Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 469/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date - 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 469/
Ședința publică din data de 09 iunie 2008
PREȘEDINTE: Petruța Micu
JUDECĂTOR 2: Anca Buta
JUDECĂTOR 3: Magdalena Mălescu
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de creditoarele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A împotriva sentinței civile nr. 288/2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Arad, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL prin lichidator SP și intimatul creditor INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ, având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedură este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat și constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă, Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 288/2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada închis procedura insolvenței declanșate de creditoarea ANAF -Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A împotriva debitoarei - SRL A, a dispus notificarea sentinței de închidere a procedurii Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice A si Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad; a descărcat administratorul judiciar al debitoarei de orice îndatorire sau responsabilități cu privire la procedură, debitor si averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați; a dispus radierea debitoarei - SRL A și afișarea prezentei, în extras la sediul Tribunalului Arad, precum și publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvență.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a constatat în rejudecare, că la data de 04.02.2008 lichidatorul judiciar A desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului - SRL Aas olicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a faptului că nu s-a intrat în posesia documentelor financiar - contabile ale societății, că societatea debitoare nu are în patrimoniu nici un bun mobil sau imobil, că a fost depus raportul privind cauzele și împrejurările care au condus la starea de insolvență a societății și că nici unul dintre creditorii debitoarei nu și-a exprimat disponibilitatea cu privire la avansarea sumelor necesare continuării procedurii.
Această procedură de insolvență a fost deschisă prin sentința civilă nr. 508 din data de 05.04.2006, fiind desemnat ca și administrator judiciar A, iar prin sentința comercială nr. 3075/29.11.2006, pronunțată în prezentul dosar, a fost închisă procedura insolvenței, în condițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006, sentință care a fost casată de către Curtea de APEL TIMIȘOARA prin decizia nr. 210/19.02.2007, cauza fiind trimisă spre rejudecare Tribunalului Arad, întrucât administratorul judiciar nu a întocmit, în condițiile art. 59 al. 1 din Legea nr. 85/2006, în termen de maxim 60 de zile de la desemnarea sa un raport asupra cauzelor care au condus debitoarea la starea de insolvență.
În rejudecare, prin sentința nr. 1477/23.05.2007 s-a închis din nou procedura în baza aceluiași text legal iar prin decizia civilă nr. 1184/R/11.10.2007 a fost casată și această hotărâre cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, întrucât creditorii au fost lipsiți de posibilitatea legală de a formula obiecțiuni la raportul final în termenul de 5 zile prevăzut de art. 129 al. 2 din Legea nr. 85/2006.
În rejudecare, s-a constatat că nu s-a intrat în posesia documentelor financiar - contabile ale debitoarei, că aceasta nu are în patrimoniu nici un bun mobil sau imobil, și că nici unul dintre creditorii debitoarei nu și-a exprimat disponibilitatea cu privire la avansarea sumelor necesare continuării procedurii, deși au fost notificați în acest sens conform înscrisurilor de la filele 22-25 dosar, motiv pentru care judecătorul sindic raportat la art. 131 din Legea nr. 85/2006 a dispus închiderea procedurii cu toate consecințele ce derivă din aceasta.
Împotriva acestei sentințe au formulat recursuri creditoarele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A, înregistrate pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA sub nr-.
Prin recursul formulat creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI Bas olicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate cu trimitere spre rejudecare, continuarea procedurii deschise, cu obligarea lichidatorului de a convoca Comitetul / Adunarea creditorilor falitei pentru supunerea la vot a oportunității formulării cererii de atragere a răspunderii persoanelor din fosta conducere a falitei, culpabile de starea de insolvență a acesteia, în condițiile în care deși existau toate elementele introducerii cererii de atragere a răspunderii fostului administrator în baza art. 138 alin. 1 lit. c, d și e din Legea 85/2006, lichidatorul judiciar nu a înțeles să formuleze o astfel de cerere.
