Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 439/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator - 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 439
Ședința publică din 17 martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mircea Boar
JUDECĂTOR 2: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 3: Maria
GREFIER:
S‑a luat în examinare recursul declarat de pârâta, domiciliată în comuna, nr. 436, județul A împotriva sentinței comerciale nr. 1.928 din 30 septembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Arad, privind pe reclamanta, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei, cu sediul în A, str. G - de, nr. 7,.1, județul A și pârâtul, domiciliat în comuna, nr. 119, județul A, în vederea pronunțării.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura completă.
S‑a făcut referatul cauzei în sensul că mersul dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea din data de 10.03.2009 care face parte integrantă din prezenta decizie, pronunțarea fiind amânată pentru astăzi, după care,
CURTEA
Constatând că prin sentința civilă nr. 1.928/30.09.2008, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Arads -a admis cererea formulată de Societatea Profesională, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei " " în contradictoriu cu pârâții și, pentru atragerea răspunderii foștilor administratori ai acestei debitoare și în consecință au fost obligați pârâții, în solidar, să plătească din averea lor, pasivul societății debitoare " ", respectiv suma de 360.094,78 lei, care va intra în averea debitoarei pentru acoperirea pasivului acesteia,
Având în vedere că împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii intimatei, cu cheltuieli de judecată, cu motivarea că:
Intimata reclamantă solicită instanței obligarea sa la plata sumei de 360.094,78 lei în solidar cu pârâtul, invocând ca temei de drept prevederile art. 138 al. 1 lit. a d și e din Legea nr. 85/2006, constând în diferență neîncasată din valorificarea activelor debitoarei, prezentând ca izvor al debitului perioada 4.02.2002 - 30.06.2004, or termenul de prescripției s-a împlinit la data de 30.06.2007 iar intimata introduce acțiunea la 15.02.2008, cu circa opt luni mai târziu, situație care este fără echivoc prescrisă;
A accepta instanța de fond faptul că sunt aplicabile prevederile art. 139 din Legea nr. 85/2006 privind dreptul de a promova acțiunea prevăzută de art. 138 din același act normativ este inadmisibil, întrucât prevederile art. 15 al. 2 din Constituția României sunt imperative, în sensul că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, or data la care se deschide procedura insolvenței este 28.09.2004, prin sentința civilă nr. 2.190 Tribunalului Arad, iar la data deschiderii procedurii norma legislativă în materia insolvenței era Legea nr. 64/1995, normă în care nu se prevede alt termen de curgere a prescripției decât cel general;
A extinde termenul prescripției prin lipsa unei "judecăți" arbitrare sau chiar ignorantă, adică a aplica exclusiv norma legală în vigoare, duce la repunerea în termen a unei creanțe prescrise și nedatorată, nefăcându-se nici o clipă dovada vreunei fraude, invocându-se în mod superflue că nu a contestat cuantumul creanței și invocându-se o mulțime de alte chestiuni în afara obiectului acțiunii, considerându-se sine die că ar fi vorba despre o nerespectare a legii contabilității și atunci implicit se prezumă complicitatea la fraudă, or referitor la existența raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu nu există, cerință care nu s-a dovedit a fi întrunită în speță;
Pe fond se solicită atragerea răspunderii pârâtei, fără a se face dovada faptului că aceasta a efectuat acte de administrare în cadrul acestei societăți sau doar figura scriptic cu această calitate, întrucât răspunderea administratorilor poate fi introdusă în temeiul art. 138 lit. a, d și e din Legea nr. 85/2006 doar în cazul dovedirii unei legături de cauzalitate a pârâtei cu acele fapte incriminate de respectivele dispoziții legale, simplu fapt că aceasta este cumnata coadministratorului nu poate duce la o răspundere delictuală a sa datorită unui grad de rudenie prin alianță, fără existența vreunei fapte culpabile;
În subsidiar, solicită a se avea în vedere că în dosarul nr. 994/2005, unde a fost respinsă cererea pentru nerespectarea prevederilor art. 7201Cod procedură civilă, ulterior datorită rejudecărilor s-au format două noi dosare privind aceeași lipsă de inventar, anume dosarul nr. 780/2006 și dosarul nr. 885/2006, dosare în care s-a mai judecat odată atragerea la răspundere a administratorilor, fiind examinată cererea intimatei raportat la lipsa bunurilor inventarierii din data de 8.03.2005, dar datorită unor calificări "speciale" a cererii introductive de instanță de la acea vreme se reușește de către intimată să obțină obligarea pârâților în solidar la o parte din pasiv, același care face obiectul și prezentei cauze;
Datorită faptului că pârâților li s-a refuzat atașarea celor trei dosare pentru a se observa că este vorba despre aceleași părți, aceeași cauză și același obiect, instanța de fond a devenit un partener cu tentă subiectivă la recuperarea unor creanțe prescrise și care nu puteau fi puse în sarcina pârâților în nici un mod.
