Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 465/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL B - SECTIA a V-a COMERCIALA
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.465
Sedința publică de la 16 aprilie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Dana Arjoca
JUDECĂTOR 2: Decebal Taragan
JUDECĂTOR 3: Minodora Condoiu
GREFIER - - -
Pe rol pronunțarea asupra cererilor de recurs, formulate de recurentele creditoare BANCA CREDITULUI ROMÂNESC SA - CREDIT BANK prin lichidator judiciar SC INSOLVENCY și ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 4 împotriva sentinței comerciale nr.4195/06.11.2007 pronunțată de Tribunalul B Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți și, intimata debitoare SC PRIN LICHIDATOR JUDICIAR SC CONSUL- și intimații creditori BANCA TRANSILVANIA SA, SC PRODUCTION SRL, SC ROMANIA SRL, SC B SA, INSPECTORATUL TERITORIAL D MUNCĂ B și PRIMĂRIA.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 09.04.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta și când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 16.04.2008, când a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VII a Comercială la data de 11.08.1999 sub nr.5870/1999, creditoarea BANCA TRANSILVANIA a solicitat aplicarea procedurii prevăzute de Legea 64/1995 față de debitoarea SC, arătând că are față de aceasta o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Prin încheierea de ședință din data de 26.10.1999 Tribunalul București - Secția a VII-a Comerciala a admis cererea formulată de BANCA TRANSILVANIA iar în baza articolului 26 alin.7 din Legea 64/1995 a deschis procedura generală împotriva SC, desemnând administrator judiciar.
Tribunalul București Secția a VII a Comercială, prin sentința comercială nr.5520/26.09.2000, în temeiul articolului 79 din Legea nr. 64/1995 privind procedura insolvenței, a dispus intrarea în faliment a debitorului SC.
Prin cererea formulată la data de 29.07.2004 creditoarea CREDIT BANK a solicitat instanței ca pasivul debitoarei să fie suportat de către pârâții și în baza articolului 124 lit. a) și d) din Legea 64/1995.
Cereri de angajare a răspunderii patrimoniale a celor doi pârâți au formulat și ceilalți creditori înregistrați în cauză.
Prin sentința comercială nr. 4195 din 6.11.2007, tribunalul a respins ca neîntemeiate excepțiile nulității cererii creditoarei CREDIT BANK și a prescripției extinctive invocate de pârâtul. A respins ca neîntemeiate cererile formulate de creditoarele BANCA TRANSILVANIA, SC PRODUCTION SRL, CREDIT BANK, ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 4 Și INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCA, în contradictoriu cu pârâții și. A aprobat raportul final de activitate iar în baza articolului 132 alin. 2 din Legea nr.85/2006 a închis procedura insolvenței împotriva debitorului SC.
Pentru a pronunța această soluție, judecătorul-sindic a constatat că toate acțiunile Credit Bank SA au fost ratificate de către lichidatorul judiciar audit iar pentru recuperarea debitelor constatate prin hotărârile judecătorești menționate au fost formulate cereri de executare silită la 22.04.1997, 01.02.2000 și 05.02.2001 care au întrerupt conform articolului 16 lit. b) din Decretul lege 167/1958 termenul de prescripție.
În ceea ce privește fondul cererilor formulate, instanța a constatat că nu sunt întemeiate, reținând în acest sens următoarele:
În conformitate cu prevederile articolului 1169 cod civil creditorii trebuiau să dovedească că pârâții au săvârșit faptele imputate.
Din conținutul cererilor formulate de creditori rezultă că aceștia se rezumă în general la invocarea unor aspecte teoretice privind angajarea răspunderii în condițiile articolului 138 din Legea 85/2006, fără să arate în concret care sunt faptele care se încadrează în aceste dispoziții.
Creditorii nu numai că nu fac dovada faptelor invocate din punct de vedere teoretic dar nici nu arată care este legătura de cauzalitate dintre aceste fapte și starea de insolvență a debitoarei.
Săvârșirea unei fapte ilicite dintre cele prevăzute limitativ de lege și existența unui prejudiciu sunt două dintre condițiile necesare, dar nu suficiente pentru a putea fi antrenată răspunderea unei persoane în temeiul articolului 138.