În motivarea recursului, creditoarea a arătat că se impune atragerea răspunderii persoanelor responsabile de starea de insolvență a societății, că speța se înscrie în sfera de aplicabilitate a art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006, potrivit teoriei și practicii juridice în dreptul civil și în cel comercial operează două reguli principale: prima că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua că indiferent de gravitatea vinovăției obligația de reparare prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că cuantumul despăgubirii depinde de cantitatea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.
AVAS a suferit un prejudiciu a cărui existență certă s-a stabilit prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite din averea debitorului - - Răspunderea organelor de conducere ale debitorului în procedura insolvenței și indiferent dacă administratorul a acționat din culpă sau cu intenție, normele de drept care îi cereau să solicite tribunalului stabilirea stării de insolvență în termen de 30 de zile de la data apariției sau iminenței apariției acesteia, sub sancțiunea răspunderii patrimoniale a acestora pentru prejudiciile produse creditorilor, astfel că se face vinovat de încălcarea art. 27 alin. 1 și 2 din Legea 85/2006, situație care corelată cu proasta administrare a debitoarei a determinat prejudicierea creditorilor. Astfel, în condițiile în care lichidatorul nu s-a pronunțat în sensul încălcării normelor contabile de către administrator și nu a găsit lipsuri în gestiune sau în contabilitate, consideră că nu era necesar un administrator strălucit pentru a întreprinde demersurile necesare stabilirii stării de insolvență a debitoarei, ajungând minima diligență, conform art. 1080 Cod civil: "diligența ce trebuie să se pună în îndeplinirea unei obligații este întotdeauna aceea a unui bun proprietar". Solicită să se aibă în vedere faptul că potrivit art. 72 din Legea 31/1990, obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, și că potrivit art. 1540 Cod civil, mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar și de culpa comisă în executarea mandatului, precum și că potrivit alin. 2 al aceluiași ultim articol, conform căruia în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului se apreciază cu mai multă rigurozitate. Se mai arată că potrivit art. 374 Cod comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, iar în speță administratorul nu a făcut dovada contrară.
Se mai arată că răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile art.138 din Legea nr.85/2006, este o răspundere specială care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri necesare acoperirii pasivului debitoarei falite, că în cauză răspunderea trebuie apreciată in abstracto, cu mai multă rigurozitate, având în vedere că administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial, iar pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa administratorului falitei este prezumată potrivit art.1082 cod civil raportat la art.138 din Legea nr. 85/2006, răspunderea trebuie apreciată in abstracto, cu mai multă rigurozitate, întrucât administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial.
În conformitate cu dispozițiile art.1080 alin.1Cod civil coroborate cu art.1600 Cod civil devine operativ criteriul obiectiv, care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente, care își subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială.
Art.138 din Legea nr. 85/2006 stabilește că prin săvârșirea de către administrator a uneia dintre faptele prevăzute la acest articol s-a angajat răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat, creditoarea AVAS B consideră că deși era de datoria sa, în condițiile în care nu a înțeles să formuleze o cerere în temeiul art. 138, lichidatorul trebuia să convoace Comitetul / Adunarea Creditorilor, sentința recurată făcând mențiunea că societatea nu are în patrimoniul nici un bun și nu s-a intrat în posesia documentelor financiar contabile ale societății, considerând că aceste împrejurări sunt în măsură să instituie o prezumție relativă de culpă a foștilor conducători pentru că au făcut să dispară documentele contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea, respectiv au deturnat sau ascuns o parte din activul persoanei juridice, cauze intrinseci ale insolvenței debitoarei. S-a mai arătat că lipsa documentelor contabile este o împrejurare care împiedică identificarea corectă a pasivului și activelor societății, care duce atât la majorarea arieratelor, cât și la insolvența societății, împiedicând creditorii să-și realizeze drepturile de creanță.
Astfel, AVAS consideră că închiderea procedurii este prematură și prejudiciabilă pentru creditori, nefiind epuizate toate posibilitățile de suplimentare a averii creditoarei, în vederea satisfacerii creanțelor înscrise.
