Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 456/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.456R
Ședința publică de la 24.03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Mincu
JUDECĂTOR 2: Alecsandrina Rădulescu
JUDECĂTOR 3: Mioara Badea
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, împotriva sentinței comerciale nr.4455/24.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata, & prin lichidator SP și INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ
Constituirea completului de judecată are loc în condițiile prevăzute de art.98 alin.6 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea nr.387/2005 a Plenului modif. prin includerea d-nei judecător din planificarea de permanență, ca urmare a eliberării din funcția de magistrat prin pensionare a doamnei judecătoare.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin Serviciul Registratură la data de 06.02.2009 Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a înaintat dovezile de comunicare ale sentinței recurate; la data de 17.02.2009 lichidatorul SP al intimatei & a depus la dosar cerere de judecare a cauzei în lipsă conform disp. art.242 alin.2 pr.civ. iar la data de 23.03.2009 intimata a depus la dosar întâmpinare, în 3 exemplare.
Curtea, având în vedere că atât recurenta prin cererea de recurs, cât și intimata & prin lichidator judiciar SP prin cererea depusă la dosar, au solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art.242 alin.2 pr.civ. constatând cauza în stare de judecată o reține spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința comercială nr.4455/24.10.2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a respins ca neîntemeiată cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 2 împotriva pârâtei și a dispus închiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei &, radierea acesteia din evidența registrului comerțului, notificarea și publicarea hotărârii în vederea efectuării mențiunilor legale necesare, precum și plata onorariului lichidatorului judiciar și a cheltuielilor de procedură din fondul prevăzut de art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006.
Pentru a pronunța soluția respingerii cererii formulată de creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 2, prima instanță a reținut în esență că, reclamanta nu a dovedit, că neîndeplinirea de către pârâtă a obligației de a ține registrele cerute de lege și neținerea contabilității în conformitate cu legea, au contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, nefiind probat raportul de cauzalitate dintre faptă și starea de insolvență, în cauză nefiind întrunite condițiile reglementate prin dispozițiile art.138 litera d și nici ale literei c din aceeași normă de procedură.
Măsura închiderii procedurii insolvenței a fost motivată de tribunal pe prevederile art.131 din lege, din rapoartele întocmite de către lichidatorul judiciar și din înscrisurile depuse la dosar, rezultând că debitoarea nu deține bunuri imobile și mobile în patrimoniu, din a căror valorificare să poată fi acoperite creanțele înscrise în tabelul obligațiilor.
Împotriva sentinței fondului a declarat recurs în termen legal, creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 2, criticile formulate vizând exclusiv respingerea cererii privind atragerea răspunderii patrimoniale, fiind întemeiate pe dispozițiile Legii nr.85/2006, ale Legii nr.31/1990 republicată și ale Legii nr.82/1991 republicată.
În motivarea căii de atac, recurenta a susținut în esență următoarele argumente:
-în mod greșit a fost respinsă acțiunea întemeiată pe prevederile art.138 lit.d, deși organele de conducere ale debitoarei nu au transmis lichidatorului judiciar actele contabile ale societății, ceea ce a condus la imposibilitatea examinării activității pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvență și menționarea persoanelor vinovate, aspect evidențiat prin raportul nr.1 de activitate depus la termenul din 21.03.2008;
-prin același raport, lichidatorul judiciar a precizat că există premiza analizării răspunderii conform art.138 lit.d din lege, recurenta arătând că, pe parcursul anului 2002 și a anului 2003 au fost depuse de societate declarațiile privind obligațiile de plată la bugetul de stat și deconturile TVA precum și bilanțurile contabile și rapoartele contabile pentru anii 1997 - 2005 inclusiv, ceea ce infirmă susținerea pârâtei că, societatea nu a mai funcționat în perioada 2002 - 2003, iar de la decesul soțului acesteia în anul 1999, nu a mai avut administrator;
-o societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorul manifestă dezinteres total pentru îndeplinirea condițiilor minime de funcționare, dovadă în acest sens fiind falimentul societății debitoare;
-în mod greșit a fost reținută de instanță nedovedirea raportului de cauzalitate dintre fapte și prejudiciu, prin articolul 138 din Legea nr.85/2006 fiind prezumat acest raport;
-atât timp cât prezumția legală relativă instituită prin art.138 nu este înlăturată de către administrator, în speță de soția acestuia, în calitate de asociat, prin probe sau alte susțineri, instanța era obligată să constate temeinicia cererii creditorilor privind antrenarea răspunderii materiale și trebuia a fi admisă acțiunea;
-în cazul răspunderii instituită prin art.138 sunt aplicabile și prevederile referitoare la mandat reglementate prin art.72 din Legea nr.31/1990 și ale art.1540 Cod civil, potrivit cărora mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol dar și de culpa comisă în executarea mandatului, iar răspunderea mandatarului administrator se apreciază cu mai multă rigurozitate;
-legătura de cauzalitate între fapta ilicită a reprezentantului societății debitoare, care nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea și prejudiciul cauzat recurentei prin neplata datoriilor înscrise în tabelul final al obligațiilor, constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății debitoare;
-sunt incidente în cauză și dispozițiile art.73 din Legea nr.31/1990 care prevăd că administratorii sunt solidari răspunzători față de societate și cele înscrise în art.1080 Cod civil, care impun compararea activității administratorului cu activitatea unei persoane diligete, care își subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială;
-pârâta chemată în judecată trebuie să suporte pasivul neacoperit al societății debitoare, constând în creanțele neachitate ale recurentei și a celuilalt creditor, pe considerentul că aceasta deține calitatea de asociat cu un procent de 50% din părțile sociale și este totodată soția administratorului decedat la data de 27.03.1999, care figurează în continuare în această calitate la, nefăcându-se mențiunea decesului.
