Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 461/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 461
Ședința publică din 3 iunie 2008
PREȘEDINTE: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR 2: Mircea Boar
JUDECĂTOR 3: Csaba
GREFIER: -
S-au luat în examinare recursurile declarate de creditoarele Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B împotriva sentinței civile nr. 110/S din 17 ianuarie 2008 pronunțată Tribunalul Timiș în dosarul nr- (număr în format vechi 128/S/2005), în contradictoriu cu debitoarea intimată, prin lichidator judiciar T, administratorul intimat și Intimatul Oficiul Registrului de pe lângă Tribunalul Timiș.
La apelul nominal se prezintă consilier juridic pentru creditoarea recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice, intimatul personal și asistat de avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că la data de 29 mai 2008 s-a depus prin registratura instanței o întâmpinare din partea intimatului.
Se comunică un exemplar din întâmpinare cu reprezentantul creditoarei T, consilier juridic, care nu solicită termen pentru studiul acesteia.
Nemaifiind formulate alte cereri se acordă cuvântul asupra recursurilor de față.
Reprezentantul creditoarei T, consilier juridic solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de antrenare a răspunderii materiale a fostului administrator al societății debitoare, invocând dispozițiile art. 138 lit. c și d din Legea nr. 85/2006, fără cheltuieli de judecată, pentru motivele detaliate în scris.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată, pentru motivele arătate detaliat în întâmpinare și totodată, depune la dosar practică judiciară.
CURT EA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 110/S din 17 ianuarie 2008 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timișa respins obiecțiunile la raportul final formulate de creditoarea
A dispus închiderea procedurii insolvenței, declanșată față de debitoarea, prin lichidator judiciar T în contradictoriu cu creditorii T, DIRECȚIA REGIONALĂ DRUMURI ȘI PODURI T, CAMERA DE COMERȚ INDUSTRIE ȘI AGRICULTURĂ T pentru opozabilitate și cu fostul administrator domiciliat în T str. oraș sat. nr. 83 jud. T.
A dispus Oficiului Registrului Comerțului T radierea societății din evidențele registrului comerțului.
A respins cererea de antrenare a răspunderii fostului administrator.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță - judecător sindic a reținut că prin Raportul Final depus de lichidator pentru termenul de judecată din 2 noiembrie 2006 (fila 84) ulterior completat (fila 132) se arată că, potrivit bilanțului contabil încheiat la 31 decembrie 2004, raportarea trimestrială din 30 iunie 2005 și din bilanțul contabil la 31 decembrie 2005 rezultă că debitoarea în faliment nu are bunuri mobile sau imobile de valorificat și nu dispune de lichidități, motiv pentru care se solicită închiderea procedurii în temeiul art. 131 din Legea 85/2006.
Împotriva Raportului Final al lichidatorului prin care nu a fost solicitată antrenarea răspunderii personale și materiale a fostului administrator, a formulat obiecțiuni creditoarea B, întemeiate tocmai pe acest considerent, criticând poziția lichidatorului care nu a verificat cauzele care au determinat nevirarea cât și a contribuțiilor la fondul național unic de asigurări sociale și de sănătate, raportat la obligațiile angajatorilor prevăzute la art. 8,51 și 53 din Legea 145/1997, nu s-au depus minimele diligențe în vederea formulării unui raport detaliat privitor la identificarea persoanelor vinovate de aducerea societății în starea de insolvență, la cauzele și condițiile care au adus societatea în faliment, lichidatorul judiciar încălcând astfel prevederile art. 25 din lege, cu referire la atribuțiile sale, în caz contrar, judecătorul sindic să autorizeze Comitetul creditorilor debitoarei să introducă acțiunea prevăzută de art.138 al.1 din Legea 85/2006.
