Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 423/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr- Decizia nr. 423/2009
Ședința publică de la 24 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cătălin Șerban președinte
JUDECĂTOR 2: Maria Violeta Chiriac
JUDECĂTOR 3: Lăcrămioara
Grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 357 din 03 octombrie 2008, pronunțată de tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile au fost lipsă la prima ca și la a doua strigare a cauzei.
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care;
După verificarea actelor dosarului, instanța constată cauza în stare de judecată și având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă prin concluziile scrise formulate în dosar de intimata-reclamantă, cauza a fost reținută în pronunțare.
CURTEA
- Deliberând -
Asupra recursului de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la tribunalul Bacău sub nr-, suc B, în calitate de lichidator judiciar al SC SRL a formulat cerere pentru angajarea răspunderii personale a administratorului statutar al debitoarei, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 19.129,19 lei, reprezentând creanțe rămase neacoperite și instituirea din oficiu a măsurilor asiguratorii asupra averii pârâtului, până la concurența sumei de mai sus.
În motivarea cererii, se arată că prin sentința civilă nr.590/17.12.2007, pronunțată în dos. nr-, al Tribunalului Bacău, s-a deschis procedura falimentului în forma simplificată, împotriva debitoarei C L, fiind desemnată lichidator judiciar al acesteia.
Având în vedere că pârâtul nu a răspuns solicitărilor de a preda documentele prevăzute de art. 28 din Legea 85/2006 a formulat plângere penală împotriva pârâtului, cauza făcând obiectul dosarului nr.95/27.02.2008, și a fost în imposibilitatea de a întocmi raport cauzal.
În urma verificării documentelor puse la dispoziție de P s- constatat că debitorul a săvârșit faptele prevăzute de art. 138.1 lit. a), b), c), d) și e) din Legea 85/2006.
Astfel, în perioada cât a funcționat societatea debitoare, aceasta a acumulat datorii către bugetul de stat, către D furnizori, salariați și asociați, de unde rezultă că societatea a avut activitate și a realizat venituri, care au fost folosite în interes personal, prejudiciind astfel creditorii(art.138 lit. a).
Totodată, pârâtul a dispus continuarea activității în interes personal, desfășurând activități de comerț în interes propriu,deși societatea avea la data de 30.06.20076 un activ net contabil negativ, ceea ce conduce la concluzia că debitoarea era insolvabilă, iar pârâtul avea obligația de a se impune prevederilor Legii 85/2006.
Pârâtul, în calitate de administrator statutar al debitoarei, a ținut o contabilitate fictivă, făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Prin nepredarea documentelor financiar-contabile ale debitoarei, pârâtul a săvârșit fapta prevăzută de art. 136 alin.1 lit. d) din Legea 85/2006.
Totodată, în lipsa documentelor financiar-contabile, lichidatorul judiciar nu a putut identifica bunurile din patrimoniul societății, bunuri care la data de 30.06.2007, era în valoare de 42.006 lei și constau: într-o autoutilitară IVECO (sechestrată de P B), în mobilier, aparatură birotică și mărfuri.
De asemenea, societatea debitoare avea de recuperat la acea dată, creanțe în valoare de 14.643 lei.
Având în vedere că bunurile debitoarei și sumele de bani încasate nu se regăsesc în patrimoniul falitei, rezultă,că acesta fie le-a ascuns, fie le-a folosit în interes personal.
Pentru faptele prevăzute de art. 138 din Legea 85/2006, săvârșite de pârât și dispoz.art.998 -999 cod civil, având în vedere legătura de cauzalitate dintre faptele pârâtului și prejudiciul produs creditorilor, reprezintă pasiv rămas neacoperit, reclamanta solicită admiterea acțiunii și obligarea pârâtului la plata acestuia.
Pârâtul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare și nu a solicitat probe în apărare.
