Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 468/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date - 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 468/
Ședința publică din data de 09 iunie 2008
PREȘEDINTE: Petruța Micu
JUDECĂTOR 2: Anca Buta
JUDECĂTOR 3: Magdalena Mălescu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței civile nr. 77/JS/31.01.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - H & M SRL prin lichidator CABINET INDIVIDUAL CONSULTANȚĂ FINANCIARĂ, intimații creditori DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C-S, cu sediul în Reșița,-, jud. C-S, CUI -, - SRL, DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI, și intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL C-S, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedură este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat și constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă, Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 77/JS/31.01.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul C-S a aprobat raportul final de lichidare întocmit de lichidatorul Cabinetul Individual de Insolvență, a dispus închiderea procedurii falimentului debitorului "H & M " Reșița și radierea acestuia din registrul comerțului de sub nr. J-.
De asemenea, a descărcat pe lichidator de orice îndatoriri și responsabilități și a dispus notificarea prezentei sentințe creditorilor, C-S, Oficiului Registrului Comerțului, Registrului Societăților Agricole și altor registre în care debitorul e înregistrat pentru efectuarea mențiunilor de închidere a procedurii și de radiere, precum și publicarea prin Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că prin cererea introductivă debitorul " " Reșița, județul C-S a solicitat să se constate că se află în insolvență comercială și, în consecință, împotriva acestui debitor să se dispună deschiderea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului instituită prin Legea nr.64/1995 republicată, actual Legea nr.85/2006.
Prin încheierea nr.246/JS din data de 03.02.2003 s-a admis cererea debitorului, s-a stabilit că debitorul e în insolvență comercială și s-a dispus deschiderea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului conform Legii nr.64/1995 republicată, numindu-se administrator judiciar ing. ec..
Prin încheierea nr. 233/JS din data de 15.05.2003 s-a dispus încetarea procedurii reorganizării judiciare și începerea procedurii falimentului debitorului " " Reșița, fiind numit în calitate de lichidator ing. ec., actualmente Cabinetul Individual de Insolvență.
În exercitarea mandatului cu care a fost investit lichidatorul a notificat din oficiu instituțiile bugetare și toți creditorii identificați de către administratorul judiciar desemnat în cauză.
La masa credală s-au înscris creditorii C-S, T, A, AVAS B, valoarea totală a creanțelor fiind de 245.107,119 lei.
La data de 08.11.2007 lichidatorul Cabinetul Individual de Insolvență a solicitat să se dispună închiderea procedurii în baza art.131 din Legea nr.85/2006.
La dosarul de fond al cauzei lichidatorul a depus raportul final de lichidare în care a arătat că au fost valorificate bunurile din averea debitorului și a fost distribuită suma de 30.032,59 lei. Nu s-au putut însă achita toate creanțele. A precizat că principalele cauze cărora li se datorează starea de insolvență a debitorului au fost conjunctura economică defavorabilă, datorită concurenței acerbe pe piața pe care acționează societatea comercială, inclusiv concurența altor agenți economici care oferă servicii de recuperare materiale refolosibile și conexe acestora, de multe ori în afara cadrului legal; slaba calitate a mărfii colectate de debitoare și refuzul beneficiarilor acesteia de a primi de fier vechi care a fost colectată și plătită de către debitoare și care a rămas în stoc, fără posibilități de desfacere, determinând apoi neplata datoriilor către stat și furnizori; creșterea tarifelor de transport pentru aceste servicii în zona județului C-S ceea ce generează costuri mai mari pentru marfă transportată.
Privitor la incidența dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006 lichidatorul a învederat instanței de fond că nu este oportună formularea unei cereri pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere a debitorului având în vedere cauzele care au condus la apariția insolvenței debitorului.
Judecătorul sindic, constatând că debitoarea nu mai are nici un fel de activitate, că în averea sa nu mai sunt bunuri ce ar putea fi valorificate, că nu mai are lichidități pentru achitarea creanțelor, a aprobat raportul final și a dispus închiderea procedurii falimentului, radierea debitorului din registrul comerțului.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr-, solicitând admiterea recursului, casarea cu trimitere spre rejudecare a sentinței atacate și obligarea lichidatorului de a convoca Comitetul / Adunării creditorilor falitei pentru supunerea la vot a oportunității formulării cererii de atragere a răspunderii persoanelor din fosta conducere a debitoarei.
În motivarea recursului, creditoarea a arătat că se impune atragerea răspunderii persoanelor responsabile de starea de insolvență a societății, că speța se înscrie în sfera de aplicabilitate a art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006.
În acest sens s-a arătat faptul că potrivit teoriei și practicii juridice în dreptul civil și în cel comercial operează două reguli principale: prima că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua că indiferent de gravitatea vinovăției obligația de reparare prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că cuantumul despăgubirii depinde de cantitatea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.
AVAS a suferit un prejudiciu a cărui existență certă s-a stabilit prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite din averea debitorului ( - Răspunderea organelor de conducere ale debitorului în procedura insolvenței).