Examinând cererea de antrenare a răspunderii prin prisma motivelor invocate de creditori, a cauzelor care au condus la încetarea de plăți raportat la prevederile legale în materie, instanța a constatat că acțiunea formulată de creditorii T, SBc ât și obiecțiunile acesteia la Raportul Final sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse. Astfel, nu s-a putut reține aspectul invocat, al neglijenței lichidatorului judiciar, acesta nu numai că a depus toate diligențele dar a formulat și plângere penală împotriva fostului administrator soldată cu neînceperea urmăririi penale. Din actele prezentate de acesta în temeiul art.33 din fosta Lege 64/1995 rep. respectiv bilanțul la 31 decembrie 2004, balanța de verificare din aceeași dată, raportarea semestrială la data de 30 iunie 2005 inclusiv balanța de verificare și bilanțul contabil la 31 decembrie 2005, fără balanță de verificare cu aceeași dată, o listă a numelor și adreselor creditorilor, instanța a apreciat că nu reiese că, fostul administrator ar fi ridicat și nedecontat avansuri de trezorerie, (în înțelesul art. 138 pct. a ), dimpotrivă acesta a creditat societatea în scopul redresării dar fără succes, nu a efectuat acte de comerț în interes personal sub acoperirea societății administrată de el, ( în înțelesul art. 138 pct. b din Legea nr. 85/2006), nu a dispus în interes personal continuarea activității ci, a încercat să desfășoare activitatea prin creditarea acesteia la data de 31 decembrie 2005, cu suma de 13.043 lei din alte venituri personale, a încercat să renegocieze prețul de achiziție a apei minerale, acțiuni ale administratorului care nu puteau să conducă în mod vădit la încetare de plăți.(art.138 pct. c) Nu s-a reținut nici incidența disp.art.138 pct. d din Legea nr. 85/2006, respectiv că, fostul administrator ar fi ținut o contabilitate fictivă ori, să fi făcut să dispară unele documente, creditoarea T nedepunând la dosar, procesele verbale de control în care să se regăsească aceste deficiențe, singurele documente financiar contabile, enumerate fiind depuse de fostul administrator, pentru celelalte înscrisuri, fiind citat fostul contabil, inclusiv prin mandat de aducere, prezentarea în fața instanței fiind însă imposibilă, considerent pentru care nu a putut fi efectuată nici expertiza contabilă dispusă în cauză. De asemenea, nu s-a putut reține nici incidența disp.art.138 pct. e, f, g din Legea 85/2006, nefiind dovedit că acesta sau alte persoane ar fi deturnat sau ascuns o parte din activul societății sau că, ar fi mărit în mod fictiv pasivul acesteia, că ar fi folosit mijloace ruinătoare pentru a procura fonduri pentru societate sau să fi dispus plata preferențială a unui creditor în dauna altora.
Prin urmare, s-a apreciat că nu există un raport de cauzalitate între cazurile enumerate la art. 138 și ajungerea debitoarei în stare de insolvență prin faptele săvârșite de fostul administrator, simpla încetare de plăți nefiind suficientă pentru antrenarea răspunderii.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs în termen legal creditoarele Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului -
Prin recursul formulat creditoarea recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice Tas olicitat modificarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii cererii de antrenare a răspunderii materiale a administratorului societății debitoare pentru creanțele nerecuperate în timpul procedurii de administrare a insolvenței.
În motivarea recursului, creditoarea recurentă a susținut că sentința pronunțată este dată cu încălcarea legii, instanța neținând cont de probatoriul dosarului.
Deși fostul administrator a solicitat efectuarea unei expertize pentru a-și dovedi nevinovăția, această probă nu a putut fi administrată, s-a considerat că din vina fostului administrator și, că acesta fiind decăzut din probă nu a putut să dovedească că a predat actele contabile și mai mult nu a putut dovedi că a făcut totul pentru a redresa societatea debitoare.
Mai mult deși a văzut că societatea nu mai poate face față obligațiilor bugetare și datoriilor comerciale, acesta a înțeles să vândă toate bunurile societății pentru a achita salariile restante, neintroducând nici o cerere de constatare a stării vădite de insolvență în care se afla, motiv pentru care se consideră că fapta lui se încadrează la lit. c) a art. 138 din Legea nr. 85/2006.
De asemenea, s-a arătat că potrivit Legii nr. 82/1991, republicată și completată, de ținerea evidenței contabile răspunde administratorul societății. Atâta timp cât administratorul societății nu a dovedit în nici un fel că a predat actele contabile unei alte persoane se consideră că îi este imputabilă lipsa actelor contabile existând prezumția că acestea au fost întocmite ori că au fost ținute cu încălcarea legislației în vigoare. În lipsa acestor acte creditorii au fost în imposibilitatea de a dovedi o legătură de cauzalitate între faptele administratorului și prejudiciul creat creditorilor. Se consideră că se impune aplicarea unei prezumții simple a existenței legăturii de cauzalitate dintre lipsa actelor contabile și prejudiciul creat.