Nu s-au dezvoltat motivele susținute în recurs reportat la lit. d și e ale textului cuprins în art. 138.
Prin recursul formulat creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE Aas olicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, cu motivarea că, raportat la dispozițiile art. 131 din legea 85/2006, judecătorul sindic în mod greșit a considerat că în speță sunt aplicabile aceste dispoziții legale, închizând procedura, deoarece lichidatorul nu a putut intra în posesia documentelor financiar contabile și nu a putut identifica bunuri în patrimoniul debitoarei.
Creditoarea A arată că lichidatorul în raportul final a solicitat închiderea procedurii în baza art. 131 din legea 85/2006 motivând că nu a putut intra în posesia documentelor financiar contabile, această creditoare arătând că deși la Adunarea creditorilor din data 17.10.2006 a solicitat lichidatorului să formuleze plângere penală împotriva fostului administrator al debitoarei pentru nepredarea documentelor financiar contabile, lichidatorul nu a înțeles să facă nici un demers în acest sens. Astfel, apreciază că nu se poate concluziona că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 131 din Legea 85/2006, până când nu se epuizează toate demersurile legale prevăzute de această lege.
Creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat admiterea recursului formulat de catre Administratia Finantelor Publice a Municipiului A astfel cum a fost formulat, în sensul de a dispune continuarea procedurii de lichidare a debitoarei cu masuri care sa conduca la recuperarea sumelor datorate creditorilor, cu motivare că recurenta Administratia Finantelor Publice a Municipiului A a apreciat că instanta de fond a dispus inchiderea procedurii de lichidare inainte ca lichidatorul sa fi abordat toate căile prevazute de lege, în vederea recuperarii sumelor pe care debitoarea le datora creditorilor.
Această recurentă a considerat că recursul este fondat, întrucât lichidatorul judiciar, prin rolul sau atribuit de prevederile Legii nr. 85/2006, are datoria de a căuta modalități de plată a cât mai multe dintre creantele pe care debitoarea le are catre creditori, apreciind că lichidatorul judiciar nu a aplicat corect regulile raspunderii instituite de dispozitiile art 138 si următoarele din Legea 85/2006. Consideră că ste evident ca aceste fapte trebuie privite in contextul starii de insolventa a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau conditii care au dus sau au favorizat ajungerea societatii in incetare de plati, că prin aceste fapte debitoarea a fost lipsita de lichiditati tocmai pentru ca, probabil, a fost administrata cu rea-credinta sau cu neglijenta, creditorii nemaiputandu-si recupera creantele, scopul acestei dispozitii legale fiind tocmai punerea la indemana creditorilor a unor proceduri speciale, prin care sa poata sa-si acopere creantele de la persoanele vinovate de ajungerea societatii in incapacitate de plata, atat in ceea ce priveste judecarea acestora, cat si in ceea ce priveste probatiunea, legea instituind prezumtii de culpa si de cauzalitate intre fapta si prejudiciu. Arată că acest aspect legat de vinovatia sau nevinovatia fostilor administratori, trebuie stabilit de catre instanta, iar lichidatorul are calitatea conferita de lege de a investi instanta cu o cerere de chemare in judecata.
De asemenea, AVAS consideră ca lichidatorul trebuia sa mentioneze persoanele din conducerea societatii debitoare din vina carora nu au fost platite contributiile la acest Casa de Asigurari de Sanatate, instituție de la care AVAS a preluat creanta neachitata și în locul careia se in drepturi, menționând că lichidatorul nu este un executor judecatoresc care ar avea doar obligatia de a vinde bunuri aflate in averea debitoarei, ci atributiile sale sunt mult mai complexe, astfel că n cadrul art. 25 din Legea nr. 85/2006, prima dintre atributiile lichidatorului consta in "examinarea activitatii debitorului in raport cu situatia de fapt si intocmirea unui raport amanuntit asupra cauzelor si imprejurarilor care au dus la insolventa, cu mentionarea persoanelor carora le-ar fi imputabila", aceasta analiza realizata de catre un specialist, respectiv lichidatorul, constituind premisa declansarii unor potentiale actiuni in baza art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Lichidatorul debitoarei, a formulat în dosarul de recurs întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor creditoarelor arătând că ambele sunt nefondate.