Instanța trebuie să rețină că insolvența a fost determinată în tot sau în parte de fapta ilicită a persoanei împotriva căreia este exercitată acțiunea în răspundere civilă.
Raportul cauzal trebuie să existe între vreuna dintre faptele prevăzute de articolul 138 alin.1 din Legea 85/2006 și starea de insolvență a debitorului, în sensul că prin săvârșirea unei asemenea fapte debitorul a ajuns în imposibilitatea de a acoperi datoriile exigibile.
Din cererile formulate nu rezultă care este raportul cauzal dintre presupusele fapte invocate a fi fost săvârșite de către pârâți și starea de insolvență a debitoarei.
Lichidatorul judiciar desemnat în cauză, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege, a întocmit tabelul creditorilor, a identificat bunurile, le-a inventariat, evaluat și valorificat iar sumele obținute au fost distribuite către creditori fără ca prin aceasta să fie acoperite integral creanțele.
Întrucât din rapoartele lichidatorului judiciar și din înscrisurile depuse la dosar, instanța a reținut că debitoarea nu mai deține bunuri mobile și imobile în patrimoniu din a căror valorificare să poată fi acoperite integral creanțele înscrise în tabelul creditorilor, în baza articolului 132 alin. 2 din Legea nr.85/2006, a dispus închiderea procedurii și radierea societății debitoare din Registrul Comerțului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs creditoarele CREDIT BANK SA și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, cereri care au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel București - Secția a Va Comercială sub nr-.
Credit Bank SA arată în motivarea recursului că instanța în mod profund eronat a apreciat că la dosarul cauzei nu ar fi existat probe concludente în sensul că faptele pârâților ar fi condus la încetarea de plăți a societății.
Pârâții, în calitatea lor de asociați și administratori, au luat o serie de decizii cu privire la modul de desfășurare a activității societății debitoare. Astfel, prin deciziile eronate pe care aceștia le-au luat sau prin lipsa acestor decizii, s-a cauzat starea de insolvență a societății și prin urmare, ei sunt ținuți a răspunde în conformitate cu prevederile articolului 137 din lege.
Din actele depuse la dosar, rezultă cu claritate că pârâtul a administrat societatea debitoare de la înființarea acesteia și până la momentul cesionării părților sociale către pârâtul, în anul 1998, astfel încât este întemeiată cererea în temeiul articolului 137, întrucât pentru aplicarea dispozițiilor acestui articol nu este necesar ca învestirea într-o funcție de conducere să fi fost efectuată cu respectarea tuturor formelor prescrise de lege, dacă în fapt s-au exercitat atribuțiunile acelei funcții.
Pe parcursul desfășurării procedurii prevăzute de Legea 64/1995, lichidatorul judiciar desemnat în cauză de către judecătorul sindic, în urma verificărilor efectuate, a învederat în cadrul rapoartelor de activitate existente la dosarul nr. 5870/1999, următoarele aspecte:
Societatea debitoare, prin administrator, nu a pus la dispoziția instanței documentele contabile ale societății prevăzute de articolul 26 din Legea nr. 64/1995. Prin urmare, starea de insolvență a debitoarei coroborată cu lipsa documentației economice conduce la concluzia că administratorii "au folosit bunurile și creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane".
Mai mult, nu s-a putut determina modul în care a fost folosit împrumutul acordat de bancă societății debitoare, prin reprezentanți, nu a ținut evidența contabilă a societății, din care putea reieși modul de folosire al creditului, fiind îndeplinite condițiile articolului 137 (actual articolul 138). Este evident faptul că asociații societății debitoare au folosit împrumutul în alt scop decât cel pentru care a fost acordat, respectiv activitate de comerț, având în vedere că din documentele contabile, parțiale, puse la dispoziția judiciar, a reieșit că societatea nu a desfășurat nici un fel de activitate comercială;
Administratorii au încălcat prevederile Legii contabilității nr.82/1991 republicată, privind obligativitatea întocmirii anuale a bilanțului contabil a unui agent economic și dispozițiile din Legea nr.31/1990 referitoare la obligația administratorului de a depune bilanțul contabil la Administrația Financiară și Oficiul Registrului Comerțului.
Toată practica judiciară cât și doctrina în domeniu au statuat că nedepunerea documentelor contabile de către societate echivalează cu săvârșirea de către administratorii societății debitoare a uneia din faptele prevăzute de articolul 137 (138). respectiv "au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea".