Se mai arată că indiferent dacă administratorul a acționat din culpă sau cu intenție, normele de drept care îi cereau să solicite tribunalului stabilirea stării de insolvență în termen de 30 de zile de la data apariției sau iminenței apariției acesteia, sub sancțiunea răspunderii patrimoniale a acestora pentru prejudiciile produse creditorilor, astfel că se face vinovat de încălcarea art. 32 alin. 1 și 2 din Legea 64/1995 și ulterior art. 27 alin. 1 și 2, situație care corelată cu proasta administrare a debitoarei a determinat prejudicierea creditorilor. Astfel, în condițiile în care lichidatorul nu s-a pronunțat în sensul încălcării normelor contabile de către administrator și nu a găsit lipsuri în gestiune sau în contabilitate, consideră că era necesar un administrator competent pentru a întreprinde demersurile necesare stabilirii stării de insolvență a debitoarei, ajungând minima diligență, conform art. 1080 Cod civil: "diligența ce trebuie să se pună în îndeplinirea unei obligații este întotdeauna aceea a unui bun proprietar". Solicită să se aibă în vedere faptul că potrivit art. 72 din Legea 31/1990, obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, și că potrivit art. 1540 Cod civil, mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar și de culpa comisă în executarea mandatului, precum și că potrivit alin. 2 al aceluiași ultim articol, conform căruia în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului se apreciază cu mai multă rigurozitate. Se mai arată că potrivit art. 374 Cod comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, iar în speță administratorul nu a făcut dovada contrară.
Se mai arată că răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile art.138 din Legea nr.85/2006, este o răspundere specială care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri necesare acoperirii pasivului debitoarei falite, că în cauză răspunderea trebuie apreciată in abstracto, cu mai multă rigurozitate, având în vedere că administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial.
Se mai arată că pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa administratorului falitei este prezumată potrivit art.1082 cod civil raportat la art.138 din Legea nr.85/2006, că răspunderea trebuie apreciată in abstracto, cu mai multă rigurozitate, întrucât administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial.
În conformitate cu dispozițiile art.1080 alin.1Cod civil coroborate cu art.1600 Cod civil devine operativ criteriul obiectiv, care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente, care își subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială.
Prejudiciul produs există, constând în însăși creanța AVAS, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată.
Art.138 din Legea nr. 85/2006 stabilește că prin săvârșirea de către administrator a uneia dintre faptele prevăzute la acest articol s-a angajat răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.
AVAS consideră că deși era de datoria sa, în condițiile în care nu a înțeles să formuleze o cerere în temeiul art. 138, lichidatorul trebuia să convoace Comitetul / Adunarea Creditorilor pentru analizarea oportunității formulării unei cereri în temeiul art. 138 alin. 3 din Legea 85/2006.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de recurentă, conform dispozițiilor art. 304 si art. 304 Cod procedură civilă, raportat la probele dosarului și susținerile părților, Curtea va respinge ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea insolvenței nr. 85/2006, nu este o extindere a procedurii falimentului asupra administratorului. Această răspundere este o răspundere personală care intervine numai atunci când prin săvârșirea faptelor enumerate s-a ajuns la starea de încetare a plăților de către societate.
Natura juridică a răspunderii administratorului este aceea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe dintre caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale care reies din art. 998-999 Cod civil (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate, culpa), condiții care, în această situație, unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea insolvenței nr. 85/2006, respectiv neținerea contabilității (în sens larg), trebuie să fi contribuit la insuficiența activului.
Prin urmare, trebuie să se probeze că administratorul, prin fapta sa culpabilă, a contribuit la aducerea societății în stare de insolvență.
Răspunderea pentru insuficiența activului trebuie angajată doar dacă prejudiciul a rezultat direct din fapta culpabilă (neținerea contabilității) a administratorului.
Criticile formulate de creditoarea B împotriva hotărârii recurate nu sunt întemeiate în condițiile în care, potrivit art. 138 lit. c din acest act normativ, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.
Potrivit alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.
La dosarul de fond al cauzei lichidatorul CABINET INDIVIDUAL CONSULTANȚĂ FINANCIARĂ, a depus raportul final de lichidare în care a arătat că au fost valorificate bunurile din averea debitorului și a fost distribuită suma de 30.032,59 lei, fără a se achita toate creanțele, precizând că principalele cauze cărora li se datorează starea de insolvență a debitorului au fost conjunctura economică defavorabilă, datorită concurenței acerbe pe piața pe care acționează societatea comercială, inclusiv concurența altor agenți economici care oferă servicii de recuperare materiale refolosibile și conexe acestora, de multe ori în afara cadrului legal; slaba calitate a mărfii colectate de debitoare și refuzul beneficiarilor acesteia de a primi de fier vechi care a fost colectată și plătită de către debitoare și care a rămas în stoc, fără posibilități de desfacere, determinând apoi neplata datoriilor către stat și furnizori; creșterea tarifelor de transport pentru aceste servicii în zona județului C-S ceea ce a generat costuri mai mari pentru marfă transportată.