Se arată că susținerile AVAS sunt nefondate, Legea 85I2006 nu instituie în sarcina lichidatorului obligaia de a convoca comitetul creditorilor in vederea analizării oportunității formulării unei cereri in temeiul art. 138 din Legea 85/2006 i nici de a formula acțiune impotriva fostului administrator în temeiul art. 138 dacă nu se acoperă întregul pasiv al debitoarei, invocând prev. art. 17 alin. 2 și 3 din Legea 85/2006: "comitetul creditorilor se întrunește lunar și, la cererea administratorului judiciar sau a, după caz, ori a cel puțin 2 dintre membrii săi, ori de câte ori ste necesar.(.) comitetului creditorilor vor avea loc in prezența administratorului judiciar sau lichidatorului și vor fi consemnate într-un proces verbal, care va reține pe scurt conținutul deliberărilor, precum și hotărârile luate". Astfel, consideră că reiese că lichidatorul judiciar nu are printre obligaiile impuse de lege, cu caracter imperativ, convocarea comitetului creditorilor, regula fiind aceea ca membrii comitetului creditorilor se întlnesc lunar, problemele privind convocarea, locul desfășurării ședintei și alte asemenea chestiuni organizatorice căzând în sarcina lor, prin președinte, iar nu în sarcina administratorului / lichidatorului judiciar. Arată că cepia o constituie situaia în care administratorul / lichidatorul judiciar poate convoca comitetul creditorilor dacă consideră necesar, in situații excepționale ivite pe parcursul desfășurării procedurii, iar aceeași posibilitate o instituie legea și in sarcina a cel puțin 2 membrii ai comitetului, în sit iile excepionale ivite pe parcursul procedurii și care necesită analizarea lor fără a se mai aștepta ședința lunară, cu caracter ordinar.
Lichidatorul precizează că în toate cazurile prevăzute de lege pentru desfășurarea ședințelor comitetului creditorilor, administratorul / lichidatorul judiciar nu are un rol activ în cadrul acestor ședine, legea limitându-se la a da posibilitatea acestuia să asiste la dezbateri și să ia ia cunoștină despre hotărârile luate, iar în nici un caz administratorul / lichidatorut judiciar nu se poate substitui creditorilor și nu poate exercita prerogativele acestora. Arată că, Comitetul creditorilor este un organ reprezentativ al acestora, constituit tocmai pentru ca interesele creditorilor să fie mai bine reprezentate în procedura insolvenței și căruia i s-au atribuit anumite competențe, complementare cu cele ale administratorului / lichidatorului judiciar, astfel că nu se poate imputa acestuia lipsa de reacție și modul in care înțeles sa participe la desfășurarea proceduri.
Lichidatorul consideră că AVAS, în calitatea sa de membru al comitetului creditorilor, avea pârghiile legale de a convoca comitetul creditorilr și de a pune in discuția acestora oportunitatea angajării răspunderii fostelor organe de conducere ale societății, însă a preferat să adopte o poziie pasivă pe toată durata procedurii, devenind activ doar ulterior închiderii acesteia.
Se susține că administratorul judiciar a convocat Adunarea Generală a Creditorilor pentru a discuta o strategie de urmat în dosarul privind insolvena, la data de 17.10.2006, iar la această adunare a participat doar creditoarea A, care nici nu a pus în discuie oportunitatea angajării răspunderii fostului administrator al debitoarei, lichidatorul menționând că administratorul judiciar a notificat creditorii debitoarei cu privire la intenția sa de a cere inchiderea procedurii in cazul în care nu se avansează sumele necesare continuării ei încă din data de 21.01.2008, astfel că aceștia au avut suficient timp pentru a aciona cu privire la angajarea răspunderii fostului administrator al debitoarei. AVAS a răspuns notificării mai sus amintite, însă nu a făcut nici o referire la intentia sa de a convoca comitetul sau adunarea creditorilor, mulțumindu-se să arate că nu este dispus să avanseze sumele necesare continuării procedurii. Astfel, lichidatorul consideră și-a ndeplinit obligațiile legale și nu se poate imputa acestuia lipsa de participare.