Această teză este susținută, pe de o parte, de faptul că, prin nedepunerea documentelor contabile, administratorul se face vinovat fie de neîntocmirea acestora, fie de faptul că a făcut să dispară aceste documente în scopul de a ascunde situația economico-financiară reală a societății debitoare.
În ambele situații, se încalcă prevederile legii contabilității care reglementează modul în care se întocmesc, se țin și se arhivează documentele contabile ale unei societăți comerciale.
Nedepunerea documentelor contabile constituie, fără tăgadă, un motiv care conduce la atragerea răspunderii patrimoniale personale a administratorilor societății care se fac vinovați de săvârșirea faptei prezentate.
În mod greșit apreciază instanța că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru atragerea răspunderii patrimoniale a pârâților.
Astfel, sunt întrunite condițiile angajării răspunderii patrimoniale, după cum urmează:
Fapta ilicită constă în folosirea creditului societății în alte scopuri decât cel pentru care împrumutul a fost acordat, faptă care atrage răspunderea personală a pârâților conform dispozițiilor articolului 137 lit. a și în neîntocmirea documentelor contabile ale societății în conformitate cu prevederile Legii contabilității nr.82/1991, faptă care atrage răspunderea personală a pârâților conform dispozițiilor articolului 137 lit.
Prejudiciul cauzat societății constă în ajungerea societății în încetare de plăți, cu consecința deschiderii procedurii insolvenței. Existența prejudiciului se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului.
Raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu este dovedit și rezultă cu claritate din rapoartele lichidatorului judiciar. De aici reiese în mod evident legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită, culpabilă a organelor de conducere, constând în dezinteresul major al acestora arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății și prejudiciul cauzat prin neplata datoriilor.
Prin expresia "au contribuit" textul legal instituie o răspundere cu caracter special, cu un regim de aplicare agravat față de dreptul comun, în sensul că aceasta devine aplicabilă chiar și în situația în care fapta administratorului a constituit numai o condiție favorabilă pentru realizarea efectului, întrucât chiar dacă administratorul nu a determinat în mod necesar falimentul societății, totuși a contribuit la ajungerea societății în această situație.
În stabilirea raportului de cauzalitate trebuie avută în vedere nu numai fapta ilicită ca acțiune pozitivă dar și fapta ilicită ca inacțiune, ca omisiune de a îndeplini anumite obligații stabilite de lege, dacă această omisiune a avut ca urmare producerea unor prejudicii. Însăși această inacțiune ilicită reprezintă un comportament de natură a angaja răspunderea deoarece, prin neîndeplinirea unor obligații ce îi reveneau, persoana a determinat producerea prejudiciului, fie în mod direct și nemijlocit fie prin crearea unei situații care a dus, în cele din urmă, la producerea prejudiciului.
Culpa sau vinovăția membrilor organelor de conducere se manifestă sub forma intenției, întrucât aceștia contribuie voit la ajungerea societății în încetare de plăți.
În drept, se invocă articolele 299 și următoarele, 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 arată în motivarea recursului că cererea sa a fost întemeiată pe prevederile articolului 137 lit. d din Legea nr. 64/1995 (art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006), în considerarea faptului că organele de conducere ale societății debitoare nu au transmis lichidatorului judiciar actele contabile ale societății comerciale, fiind astfel imposibilă stabilirea cauzelor care au dus la ajungerea acesteia în stare de insolvență, precum și în considerarea faptului că administratorul debitoarei nu a depus bilanțul la organul fiscal contabil aferent anului 1998.
Se invocă prevederile articolului 11 din Legea 31/1990 republicată, articolului 72 din legea 31/1990 republicată, articolului 1540 Cod civil, articolului 374 Cod comercial.
Administratorul, având de îndeplinit un contract tacit de mandat, are și o răspundere contractuală față de terții păgubiți de societatea ce o reprezintă, în temeiul articolului 73 alin. 1 lit.c și e și articolului 73 alin 2 din Legea 31/1990 republicată, răspundere ce poate fi invocată de către creditori și constatată de instanță doar în cadrul soluționării cererii de atragere a răspunderii patrimoniale formulată în temeiul articolului 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Faptele enumerate de articolul 138 din Legea 85/2006 atrag răspunderea solidară specială a conducătorilor societății pentru plata pasivului acesteia doar dacă acțiunile sau inacțiunile acestora au condus la starea de insolvență a societății.