Văzând că reclamanta intimată, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea în totalitate a sentinței comerciale atacate arătând că:
Pârâta califică greșit obiectul acțiunii introductive de instanță în sensul că aceasta nu este o acțiune în pretenții pe drept comun prin care se solicită obligarea pârâților la plata facturilor fiscale, acțiune care trebuia introdusă în contradictoriu cu societatea, că raportat la obiectul acțiunii, în mod corect prima instanță a apreciat că în cauză sunt incidente prevederile art. 139 din Legea nr. 85/2006 privitor la termenul special de prescripție pentru introducerea acțiunii prevăzută la art. 138 din lege și că acest termen curge nu de la data emiterii facturilor fiscale depuse în probațiune, cum greșit a invocat pârâta ci de la data cunoașterii persoanelor care au cauzat apariția stării de insolvență a debitoarei și care în speță este data de 15.02.2005, data depunerii la dosarul cauzei a raportului privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei iar acțiunea a fost introdusă la data de 15.02.2008;
Pe tot parcursul judecății în fața primei instanțe nici unul dintre pârâți nu a reușit să facă dovada întrunirii cumulative a condițiilor excepției autorității de lucru judecat în raportul juridic dedus judecății și s‑a dovedit că nici una dintre acțiunile care au format obiectul dosarelor invocate de pârâți nu s-a întemeiat pe prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006, neavând ca obiect atragerea răspunderii foștilor administratori ai debitoarei astfel că în mod corect prima instanță a respins această excepție la termenul din 16.09.2008;
Pe fondul cauzei, pârâta-recurentă nu a făcut prin nici un fel dovada că în organele colegiale de conducere ale persoanei juridice s-a opus la faptele care au cauzat insolvența, prevăzute de art.138. alin. 1 lit. a, d și e din Legea nr. 85/2006 invocate în susținerea acțiunii sau că a lipsit de la luarea deciziilor care au cauzat insolvența și a solicitat să se consemneze, ulterior luării deciziei, opoziția ei la acesta decizii, nu a contestat cuantumul prejudiciului, nu a adus nici un fel de probe în combaterea existenței raportul de cauzalitate dintre faptele invocate și prejudiciu și nici nu s-a apărat prin probe de vinovăție.
Văzând că prin concluzii scrise, pârâtul a arătat că este de acord cu admiterea recursului, arătând că achiesează la acesta conform motivelor prezentate în scris și că a prezentat lichidatorului încă de la data deschiderii procedurii că societatea a fost administrată exclusiv de către el, recurenta acceptând calitatea de asociat întrucât el era asociat unic la altă societate și pentru a putea constitui o nouă societate avea nevoie de un asociat care potrivit modelului de act constitutiv a dobândit și calitatea de administrator, fără să exercite nici un act de administrare.
Considerând sub un prim aspect, referitor la incidența în speță a prevederilor Legii nr. 85/2006, că în lipsa unor dispoziții derogatorii acestea au aplicabilitate imediată, în raport de data intrării în vigoare a legii astfel cum este prevăzută la art. 156 alin. 1 și data soluționării în primă instanță a cauzei când legea nouă fiind în vigoare trebuia aplicată, fără a se putea considera că prin aceasta se face o aplicare retroactivă, momentul anterior al deschiderii procedurii nefiind relevant,
Că în consecință, potrivit art. 139 din Legea nr. 85/2006, acțiunea prevăzută la art. 138 din lege se prescria în termen de 3 ani de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență, dar nu mai devreme de 2 ani de la data hotărârii de deschidere a procedurii, recurenta neinvocând că, raportat la datele ce rezultă din dispozițiile legale menționate, acțiunea ar fi fost exercitată după împlinirea termenului de prescripție,
Că pe de altă parte, eventuala neexercitare în fapt a actelor de administrare de către recurentă nu prezintă relevanță în măsura în care aceasta a avut în mod necontestat calitatea de administrator alături de pârâtul iar potrivit alin. 4 al art. 138 din lege în caz de pluralitate, răspunderea persoanelor prevăzute la alin. 1, respectiv membrilor organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, este solidară, cu condiția ca apariția stării de insolvență să fie contemporană sau anterioară perioadei de timp în care și-au exercitat mandatul ori în care au deținut poziția care ar fi putut cauza insolvența, persoanele în cauză putându‑se apăra de solidaritate dacă, în organele colegiale de conducere ale persoanei juridice, s-au opus la actele ori faptele care au cauzat insolvența sau au lipsit de la luarea deciziilor care au cauzat insolvența și au făcut să se consemneze, ulterior luării deciziei, opoziția lor la aceste decizii,
Că de asemenea, în ce privește existența autorității de lucru judecat, invocată prin raportare la cele două dosare menționate de către recurentă, în măsura în care dosarul nr- al Judecătoriei Chișineu Crișa avut ca obiect pretențiile formulate de către lichidatorul judiciar al societății debitoare, împotriva unei alte societăți comerciale iar dosarul nr- al aceleiași instanțe a avut ca obiect pretențiile formulate de către același lichidator judiciar față de pârâții din prezenta cauză dar privind sume corespunzătoare unor minusuri de inventar și echivalentul contului 301, acordate în alt temei decât cel rezultat din aplicarea dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, nu este îndeplinită condiția identități de părți și respectiv obiect și cauză, ceea ce a format obiectul prezentului dosar fiind reprezentat de sume identificate ca diferență neîncasată din valorificarea activelor debitoarei și închirierea de mașini de cusut, soldul contului 409, furnizori debitori și al contului 208, alte imobilizări corporale, cu privire la semnificația cărora nu au fost formulate motive de recurs,
Că în consecință, recursul fiind neîntemeiat, prin aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, trebuie respins,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta, domiciliată în comuna, nr. 436, județul A împotriva sentinței comerciale nr. 1.928 din 30 septembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Arad, privind pe reclamanta, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei, cu sediul în A, str. G - de, nr. 7,.1, județul A și pârâtul, domiciliat în comuna, nr. 119, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
GREFIER
Red. /Tehnored.
2 ex./30.04.2009
Prima instanță: Tribunalul Arad
Judecător
Președinte:Mircea BoarJudecători:Mircea Boar, Csaba Bela Nasz, Maria