Referitor la recursul formulat de A, lichidatorul arată că în cauză erau aplicabile prevederile art. 131 din Legea 85/2006 invocate de administratorul judiciar în cererea sa de închidere a procedurii, judecătorul sindic pronunțând o sentină temeinică și legală, deoarece articolul mai sus amintit nu instituie obligativitatea de a se parcurge anumite etape procedurale înainte de a se proceda la închiderea procedurii, în eventualitatea în care nu se identific bunuri în patrimoniul debitoarei, subliniind că această modalitate de închidere a procedurii operează în orice stadiu, iar administratorul judiciar constatând că nu are disponibilități bănești și nici bunuri din a căror vânzare să se poată acoperi cheltuielile administrative, a pus în discuția creditorilor necesitatea ca aceștia să avanseze sumele necesare continuării procedurii, creditorii arătând însă în mod expres că nu doresc avansarea unor astfel de sume, administratorul judiciar fiind în imposibilitatea obiectivă de a efectua demersuri suplimentare.
n ceea ce privește susținerea recurentei A conform căreia administratorul judiciar nu a formulat o plângere penală împotriva fostului administrator al debitoarei pentru nedepunerea documentelor societății, deși la adunarea creditorilor din 17.10.2006 i s-a solicitat să formuleze o astfel de plângere, lichidatorul arată că n același proces verbal al adunării creditorilor din 17.10.2006, administratorul judiciar a arătat că această plângere nu ar fi oportună având in vedere că fostul administrator al debitoarei este cetățean cu domiciliul în Turcia, iar astfel de demers ar fi implicat cheltuieli pe care nici unul dintre creditori nu s-a oferit să le acopere. Deși notificată din timp cu privire la intentia administratorului judiciar de a inchide procedura n eventualitatea în care creditorii nu vor avansa sume pentru continuarea acesteia, recurenta A nu și-a manifestat opoziția cu privire demersul administratorului. Consideră că Legea - nu instituie o obligativitate în sarcina administratorului judiciar cu privire la formularea unei plângeri penale în temeiul art. 147 din aceeași lege, ci lasă la latitudine organelor care aplică procedura să analizeze oportunitatea plângerii.
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate de recurente, conform dispozițiilor art. 304 si art. 304 Cod procedură civilă, raportat la probele dosarului și susținerile părților, Curtea le va respinge ca nefondatel pentru următoarele considerente:
Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea insolvenței nr. 85/2006, nu este o extindere a procedurii falimentului asupra administratorului. Această răspundere este o răspundere personală care intervine numai atunci când prin săvârșirea faptelor enumerate s-a ajuns la starea de încetare a plăților de către societate.
Natura juridică a răspunderii administratorului este aceea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe dintre caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale care reies din art. 998-999 Cod civil (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate, culpa), condiții care, în această situație, unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea insolvenței nr. 85/2006, respectiv neținerea contabilității (în sens larg), trebuie să fi contribuit la insuficiența activului.
Prin urmare, trebuie să se probeze că administratorul, prin fapta sa culpabilă, a contribuit la aducerea societății în stare de insolvență.
Răspunderea pentru insuficiența activului trebuie angajată doar dacă prejudiciul a rezultat direct din fapta culpabilă (neținerea contabilității) a administratorului.
Criticile formulate de creditoarea B împotriva hotărârii recurate nu sunt întemeiate în condițiile în care, potrivit art. 138 lit. c din acest act normativ, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.
Potrivit alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.
Privitor la incidența dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 lichidatorul a învederat instanței de fond că nu este oportună formularea unei cereri pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere a debitorului având în vedere cauzele care au condus la apariția insolvenței debitorului.