Având în vedere că hotărârea atacată este dată fără drept de recurs se solicită de către debitoare a se face aplicarea art. 3041din Codul d e procedură civilă și la judecarea cauzei, instanța să nu se limiteze doar la motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304, 3041Cod procedură civilă, art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Prin recursul formulat, creditoarea recurentă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - Bas usținut ca fiind îndreptat împotriva unei hotărâri care nu poate fi atacată cu apel, recursul B nu este limitat la motivele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele potrivit art. 304 indice 1 Cod procedură civilă.
S-a susținut că judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă).
Totodată, s-a menționat faptul că, potrivit art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, simplul fapt că administratorul falitului nu a ținut contabilitatea conform legilor contabile, atrage răspunderea acestuia, deoarece nu există posibilitatea de a se analiza activul patrimonial, modul cum a fost gestionat acesta, dacă debitorul a respectat dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor, dacă a efectuat transferuri patrimoniale și în ce condiții, precum și felul în care administratorul a folosit veniturile obținute.
S-a susținut că în cazul de față, indiferent de faptul că administratorul debitoarei a încălcat din culpă (neglijență) sau cu intenție normele de drept care îi impuneau ținerea corectă a contabilității și gestionarea cu atenție a patrimoniului și activității, acesta se face vinovat de încălcarea legii (contabilității în cazul de față) situație care a determinat prejudicierea creditorilor.
S-a menționat că obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de aop rezenta lichidatorului și experților contabili desemnați de instanță reiese cu claritate din dispozițiile art. 73 alin. 1 lit. c și alin. 2 ale art. 134 alin. 1 și 2 și ale art. 181 din Legea nr. 31/1990, republicată - Legea societăților comerciale, ale art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991, republicată - Legea contabilității.
S-a arătat că potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991, republicată " Răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității, potrivit prevederilor prezentei legi, revine administratorilor care au obligația gestionării patrimoniului".
S-a susținut faptul că răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile art.138 din Legea nr.85/2006, este o răspundere specială, care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri necesare acoperirii pasivului debitoarei falite.
a suferit un prejudiciu "a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului" - - Răspunderea organelor de conducere ale debitorului în procedura insolvenței.
Se mai arată că pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa administratorului falitei este prezumată potrivit art.1082 cod civil raportat la art.138 din Legea nr.85/2006, republicată.
S-a susținut că prejudiciul produs există, constând în însăși creanța cedată de A către, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 299-316, Cod procedură civilă, Legea nr. 85/2006.
Prin întâmpinarea formulată intimatul a solicitat respingerea recursurilor declarate cu creditorii B și T ca nefondate și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii recurate. Fără cheltuieli de judecată.
Intimatul a apreciat că instanța de fond a reținut în mod corect starea de fapt, raportându-se la probatoriul administrat în cauză, pronunțând o hotărâre legală și temeinică, în urma coroborării probelor și a aplicării corecte a legii.
Examinând recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice T, prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304, art. 3041Cod procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, se reține că este neîntemeiat, urmând să fie respins pentru următoarele considerente:
În mod legal prima instanță a dispus în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea.
Astfel, conform completării la Raportul final privind pe debitoarea, lichidatorul judiciar a propus închiderea procedurii insolvenței față de debitoare în baza dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006 cu mențiunea că din înscrisurile dosarului rezultă faptul că debitoarea nu are bunuri mobile și imobile și de asemenea, societatea nu dispune de lichidități și nu are datorii.
Potrivit dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006 "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.".
Referitor la susținerile recurentei T în sensul că se impune antrenarea răspunderii fostului administrator conform prevederilor art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006, se constată că sunt neîntemeiate, întrucât din probele existente la dosarul cauzei, instanța de fond a reținut în mod legal și corect că fostul administrator nu a dispus în interes personal continuarea activității, ci dimpotrivă acesta a creditat societatea în scopul redresării acesteia, dar fără succes, ceea ce a dus la oprirea activității societății, acesta valorificând bunurile societății, plătind salariile restante și o parte din obligațiile de plată către buget și furnizorii restanți. Aceste aspecte au fost prezentate în Raportul nr. 5 întocmit de către lichidator, depus la fila 70 din dosar.
La fila 84 din dosar există Raportul final unde lichidatorul a propus neantrenarea răspunderii fostului administrator, întrucât acesta nu se face vinovat de încălcarea vreunei dispoziții legale.