Neachitarea cu bună-știință a obligațiilor restante de către administratorii-asociați ai societății, punerea în imposibilitate a creditorului bugetar de a recupera sumele datorate prin declararea sediului la o adresă fictivă sau schimbarea sediului fără notificarea acestui fapt către registrul comerțului sau către organul fiscal sunt acțiunile săvârșite de către administratorii societății de natură să aibă ca efect insolvența debitoarei.
Netransmiterea de către administratorul debitoarei a actelor contabile, deși avea această obligație conform articolului 31 din Legea nr.85/2006 (art. 33 din Legea nr. 64/1995) și fusese notificat în acest sens de către lichidatorul judiciar numit în cauză, este de natură a duce la concluzia că organele de conducere ale debitoarei au avut interes în a ascunde respectivele acte contabile pentru a nu se putea analiza situația patrimonială a debitoarei, eventualele bunuri aflate în patrimoniul acesteia și alte aspecte care ar fi putut clarifica cauzele de ajungere a societății în stare de insolvență.
Au fost întrunite toate cerințele legale pentru atragerea răspunderii patrimoniale, respectiv există un prejudiciu, există o faptă ilicită, o legătură de cauzalitate între cele două și există de asemenea și prezumția de culpă a administratorului societății debitoare.
Sumele care constituie prejudiciul cauzat Statului Român sunt sume aferente desfășurării activităților comerciale, sume care trebuiau să fie plătite de către societate din încasări. lor a fost cauzată de dezinteresul total arătat de către administrator în îndeplinirea obligațiilor legale și contractuale (vărsarea la bugetul de stat a unor sume de natura impozitului pe profit este obligație legală).
În drept, se invocă articolele 299 și următoarele din Codul d e procedură civilă, Legea nr.85/2006, Legea nr. 31/1990 republicată.
Intimații legal citați nu s-au prezentat în instanță și nu au formulat întâmpinare.
Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, văzând și dispozițiile articolului 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul Credit Bank SA este întemeiat iar recursul ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 nu este fondat pentru următoarele considerente:
Răspunderea reglementată de articolul 137 din Legea nr.64/1995 republicată (în prezent articolul 138 din Legea nr. 85/2006) este o răspundere personală care intervine numai atunci când prin săvârșirea faptelor enumerate s- ajuns la starea de insolvență.
Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere este aceea a unei răspunderi speciale care prezintă multe din caracteristicile răspunderii delictuale. Pentru a fi angajată această răspundere, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale conform articolelor 998-999 cod civil (faptă ilicită, prejudiciu, legătură de cauzalitate, culpă), condiții care în această situație unele conotații speciale.
Prin urmare, trebuie să se probeze că pârâții, prin fapta lor culpabilă în una din formele prevăzute de articolul 137 ( articolul 138), au contribuit la aducerea societății în stare de insolvență.
Existența raportului de cauzalitate între fapta culpabilă, insolvență și prejudiciul suferit de creditor trebuie dovedită, nefiind prezumată.
De asemenea, faptul că pe parcursul procedurii falimentului, creditorii nu au fost îndestulați nu este de natură a antrena în mod automat răspunderea pârâților întrucât răspunderea pentru insuficiența activului poate fi angajată numai dacă prejudiciul a rezultat direct din greșeala de gestiune iar la starea de insolvență au contribuit și membrii organelor de conducere, prin faptele lor culpabile.
Este adevărat că faptele enumerate de articolul 137 (articolul 138) nu trebuie să constituie cauze exclusive ale insolvenței societății debitoare ci este suficient să aibă o funcție contributivă, însă trebuie îndeplinite cumulativ toate condițiile impuse de textul vizat.
Omisiunea depunerii actelor prevăzute de articolul 33 din Legea nr.64/1995 republicată ar putea eventual atrage răspunderea penală a pârâților, conform articolului 145 din lege (articolul 147 în prezent), neinfluențând starea de insolvență anterioară a societății.
