată, obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat iar instanța trebuie să aibă în vedere și art. 1540 cod civil în sensul că mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol dar și de culpa comisă în executarea mandatului și în cazul în care mandatul este oneros, răspunderea se apreciază cu mai multă rigurozitate;

Potrivit art. 374 din Codul Comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, în speța de față administratorul nefăcând dovada contrarie;

Răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți este o răspundere specială care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri necesare acoperirii pasivului debitoarei;

a suferit un prejudiciu a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite din averea debitorului;

Art. 35 alin. 3 și 4 din Decretul nr. 31/1954 prevăd că faptele ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor și atrag răspunderea personală a celui ce le a săvârșit, atât față de persoana juridică, cât și față de al treilea;

Culpa administratorului falitei este prezumată, potrivit art. 1082 Cod civil, raportat la art.138 din Legea nr.85/2006, republicată;

În cauză, răspunderea trebuie apreciată cu mai multă rigurozitate, având în vedere că administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial;

În conformitate cu dispozițiile art. 1080 alin. 1 Cod civil, coroborate cu art. 1600 Cod civil, devine operativ criteriul obiectiv care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente care își subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială;

Prejudiciul produs există, constând în însăși creanța cedată de T către, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată;

Art.138 din Legea nr. 85/2006 stabilește că prin săvârșirea de către administrator a uneia dintre faptele prevăzute la acest articol se va angaja răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.

Văzând că nu a fost formulată întâmpinare cu privire la motivele de recurs,

Reținând în drept că potrivit dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin săvârșirea anumitor fapte anume prevăzute de textul lege respectiv,

Că potrivit aceluiași text de lege și comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea menționată și răspunderea amenință să se prescrie,

Că, în fapt, prima instanță a fost sesizată cu o atare acțiune de către lichidatorul judiciar cererea acestuia fiind însă respinsă,

Considerând că creditoarea recurentă nu are calitatea de a se substitui lichidatorului judiciar, criticând respingerea cererii formulată de către acesta,

Că prin urmare, în aceste condiții, motivele de recurs invocate nefiind concludente, recursul este neîntemeiat și, prin aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, trebuie respins,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului -, cu sediul în B, Cpt. Av., nr. 50, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1.725 din 2 octombrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș privind pe debitoarea intimată, cu sediul în T,-, prin lichidator judiciar MB MANAGEMENT cu sediul în T,- și pârâta, cu domiciliul în T,-,. 2, jud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică din 17 martie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red. /Dact.

2 ex./16.04.2009

Primă instanță Tribunalul Timiș

Judecător

Președinte:Csaba Bela Nasz
Judecători:Csaba Bela Nasz, Maria Ofelia Gavrilescu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 422/2009. Curtea de Apel Timisoara