Potrivit mențiunilor Raportului final întocmit de către în calitate de lichidator al debitoarei, activitatea de bază a societății era vânzarea en-gros a băuturilor răcoritoare și apă minerală de la singurul furnizor.
În perioada de activitate a societății debitoare apar pe piață o serie de produse noi și crește brusc concurența. De asemenea, cresc mai mult costurile la carburanți piese de schimb, accesorii decât prețurile produselor vândute.
Fostul administrator creditează în această perioadă societatea cu suma de 13.043 lei, dar nu reușește să o redreseze. În final oprește activitatea și valorifică bunurile societății achitând salariile restante și o parte din obligațiile de plată către bugetul statului și furnizorii restanți.
În această situație s-a considerat că nu se impune antrenarea răspunderii personale patrimoniale a fostului administrator a numitului.
În mod nefondat creditoarea recurentă T hotărârii recurate a susținut că expertiza contabilă solicitată de fostul administrator nu a fost administrată din vina acestuia.
Instanța reține din probele de la dosar că lucrarea respectivă nu s-a putut finaliza deoarece prezența fostului contabil al societății, a numitului nu a fost posibilă în fața instanței de judecată, deși a fost citat cu mandat de aducere la mai multe termene de judecată.
De asemenea, prin rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din data de 7 august 2006, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timișa confirmat propunerea organelor de cercetare penală din cadrul T, de neîncepere a urmăririi penale față de numitul pentru infracțiunea prevăzută de art. 147 din Legea nr. 85/2006 deoarece lipsește latura subiectivă a infracțiunii.
Pentru aceste motive în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea, urmează să respingă recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 110/S din 17 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- (număr în format vechi 128/S/2005).
În ceea ce privește recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B se reține că:
Singurele critici aduse de creditoarea T se referă la neantrenarea răspunderii patrimoniale personale a numitului, fost administrator social al debitoarei falite, însă aceste critici nu pot fi primite. Aceasta, întrucât potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin faptele prevăzute de art. 138 alin. 1 litera a-g din lege.
În conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.
Așa cum s-a arătat, acțiunea în răspundere reglementată de Legea nr. 85/2006 poate fi promovată numai de administratorul judiciar ori lichidatorul numit în cauză sau, în cazurile prevăzute de alin. 3, de comitetul creditorilor și nu de către oricare dintre creditorii care au înscrisă o creanță la masa credală. În speță, lichidatorul judiciar a considerat că nu se impune atragerea răspunderii patrimoniale a fostului administrator al debitoarei.
Susținerile recurentei în sensul că legiuitorul, prin art. 73 din Legea societăților comerciale, ar prevede în mod expres posibilitatea oricărui creditor să solicite antrenarea răspunderii administratorului social vinovat de ajungerea debitoarei în stare de încetare de plăți nu sunt întemeiate, interpretarea dată de creditoare prevederilor menționate fiind una eronată.
Așadar, norma cuprinsă în art. 73 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, nu poate fi interpretată în sensul dorit de recurenta creditoare, ea reglementând doar faptul că acțiunea în răspundere aparține și creditorilor societății, care, însă, o vor putea exercita numai în condițiile prevăzute de actuala Lege a insolvenței, fiind evident faptul că dacă în primă instanță creditoarea nu putea să ceară aplicarea dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, ea nu poate solicita nici în recurs acest lucru. Deși nici unui creditor în procedura insolvenței nu i se poate nega interesul de a solicita angajarea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere ale debitoare falite, aceasta nu înseamnă că un astfel de participant la procedură are și posibilitatea concretă de a cere aplicarea textului art. 138, fiindcă legiuitorul, în noua reglementare, a înțeles să modifice condițiile în care creditorii, prin comitetul creditorilor, au dreptul să solicite judecătorului-sindic o astfel de antrenare de răspundere.
Pentru aceste motive în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B împotriva sentinței civile nr. 110/S din 17 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- (număr în format vechi 128/S/2005).
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 110/S din 17 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- (număr în format vechi 128/S/2005).
Respinge recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B împotriva aceleiași sentințe civile.
Irevocabilă
Pronunțată în ședință publică azi, 3 iunie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR pt. JUDECĂTOR
aflat în concediu de odihnă
semnează Președinte Secție
GREFIER
M
Red. O/03.07.2008
Dact. /09.07.2008
Primă instanță - Tribunalul Timiș
Judecător -
Președinte:Maria Ofelia GavrilescuJudecători:Maria Ofelia Gavrilescu, Mircea Boar, Csaba