Fapta prevăzută de articolul 137 lit. d din lege cuprinde trei ipoteze. Primele două se referă la faptul că pârâții au ținut o contabilitate fictivă și au făcut să dispară unele documente contabile, însă reclamantele nu au arătat în ce constă contabilitatea fictivă, ori ce documente contabile au făcut pârâții să dispară, contribuind în acest fel la ajungerea societății în stare de insolvență.
Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit. daa rticolului 137 din lege se referă la faptul că pârâții nu au ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Nedepunerea declarațiilor contabile la administrația financiară sau la Oficiul Registrului Comerțului nu poate fi asimilată cu fapta prevăzută la articolul 137 lit. d, teza a treia. Oricum, în ceea ce privește obligația pârâților care au îndeplinit funcția de administrator de a ține registrele cerute de lege și de depune situațiile financiare la organele fiscale și la Oficiul Registrului Comerțului, condiția impusă de legiuitor este ca neîndeplinirea acesteia să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, fapt nedovedit.
De altfel, din actele dosarului (raportul lichidatorului judiciar fila 185 vol. I, adrese și cereri ale creditoarei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 - filele 217 și 221 vol.III, fila 29 vol.IV) rezultă că societatea a depus bilanț contabil și raportări contabile semestriale până la 31.12.1999, în condițiile în care procedura a fost deschisă la 26.10.1999.
De asemenea, neachitarea obligațiilor restante, declararea sediului la o adresă fictivă sau schimbarea acestuia fără notificarea organelor abilitate ale statului nu constituie fapte care să poată fi încadrate în articolul 137 lit. d din Legea nr. 64/1995.
Susținerile creditoarei Credit Bank SA sunt însă întemeiate în ceea ce privește folosirea creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, respectiv achiziționarea de animale și furaje. . au fost contractate în anii 1994 și 1995 pentru perioade de 11 și 12 luni, timp în care, deși pârâtul afirmă în întâmpinarea depusă la dosar că societatea a desfășurat o amplă activitate comercială, nu s-a făcut nicio dovadă în acest sens. Prin contractul nr.24/10.06.1996, societatea debitoare a cumpărat 250 de capete porci, dar prețul lor nu a fost plătit, aspect rezultat din sentința civilă nr.2097/26.05.1997 a Tribunalului București - Secția Comercială, vânzătoarea figurând ea însăși în tabelul creditorilor.
Din cele arătate, se poate trage concluzia că pârâtul (asociat și administrator al societății în acea perioadă) a folosit creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane. Referitor la pârâtul, acesta a devenit asociat și administrator în 1998 și în privința sa nu fost dovedită săvârșirea nici uneia din faptele stipulate de articolul 137 din Legea nr.64/1995 republicată.
În consecință, în baza articolului 312 alin.1,2,3 raportat la articolul 304 pct.9 Cod procedură civilă și articolul 8 din Legea nr.85/2006, Curtea va admite recursul Credit Bank SA și va modifica în parte sentința atacată în sensul că va admite în parte cererea Credit Bank SA, obligând pârâtul să suporte parte din pasivul debitoarei, respectiv 23.866 RON, credite și dobânzi aferente rămase neacoperite.
Va respinge recursul ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 ca nefondat și va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenta creditoare BANCA CREDITULUI ROMÂNESC SA - CREDIT BANK prin lichidator judiciar SC INSOLVENCY împotriva sentinței comerciale nr.4195/06.11.2007 pronunțată de Tribunalul B Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți și, intimata debitoare SC PRIN LICHIDATOR JUDICIAR SC CONSUL- și intimații creditori BANCA TRANSILVANIA SA, SC PRODUCTION SRL, SC ROMANIA SRL, SC B SA, INSPECTORATUL TERITORIAL D MUNCĂ B și PRIMĂRIA.
Modifică în parte sentința atacată în sensul că:
Admite în parte cererea Credit Bank SA formulată împotriva pârâtului.
Dispune ca pârâtul să suporte parte din pasivul SC SRL, respectiv 23.866 RON.
Respinge recursul formulat de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 împotriva sentinței comerciale nr.4195/06.11.2007 pronunțată de Tribunalul B Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, ca nefondat.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 16 aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red.Jud.
Tehnored./Ex.2
Președinte:Dana ArjocaJudecători:Dana Arjoca, Decebal Taragan, Minodora Condoiu