Privitor la incidența dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 lichidatorul a învederat instanței de fond că nu este oportună formularea unei cereri pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere a debitorului având în vedere cauzele care au condus la apariția insolvenței debitorului.
În aceste condiții, în cauză nu au existat elemente probatorii de natură să ducă la aplicarea art. 138 lit. c, acțiunea în răspundere civilă delictuală întemeiată pe acest text de lege având un dublu temei de fapt: starea de insolvență a societății comerciale asociată cu săvârșirea uneia dintre faptele expres și limitativ enumerate de legiuitor.
Răspunderea civilă întemeiată pe articolul menționat, fiind o răspundere civilă delictuală specială (atipică) trebuie să fie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale pentru ca persoanele prevăzute de această normă să răspundă cu averea persoană pentru datoriile societății pe care au condus- În prezenta cauză recurenta, deși a invocat prevederile art. 138, nu a indicat în mod concret prin care fapte săvârșite de către foștii membrii ai organelor de conducere, anterior deschiderii procedurii insolvenței, s-ar fi cauzat starea de insolvență a societății debitoare.
Nu în ultimul rând, așa cum s-a arătat mai sus, acțiunea în răspundere reglementată de Legea nr. 85/2006 poate fi promovată numai de administratorul judiciar sau lichidatorul numit în cauză sau, în cazurile prevăzute de alin. 3, de comitetul creditorilor și nu de către oricare dintre creditorii care au înscrisă o creanță la masa credală. Or, în speță, comitetul creditorilor nu a solicitat judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea de atragere a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale societății debitoare, neexistând la dosarul de fond nici o cerere în acest sens, ci unul dintre creditorii înscriși în tabelul definitiv de creanțe (recurenta B) a formulat recurs la sentința de închidere a dosarului de insolvență, cerând modificarea în parte a hotărârii în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere.
Criticile recurentei nu pot fi primite și ele nu pot duce la modificarea hotărârii atacate în sensul celor solicitate de creditoare, în cauză nefiind formulată vreo cerere în acest sens de către cei îndreptățiți de art. 138 din Legea nr. 85/2006, neputându-se susține cu temei că judecătorul-sindic ar fi aplicat greșit regulile răspunderii instituite de dispozițiile acestei norme, astfel cum s-a arătat mai sus.
Este adevărat că scopul dispozițiilor art. 138 este acela de a pune la îndemâna creditorilor o procedură specială prin care să-și poată acoperi creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în stare de insolvență, însă susținerile recurentei privitoare la instituirea unor prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu nu pot fi acceptate. Tot astfel, nu i se poate imputa lichidatorului faptul că nu a menționat persoanele din conducerea societății debitoare din vina cărora nu au fost plătite contribuțiile la fondul asigurărilor sociale de sănătate, în rapoartele sale de activitate acesta făcând referire la toate datoriile ce compun pasivul debitoarei, ele fiind înregistrate în mod corect în evidențele contabile ale societății. Chiar dacă statul român, reprezentat prin B, a suferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea faptului că societatea debitoare a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura falimentului, imposibilitatea recurentei de a recupera această creanță nu constituie o premisă suficientă care să determine instanța să oblige în mod automat fostul administrator social la plata creanței, cum în mod eronat susține creditoarea. Mai mult decât atât, prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 conțin în mod implicit cerința culpei membrilor organelor de conducere ale societății comerciale ajunsă în încetare de plăți, aspect ce rezultă și din natura juridică a acestei forme de răspundere - o răspundere civilă delictuală specială, legiuitorul folosind în textul legii expresia "au cauzat" starea de insolvență, și nu pe aceea de "a contribui", cum fără temei afirmă recurenta.
Chiar dacă hotărârea atacată nu poate fi atacată cu apel, ceea ce face ca în speță să fie incidente și prevederile art. 3041Cod procedură civilă, în conformitate cu care recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, aceasta nu înseamnă că un recursomissio mediodevine în mod automat admisibil. Aceasta, pentru că instanța de control judiciar, soluționând calea de atac a recursului, nu trebuie să procedeze la o judecată din nou a procesului, ci numai să verifice dacă hotărârea primei instanțe a fost sau nu pronunțată cu respectarea legii, acest examen urmând să fie făcut numai în raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu. Însă, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța poate ridica numai motive de ordine publică, asemenea motive nefiind identificate în speță.
Astfel fiind, constatându-se că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, în conformitate cu probatoriul administrat în cauză și cu dispozițiile legale în materia Legii insolvenței și că în speță nu s-a evidențiat nici unul dintre motivele de modificare ori de casare a hotărârii dintre cele prevăzute de art. 304 punctele 1-9 Cod procedură civilă, recursul de față va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței civile nr. 77/JS/31.01.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09 iunie 2008.
PRESEDINTE, Pt. JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Aflată în concediu de odihnă
Semnează Vicepreședinte,
GREFIER,
- -
Red./01.07.2008
Tehn./01.07.2008/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul C-
Judecător:
Președinte:Petruța MicuJudecători:Petruța Micu, Anca Buta, Magdalena Mălescu