Prin sentința civilă nr. 357/02 octombrie 2008 pronunțată de tribunalul Bacău în dosarul nr- a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta - SUCURSALA lichidator judiciar pentru împotriva pârâtului cum a fost modificată.
A fost obligat pârâtul la plata sumei de 19.129,19 lei, pasiv rămas neacoperit al debitoarei
S-a luat act de renunțarea la judecată cu privire la instituirea de măsuri asiguratorii.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut:
Debitoarea are un pasiv de 19.129,19 lei, conform tabelului definitiv al creditorilor, care nu a putut fi acoperit din cauza lipsei bunurilor din patrimoniul debitoarei, că pârâtul, în calitate de administrator statutar al debitoarei SC..SRL a săvârșit faptele prevăzute de art. 138 al.1 lit. b), c) și e) din Legea 85/2006, constând în faptul că a folosit bunurile societății în interes propriu, a ascuns o parte din activul debitoarei, pentru a nu fi valorificate de lichidatorul, judiciar și a dispus continuarea activității debitoarei, deși aceasta la data de 30.06.2007 era în stare de insolvență, în interes propriu, că din faptele de,mai sus, pârâtul se face vinovat de ajungerea debitoarei în insolvență, cauzând creditorilor un prejudiciu de 19.129,19 lei, judecătorul sindic constată că acțiunea este întemeiată, fiind întrunite toate elementele răspunderii civile, prevăzute de art. 998 - 999 Cod civil.
Împotriva sentinței 357/03 octombrie 2008 a declarat recurs arătând că în mod nelegal a fost obligat să suporte pasivul debitoarei, având în vedere că asociații L, respectiv și aveau drept de semnătură în bancă și că au vândut o autoutilitară asupra căruia înființase sechestru B iar banii încasați i-au însușit fără a achita obligațiile la Administrația Finanțelor Publice a municipiului
Se mai arată că toate actele contabile s-au aflat în posesia celor doi asociați și au fost predate organelor de poliție, aceștia predându-le lichidatorului.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, această instanță apreciază că este nefondat, urmând a-l respinge pentru următoarele considerente:
În fața instanței de fond pârâtul - recurent nu a formulat nici o apărare în combaterea cererii de atragere a răspunderii, împrejurare față de care judecătorul sindic a reținut apărările lichidatorului judiciar.
Apărările invocate prin cererea de recurs nu au fost dovedite prin înscrisurile anexate cererii. Astfel, recurentul arată că nu se face vinovat de starea de insolvență a societății debitoare, răspunzători fiind asociații, însă din declarațiile asociaților date în fața organelor de cercetare penală rezultă că autoutilitara ce aparținea societății ar fi fost înstrăinată la solicitarea administratorului - recurent (fila 11), iar suma obținută din vânzare a fost depusă în contul societății. Așadar aceste declarații nu sunt de natură a concluziona că recurentul în calitate de administrator nu ar fi săvârșit faptele reținute de judecătorul sindic.
Recurentul nu a făcut dovada celor invocate prin cererea de recurs, respectiv a faptului că în realitate, în fapt, societatea a fost administrată de asociați și nu de administratori, nefăcând dovada nici a faptului că asociații au fost în posesia actelor contabile.
Din rezoluțiile de neîncepere a urmăririi penale, respectiv de respingere a plângerii nu rezultă aspectele invocate de recurent.
în consecință, având în vedere că nu se relevă nici un motiv care să ducă la reformarea sentinței recurate, instanța, în baza art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul promovat de recurenta - pârâtă împotriva sentinței civile nr. 357 din 03 octombrie 2008, pronunțată de tribunalul Bacău în dosarul nr. 1539/- în contradictoriu cu intimata - reclamantă - SUCURSALA - lichidator judiciar pentruLca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi,24 aprilie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
Red.
tehnored. 2 ex.
18 mai 2009
Președinte:Cătălin ȘerbanJudecători:Cătălin Șerban, Maria Violeta Chiriac, Lăcrămioara