Recurenta a solicitat urmare admiterii căii de atac, modificarea sentinței criticate în sensul admiterii cererii privind suportarea de către pârâtă cu bunurile proprii a pasivului societății debitoare.
Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la data de 23.03.2009, intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, partea înțelegând să dezvolte considerentele de fapt și de drept menite să ateste legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe.
Examinând sentința comercială atacată prin prisma criticilor formulate, Curtea va respinge recursul pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că inițiatoarea cererii dedusă judecății întemeiată în drept pe prevederile art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, nici prin acțiunea promovată, nici în timpul primei judecăți și nici în calea de atac, nu a probat săvârșirea de către pârâta chemată în judecată, a uneia din faptele instituite prin această normă legală și modul în care acestea, au condus la ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
De altfel, creditoarea nu a dovedit în nici un mod că pârâta s-a implicat sau a administrat în fapt activitatea societății debitoare, numai calitatea de asociat și de soție a administratorului statutar decedat, neputând atrage automat răspunderea patrimonială instituită prin litera daa rticolului 138 din lege.
Curtea reține că, neprezentarea documentelor contabile la solicitarea lichidatorului judiciar, nerespectarea legilor privind ținerea evidenței contabile, nu atrage automat această răspundere personală, dacă nu se probează că aceste inacțiuni au cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Era deci obligatoriu, a se dovedi, că neîntocmirea evidenței contabile în conformitate cu prevederile legale aplicabile în domeniu, a avut drept consecință directă starea de insolvență și în continuare producerea prejudiciului reclamat de reclamanta-creditoare și totodată, săvârșirea acestor fapte omisive de către pârâta-asociat al debitoarei împotriva căreia a fost formulată acțiunea.
Sarcina acestor probe potrivit dispozițiilor art.1169 cod civil revine inițiatorului acțiunii, nu pârâtului revenindu-i obligația de a dovedi că îndeplinit în condițiile legii ținerea evidenței contabile, astfel cum eronat susține recurenta.
În prezenta cauză, recurenta-creditoare nu a probat în nici un mod că intimata-pârâtă a îndeplinit funcția de administrator al societății debitoare, ori, că a condus și administrat în fapt activitatea acesteia, deținerea unei asemenea calități nerezultând nici din conținutul relațiilor comunicate de registrul comerțului.
Neprezentarea actelor societății către lichidatorul judiciar, situație relevată prin raportul evocat de recurentă, constituie numai premisa formulării cererii întemeiată pe art.138 din Legea nr.85/2006, sarcina probei revenind reclamantei-creditoare, în condițiile în care, practicianul în insolvență a menționat expres că nu înțelege să formuleze o asemenea acțiune, prin același raport de activitate elaborat la data de 21.03.2008, anexat la filele 112 - 116 ale dosarului de fond.
Curtea nu poate reține nici susținerea recurentei că răspunderea instituită prin art.138 este o răspundere prezumată, fiind prezumat și raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu, natura juridică a răspunderii patrimoniale în condițiile acestei norme legale, fiind aceea a unei răspunderi speciale, care împrumută caracteristicile răspunderii civile delictuale, trebuind a fi îndeplinite cumulativ condițiile generale prevăzute de art.998 - 999 Cod civil.
Dispozițiile Legii nr.31/1990 referitoare la răspunderea contractuală pe bază de mandat, evocate prin recurs, sunt aplicabile exclusiv răspunderii administratorului în raport cu societatea comercială în care îndeplinește această calitate, iar nu în cazul răspunderii față de terți având drept cauză juridică prevederile art.138 din Legea nr.85/2006.
Concluzionând, Curtea reține că, prin dispozițiile art.138 lit.d legiuitorul nu a instituit o prezumție legală de vinovăție și de răspundere, pornind de la neîntocmirea ori nedepunerea conform legii a documentelor contabile, fiind obligatoriu a se proba îndeplinirea condițiilor răspunderii personale patrimoniale speciale, nefiind suficientă numai evocarea unor astfel de situații și exemplificarea conținutului unor articole cuprinse în legislația civilă și comercială care reglementează răspunderea derivând din mandatul comercial.
În considerarea celor expuse, Curtea, constată că prin sentința comercială atacată, în mod corect prima instanță a reținut că nu s-a dovedit incidența prevederilor art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, astfel încât, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.2 pr.civ. recursul formulat împotriva hotărârii va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, împotriva sentinței comerciale nr.4455/24.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata, & prin lichidator SP și INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ B ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte - Judecător sindic:
Președinte:Elena MincuJudecători:Elena Mincu, Alecsandrina Rădulescu, Mioara Badea