În aceste condiții, în cauză nu au existat elemente probatorii de natură să ducă la aplicarea art. 138 lit. c, acțiunea în răspundere civilă delictuală întemeiată pe acest text de lege având un dublu temei de fapt: starea de insolvență a societății comerciale asociată cu săvârșirea uneia dintre faptele expres și limitativ enumerate de legiuitor.
Răspunderea civilă întemeiată pe articolul menționat, fiind o răspundere civilă delictuală specială (atipică) trebuie să fie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale pentru ca persoanele prevăzute de această normă să răspundă cu averea persoană pentru datoriile societății pe care au condus- În prezenta cauză recurenta, deși a invocat prevederile art. 138, nu a indicat în mod concret prin care fapte săvârșite de către foștii membrii ai organelor de conducere, anterior deschiderii procedurii insolvenței, s-ar fi cauzat starea de insolvență a societății debitoare.
Nu în ultimul rând, așa cum s-a arătat mai sus, acțiunea în răspundere reglementată de Legea nr. 85/2006 poate fi promovată numai de administratorul judiciar sau lichidatorul numit în cauză sau, în cazurile prevăzute de alin. 3, de comitetul creditorilor și nu de către oricare dintre creditorii care au înscrisă o creanță la masa credală. Or, în speță, comitetul creditorilor nu a solicitat judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea de atragere a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale societății debitoare, neexistând la dosarul de fond nici o cerere în acest sens, ci unul dintre creditorii înscriși în tabelul definitiv de creanțe (recurenta B) a formulat recurs la sentința de închidere a dosarului de insolvență, cerând modificarea în parte a hotărârii în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere.
Criticile recurentei nu pot fi primite și ele nu pot duce la modificarea hotărârii atacate în sensul celor solicitate de creditoare, în cauză nefiind formulată vreo cerere în acest sens de către cei îndreptățiți de art. 138 din Legea nr. 85/2006, neputându-se susține cu temei că judecătorul-sindic ar fi aplicat greșit regulile răspunderii instituite de dispozițiile acestei norme, astfel cum s-a arătat mai sus.
Este adevărat că scopul dispozițiilor art. 138 este acela de a pune la îndemâna creditorilor o procedură specială prin care să-și poată acoperi creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în stare de insolvență, însă susținerile recurentei privitoare la instituirea unor prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu nu pot fi acceptate. Tot astfel, nu i se poate imputa lichidatorului faptul că nu a menționat persoanele din conducerea societății debitoare din vina cărora nu au fost plătite contribuțiile la fondul asigurărilor sociale de sănătate, în rapoartele sale de activitate acesta făcând referire la toate datoriile ce compun pasivul debitoarei, ele fiind înregistrate în mod corect în evidențele contabile ale societății. Chiar dacă statul român, reprezentat prin B, a suferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea faptului că societatea debitoare a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura falimentului, imposibilitatea recurentei de a recupera această creanță nu constituie o premisă suficientă care să determine instanța să oblige în mod automat fostul administrator social la plata creanței, cum în mod eronat susține creditoarea. Mai mult decât atât, prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 conțin în mod implicit cerința culpei membrilor organelor de conducere ale societății comerciale ajunsă în încetare de plăți, aspect ce rezultă și din natura juridică a acestei forme de răspundere - o răspundere civilă delictuală specială, legiuitorul folosind în textul legii expresia "au cauzat" starea de insolvență, și nu pe aceea de "a contribui", cum fără temei afirmă recurenta.
În speță, judecătorul sindic a luat act de faptul că administratorul judiciar a convocat Adunarea Generală a Creditorilor pentru a discuta o strategie de urmat în dosarul privind insolvena, la data de 17.10.2006, iar la această adunare a participat doar creditoarea A, care nici nu a pus în discuie oportunitatea angajării răspunderii fostului administrator al debitoarei, lichidatorul menționând că administratorul judiciar a notificat creditorii debitoarei cu privire la intenția sa de a cere inchiderea procedurii in cazul în care nu se avansează sumele necesare continuării ei încă din data de 21.01.2008.
AVAS a răspuns notificării arătând că nu este dispus să avanseze sumele necesare continuării procedurii. Astfel, lichidatorul și-a ndeplinit obligațiile legale și nu se poate imputa acestuia lipsa de participare.
Chiar dacă hotărârea atacată nu poate fi atacată cu apel, ceea ce face ca în speță să fie incidente și prevederile art. 3041Cod procedură civilă, în conformitate cu care recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, aceasta nu înseamnă că un recursomissio mediodevine în mod automat admisibil. Aceasta, pentru că instanța de control judiciar, soluționând calea de atac a recursului, nu trebuie să procedeze la o judecată din nou a procesului, ci numai să verifice dacă hotărârea primei instanțe a fost sau nu pronunțată cu respectarea legii, acest examen urmând să fie făcut numai în raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu. Însă, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța poate ridica numai motive de ordine publică, asemenea motive nefiind identificate în speță.
Astfel fiind, constatându-se că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, în conformitate cu probatoriul administrat în cauză și cu dispozițiile legale în materia Legii insolvenței și că în speță nu s-a evidențiat nici unul dintre motivele de modificare ori de casare a hotărârii dintre cele prevăzute de art. 304 punctele 1-9 Cod procedură civilă, recursul de față va fi respins ca nefondat.
Aceeași va fi soluția pronunțată și în ceea ce privește recursul declarat de recurenta A împotriva aceleiași hotărâri.
În mod corect, la fond s-a reținut că sunt aplicabile prevederile art. 131 din Legea 85/2006 invocate de administratorul judiciar în cererea sa de închidere a procedurii, judecătorul sindic pronunțând o sentină temeinică și legală, deoarece articolul mai sus amintit nu instituie obligativitatea de a se parcurge anumite etape procedurale înainte de a se proceda la închiderea procedurii, în eventualitatea în care nu se identific bunuri în patrimoniul debitoarei, subliniind că această modalitate de închidere a procedurii operează în orice stadiu, iar administratorul judiciar constatând că nu are disponibilități bănești și nici bunuri din a căror vânzare să se poată acoperi cheltuielile administrative, a pus în discuția creditorilor necesitatea ca aceștia să avanseze sumele necesare continuării procedurii, creditorii arătând însă în mod expres că nu doresc avansarea unor astfel de sume, administratorul judiciar fiind în imposibilitatea obiectivă de a efectua demersuri suplimentare.
n ceea ce privește susținerea recurentei A conform căreia administratorul judiciar nu a formulat o plângere penală împotriva fostului administrator al debitoarei pentru nedepunerea documentelor societății, deși la adunarea creditorilor din 17.10.2006 i s-a solicitat să formuleze o astfel de plângere, lichidatorul arată că n același proces verbal al adunării creditorilor din 17.10.2006, administratorul judiciar a arătat că această plângere nu ar fi oportună având in vedere că fostul administrator al debitoarei este cetățean cu domiciliul în Turcia, iar astfel de demers ar fi implicat cheltuieli pe care nici unul dintre creditori nu s-a oferit să le acopere. Deși notificată din timp cu privire la intentia administratorului judiciar de a inchide procedura n eventualitatea în care creditorii nu vor avansa sume pentru continuarea acesteia, recurenta A nu și-a manifestat opoziția cu privire demersul administratorului.
Față de cele mai sus expuse, raportat la dispozițiile legale citate și la art. 312 Cpc, Curtea va espinge recursul formulat de creditoarele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A împotriva sentinței civile nr. 288/2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Arad.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de creditoarele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A împotriva sentinței civile nr. 288/2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Arad.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9.06.2008.
Pt.PRESEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Aflată în concediu de odihnă
Semnează Președinte Secție,
GREFIER,
- -
Red./07.07.2008
Tehn./07.07.2008/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecător:
Președinte:Petruța MicuJudecători:Petruța Micu, Anca Buta, Magdalena Mălescu
